Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru RECIPROCĂ

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 39 pentru RECIPROCĂ.

Ion Luca Caragiale - Cuvântare

Ion Luca Caragiale - Cuvântare Cuvântare de Ion Luca Caragiale I Domnilor Într'o seară frumoasă de vară, un tânăr călător obosit de drum, ajungând lângă un izvor, s'a așezat jos să se odihnească. În față spre apus de vale se ridica o pădure bătrână, iar la spatele pădurii cobora măreț soarele. Pe deoparte oboseala, pe de alta înalta frumusețe a priveliștii l-au vrăjit; și sub vraja lor, tânărul nostru drumeț a adormit adânc... A adormit adânc - și a dormit foarte bine. Când s'a trezit - a doua zi dimineața - răsărea soarele. În fața tânărului, spre apus, acest soare nu mai lumina pădurea bătrână dindărătul căreia scăpătase aseară... lumina un oraș grandios: cu palaturi, catedrale, turnuri, cupole și viaducturi și mișcarea și sgomotul orașului mare... În locul pădurii negre de aseară, ce prestigioasă apariție aeriană sub strălucirea limpede a dimineții !... S'a șters omul umit la ochi... Cum se poate ? Cum se poate ? M'am culcat aseară - sigur - în fața unei păduri... și acum când mă trezesc... (aplauze). Și necrezându-și ochilor, s'a aplecat asupra izvorului să- ...

 

Titu Maiorescu - Din experiență

Titu Maiorescu - Din experienţă Din experiență de Titu Maiorescu Publicat în „Almanahul societății academice «România Jună»â€� din Viena (1888) De mult s-a zis, și s-a zis cu drept cuvânt, că lucrurile simple sunt cele mai grele de priceput și de primit; și această veche maximă rămâne din nefericire aplicabilă și în starea actuală a așa-numitei culturi, pe când, din contră, adevărata cultură nu va fi mai bine întemeiată decât în proporția restrângerii acelei maxime, adică atunci când lucrurile simple vor fi din ce în ce mai ușor înțelese și mai îndeobște primite. Confuzia ce domnește ast[...]n atâtea discuții publice și private de cel mai mare interes, confuzia, d. e., în politică, în educația tinerimii, în etică, în relațiile sociale, provine din starea înapoiată în care se află încă toate științele numite „biologice“, îndeosebi psihologia. Nu e vorbă, de învâțat se învață întruna psihologie (sau „știința sufletului“) în școalele publice; ea este chiar introdusă în licee, necum la universități. Dar ceea ce ni se dă aici drept știință este în cea mai mare parte o frazeologie lipsită de folos practic și în multe ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mişcării literare şi ştiinţifice Asupra mișcării literare și științifice de Constantin Dobrogeanu-Gherea Seceta literară și științifică, sărăcia mișcării noastre literare contemporane e în afară de orice îndoială și, desigur, puțini se vor găsi care să nege acest fapt pe cât de trist, pe atât de adevărat. Nu-i vorbă, în privința mișcării științifice propriu-zise se vor găsi unii care nu ne vor da dreptate. Numărul școlilor și al școlarilor crește necontenit, universitățile noastre se îmbunătățesc foarte mult, o mulțime de tineri ne vin din străinătate înarmați cu toată știința europeană; n-ar fi deci nedrept de a vorbi de lipsa unei mișcări științifice la noi? Neîndoielnic că cei ce vor vorbi așa vor avea o mare doză de dreptate. Că instrucția se întinde la noi — cam încet, nu e vorbă, dar totuși se întinde — nu mai încape discuție; că universitățile noastre se îmbunătățesc foarte mult, e poate mai puțin sigur, admitem însă și asta; dar de aci și până la o mișcare științifică în adevăratul înțeles al cuvântului mai e un pas, și un pas foarte important. Pentru că aceea ce deosebește mai ales o mișcare științifică într-o ...

 

Garabet Ibrăileanu - Privind viața

Garabet Ibrăileanu - Privind viaţa Privind viața de Garabet Ibrăileanu Celor pe care-i stimezi adu-le omagiul de a nu le ceda nimic din opiniile tale. Celorlalți nu le face onoarea intransigenței tale. Nimene nu reclamă mai mult toleranța decât cel netolerant, pentru că toleranța ta este condiția de viață a netoleranței lui. Nu mărturisi sentimentul nobil pentru care ai făcut o acțiune, căci nu vei fi crezut. Inventează unul mai puțin nobil și dă-l ca motiv al acțiunii tale, pentru ca oamenii să nu-ți atribuie unul rău detot. Nu crede că, strălucind în fața unei femei mai mult decât amantul ei și eclipsându-l, ai putea s-o întorci către tine. Nu vei reuși decât să-ți atragi antipatia și invidia ei. De câte ori te văd sincer, am impresia că, în războiul tuturora contra tuturora, tu ți-ai lăsat zalele acasă. Un singur lucru face omul fără nici un sentiment de responsabilitate: acela pe care ar trebui să-l facă terorizat de sentimentul responsabilității: copii. Când ai cincizeci de ani și, în loc să fii grav și pozitiv, citești poezii, arăți entuziasm pentru muzică, te extaziezi în fața naturii -- poți inspira ...

 

Ion Luca Caragiale - O soacră

Ion Luca Caragiale - O soacră O soacră de Ion Luca Caragiale ( Teatrul înfățișează o sală de intrare a unui otel, etajul întâi.Mobile elegante; în fund, ușă care dă în coridor; de o parte și de alta a ușii două oglinzi mari; lângă dânsele, în unghiuri, două piedestaluri, d-asupra cărora sunt așezate coșuri cu glastre de flori. La dreapta și la stânga, în planul al doilea, câte o ușă de odaie. În fund la dreapta, lângă coșul cu flori, un dulap mic cu bufet, unde sunt așezate serviciuri de dulceață, ceai, cafea șcl. În mijlocul scenii, o jardinieră încărcată de glastre. Scaune ușoare împrejurul ei. Sala e luminată printr-un geamlâc de d-asupra. ) Cuprins 1 SCENA I 2 SCENA II 3 SCENA III 4 SCENA IV 5 SCENA V 6 SCENA VI 7 SCENA VII 8 SCENA VIII 9 SCENA IX 10 SCENA X 11 SCENA XI 12 SCENA XII 13 SCENA XIII 14 SCENA XIV 15 SCENA XV SCENA I VICTOR,singur, în frac, legătură albă, cipici de lac, cu un șervet sub subsuoara stângă, șade pe un scaun în mijlocul scenii cu fața spre stânga și citește o broșură „Simptomele ...

 

Titu Maiorescu - Observări polemice

Titu Maiorescu - Observări polemice Observări polemice de Titu Maiorescu 1869 I — A critica este ușor; e greu a face mai bine. — Fără îndoială. Dar de aci nu urmează, precum par a crede cei ce ne întâmpină cu asemenea opinii noi, că a critica este de prisos. Ușoară sau nu, critica a fost și va rămânea o lucrare necesară în viața publică a unui popor. Înțelegerea răului este o parte a îndreptării. Din acest punct de vedere, înființarea unei reviste ( Convorbiri literare ) cu o tendință critică mai pronunțată ne pare a împlini un gol lăsat în mica noastră mișcare literară. În adevăr, publicistica română prezintă deocamdată în tonul și maniera criticilor sale spectacolul a două extreme greu de împăcat. Foile politice, cu prea puține excepții, sunt pline de personalități la adresa celor ce susțin o opinie contrară, jurnaliștii se tratează de inimici, nu de adversari, "oameni corupți, trădători de patrie", în timpul din urmă "conspiratori austro-maghiari", sunt epitetele obișnuite cu care un partid atacă pe calălalt, și, fiindcă acesta răspunde tot așa celui dintâi, publicul cu bun-simț ...

 

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist Manifestul Partidului Comunist Karl Marx și Friedrich Engels Apărut în 1848 O stafie umblă prin Europa - stafia comunismului. Toate puterile bătrînei Europe s-au unit într-o sfîntă hăituială împotriva aceste stafii: Papa și Țarul, Metternich și Guizot, radicali francezi și polițiști germani. Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi fost defăimat, ca fiind comunist, de către adversarii săi de la putere? Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi răspuns la rîndul său atît elementelor mai înaintate ale opoziției, cît și adversarilor săi reacționari zvîrlindu-le în față imputarea stigmatizantă de comunist? Din acest fapt reies două lucruri. Toate puterile europene recunosc de pe acum comunismul ca o putere. A venit timpul ca comuniștii să-și expună deschis, în fața lumii întregi, concepția, scopurile, tendințele și să opună basmului despre stafia comunismului un manifest al partidului însuși. În acest scop s-au întrunit la Londra comuniști de diferite naționalități și au redactat următorul „Manifestâ€�, care se publică în limbile: engleză, franceză, germană, italiană, flamandă și daneză. Cuprins 1 Burghezi și proletari 2 Proletari și comuniști 3 Literatura socialistă și comunistă 3.1 Socialismul reacționar 3. ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar

Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui ţânţar Istoria unui țânțar de Constantin Stamati-Ciurea Născut pe suprafața celui mai pitoresc lac de pe văile Cașe­mirului, pe sânul florii lotus1, ce-și întinde buchetele sale mirosi­toare pe luciul oglinzii apelor acelui lac, nu am uitat cele mai mărunte detailuri ale momentului când am intrat în viață; căci cu toate că viața noastră este scurtă și în comparație cu viața omului se poate numi numai o clipeală, pentru aceea noi avem numai două perioade în viață, adică tinerețea și moartea, pe când la oameni de la tinerețe până la moarte se trage tristul și înde­lungatul period al bătrâneților cu suferințele lor de neputințe trupești, cu deziluzii amare, cu doruri ale trecutelor fericiri, care li se arată în depărtare, stingându-se cu ultimele raze ale flăcării juneții. Dar și junețea lor e adeseori jalnică, fiind năvălită de miriade de dușmani microscopici, ce le rod măruntaiele, gospodărind în ale lor maiuri, alcătuiesc văgăuni ca și molusculele de mărgean, ce zidesc în fundul oceanului stânci ciudate; și sumeața frunte, ce poartă o coroană de rege, se pleacă spre mormânt, vestejin­du-se ca o floare atinsă la rădăcină de un vierme nevăzut. ...

 

Ion Luca Caragiale - Păcat...

Ion Luca Caragiale - Păcat... Păcat... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1892 I Un băietan voinic - barba de-abia-i mijește, și sub căciulă de oaie părul creț și des... și niște ochi blânzi - și mintos tânăr. Când a plecat de acasă să meargă la București p-atâția ani în școli, mama lui - de treabă femeie! - l-a sărutat de-atâtea ori, i-a potrivit părul, i-a netezit căciula și iar l-a sărutat, și i-a zis: - Niță, mamă, te duci frumos și sănătos: să-ți ajute Dumnezeu și Maica Domnului să-mi vii înapoi tot așa! Și cât era de cuminte bătrânica nu s-a mai putut stăpâni… a biruit-o plânsul. De multe ori a dat el să plece; și ea l-a ținut să-l mai mângâie încă. Lui îi ardea să se ducă, și măcar că-i era dragă mama parcă avea acum necaz pe ea că-i prea întârziază plecarea. A plâns și el, ce-i drept, de plânsul ei dar, pe când ochii-i erau triști, închipuirea zbura cu ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul I) Volumul II →→ Am pornit cu stângul în lume, ca și în război. La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese și cu soldați beți de fericirea vieții recâștigate, pe toți i-am auzit: "Băgați de seamă, când vă veți vedea cu libretul în mână, să porniți cu dreptul!" Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau porunci scurte ca la paradă și nimeni nu se uita cu ce pas o ia omul spre moarte -, am mișcat stângul. Și iată-mă c-am ajuns prin atâtea ploi de foc, cu picioarele și cu mâinile zdravene, cu pieptul neîngăurit, tocmai aici, în această zi sfințită a liberării de orice pericol. Iar astăzi e zi de marți și dacă toți oamenii dimprejurul meu se fac a uita c-au să pornească înapoi pe drumul vieții, cu tot dreptul mișcat întâi, într-o zi atât de nefastă, eu mă simt din cale-afară de ...

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

Garabet Ibrăileanu - Adela Adela de Garabet Ibrăileanu (Fragmente din jurnalul lui Emil Codrescu) (iulie-august 189...) Bălțătești!... O improvizare de bâlci, pe șoseaua care vine de la Piatra, trece prin mijlocul satului, strâmbă, șerpuind printre râpi, și se duce la Târgu-Neamțului, înconjurată de singurătăți. Lume multă, care vrea să petreacă și nu știe cum. Doamnele, ostentativ fără treabă, umblă în rochii de casă și cu capul gol... Domnii, cu jambiere și șepci impermeabile, trec la poștă, peste drum de hotel, înarmați cu alpenstock -uri, strânse energic în pumn la nivelul bărbiilor înțepenite și importante. Peisaj meschin. O colină întinsă, tristă, pătată de câțiva arbori schilozi, ascunde munții dinspre apus. Nici o ,,cunoștință". Sistem infailibil: în genere, atitudini nesociabile; în specie, evitarea parcului. Pe drumul, inevitabil, din ,,centru" -- cufundat în lectura unui ziar. (Am un număr din Voința națională încă din București.) Plictis odihnitor. Lectură plăcută, reconfortantă: cataloagele câtorva librării străine și un dicționar portativ, cărțile de căpătâi care, împreună cu Diogen Laerțiul, repertoriu de cancanuri și idei antice (amintit adesea de Coco Dimitrescu în ,,prelegerile" lui nocturne de la Cosman și găsit din întâmplare la un anticar), alcătuiesc biblioteca mea estivală. Cataloagele -- pentru momentele de lirism intelectual. Unele ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>