Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SALON
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 160 pentru SALON.
Ion Luca Caragiale - Art. 214 Art. 214 de Ion Luca Caragiale 1901 I Un biurou de avocat. Ora 9 dimineața. Avocatul, un licențiat începător, stă la biuroul său, studiind niște hârtii. O cocoană intră urmată de un tânăr. Cocoana este îmbrăcată, cum purtau înainte vreme mahalagioaicele, cu barej havai legată la cap, rochie și pieptar de lână de aceeași coloare, și un tărtănaș conabiu, făcut cu iglița; în mâni, mănuși de imitație de mătase fără dește. E o femeie de vreo cinzeci de ani destul de bine ținută; cam prea dreasă la obraz; sprâncenele ca niște lipitori; dinții cam negriți de ristic și de tutun; foarte veselă și vioaie, vorbește și gesticulează degajat, chiar cu multă volubilitate și cu o figură plină de expresie. Tânărul are aerul unui impiegat de minister; redingotă de camgarn la trei butoni, cravată strigătoare, pantaloni de coloarea oului de rață leșească și pălărie cilindru. El urmează cu încredere pe femeie, care intră cu pasul hotărât. Cocoana: Las' că-i spui eu tot lu' domnu avucatu. (Înaintează spre biurou.) Bonjur... Mă recomand Tarsița Popeasca, văduva lu' priotul Sava de la Caimata, care a dărămat-o Pache, când a făcut bulivardu ăl ...
Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor
... se socot cu duh, cu frumuseță, cu talent; au mai ales pretenția a cunoaște a fond arta salonului, l'art du salon , cum zic dumnealor, și cu toate aceste duhul dumilorsale stă în cancanuri de târgușoare, în niște proaste clevetiri, în colibeturi împrumutate din colecții de anecdote ... arăta ce însemnează acest talent de curând introdus. Arta salonului însemnează în Iași pretenția ca fieștecare persoană ce intră într-o casă unde stăpâna ține salon să-și depuie la ușă vrednicia, caracterul și opiniile și să se hotărască a nu fi decât papagalul damei de gazdă. Acela care ... neatârnată se pune în primejdie de a vedea pe gazdă că-i întoarce dosul: maniere toute neuve de faire les honneurs de son salon . Pruderia, dar și tirania stăpânei casei lipsea cu totul din societatea-modelă care o expunem cinstiților și învățaților noștri cititori, ce se alcătuiesc negreșit dintr ... a l'ordre du jour . Fieștecare își spunea slobod opinia sa; împotrivirile nu ieșeau niciodată din regulile armoniei. O conversație interesantă, cu duh, domnea în salon. Însurații, deși însurați, nu lipseau de a fi și oameni plăcuți. Domnișorii neînsurați, într-o rivalitate ușoară, făceau asalt de duh și contribuau ...
Constantin Stamati-Ciurea - În vis și aievea
Constantin Stamati-Ciurea - În vis şi aievea În vis și aievea de Constantin Stamati-Ciurea I ... Dulcea armonie a orchestrei, ce cânta un vals fermecător, îmi gâdilea auzul și, când am intrat în salonul de bal al cazinei de la Spaa, dansul era în cea mai mare înfocare. Sute de perechi se învârteau în acea volbură atrăgătoare, și dinaintea ochilor mei treceau atâtea femei frumoase ce semănau cu un legion de îngeri coborâți din nouri cu aripile ascunse sub stofele bogate ale rochiiÂlor și horbotelor de mătase. Ele abia atingeau cu piciorușele lunecosul parchet. În coafurile lor străluceau diamante, care pare că, trecând prin bolta cerească, se aninaseră în mândul lor păr ca stele din cortegiul nopții. Iată, gândeam eu privindu-le, aici este lumea unde femeia împărățește, unde ea ca o zeiță în capiștea sa este înconjurată și tămâiată de adoratori, unde cu o căutătură zdrobește paveÂzele rațiunii noastre, îmbătându-ne nu cu vin, ci cu nectarul ne-văzut al amorului, în care ea plutește ca steaua în razele sale de lumină. La așa baluri poetul se însuflețește și inspirația lui se aprinde, până și ascetul, îngenunchind, mărturisește că femeia este cea mai aleasă ...
Ștefan Octavian Iosif - Aș pune cruce sărăciei
Ştefan Octavian Iosif - Aş pune cruce sărăciei Aș pune cruce sărăciei mele De-aș fi un pictor meșter de icoane, Să zugrăvesc tablouri după toane, Împodobind biserici și castele. Potop de daruri, aur și coroane, De-aș ști clavir, vioară ca, prin ele, Să desfătez boierii-n cafenele Ori să culeg aplauze-n saloane. Nu-mi va zâmbi norocul niciodată: Pe lume tu mi-ești singurul tezaur, Tu, artă fără pâine, poezie! Și, ah! când alți petrec și se desfată, Când vinul spumegă-n pahare de-aur, Eu însetez, ori beau — pe
Ștefan Octavian Iosif - Eroi în zdrențe
Ştefan Octavian Iosif - Eroi în zdrenţe Eroi în zdrențe de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif din Poezii alese , 1897 Să-mbrac în haine pe măsură Și-n rime mîndre versul meu, Să poată mai ușor străbate Azi prin saloane, — pot și eu. Ci gîndurile mele sfinte Nu-s tineri leneși cari se-mbracă La modă, în mănuși și fracuri, Și cari trăiesc ca să petreacă. Azi spada nu mai zîngănește Și pușca ruginită doarme. Dar e război !... în luptă însă Slujesc idei în loc de arme. Acolo stau și eu în luptă, Între soldații ăstui veac ! Eu lupt cu versuri: un războinic E orice cîntec care-l fac. Ostași în zdrențe, dar eroici, Dintr-înșii laș nici unul nu-i... Și vitejia face cinstea Unui ostaș, nu haina lui ! Și nu mă-ntreb eu: după moarte-mi Trăi-vor cîntecele mele? Să piară, de li-i scris scris, în luptă, Eu nu mă îngrijesc de ele. Dar sfîntă-i cartea unde-or zace Ideile-mi de mult uitate: Mormînt d-eroi care muriră În lupta pentru
Ștefan Octavian Iosif - Un vis, 2
Ştefan Octavian Iosif - Un vis, 2 Un vis de Mihail Lermontov Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Publicată în Foaie interesantă , 6 iulie 1897 După Lermontov La Daghestan, în valea cea pustie, Rănit la piept, zăceam în nemișcare: Bătea în flăcări rana încă vie, Și sîngele zbucnea în picuri rare... Zăceam însetoșat; nesimțitoare Stau stîncile pleșuve-n jurul meu, Și scînteia în arșița de soare Nisipul galben. Eu dormeam mereu... Visam că-n țara mea e sărbătoare, Vedeam saloane strălucite, pline De musafiri voioși; și, zîmbitoare, Femei frumoase se gîndeau la mine... Doar una sta-ntr-un colț uitat de lume, Părea că nici nu vrea s-o ia în seamă; N-o atrăgeau pe ea nici danț, nici glume, Ea urmărea un vis cu multă teamă: Departe-n vale un rănit zărea Și-i cunoștea atît de bine chipul ! În agonie rana tresărea Și-un val de sînge înroșea
Alexandru Vlahuţă - Delendum Delendum de Alexandru Vlahuță Haide, suflete, ridică-ți leghioanele de gânduri, Și-mbrăcate-n za eternă întocmește-le în rânduri, Bate-te cu tine însuți, zbuciumă-te nopți întregi, Ca durerea ta în ritmul sfânt al versului s-o legi! Și m-așez să scriu la masa de hârțoage încărcată... Mintea-mi arde-nvălmășită tâmplele încep să-mi bată. Am atins abia condeiul, și m-au apucat fiori... Parcă văd cum stau la pândă, pătimași și cârtitori, Nevoiașii noștri critici spadasinii damblagii, Cari, neputând să muște, morfolesc arta-n gingii! Trebui să respecți bontonul, să-ți gătești versul în frac, Dacă ții ca prin saloane să poți fi lumii pe plac. Nu-ți lăsa simțirea caldă, plină, vie și întreagă Să zbucnească, și veșmântul, care-i vine, să-și aleagă; Ci ți-o-mbracă-n floricele, și-i dă-ncunjur pe departe. Plângi, urăște și blestemă după regula din carte. Fii galant nesocotește-ți patima-n care te zbați, Nu cumva să superi nervii criticilor delicați: Poezia e un cântec dulce, un parfum ceresc!... De-așa artă parfumată, o, vă foarte mulțumesc! Când mi-i inima-ncărcată, și când gândurile-n muncă Bat și rup zăgazul ...
Alexandru Vlahuță - Liniște (Vlahuță)
Alexandru Vlahuţă - Linişte (Vlahuţă) Liniște de Alexandru Vlahuță Amicului meu Delavrancea Tinere, ce-ți strângi în palme tâmplele înfierbântate, Pe cand mintea ta, în friguri, ca o flacără se zbate, Năbușită înlăuntru, dacă, după nopți de trudă, Migălind vorbă cu vorbă, c-o-ndărătnicie crudă, Ai ajuns să-ți legi în stihuri vro durere, sau vrun vis, Nu-ți întemeia o lume de iluzii pe ce-ai scris, Nici nu te-mbăta de vorba cui ar sta să te admire! În dezordinea vieții înecând a ta gândire, Și spărgând smalțul de forme și de amăgiri ce-ascunde Miezul urilor eterne ș-al durerilor profunde, Vei vedea cât de fatală-i dușmănia celorlalți, Când deasupra lor talentul ți-a dat aripi să te-nalți Și când leneșa lor minte, dată pe gândiri ușoare, Se împiedică de-o muncă ce-o cutremură ș-o doare. Fermecați de-o ciripire liniștită și dulceagă, Adormiți de vorbe goale, cum vrei tu să-ți înțeleagă Versul încărcat de gânduri, și cum crezi c-au să te ierte, Când îi smulgi din pacea frazei sunătoare și deșerte?... Nu, nu te-aștepta să-ți fie cu flori calea sămănată, Munca de artist ...
Alexandru Vlahuţă - No. 4 No. 4 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 50, 11 august 1891 Sander, fantele de tobă, Sportmen, cavaler vestit, Trist, se cată în oglindă Și găsește c-a slăbit. Răsturnată-ntr-un fotoliu Și gătită ca la bal, Doamna lui stă și citește Un roman sentimental. Uneori spre el privea Ca din slăvi și-o lasă greu, Și zbîrcind din nas murmură: "Ce figură de lacheu !..." El îi vede în oglindă Ochii mici, răutăcioși; Dar, sub nobila ei frunte, Îi găsește tot frumoși. Și în gîndul lui măsoară Drumul lung pe care-a mers; Suspinînd privește-n urmă Cîte fericiri s-au șters !... Lustruit prin școli străine, Tînăr, frumușel, bogat, În saloane, printre rochii, E copilul răsfățat. De gătelele din baluri Pajul sexului frumos Scrie cronici parfumate, Vînturînd eternul sos — Stilul-fard de buduaruri Plin de stele și de flori, Epitetele galante Ce dau babelor fiori !... Astfel, norocosul Sander, Cu toate e înzestrat, Se ridică-n cinstea lumii, Ca un fiu de împărat: Fără muncă, fără zbucium, Toate cele-i merg în plin; Doar cu gîndul le gîndește, Și de-a gata toate-i vin. ...
Alexandru Vlahuță - Răspuns la o cronică rimată
Alexandru Vlahuţă - Răspuns la o cronică rimată Răspuns la o cronică rimată de Alexandru Vlahuță Așa-i: spre bolțile tăriei, Cu jind, la ce să mai cătăm, Când toți, sub fundul pălăriei, Câte-un crâmpei de cer purtăm? Tu zici: crâmpeile-s la fel... Pe osebitele cărări Toți ne-ndreptăm către un țel, Unii pe jos alții călări. E drept că-n cele patru scânduri Prostia cea mai guralivă Și capul cel mai dat la gânduri Vor amuți deopotrivă. Dar, pân-atunci, unul își strânge Sub bolta lui, șirag de stele, Altu-și mânjește, ori își frânge Partea-i de cer în bucățele. Unii în fel de fel de chipuri Frământă tainele vieții: Răstoarn-a mărilor nisipuri, Străbat și scotocesc planeții, Întreabă funduri de prăpăstii Ș-ale Eghipetului mumii, Și-n oasele fosili de bestii Cat rostul și urzeala lumii. Iar alții zilele-și petrec În al orgiilor vârtej: Un trai nesăbuit și sec, Întins pe patimi ca un vrej! C-o idioată nesimțire Își râd de tot ce-i demn și sfânt Le toacă gura în neștire, Se bat cu morile de vânt. Și pe când tu-ntr-o sferă mică, Ca vai de lume, te ...
Andrei Mureșanu - Eremitul din Carpați
Andrei Mureşanu - Eremitul din Carpaţi Eremitul din Carpați de Andrei Mureșanu Pe munți, de unde neaua cu greu se dezlipește, Întocma ca și mușchiul de vechiul său copaci, Pe unde om cu suflet atunci numai pășește Când oarba soarte-aduce vrun vânător ghibaci; Aci, săpată-n pietre, se află-a mea chilie, Sub fagi cărunți de zile, ce nu știu de săcuri; Pe unde primăvara cu multă maiestrie Așează-ale lor cuiburi ulii, șoimi și vulturi. Un pat, un vas de apă, măsuța mea pătrată, Pe dânsa tubul magic, de care mă servesc. Cu-aceste scule simple se află mobilată Căsuța mea de munte în care locuiesc. Eu n-am fugit de lume c-ar fi prea păcătoasă, Cum fac părinți și mame ce intră-n monăstiri, Ducând vieață aspră, nu însă virtuoasă, Că-n lume e vârtute a fi domn pe simțiri. Nici cred că e deșeartă a omului silință Spre tot ce mintea-ncearcă, geniu-i deplinit, - Străbate apa-n piatră și stric-a ei ființă, De ce nu chiar și omul cu naltul său spirit? O faptă glorioasă, păstrată-n istorie Din evii barbariei străvechi ce au trecut, ...