Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SARI SAU A CĂDEA (ÎN APA)
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 92 pentru SARI SAU A CĂDEA (ÎN APA).
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... tot ce ai voi. Iată pentru ce eu și tânărul meu tovarăș de călătorie ne hotărârăm a merge pe jos peste munți și în răgaz, de la Piatra pân' la Dorna, lăsând la o parte drumul mare. În ziua de șase iulie eram gata; cu alte cuvinte, aveam toate trebuincioasele de drum așezate în o boccea de forma unei raniți soldățești, legate la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un ... dreptate: cel întâi nespălat avea tot dreptul să ne întrebe de pașapoarte sau cel puțin de biletele de identitate. Marchidan — negustor ambulant de mărunțișuri. În timpul acesta noi ne urmam drumul liniștiți, tăind de-a lungul Gârcina, un sat și de munte, și de câmp; de munte, fiindcă ... ne sileau la sărituri gimnastice și de preciziune peste golurile destul de mari dintre bolovanii puși în rând pe marginea acestor băltoace. Nenorocit piciorul greoi sau neghibaci, care n-ar fi avut în el ceva din firea caprelor! O baie de glod, până la genunchi, ar fi fost neînlăturată. Noi însă, din fericire, eram deprinși cu aceste punți ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu luleaua stinsă și pleoștită într-o parte a gurii, când pifăie aruncă scrumul în sus și-și dezvelește, din buzele mari și din barba și mustățile cărunte și îmbâcsite de cenușă, dinții lați și petrecuți pe din două c ... și vioara s-auzea limpede și puternic, aci glasul se deștepta și încurca cuvinte ciudate, iar vioara-și zbârnâia coardele ciupite. Când căruciorul se opri în pragul fierăriei, târât de o fată ca de 12 ani, cântecul se stinse. La flăcările cărbunilor ce se încinseseră se zări în dricul căruciorului, înfășat în scutece de zăblău, o frântură de om, un om de la mijloc în sus, ținând într-o mână uscată gâtul lung al unei viori. Și într-o clipă Căliman se repezi în prag și îl întrebă pripit, și rău, și vesel, de nenumărate ori: — Ehi? hai? Ce-ați adus? Cum v-a fost ziua ... ...
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
... una din zile, ducânduÂse iarăși la vânat, cum, cum, el se pomeni iarăși dinaintea acelui palat; cu toroipanul la spinare, el își luă inima în dinți și intră în curte. Pasămite palatul acela era al unor zmei. Flăcăiandrul nostru cel viteaz, carele nu știa ce este frica, intră și în palat. P-aci, p-aci era să-și iasă din minți de mirare și să-și piarză cumpătul dând de atâtea lucruri, ce nu mai ... se făcu al treilea zmeu. Așteptă ce așteptă și daca văzu că nu mai vine nimeni, el se întoarse, luă pe mumă-sa, o duse în acele palaturi și se așeză acolo. Umblând din cămară în cămară, dete peste armele zmeilor și se minună. Mă-sa îi spuse că văzuse în casa tatălui său asemenea arme, și îi arătă cum se întrebuințează. Îi prinse bine, căci văzu că îi merge mai lesne la vânat. Acum începu ... va mai aduce și pe noi Dumnezeu. Voinicului îi păru bine de astă întâmplare, mai cu seamă, gândea el, că va fi barim o slugă în curte care să ție de urât mă-sii, în ...
Ion Grămadă - O noapte de groază
... cu vreme, ușa, îndată ce-a prinde a însera. La mănăstire, mai era și o slugă bătrână, un surd, care căra apă, tăia lemne și îngrijea două vaci. Cum vedeți, mănăstirea, înconjurată cu ziduri înalte, e cocoțată pe vârful unui deal, în mijlocul câmpului, și, pentru că înăuntru nu sunt, acum, călugărițe – ca pe vremuri, nu prea abate nimeni pe aici. Iarna, însă, când viscolește și ... încuiate și, de aceea, după ce culcam copiii, mă răzimam cu spatele de soba fierbinte și citeam niște cărți sfinte, până ce mă pălea somnul. În cea din urmă seară, însă, după ce-am căutat ori de-s porțile închise și după ce-am pus sluga să-mi aducă apă și lemne în casă, am încuiat, cam devreme, ușa cu zăvorul, am tras parul de-a curmezișul și mi-am luat, apoi, colțunul să împletesc. Pe ... tăcere, iar ei, bieții, mă cuprinseseră de după gât, țipând: - Țață! țață, nu ne lăsa!… Tot mai aveam nădejde că nu vor putea intra în casă, dar, când începură să izbească cu topoarele în
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... iat-o plecată în ținuturile calde, căci ei nu-i place muscalul. Plecarea acestei păsări respectate, puțin cam temută la țară — ea aduce foc în plisc dacă-i strici cuibul — plecare așteptată de ialomițean sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei până a pierdut-o din vedere, cojanul își îndeasă căciula pe urechi, tușește ușor, din obișnuință, și, gonind câinele care i ... avem noi despre ce e trebuincios sau netrebuincios pe pământ? Atât timp cât ialomițeanul se zbate, se încăpățânează să smulgă țelinei un căuș de porumb sau câțiva cartofi, Bărăganul nu e interesant.Nu e un loc de vizitat. E sucit, ca o femeie îmbrăcată în zdrențe, ca o mahalagioaică împodobită cu diamante. Pământul n-a fost dat omului numai cu scopul să-i umple burta cu mălai. Mai ... să zic așa. Judecați și dumneavoastră. Primăvara și toamna Borcea acoperea cu apele ei gălbui sute de hectare înțelenite; și în pânza asta nesfârșită de apă crăpceanul, carasul, știuca mișunau în
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
... tineri ce se absorb într-una, Ca două atribute ce întregesc ideea În mintea concentrată, se înțeleg în clipă Și ambii fac un angel mulțit în atribute. Ca fulger sunt în curte, ating tot ce veghează ! Soldați în sentinelă, în prag adorm custodul, Străbat la domn în domă, și scapără lucirea Din candela ce arde, și stau în oratoriu. Aci viața vieții, simbolul libertății Icoana învierii când în triumf CUVÂNTUL Dărapănă sclavia a sufletelor moarte, Și înnoiește omul spre cugetul cel mare, Însăși acea icoană lucea d-a sa ... lata frunte În pumnu-i se-ncrețește și-i încovoaie brațul. Astâmpăr nu e-ntr-însul și-ndată se realță. Sublim este bărbatul când intră în el geniul Cereștilor voințe și inspirat îl mișcă! Materia frământă în neastâmpăr sacru Și-ncinde carne, minte! E alt Enoh ce svoală Pe aripa științei, răpit d-a sa credință! E un profet în ... Pe aripe de flăcări ce-i prumuta credința Svola până la tronul cerescului părinte, Ca sacru olocaust de umil și drept suflet, Și se-nturna în sânu-i reîncălzit, fierbinte, Aducător de pace. Așa-ngenunche-eroul Ș-ațintă la cer mintea, ce încă ca icoană Cingea ...
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
... încă viu. Acel al doilea vad l-am trecut cu o nepăsare eroică, fiindcă acum ne deprinseserăm cu primejdiile. Omul se deprinde cu toate lucrurile în lume. Cei mai vestiți eroi au simțit un ce care semăna cu frica la cele întâi bătălii; în urmare, ni se poate ierta neliniștirea care ne-a cuprins la cea întâi luptă a noastră cu o apă atât de înșelătoare ca Bistrița, mai ales că acea mică tulburare nu ne-a oprit nicidecum de a admira mai târziu ... să mă răcoresc. Cerul era senin; câteva stele luceau deasupra bisericii și unele se iveau printre copacii ce acopereau vârful munților. O tăcere înfricoșată domnea în toată mănăstirea și numai din vreme în vreme se auzea în vale urletul unui câine din sat sau țipete sperioase ale unei bufnițe ascunse în râsipuri. Mă pusei pe gânduri. Câte idei triste și vesele trecură în câteva minute prin minte-mi! câte năluci se arătară ochilor mei și se pierdură în întunericul depărtării!... Tovarășii mei veniră după mine în
... Greuceanu de Aur; dar și pe acela c-o lovitură îl voi culca la pământ. Greuceanu, auzind, ieși pe pod și strigă: - Vino, zmeule viteaz, în săbii să ne tăiem, sau în luptă să ne luptăm. - Ba în luptă, că e mai dreaptă. Se apropiară unul de altul și se luară la trântă. Aduse zmeul pe Greuceanu și-l băgă în pământ până în genuchi. Aduse și Greuceanu pe zmeu și-l băgă în pământ până în gât și-i tăie capul. Apoi, după ce aruncă leșul zmeului și al calului sub pod, se puse să se odihnească. Când, în puterea nopții, veni și fratele cel mare al zmeului, și calul lui sări de șaptesprezece pași înapoi. El zise ca și frate-său, iară Greuceanu îi răspunse și lui ca și celui dintâi. Ieșind de sub pod, se ... ochi cu săgeata și îl voi culca la pământ. Atunci, ieșind și Greuceanu de sub pod, îi zise: - Deh! zmeule viteaz, vino să ne batem, în săbii să ne tăiem, în suliți să ne lovim, ori în luptă să ne luptăm. Sosi zmeul și se luară la bătaie: ...
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon
... cel cu... VÂNZĂTORUL (strigă): Alune prăjite! șeapte de o para. NĂUCESCU: Cel cu alune... asta... cel cu anonțuri prăjite... DESPA: Și ce mai spune el în limba lui? NĂUCESCU: Spune că astăzi Ciubar-Vodă a să se urce în naltul cerului. DESPA: Care Ciubar-Vodă, cel din basme? NĂUCESCU: Ba... nu... Balonul ăsta... Așa-i e numele, dar pentru ce și cum? Nu e ... Viena, plătindu-mi datoriile, și ai venit cu mine la București, pentru ca să capeți concesiuni și joncțiuni... Ba încă am și giucat ceardașul împreună în sala lui Bosel. Da bine, grăfușorule, cum de-ai ajuns balonist din joncționist?... măcar că bine bătând: Tot ca una, fata mea. MOGHIOR (în taină): Amorul!... El m-a metamorfozat. CHIRIȚA: El te-a metaformozat? Bată-l norocul, amoraș! Îi cunosc și eu drăciile și ... multe! Dar ce are a face cu balonul? MOGHIOR: Ascultă-mă: Neputând să am parte de d-ta pe pământ, mi-am pus în gând să te răpesc în văzduh, ca să fii a mea! CHIRIȚA: Eu? pe mine... în
... umbla gura de dimineață pănă-n sară și nici că mai obosea. Ș-apoi era evlavioasă, scumpa mea mătușă, și cu Visul Maicii Domnului totdeauna în sân. Mai ales dimineața era cu inima plină de umilință, când se închina dinaintea iconostasului: — Tatăl nostru carele ești în ceriuri, sfințească-se numele tău, facăse voia ta... Cioară, ardă-te-ar para focului, striga deodată în mijlocul rugăciunii, nu vezi colbul pe scrin?... Apoi sărind, ca o leoaică, în spatele slujnicei ce-i ieșea înainte, o lua de ureche și o vâra cu nasul în colb; și iar își urma închinăciunea: Precum în ceri așa și pe pământ; pânea noastră cea de toate zilele... etc. Ciudat era că pentru a ocărî și a bate ... o pereche de palme, date de exemplu în timpul mesei, ea mistuia tot așa de bine ca și când ar fi băut un pahar de apă răcoritoare. Ochii ei, stăpâniți de dorința de-a găsi totdeauna pricini, alergau necontenit prin colțuri, pe mobile și pe sub mobile, ca doar ... ceva care nu fusese mai înainte, că de astă dată sunase pentru noi o oară ce nu se mai asemăna cu celelalte, o oară care
... dumneavoastră, batjocură ca aceasta, să ia tatăl de soție pe fie-sa. - Nu te supăra, domniță, și nu fii așa țanțoșă. Are să curgă multă apă pe gârlă până s-ajungi a cunoaște tainele împărăției ca noi. Și apoi, răposata maica împărăției tale, cea atât de vestită în lume de cuminte, a lăsat cu sufletul ca împăratul, tatăl tău, să nu văduvească, ci să se însoare cu aceea la care se ... a arătat pe aceea pe care împăratul nostru trebuie să o ia de soție. Văzând fata că n-are încotro, ceru timp de trei zile în care să se gândească și apoi să-și dea răspunsul. Și trecând în cămara ei, se puse pe un plâns, de să te ferească Dumnezeu; vărsa niște lacrămi cât pumnul și suspina de să-i spargă pieptul. Plânse ... cu tată-său și cu mumă-sa. Găinăreasa se ceru și ea de la bucătăreasă. Și căpătând voie se duse, ca și întâi, îmbrăcându-se în hainele cu mărgăritare. Se prinse în horă, iarăși lângă fiul împăratului. Până seara nu jucă cu altul, decât numai și numai cu dânsul. Când dete ...