Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SCUIPA
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 101 pentru SCUIPA.
George Coșbuc - Noi vrem pământ!
George Coşbuc - Noi vrem pământ! Noi vrem pământ! de George Coșbuc Publicată în Vatra , 1894, nr. 3 Flămând și gol, făr-adăpost, Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut, Și m-ai scuipat și m-ai bătut Și câine eu ți-am fost! Ciocoi pribeag, adus de vânt, De ai cu iadul legământ Să-ți fim toți câini, lovește-n noi! Răbdăm poveri, răbdăm nevoi Și ham de cai, și jug de boi Dar vrem pământ! O coajă de mălai de ieri De-o vezi la noi tu ne-o apuci. Băieții tu-n război ni-i duci, Pe fete ni le ceri. Înjuri ce-avem noi drag și sfânt: Nici milă n-ai, nici crezământ! Flămânzi copiii-n drum ne mor Și ne sfârșim de mila lor Dar toate le-am trăi ușor De-ar fi pământ! De-avem un cimitir în sat Ni-l faceți lan, noi, boi în jug. Și-n urma lacomului plug Ies oase și-i păcat! Sunt oase dintr-al nostru os: Dar ce vă pasă! Voi ne-ați scos Din case goi, în ger și-n vânt, Ne-ați scos și morții din mormânt; O, pentru morți și-al lor prinos ...
George Coșbuc - Perirea dacilor
George Coşbuc - Perirea dacilor Perirea dacilor [2] de George Coșbuc Prea se-ntinde veselia Tot cu praznic și desfrâu! Veți tăia cu toții viia, Și veți duce toți la râu Vinu-n sticle ori în vase Să-l vărsați pe apă tot: Cel ascuns de voi prin case Cu putere am să-l scot. Așa vreau. Așa veți face Că-i tai capul cui nu-i place! Fost-a jale-n tot regatul Și la munte și la șes; Plânse-orașul, vai, și satul, Cârciumarii mai ales. Și vărsat-au lacrimi dese Popii și poeții lor, Cele două tagme-alese Cari la orișice popor Sunt apostoli ai mulțimii, Deci la vin de-a pururi primii. La cetatea Buridava Ei făcur-un meeting. Nu știu care-a fost isprava, Căci de-acestea nu m-ating. Știu că cinci senatul dete, Camera pe alții cinci Delegați, cu mândre plete, Bernevici având și-opinci, Să supuie majestății Plânsul țării și-al dreptății. Unul singur avea cizme (Primul dac ce le-a purtat) Și vorbea cu galicisme, Că-n Paris trei ani a stat De-a învățat geologie, Și-avea Takowa ...
George Coșbuc - Un cântec barbar
George Coşbuc - Un cântec barbar Un cântec barbar de George Coșbuc Voi lași dătători de porunci, Mai râdeți! Nevolnică turmă, Mai râdeți, că-i râsul din urmă! S-apropie ziua! Și-atunci Vedea-veți, sălbateci barbari, Câmpiile voastre-necate De vuietul multor armate, Ca vuietul apelor mari - Veni-vom ca-n ziua de-apoi; Va plânge cu hohote zarea De cară, de cai, de strigarea Mulțimii pornite spre voi! Ieși-vor din negru pămînt, În zale de-argint cavalerii, Puternici ca grindina verii, Și roibii cu nările-n vant Vor trece-n sălbatec galop Spre Roma! Și miei vor fi leii, Fugi-vor de spaimă mișeii Cuprinși de pornitul potop Spre Roma! Călcînd pe cohorți Răzbi-ți-vom colosul de-aproape Și nu va mai fi cine să-ngroape Mulțimea cea mare de morți! Din Istru vom face pârâu, Să-l umpli, romane, cu sânge, Cu lacrimi pe care le-or plânge Nevestele neamului tău! Și nu vei putea să mai pui În șiruri înfrânta-ți armată, Și-om face să fie odată Toți corbii și lupii sătui! Căci vultur să fii, un colos, Cu aripi de repezi furtune Și cuibul în cer de l-ai pune, De-acolo ...
George Topîrceanu - Acceleratul
George Topîrceanu - Acceleratul Acceleratul de George Topîrceanu Peste fagi cu vârfuri sure A căzut amurgul rece. Înserarea mută trece Furișată prin pădure. Spre apus abia s-arată Printre crengi, întunecată, O văpaie de rubin... Din frunzișurile grele De-nnoptare, tot mai vin Glasuri mici de păsărele... Reci și palide-n senin Se ivesc deasupra stele. Și deodată, dintre dealuri Se desprinde larg un zvon Depărtat și monoton, Ca un murmur lung de ape Revărsate peste maluri... Crește-n luncă, mai aproape, Umple văile vecine De răsunet mare... Vine!... Fulger negru... trăsnet lung Dus pe aripi de furtună, Zguduind pământul tună, Zările de-abia-i ajung... Parcă zboară, Parcă-noată. Scuipă foc, înghite drum, Și-ntr-un valvârtej de fum Taie-n lung pădurea toată... A trecut... Dinspre câmpie, Vuiet greu de fierărie Se destramă în tăcere... Scade-n depărtare... Piere... Iar în urmă-i, din tufișuri, De prin tainice-ascunzișuri, Se ivesc pe jumătate Păsărele ciufulite, Alarmate Și-ngrozite: Cine-i?... Ce-i?... Ce-a fost pe-aici?... Ciripesc cu glasuri mici Cinteze și pitulici. Doar un pui de pițigoi, Într-un vârf de fag pitic, Stă cu penele vulvoi Și făcând pe ...
George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu) Ioan Slavici de George Topîrceanu Cu Slavici a dispărut cel din urmă sol, întârziat printre noi, al unei generații strălucite de scriitori, al literaturii de dincolo de Sămănătorul , cea din urmă legătură vie, peste decenii, cu vechea tradiție literară. Bătrânul părea lăsat anume în urmă de către ceilalți , sentinelă de ariergardă, să privească în juru-i, senin și treaz până la sfârșit, ca să poată duce din lumea aceasta a noastră vestea supremă marilor lui prieteni, trecuți de mult în împărăția liniștii. Puțini cititori de literatură românească din generația lui l-au prețuit de la-nceput și l-au urmărit cu dragoste. Dar cititorii mai tineri, de azi, ori nu-l cunosc deloc, ori îl cunosc prea puțin, din ultimele lui scrieri, de aceea nu-l prețuiesc cum se cuvine. Căci opera literară a lui Slavici a fost cam inegală: ca să trăiască zi cu zi, scriitorul a fost nevoit să producă necontenit și, desigur, nu s-a oprit la vreme. Adevăratul Slavici se găsește numai în cele două volume de Nuvele, cu care a debutat. Acolo e Popa Tanda , ...
Ion Heliade Rădulescu - Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare
Ion Heliade Rădulescu - Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare de Ion Heliade Rădulescu O dihanie de cioară, Ce-i dăduse naiba-n gând?! Să ia fulgi de alte păsări, Să iasă la zbor cântând. Iat-o împopoțonată Și mereu se gâtuiește, Ulubeasna-mpestrițată Rățoit bănănăiește. Ce nume să-și dea acuma? Că e lucru-nsemnător! De la nume-atârnă toate Și trecut, și viitor. Dar cioara, de! e tot cioară, Și astfel se socotea: Nu-și mai vedea de loc ciocul Și trupul nu-și mai simțea. Se gândi cum s-o brodească Și să-și cate vrun nășic: Dar nașul i-o da vrun nume Ce n-o plăti mai nimic. Haide! singură se face În biserica de caș Ș-alde popă, ș-alde naș, Ca să fie bine pace: Fără sfadă, fără price, Rămâne zis ce-și va zice. Se numi privighetoare , Păsăruică cântăreață, Unde cântă pe răcoare, Știi, colea, de dimineață. Și zbura de bucurie Biata cioară când gândea Că cioroii or s-o ție De poet și păsărea. Iese-acuma îngâmfată Și la lume se arată Și ne-ncepe a cânta. ...
Ion Luca Caragiale - Amiaza maura
Ion Luca Caragiale - Amiaza maura Amiaza maura de Ion Luca Caragiale Simbolistă-orientală În aer e lene... Amiază de vară. pâclă greoaie de plină Sahară. Ca tigru-ntre două tigrese rivale, Ce scuipă de turbă și sânge și bale, Ahmet stă-ntre două geloase neveste: Fatme - o minune, Biulbiul - o poveste! Biulbiul este blondă, Fatme este brună; O patimă oarbă și alta nebună. Ahmet simte bine că fierbe în ele O ură cumplită, o ură de-acele Ce lasă din treacăt în neagra lor cale Ruine și sânge și moarte și jale. Sunt două extreme, sunt două-antiteze... Pornirea vrăjmașe, el vrea s-o calmeze: “Pe-Allah strălucitul! pe sântul profet! Pe stele și lună! (răcnește Ahmet Ș-apucă hangerul) Fatme! un ciubuc! Mergi!â€� “Nu vreau!!â€� «Zic: du-te!!» “Stăpâne... mă duc!â€� ...Fatme se supune și pleacă fierbând, Cu zâmbet pe buze, cu blestem în gând… Fatme e departe... Emirul Ahmet Cu blonda Biulbiula vorbește-n secret! * În aer e lene... Amiază de vară... E pâclă greoaie de plină Sahară. Biulbiul doarme-acuma deplin liniștită. Fatme se întoarce... Figura-i, pălită De focul ce-o arde, cu jale zâmbește. Ahmet ia ...
Ion Luca Caragiale - Duel Duel de Ion Luca Caragiale Naivul plug odată (probabil, ofensat) La un duel de moarte pe tun l-a provocat. Dar adversarul țanțoș răcni cavalerește: „Mișelule-n genunche!â€� Și-n frunte l-a scuipat... Și pe teren, naivul a fost silit firește Mult umilite scuze să ceară de la tun. Morala Doamne! Ferește Pe mojicul prost de boier
Ion Luca Caragiale - Mângâiere
Ion Luca Caragiale - Mângâiere Mângâiere de Ion Luca Caragiale O babă chioară-așează tingirea cu păsat Pe-o pirostie șchioapă... Hiertura-n foc a dat... Și scuipă biata babă, și blestemă, se-nchină: „Spurcatu!... Necuratu...â€� (Iel singur ie de vină!) Morala Spre mângâiere — adeseori Ne trebuiesc... instigatori. (Convorbiri Critice nr. 22, 15 Noiembrie 1907) (Reprodusă în Viitorul Social seria 1, nr. 4, Noiembrie
Marius Marian Şolea - Absint Absint de Marius Marian Șolea Sînt fericit în orașele și comunele poporului meu sensibil și vioi în destin. mă simt ca un mușuroi de furnici. mine, amintiri și voluptate... să mergem în doi prin țara cu chei și arnici peste oase uscate! s-au fandosit și ele, cuvintele limbii române, poeții își pun poalele în cap, ca în loc de ouă clar să li se vadă intertextul – ultima culme pe care s-a tolănit inteligența înainte de marele salt. merg prin orașul acesta, brațele sînt tocite de scris, sufletul mi se sprijină de trup ca de-o umbră. bocancii, plini de noroi și de neaoșe speranțe, îmi strălucesc peste toate, scuipați puțin de lună. dezlipesc cerul de pe umeri și doare asfințitul acela pe care-l știe tot omu’. de la mine a rămas sîngeriu. albastre autobuze minerești mă privesc cu ochii lor de faruri prăfuite. stau aliniate precum nenorocirile neamului și în poziție istorică îmi dau onorul ca unui mare comandant de idei și emoții. nu vreau să rîd, mă întorc la casa de cultură să-mi continui lansarea în orașul acesta. și să primim toți flori de la ...
Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis
Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis Cugetările sărmanului Dionis de Mihai Eminescu Ah! garafa pîntecoasă doar de sfeșnic mai e bună! Și mucoasa lumînare sfîrîind săul și-l arde, Și-n această sărăcie, te inspiră, cîntă barde — Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună. Un regat pentr-o țigară, s-împlu norii de zăpadă Cu himere!… Dar de unde? Scîrțîie de vînt fereasta, În pod miaună motanii — la curcani vînătă-i creasta Și cu pasuri melancolici meditînd umblă-n ogradă. Uh! ce frig… îmi văd suflarea, — și căciula cea de oaie Pe urechi am tras-o zdravăn — iar de coate nici că-mi pasă, Ca țiganul, care bagă degetul prin rara casă De năvod — cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie. Cum nu sunt un șoarec, Doamne — măcar totuși are blană, Mi-aș mînca cărțile mele — nici că mi-ar păsa de ger… Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer, Un palat, borta-n părete și nevasta — o icoană. Pe păreți cu colb, pe podul cu lungi pînze de painjen Roiesc ploșnițele roșii, de ți- ...