Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SIMT AL MIROSULUI
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 157 pentru SIMT AL MIROSULUI.
... închis, tăiat în formă de piramidă, cu crucea pe vârf, cu rășina pe coajă, stând drept și mândru ca un păzitor la poarta munților, ea simți atâta bucurie, încât fără voie sări din trăsură și începu să salte împrejurul lui întocmai ca o căprioară care după o lungă robie se vede ... vom întoarce acasă? — O! niciodată! niciodată! ... strigă Alexandru plin de entuziasm. Aici e bine de trăit, între fragi și zmeură și între brazi cu miros de rășină; noaptea să dormim pe saltea de mușchi, ziua să vânăm, să pescuim, să plutărim și nici să mai știm că sunt orașe în ... și Elena îl priveau cu ațintire, pierduți în măreția lui, și inimile lor tinere se închinau în taina minunilor lui Dumnezeu; când, deodată, glasul mânios al duducăi Balașa se auzi cobind la spatele lor și-i deșteaptă ca dintr-un vis. — Pentru Dumnezeu! Venit-am aici, ca să mă puneți ...
Ion Luca Caragiale - Pastramă trufanda
... el îl cheamă, și cine, iacătă trece peste punte în corabie, gâfâind de alergătură, cu un sac în spinare, Aron, un ovrei negustor, vecin cunoscut al lui. — Bine că te găsesc, dragă Iusuf, zice Aron; tot mergi tu la Ierusalim; fă-mi, te rog, o bunătate frățească... Uite sacul ăsta ... ce a stat puțin așa, se ridică iar... „Bre — zice în gândul lui — eu am mai umblat pe mare, dar așa miros plăcut de sărâtură!... ce să fie asta?" Când se pleacă să-și strângă chilimul și căpătâiul, simte miros și mai tare; apropie nasul de sac și-nțelege sigur că din sac iese ce iese... Deznoada sfoara și desface; când colo, peste ce dă ... încet-încet, i-a tot scăzut căpătâiul, și când a ajuns la Iafa mai rămăsese-n sac numai frumusețea aceea de miros. De la Iafa, s-a luat Iusuf cu mai mulți călători, și au mers pe catâri până la Ierusalim. Pe drum, i-a ... mereu, la toți călătorii: — Ei! pastramă, dacă vreți, să poftiți la noi, la Kavala! — acolo pastramă!... E mai ales unul, Aron, un prieten ...
Mihai Eminescu - Antropomorfism
... a lui aripi, când îl simte pe-a ei șele, Inocența-i sângerează, i se-ntunecă-mprejur. Ține mult această dulce, amoroasă nerozie. Al ei suflet se topește de-ntunericul molatec, Simte pare c-o pătrunde un piron roș de jeratec, Ce-o omoară ș-o turbează, o-ndeliră ... a fost trimes Și menit ca s-o iubească și să-i joace dulcea glumă.  Tu!  ea zise  ce frumos ești, rege-al lumei de găine. Eu te iert! amoru-ți dulce ca și miros de garofă. Și ca-n vechile tragedii el răspunde-n antistrofă:  Tu ești Venus în poiată, ochii tăi cerești lumine. Din istoria puicuței asta ... icoana scump-a săptămânelor de miere; ,,Poezia-i intervalu-ntre plăcere și plăcere"  Optimist filozofează cu cucoșul ce-o tămâie. Dar curând al ei caracter și simțirea ei naivă Se schimbă-n cochetărie. Cucoșeii cei mai tineri Împlu curtea strălucită a moțatei noastre Vineri Și la ... păsăruicei ce muncește pe-un gândac Sau paingenul, ce suge capul muștei de smarald. Păsăruica ia în sine simțul, gândul dintr-un greier Ce ucide. Al lui suflet pe- ...
Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur
... astă lume suavă De mulțămire se simțea bolnavă. Dar de a ei frumseță fără seamăn Auzi feciorul de-mpărat Florin, Norocul lui cu-al ei îi pare geamăn, De-atunci un foc îl mistuie în sin. ,,În van stau locului, stau să mă-ndeamăn Cu munca mea, cu dorul ... că-i vine să nu se mai scoale. Și calu-i paște flori, purtând în spete Presunul lui și șeaua cu paftale, În valea de miros, de râuri plină, În umbra dulce bine-i de odină. De-a lui bătrân el își aduse-aminte, Cum îl lăsă și cum ... peste drumuri strimte. Dar îndărăt ajuns, l-apucă dorul Din nou, Â neliniște, iubire-adâncă Â S-aruncă iar pe cal, urmând amorul Ce-n al lui suflet neclintită-i stâncă. În van l-oprește regele, poporul, E dus de-o stea ce arde-n minte-i încă, Dorit de raza ... grădini, aproape lângă soare. N-ai vede iarnă, toamnă nu, nici vară, Eternă primăvar,-etern amor... De ți-aș închide zarea ta cea clară Cu-al meu sărut, o, scumpul meu odor, Pân- ce să mângâi inima-mi amară Culca-mi-aș capul la ...
... a căror viață începe după moarte, și ambiții postume n-ai avut. Eu însă, care mi-am jertfit atîtea nopți ca să deprind farmecul misterios al cuvintelor, dacă îmi vei ajuta, voi încerca prin ele să te rechem din lumea umbrelor și să te fac să trăiești măcar o clipă mai ... ramurile străvechiului său copac, odată cu luptele pentru Unitatea Italiei, aveau să plece pe alte pămînturi, aiurea, și să moară sub alt acoperămînt decît acela al palatului de marmoră, în frumosul oraș al Florenței. • Au venit vremuri grele însă, și frumoasa țară cu grămada ei de statui albe, care strălucesc la soare, cu răcoroasele fîntîni din care ... venit deci îi fu lesne să se așeze, să-și cumpere o paletă și văpselile trebuincioase cu care să-și poată agonisi traiul lui și al copiilor ce aducea cu dînsul. Din vremea aceea, în casele vechi, în rame demodate, au rămas nenumărate portrete ale boierilor de atunci, cu portul lor ... de rău e că nu am putut fi bun ca tine în viață. Am urmat drumul, și către seară am intrat într-o casă gospodărească, al ...
Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii
... fără dinți!... Ce frumos erau împodobite sfeșnicele, de la cele de aur până la cele de pacfon, cu zambile în feluri de fețe... și un miros!... Țiu minte cum un nepoțel al mamei Zamfirei, văduva lui Papaiani, arnăut domnesc la pensie, a greșit odată, și, în locul sfeșnicelor umile ale bunică-si, a luat ... o caută de mult, și care vine de departe să dezlege vraja de gheață cu farmecul unei sărutări de foc... el, tânărul și zburdalnicul copil al lui Paște-împărat; el, minunatul făt-frumos April, cu părul auriu, care o ia în brațe pe adormita fecioară, o alintă, o leagăna, o mângâie ... voi, sfinte vremuri ale copilăriei, când credeam? când totul mă făcea să cred? "Cred tocmai că e absurd!" așa a zis ilustrul fiu al sfintei Monica, el însuși sfânt, stâlp neclintit al bisericii, sfântul Augustin... Asta va să zică a crede; ... nu ca Toma geamănul, numai după ce pipăi și pui degetul. Da, credeam... și ... afundăm, când mi-ați luat credința mângâietoare fără să-mi dați nimic alt în schimb decât scepticismul deprimant, îndoiala distrugătoare, țipă și sufletul meu ca ...
... E viața vie din cei morți. Tu nici nu crezi Că cei pe care mergi să-i vezi Etern într-înșii n-au avut Decât al corpurilor lut. În ei pe tine te iubești: Cu toată fața ta cea tristă Și-nduioșările din glas, Din al lor suflet n-a rămas Decât durerea-ți egoistă: Tu nici nu crezi Că cei pe care mergi să-i vezi, Chiar de ... râde-n pomii înfrunziți, Și-n seara clară și adâncă Mai cântă râul: auziți! O, voi ce mai trăiți o clipă În ritmul vieții și-al iubirii Lăsați pe morți în groapa lor Să-ndeplinească legea firii. Și voi, în pripă, Sorbind mirosul primăverii, Din vântul care mișcă merii Înfloriți, Veți ...
George Coșbuc - Brâul Cosânzenii
... Și-un brâu purta pe-ncingătoare, Cum n-a mai fost pe lume brâu. Era de aur pe tot locul, Un fulger pe-al ei trup încins. El noaptea da lumini ca focul, Și-n brâu sta fetei prins norocul Precum e-n talismane prins. Vrăjit era că, de ... temi? Ne vom ascunde În noaptea codrului umbros Sub brazii fără grai, pe unde Nici ochi de om nu pot pătrunde, Nici flori cu tăinuit miros. El zice-așa, să zică iară, Să-i facă gândul ei ușor, Iar gându-i se topea de pară Și-n codru des, în zi ...
Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Prima zi
... strălucitoare trece noaptea pe ulița conștiinței tutelare privim neputincioși mărețe atelaje descriptive cum înaintează falnice în urma noastră rostogolindu-se privim prin hubloul de ceară al zilei următoare trupul acesta de gală (ca o fiară dresată) cum înaintează tăcut cu pădure cu tot spre câmpie și nu ne dumirim îndeajuns niciodată ...
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere
... în goană; nu mult după aceea, alte pâlcuri de soldați se perindară, ca niște vedenii. Seara se așezase ușoară; odată cu răcoarea ei, veni un miros acru și înecăcios; rumeneala cuprinse tot cerul, iar vârfurile copacilor din grădina lui vodă se auriră; mișcate de vânt, păreau niște flăcări ce ardeau legănându ... obișnuia să facă la orice întâmplare ce-i redeștepta mila sau mâhnirea: Smărăndiță, Smărăndiță! Și iar se făcu tăcere. Numai de departe venea vuietul năbușit al unui zbucium. Mă cuprinsese o frică neînțeleasă. Deodată, gândul mi se opri la mama, care plecase în târg. Dar mama? întrebai îngrijat. Bâtrâna mă trase ... ai clipi. Nici n-am avut vreme să mă înspăimânt. Aproape în aceeași vreme putusem auzi, la spate, glasul mamei: Ce-i aici? Apoi acel al tatei, întrebând pe soldați: Ce e, ce faceți? Când mama se apropie și înțelese ce se petrecea, și când, întorcându-se, mă zări pe mine ... da, peste dânsul... scos de sub dărâmăturile unei bolți... Apoi o clipă de liniște, și pe urmă un suspin, un suspin lung, de ușurare, ca al unui om care se așază să se odihnească după un drum lung. Simții tremurul mamei. Tata o luă de braț: Hai, ce stai și tu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... pânză toată gama verdelui care începe cu nota sură a spicului când bate în galben, apoi se schimbă în curatul verde de smarald al crețului proaspăt de stejar și sfârșește cu verdele sever și sănătos al nucului? Cine poate să păteze, norocos ca natura, o priveliște, cu umbrele norilor, cu apele închise pe care le aruncă foaie pe foaie? Cine poate ... ca aceasta, moale, înaltă și cernută pe deasupra cu flori de nenumărate fețe, aș colinda o viață întreagă, fără a mai odihni. Ce miros plăcut, care îți umple pieptul! Ai voi să-l sorbi, și te îmbată, te farmecă, te pătrunde, te atrage, și deslușit nu știu cu ce ... — o bombăneală melancolică, și în acest "trio", plin și statornic, privighetorile, ca niște piculine, își piruie, la timp, melodia lor întreită de fluieratul gros al filomelelor și de chirâitul uscat al greierilor de câmp. Ce felurimi de glasuri și de fraze, ce deosebiri de simțire și de expresie, ce veselie și ce jale, ce instrumente vii ... Așa e. E atât de bine și de aromitor pe iarbă verde, la umbră deasă. Vântul care fâșâie, basm vechi și lung, prin frunzișul tremurător ...