Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SPÂNZURA
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 154 pentru SPÂNZURA.
Constantin Stamati - Motanul și bucătarul
Constantin Stamati - Motanul şi bucătarul Motanul și bucătarul de Constantin Stamati Un oarecare bucătar, fiind și cam învățat Și foarte evlavios, Într-o zi s-au dus la crâșmă în sat, Iar în cuhne au lăsat Pe-al său motan credincios Bucatele să păzească de șoarecii stricători Și de guzganii răpitori. Dar întorcându-se vede, Și nu poate crede, Găsind motanul pe masă, Ce se trudea mâncând Și spârcuind O găină grasă. Atunci el, ca un orator și ca un om învățat, Au strigat: “Oh, motane mâncăcios! Oh, tâlhar făr’ de lege! Nu te temi de Dumnezeu, lăcomia să te-aplece, Onorul să-ți feștelești, făcând lucru de rușine, Mâncând bucate străine! Sau poate că ai uitat Că toți vecinii vor zice că motanul cel smerit, Ce ni se părea cinstit Și rușinos, Îi ca un lup mâncăcios, Și trebuia izgonit sau îndată spânzurat! Când eu către toți așa te-am lăudat, Că motanul meu Se teme de Dumnezeu...â€� Motanul însă ascultă aceste sfaturi și tace, Forcăiește și mănâncă, căci găina-i place. Acole ritorul nostru nu știe ce să mai zică, Căci motanul tot ascultă, tace mulcu, tot mănâncă... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Iar eu bucătarului i-aș zice Să ...
Dimitrie Anghel - Scrisoare (Iosif-Anghel)
Dimitrie Anghel - Scrisoare (Iosif-Anghel) Scrisoare de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel De când trăiesc la țară, Sacerdote, M-a convertit, ca pe Rousseau, natura. De-aceea de astăzi las literatura Și-azvârl în foc carnetul meu de note. De-acum mă pun serios să adun bancnote, În pod îmi spânzur lancea și armura, Și, cum vă spun, am să vă fac figura, Chiar dac-aș ști că-s Anghel Bounarotte! Ce-atâta artă când în pruni rodește Aperitivul zilelor de mâne, Când am hameiul dospitor de pâne, Și mă-nveșmântă cânepa și inul?! Vezi Sacerdote, astfel se sfârșește Cariera mea…Așa mi-a fost
Emil Gârleanu - Gâza Gâza de Emil Gârleanu Calul suia din greu dealul. Nădușise. Muștile îl necăjeau, iar zăbala îi ardea gura. Dădea mereu din cap, să-și lărgească dârlogii, până ce călărețul îi lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit, mai făcu cei câțiva pași de ajunse până în vârful dealului. Calul ridică puțin capul. Drumul se întindea neted, coborând prin mijlocul pădurii, care începea să arate mai deasă, mai bătrână. Tocmai în fund, târgul sticlea în soare, crucea bisericii străpungea seninul, în razele soarelui părea că pâlpâie și dânsa ...
Gelu Vlaşin - 14:21 â†�â†� 14:07 14:21 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 14:30 →→ telefonul cu manivelă troleul plin de scuipat semințe când de vină-i oglinda retro ................. vizoare pantofii cârpiți salariul tău minuscul furat în mașină degetul noduros răscolid nara stăngă ziarul cu bube uitat pe volan când șoferul de taxi își masturba ochelarii privind semafoarele întinse pe trotuare prin gropi și prin guri de metrou mestecând tutun englezesc uscat în prezervative unul îmbrățișa fericit un poster cu madonna spânzurându-și cu el ștacheta ridicată (până dincolo de așteptările
Gelu Vlaşin - 21:01 â†�â†� 20:48 21:01 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 21:20 →→ urăsc neputința care-și rostogolește mânia peste nisipul adormit în matca râului galben urăsc sălciile umile spânzurate pe celălalt mal ca-ntr-o stampă din secolul XVIII într-o piață publică din barcelona și cuvintele tale atârnate și pantofii tăi negri de lac și băuturile tari ca o piatră năucindu-ți instinctele ochii tăi printre clapetele mașinii versurile își dau duhul de taină cuvintelor nesățioase doar pe tine te urăsc (până când moartea ne va
Gelu Vlaşin - 21:20 â†�â†� 21:01 21:20 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 21:39 →→ niciodată minciuna cu piciorul stâng din parcul copiilor fără toboșar niciodată colinda nu-i mai lungă funia în care mi-am spânzurat neputința umbra ta oglindindu-se în gura prăpastiei cu tălpile goale la buletinul de știri să nu-ți mai pese cum e să mori încet cu mâinile la ce bun soldatul de plumb și tricolorul cu pata neagră (din mijlocul lui
Gelu Vlaşin - 21:55 â†�â†� 21:39 21:55 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 22:10 →→ n-am să-ți spun și tu știi bine ochiul ucis gândul crăpat mâinile tale instinctul memorând săruturi care n-au existat hai aruncă-ți sabia-n teacă și rândul și vodka și starea lumea-i cum sună unghiile joase ca o spiță de car sub tălpile tale cămilă cu fese ești aiurea copac spânzurat de un colț de la lună umărul plânge zugrăvindu-mi pereții amintiri (cu ștrengul atârnat de
George Coşbuc - Carol Robert Carol Robert de George Coșbuc Stăpânul țării feudale Râdea de Basarab, pe cale Venind cu sutele de-arcași Turnați în zale, Ce-i pentru-acești viteji ostași O țară largă de trei pași? Sărmanul vodă, cum îl cheamă, O fi-n pământ acum de teamă! Ce minte-o să-l învăț! Să-l fac Să ție seamă Că eu sunt eu, și nu mă-mpac C-un biet ca el, cioban sărac! Uitat-a că-i născut să fie Păstor de oi și slugă mie? De barbă însă am să-l scot Din vizunie. Ce câini îl apără? Socot Să-l spânzur eu cu câini cu tot! Curând, flăcăi! E plin paharul! Auzi ce-mi scrie-acum tâlharul Dar cine crede el c-ar fi Maghiarul? Și regele râzând s-opri Și-aceste vorbe le citi: Mărite crai! Îți spui prin carte, Că vecinic dinspre-a noastră parte Vrem binele! Suntem cei foști Și mai departe Și-acum tu uiți că ne cunoști Și-alergi în strângere de oști! Eu sunt mai slab. Zic eu de mine. V-am dat hăraci, că se cuvine, Pe plac eu multe v-am făcut ...
George Coșbuc - Ex ossibus ultor!
George Coşbuc - Ex ossibus ultor! Ex ossibus ultor! de George Coșbuc Publicată în Povestea vorbei , 1896, nr. 8 (28 nov.) (cu titlul Legendă ). Titlul se traduce din latină prin: "Din mormânt se ridică răzbunătorul !" A fost un tânăr împărat – De la mișei a smuls averea Și-a smuls de la tirani puterea Și mulți nebuni a spânzurat. Dar patru inși vorbind în șoapte L-au dus în giulgiuri învălit Și-n codul cel mai tăinuit L-au îngropat târziu în noapte. Cei tari au zis: „A fost mișel! Ne-a prigonit prea multă vreme.“ Iar popii fulgerau blăsteme În cei ce mai vorbeau de el: Nici voie să-și cernească portul, Nici drept să-l plângă n-au avut. Și niciodată n-au știut În ce pământ le doarme mortul. Și nu vor ști! Căci groapa lui În blăstemat pământ s-ascunde. Nici soare-acolo nu pătrunde, Nici plângerile nimănui. Jurat-a iadul să-ngrădească Cu nopți de veci acest mormânt; Iar brazii tac, că nici un vânt Nui clatină ca să vorbească. Dar noaptea-n zare, uneori, Când e furtună-n depărtare, ...
George Coşbuc - Legendă Legendă de George Coșbuc A fost un tânăr împărat — De la mișei a smuls averea Și-a smuls de la tirani puterea Și mulți nebuni a spânzurat. Dar patru inși vorbind în șoapte L-au dus în giulgiuri învălit Și-n codru cel mai tăinuit L-au îngropat târziu în noapte. Cei tari au zis: «A fost mișel! Ne-a prigonit prea multă vreme.» Iar popii fulgerau blesteme In cei ce mai vorbeau de el: Nici voie să-și cernească portul, Nici drept să-l plângă n-au avut Și niciodată n-au știut În ce pământ le doarme mortul. Și nu vor ști! Căci groapa lui În blestemat pământ s-ascunde, Nici soare-acolo nu pătrunde, Nici plângerile nimănui. Jurat-a Iadul să-ngrădească Cu nopți de veci acest mormânt; Iar brazii tac, că nici un vânt Nu-i clatină ca să vorbească. Dar noaptea-n zare uneori Când e furtună-n depărtare La margini de-orizont răsare Un fulger alb, târziu spre zori, Și-ntr-una spre păduri arată Și scapără spre ea mereu; E, ...
George Coșbuc - Minciuna creștinilor
George Coşbuc - Minciuna creştinilor Minciuna creștinilor de George Coșbuc Proconsulul îi judeca În largul tribunal din piață . Avea doi popi creștini în față . Un scriitor din ceata sa S-a ridicat ca să citească Dovezi și vorbe ce s-au spus De cei ce cred într-un Isus Și despre legea creștinească . — „Ei sunt o seamă de iudei Răutăcioși din cale-afară . Cu ceialalți iudei din țară Se gâlcevesc ca de-obicei . Ei au un zeu, dar fară nume : Ei râd când noi jurăm pe zei : Iar a muri, așa zic ei, E cel mal mare bun din lume !" A râs proconsulul: — „De-l vor , Să fie-al lor de-acuma bunul ! Dar știu ca n-o să vrea nici unul Căci e minciună spusa lor : Hristos muri-n grozavă silă , Dar nu de bunăvoia lui : Ei de-ndărătnici spun ce nu-i Și de-ndărătnici nu mi-e milă !" Dar iată, până când în chin Se zvârcolesc cei doi pe roată , Alți doi se dezlipesc din gloată Și-n fața judecății vin . — „Omoară-ne !" — „Vă-nșeală gândul . Că mă siliți la crezământ ! Dar nu ...