Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SPĂLA
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 218 pentru SPĂLA.
Alexandru Macedonski - Rondelul pagodei
Alexandru Macedonski - Rondelul pagodei Rondelul pagodei de Alexandru Macedonski De mari fluturi sărutată, Pe-o movilă — artificială, E pagoda argintată De zâmbirea matinală. Umbra pomilor, mișcată, O dezbracă, virginală, De mari fluturi sărutată Pe-o movilă — artificială. Picurând, diamantată, Porțelanul roz i-l spală Roua tainic deșirată Pe fațada sculpturală, -- De mari fluturi
Alexei Mateevici - Hristos și Samariteana
Alexei Mateevici - Hristos şi Samariteana Ostenit, la fântâna lui Iacov, Hristos La răcoare puțin se oprise; Și pe când hodinea-nfierbântat și setos Samariteana la apă venise. Băutură-au cerut Fiul Cel Omenesc. I-a fost mare femeii mirarea: ,,Cum așa? — a răspuns — în ce ură trăiesc Samaritenii cu voi?! Nici se văd, nici grăiesc, Și Tu ceri, ca să-ți sting însetarea!" Samaritenei așa i-au vorbit Iisus: ,,Când ai ști Cine-ți stă înainte După apa cea vie dor mare, nespus În pieptul tău însetat s-ar aprinde". ,,Cum ai scoate-o atunci din adâncul pietros A strămoșului sfintei fântâne?" Samariteana așa a-ntrebat pe Hristos: ,,Văd că n-ai nici un vas pe la Tine. Au mai mare Tu ești decât sfântul strămoș, Ce ne-a dat-o pe veci moștenire? În vremi vechi, păscând turma-ntr-acești munți stâncoși, El aicea găsea hodinire". Și Hristos i-au răpuns: ,,Cel ce apă va bea Din fântână, — acela-nseta-va, Pe când umbră de sete nu poate avea Cel ce apa mea vie gusta-va, Căci apa vieții în curgerea ei Păcatele toate le ...
Alexei Mateevici - Hristos după cina cea de taină
Alexei Mateevici - Hristos după cina cea de taină Hristos după cina cea de taină de Alexei Mateevici Cu mâinile Sale sfinte Hristos picioarele au spălat Acelui ce mergea a-l vinde... Îndată L-au înconjurat Apostolii Lui în tăcere. Cu glasul dulce îi învață Hristos; le dă și mângâiere Și porunciri pentru viață: — ,,Iubiții mei! le zice, Vedeți, ziua sosește În care Domnul vostru Pe voi vă părăsește; Așa vorbește Tatăl În sfintele lui ținte, O, facă-se acuma Voințele Lui sfinte! Amin, amin, zic vouă, Așa îi scris în cer, Căci mâine pentru lume Eu trebui ca să pier. Și chiar și voi, ce astăzi Atâta mă iubiți, Cu toți în noaptea asta, Cu toți mă părăsiți!" — ,,Și eu! îi zice Petru... O, Doamne, Tu știi bine Că niciodată-n lume Eu n-am fugit de tine!" — ,,Și tu, o, Petre!" — ,,Doamne! Aceasta nu se poate!" — ,,Mă-i lepăda, o, Petre, De trei ori în astă noapte! Nu credeți că ca morții Eu intru în mormânt: În locul tot și vremea Eu între voi sânt; Puterea cea cerească În tot locul domnește Și ochiul Providenței Pământul tot privește. Dar mergeți în ...
Alfred de Vigny - Scăldătoarea unei cucoane românce
Alfred de Vigny - Scăldătoarea unei cucoane românce Scăldătoarea unei cucoane românce de Alfred de Vigny Traducere de Constantin Stamati - 1834 Și o țigancă fecioară, eghiptenească prăsilă, Îngenuncheată îi ține o oglindă de cristal; Și altă fecioară greacă pe cap părul îi anină, Țesut în subțiri cosițe ca de horbote voal; Și o fecioară franceză învelește cu sfială Trupul ei cel ca zăpada în prosop cusut cu fir, Și o româncă fecioară picioarele ei le spală Cu lapte în vas de marmur numită de greci porfir; Apoi tinere neveste în limpede scăldătoare, Presurând frunze de roză, varsă și spirturi de flori, În care intrând cucoana se scaldă cu desfătare, Și privind a sale grații se zâmbește uneori... Apoi din feredeu iese sprijinită de curtence, În crevat trufaș se culcă sub șalurile subțiri; Și jupâneasa bătrână începe trupul să-i frece Cu spirturi de dânsa stoarse din crini și din trandafiri. Iar ca razele luminei să nu-i facă supărare, Fetele slobod perdele de un atlas argintiu, Și lângă ea pun în glastre bucheturi mirositoare, Dar cucoana când adoarme la un consul au
Alphonse de Lamartine - Crucelița soției mele
Alphonse de Lamartine - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O, Doamne, ce durere simți sufletul meu Când preotul rostiră molitva de iertare, Întocmai ca și maica cântând pruncului său, Cântec de dormitare! Atunci pe a ei frunte speranța se iviră, Pe a soției față grații au seninat, Și pare că și moartea ceva îngăduiră, Al său lacom vânat. Vântul îi clătea părul lung pân’ la pământ, Aruncând câte o viță pe palida ei față, Precum și chiparosul își mută pe mormânt A sa umbră măreață. Din patul ei căzuse una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ...
Antim Ivireanul - Învățătură cînd se face parastas
Antim Ivireanul - Învăţătură cînd se face parastas Învățătură cînd se face parastas de Antim Ivireanul Un lucru peste fire văz în Sfânta Scriptură la a doaoa carte a Împăraților, în 12 capete și foarte mă face de mă minunez. Împăratului David i-au fost bolnăvit copilașul cel dintâiu, ce avea din Virsavea. Și, pentru căci se afla în nevoia morții, era pururea trist și mâhnit și nici mânca, nici bea, nici putea nimeni să-l mângâe. Iar după ce au murit, zice Sfânta Scriptură, îndată s-au spălat și s-au uns cu mirosuri și s-au îmbrăcat în haine luminate și, mergând în casa Domnului, au dat mulțemită lui Dumnezeu. Și eșind afară s-au ospătat și s-au veselit, de care lucru stau de mă mir, cum putu fi aceasta? Ca până era viu și bolnav plângea și să întrista și, după ce au murit, s-au veselit. Răspunsul acesta ni-l dă însuș David. Până era zice bolnav, mi să cuveniia să mă mâhnesc pentru el, căci aveam nădĂ©jde că mi-l va lăsa Dumnezeu. Iar de vrĂ©me ce au murit, înapoi nu pociu să-l mai întorc, ci-m ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Vornicul Iancu Moțoc
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Vornicul Iancu Moţoc Vornicul Iancu Moțoc de Bogdan Petriceicu Hasdeu (Baladă din secolul XVI) Răsturnător în curs de douăzeci de ani, vornicul Iancu Moțoc alungă pe Alexandru-vodă și aduce la locu-i pe un străin din Germania; dar mai la urmă, dând jos și pe acesta, pen- tru a pune pe tron o nouă creatură, poporul nu-l mai ascultă, ci primește înapoi pe gonitul Alexandru. Vornicul fuge în Polonia, unde însă, după stăruința Porții otomane, piere decapitat în capitala Galiției. Testamentul acestei triste celebrități se află până astăzi la Lemberg, în Tabula Municipală, Liber Testamentorum, t. 2, ab anno 1554 ad 1578, p. 225. La cetate Leov, în țara leșească, Va tăia calăul p-un român fugar: Curge tot poporul, lacom s-o privească Lacom s-o privească, că-i un lucru rar. Solul din Moldova, trimis ca să ceară Marfa cumpărată: capul cel tăiat, Stă cu nerăbdare mai curând să piară Mai curând să piară omul vinovat. Mii și mii de glasuri se pornesc d-odată, Ca și când orașul izbucnea de foc; Vine! vine! vine! și-n sfârșit s-arată Și-n sfârșit s-arată vornicul Moțoc. Dânsul alungase pe ...
Cincinat Pavelescu - Păsările nopții
Cincinat Pavelescu - Păsările nopţii Păsările nopții de Cincinat Pavelescu Într-o zi vulturul mândru, Rege-al culmilor cărunte, Toate păsările lumii Le-adună p-un vârf de munte, Și le zise: Mi-este milă De eterna voastră noapte... Tremurați în fund de cuiburi Speriate d-orice șoapte, Pe când eu, dacă furtuna Peste fruntea mea s-abate, Fac din ochii mei oglinda Trăsnetelor scăpărate. De la îngeri smuls-a Domnul Pene mândre pentru voi, Ca să vă târâți aripa Murdărită prin noroi? Hai! spălați-le-n seninul De pe culmile înalte! Pe albaștrii munți din zare Zborul vostru să tresalte. Mai lăsați pădurea sumbră, Cuibul, streșina ruină, Și zburați din întuneric Către viață și lumină. Ceru-nalt e lumea-n care Suferinți și păsuri nu-s; De muriți suind acolo, Cel puțin cădeți de sus. Hai, urmați-mă și-n aripi De vă-ncredeți cum mă-ncrez, Către soare zborul vostru Voi căta să-l îndrumez. Într-un fior de bucurie Un stol voios de zburătoare, O rândunică, niște mierle, Un grangur, o privighetoare Deschiseră-aripile-n dorul Acestui zbor către azur, Când bufnița și liliacul Grăiră mândrului vultur: Vrei să ne scoți din umbra-n care ...
Constantin Alexandru Rosetti - Dorința (Rosetti)
Constantin Alexandru Rosetti - Dorinţa (Rosetti) Dorința de Constantin Alexandru Rosetti De ce nu sânt dumbrava, ce seara pe răcoare De braț cu un prieten ți-e drag a vizita? De ce nu sânt o roză, de ce nu sânt o floare C-atunci gândesc, o, dragă, că tu nu m-ai uita! De ce nu sânt zefirul ce sânu-ți răcorește, De ce nu sânt parfumul ce pui pe haina ta! De ce nu sânt eu valsul ce șoapta îți lesnește C-atunci aș crede lesne că tu nu m-ai uita! De ce nu sânt sticluța cu apa înflorată Ce-n toată dimineața îți spală fața ta, De ce nu sânt oglinda frumoasă ce te-arată, C-atunci aș fi mai sigur că tu nu m-ai uita! De ce nu sânt eu luxul ce sufletu-ți iubește, De ce nu sânt podoaba ce pui pe fruntea ta! De ce nu sânt eu slava ce inima-ți dorește, C-atunci aș fi prea sigur că tu nu m-ai uita! Dar vai! Nu sânt nimica! Sânt, simplă, o ființă Ce-a te iubi din suflet amorul m-a-nvățat; Eu nu am ...
Constantin Mille - Veacul nostru
... … Nu; ascundeți-vă fața în veșmântul desfrânării, Și în glodul mascaradei, comedia vă sfârșiți! Oh! veni-va și șuvoiul ce cu furia-așteptării Va spăla
Constantin Stamati - Crucelița soției mele
Constantin Stamati - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O, Doamne, ce durere simți sufletul meu Când preotul rostiră molitva de iertare, Întocmai ca și maica cântând pruncului său, Cântec de dormitare! Atunci pe a ei frunte speranța se iviră, Pe a soției față grații au seninat, Și pare că și moartea ceva îngăduiră, Al său lacom vânat. Vântul îi clătea părul lung pân’ la pământ, Aruncând câte o viță pe palida ei față, Precum și chiparosul își mută pe mormânt A sa umbră măreață. Din patul ei căzuse una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ei ...