Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru STĂPÂNĂ

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 228 pentru STĂPÂNĂ.

Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente

Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente Orientale. Două documente de Ion Luca Caragiale Imperiul otoman suferă și el astăzi, pentru a doua oară, de febra constituțională parlamentară. Este un caz de recidivă. Primul acces, mai ușor, l-a avut, precum se știe, în ajunul războiului cu rușii și românii la sfârșitul anului 1876, când celebrul Midhat-pașa, în calitate de mare vizir, a proclamat o constituție otomană, cu regim parlamentar, suspendată peste puțină vreme de m.s. sultanul. Printre niște hârtii vechi, am găsit acuma un exemplar dintr-o foaie obscură ce apărea, în 1877, la București, în limba bulgară, conținând mai multe documente privitoare la activitatea primului parlament otoman. Oricât ne-am îndoi de exactitatea lor, în toate amănuntele, credem interesant a reproduce aici două din acele curioase documente, și, daca semnăm mai jos cu numele nostru, asta o facem, binențeles, numai ca simplu colecționar, iar nu ca autor. I - MESAJUL DE ÎNCHIDERE A CAMERELOR OTOMANE Domnilor senatori, Domnilor deputați, Pentru întâia oară a tunat și v-a adunat laolaltă aici, ca să faceți giumbușuri parlamentare. Trebuie să mărturisim, daca voim a fi ...

 

Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite

Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite Sărbători mâhnite de Ion Luca Caragiale Paștile cădeau în vară... Cine s'ar fi așteptat la așa schimbare de vreme ? Viscol din vârfuri până în fundul văilor depărtate... În miezul vârtejului, pierdusem drumul urcând pe culmi înalte și acum, coboram orbește fără să știu unde. Calul era istovit de puteri; iar eu simțeam cum mă pătrunde încet-încet frigul până în măduva oaselor. Mă învăluia din toate părțile întunerecul nopții... Rătăceam într'un pustiu negru, fără nădejde să mai dau de vreun adăpost. Când mă socoteam în pieire, iată sclipind în față-mi o luminiță... Către ea !... tot către ea; căci - nu e numai o părere !... Și sdrobit, iată-mă în fața unei porți mari... Mi-a fulgerat prin minte: de-acu, dacă n'am avut noroc să fi dat de gazdă bună și primitoare, am să deger flămând aci, lângă gard, în sfânta noapte a Învierii, departe de săracul meu culcuș, de la care am plecat ca un nesocotit... Ajută-mi, Doamne !... Mi-am luat inima în dinți și-am bătut hotărât în poartă. O ușe s'a deschis, prin care s'a arătat lumină ...

 

Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată

... încumetase într-una din zile, pe când voinicul era la vânătoare, și o întrebă, dară se prefăcu că vorbește cu sfială: - Cum bag de seamă, stăpână, nu prea ți-e bine? - Nu mi-e bine, mă băiete, căci mi-e dor d-alde tata și d-alde mama, și de țara ... pentru o năpaste ce a căzut pe capul meu pribegesc de sunt atâți mari de ani. - Eu știu un leac pentru boala dumitale, stăpână; dară n-are cine se duce să-l aducă. Și îi spuse o sumedenie de minuni ce făcuse leacul ce zicea că ar fi bun ...

 

Ion Creangă - Povestea porcului

Ion Creangă - Povestea porcului Povestea porcului de Ion Creangă Cică erau odată o babă și un moșneag: moșneagul de-o sută de ani, și baba de nouăzeci; și amândoi bătrânii aceștia erau albi ca iarna și posomorâți ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Și, Doamne! tare mai erau doriți să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica și noaptea de mare, ședeau singurei ca cucul și le țiuiau urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toare aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe laițe, și atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii! În una din zile, baba oftă din greu și zise moșneagului: — Doamne, moșnege, Doamne! De când suntem noi, încă nu ne-a zis nime tată și mamă! Oare nu-i păcat de Dumnezeu că mai trăim noi pe lumea asta? Căci la casa fără de copii nu cred că mai este vrun Doamne-ajută! — Apoi dă, măi babă, ce putem noi ...

 

Petre Ispirescu - Ileana Simziana

... și parcă nu se îndura să se depărteze de dânsul. Calul, dacă văzu așa, îi zise: Se vede că pentru iubirea ce ai către împăratul, stăpână, te uiți așa de galeș la mine. Ce pui de voinic era în tinerețele lui! Multe izbânzi am mai făcut noi amândoi! Dară de când ... Când aș ști că-mi vei fi de ajutor să sfârșesc ce am pus de gând, mai-mai că aș face așa precum zici tu! - Stăpână, zise calul, fă cercarea asta și nu te vei căi. Calul era năzdrăvan. Fata împăratului îngriji de cal tocmai precum îi zise el. La a ...

 

Constantin Negruzzi - Parte întăi

Constantin Negruzzi - Parte întăi Parte întăi de Constantin Negruzzi Tu vrei, iubita me prietină, să-ți fac prescriire rătăcirilor tinereții mele, orișicât ar fi ea de neplăcută; ceea ce tu poftești este pentru mine o poroncă neurnită, nu-ți voi tăgădui nimica; și fără să te supăr prin un înainte cuvânt supărători, îți voi discoperi pănâ și celi mai mici împregiurări a unii curvii înfricoșate, întru care odinioară am fost adâncită. Adivărul va povâțui condeiul meu. Nu mă voi osteni a acoperi nici cu ce mai supțiri gază scriire me: voi zugrăvi lucrurile după fire, fără să mă tem că voi jîgni legile bunicuviință, cari nu sunt făcute pentru niște persoane atât de prietini precum noi. Afarâ de aceasta, tu ai o cunoștință foarte adâncă de desfătările celi adivărate, pentru ca prescriere lor să te scandalisască. Tu știi că oamenii cu duh și cu gust au ca o datorie a-și împodobi eticurile cu feliuri de goliciuni, cu toate că, temându-să de a răni ochii subțiri, nu le pun în sama lor. Să trecim la istorie me: fiind copil, mă numĂ© Franțisca Hil. Eu sunt născută din niște părinți foarte ...

 

Mihai Eminescu - Satira III

... cea dulce cu durerea ta alin-o... Scris în cartea vieții este și de veacuri și de stele Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieții mele." Și cum o privea sultanul, ea se-ntunecă... dispare; Iar din inima lui simte un copac cum că răsare, Care crește ... a lumii vede șiruri munții mari, Atlasul, Caucazul, Taurul și Balcanii seculari; Vede Eufratul și Tigris, Nilul, Dunărea bătrână - Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână. Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri Și corăbiile negre legănându-se pe râuri, Valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri ...

 

Petre Ispirescu - Înșir-te mărgăritari

... copilașii în băligarul de la grajd, și luând doi căței de la o cățea ce fătase de curând, îi arătă doamnei sale, zicându-i: - Iată, stăpână, ce făcuși dumneata. - Cum se poate una ca asta? îi răspunse doamna. Și pângara de cioară începu a se ciorovoi cu doamna sa ... în gând că poate să fie copiii dânsei. Întorcându-se acasă, o luă spurcata de cioroaică la bătăi. Dară ea zise: - Nu mă mai bate, stăpână, că ce-mi văzură ochii, o săptămână să te tot uiți, și tot nu te îndestulezi. Daca auzi așa, se duse și cioroaica, și în ... lumea să privești la dânșii. Înțepenise împielițata, zgâindu-se cu ochii acolo. Și venind mama copiiilor și trezind-o din buimăceala în care căzuse: - Vezi, stăpână, nu-ți spuneam eu că nu te poți îndestula de o așa frumusețe, de te-ai uita nu știu cât? Procleta le puse gând rău ...

 

Petre Ispirescu - Zâna zânelor

... apoi vine și se așează la masă din nou. O dată se făcu o tulburare între mese. Și iată de ce. Una din roabe strigă: - Stăpână, suntem în primejdie! Alta zise: - Stăpână, mie îmi miroase a pârlit! Este prăpădenie de noi. Iară ea răspunse: - Tacă-vă gura, tocmai acum la masă v-ați găsit și ...

 

Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei

... acea ură duioasă am să mor! Ea zice și se simte de raze inundată. Iar umbra ei suspină în urmă-i tupilată: Ah! draga mea stăpână! Ferească Domnul sfântul De-a-ți asculta îndemnul, de-a-ți împlini cuvântul, Căci vai de-acel ce-apucă pe-a ... zboară gândul, acolo eu mă vreu! Dar cum să fac, vai mie!... ah! calul meu nu poate Să calce și pământul, și mările să-noate! Stăpână! zice Graur, ce nu pot eu pe lume O poate al meu frate, născut pe-a mării spume. Cum zice, cum nechează... Din ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ștefan

Ştefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ştefan Când a fost să moară Ștefan de Ștefan Octavian Iosif Când a fost să moară Ștefan, Multă jale-a fost în țară: Câte brațe-n deznădejde Către cer nu se-nălțară? Câte jertfe la altare, Câtă smirnă și tămâie, Pentru ca viteazul Ștefan Viu și teafăr să rămâie! Se părea că nici pământul Nu se-ndură să-l primească, Pe acel ce-a fost preavrednic Peste tot să-l stăpânească. Și de groază și durere S-a cutremurat pământul, Ca în ziua răstignirii Celui ce-a vestit cuvântul... Când a fost să moară Ștefan, Multă jale-a fost în țară. Cine ar putea să spună Câte inimi sângerară? Iarnă grea ca niciodată Și o foamete cumplită Se-abătură-n anul cela Peste țara lui iubită. Însă nici pe patul morții Nu putea s-o dea uitării Cela ce pe drept fusese Poreclit: Părinte-al Țării... Lângă patul său chemându-i, Mângâie pe toți sărmanii, Plâng și îi sărută mâna Văduvele și orfanii. Plâng și-l binecuvântează, Și se-ntorc pe la căminuri, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>