Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STOMAC (AL OMULUI)
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 35 pentru STOMAC (AL OMULUI).
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... a ținut puțină vreme, și la o vârstă aproape inconștientă. După aceea, am trăit fără familie, așa că m-am dezvoltat anarhic, ca un produs al multor și variate împrejurări ale societății. Cu alte cuvinte, am rămas aproape fără creștere -- afară de exemplul lui tatăl meu (când am început să stau ... fără sforțare, și în fiecare moment. Mintea însă, uneori te părăsește: nu poți fi atent la infinit. Apoi sforțarea conștientă te obosește. O comparație: un om care umblă drept prin natura lui, nu face nici o sforțare; unul care umblă plecat, trebuie să se gândească necontenit să stea drept. Îndată ce ... săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câțiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o țin minte cum era la față, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre ființa ei, despre esența ei ... unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la țară, unde tatăl meu, în tovărășie cu un frate al mamei și cu altă rudă, au luat în arendă o moșioară. Țin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut ...
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii
... bătrân sau vreo fecioară profită a vechilor germani, dacă caleșcele strălucite, pline de femei elegante, nu ți-ar arăta că ești în secolul al nouăsprezece. El-Prado a Madridului merită asemene a se numi una din cele mai frumoase primblări a Europei. Când ... încă mai pătrunzătoare ochirile, cu talia clătinată ca o trestie bătută de zefir, cu picioruțele de copil, și deasupra capului au un cer albastru ca al Napolii, atunce înțelegi că Prado trebuie să fie un loc minunat și că un spaniol și-ar vinde mantaua și un străin ciubotele mai bine ... Pe dealul Copoului Rău mă dor călcâile! a înțeles foarte bine frumusețea primblării Iașilor. În adevăr, închipuiește-ți spinarea lată ca un șes al unui deal gol, această spinare păscută de bivolii boierilor, vacile jidovilor, caii slujitorilor agiei și măgarii băieșilor, mărginită de o parte cu valea Cârligului, de ... va mai fi, va trece și se va uita, ca cedrul Libanului, ca floarea câmpului, sau, dacă vroiți comparații mai puțin biblice, ca fostul club [al ] vânătorilor, sau ca Societatea istorico-naturală. Mai aud încă și alta. Se zice că Departamentul Lucrărilor Publice s-ar pregăti să facă pozna de a ...
Vasile Alecsandri - Un salon din Iași
... mea, că ai insuflat asemene plăcute compuneri unui tânăr ca dnul X. Eu mărturisesc, fără sfială, că aș dori foarte mult să fiu geniul inspirator al unui compozitor sau al unui poet. CAVALERII (în cor) : Cuvintele dumnitale sunt în stare să ne prefacă pe toți în genii poetice și muzicale. DAMA DE LA CLAVIR: Nu ... de toți, primește, în sfârșit, și cântă următoarea romanță cu un glas limpede și duios:) Ce gândești, o! Margărită, Când de visuri ești răpită Într-al nopții miez senin, Când din luna zâmbitoare Vine-o rază călătoare De se joacă pe-al tău sân? Nu crezi tu, o! Margărită, C-acea rază fericită Este gingașul meu dor Ce-i trimis din depărtare Să-ți aducă-o sărutare ... cu-o șoaptă de iubire, Nu trimiți a ta gândire Să mă caute pe mări? Mult frumoasă Margărită! Barca mea e rătăcită Pe al mării val turbat! Glas de moarte-n aer trece, Și de-al morții fior rece Sufletu-mi e tulburat! O! duioasă Margărită! Dă-mi o lacrimă iubită Într-acest minut amar, Dorul meu în cer s-o ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi Iancu Moroi de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1884 în suplimentul literar al gazetei România liberă , semnată pentru prima oară cu numele ce și-l va lua de aici înainte: "De la Vrancea". Lui Alexandru Economu Cuprins 1 ... și deșirat, îmbrăcat în haine negre, părea gata de plecare, cu toate că și-afunda capul din ce în ce în pernă cu sforțarea unui om slab care, voind să scape de pericol, închide ochii și strânge cât poate pleoapele. În fața unei oglinzi mari, cu pervazuri poleite, dna Moroi se ... ce să mai fac față... Dumnezeu știe! În vorbele lui Moroi era atâta durere și dezgust laș, încât ar fi mișcat pe cel mai împietrit om. Mânia Sofiei amorți o clipă, se prefăcu în milă, dar într-o milă rea, care înveninează fiindcă împiedică de-a vorbi. Și sfârși ... ușor, de teamă de-a nu se frânge de la încheieturi, și îngenunche la picioarele soției sale. Răsuflarea se opri ca la un om ce se prăbușește într-o groapă fără fund. Până când genunchii îi ajunseră la covor, i se păru o eternitate de rușine maladivă. Câteva pete ...
Panait Istrati - Chira Chiralina
... cu tabachera. În cursul unei conversații, limonagiul scotea din buzunar un cap de țâr și-l atârna pe poala hainei altui flecar ca el. Bietul om pleca și se plimba pe stradă cu capul de țâr atârnat de haină, spre cea mai mare desfătare a trecătorilor. Gluma cu tutunul ... prăpădeau de râs. Dar Stavru nu se mai întâlnea după aceea cu tabacherele pe care le batjocorise o dată. Astfel, Adrian începuse să iubească acest om pentru farsele sale. Cu toate astea, lucruri ciudate se întâmplaseră, care-l tulburau și-l încurcau: câteodată în plină glumă și năzdrăvănie, Stavru, serios, se ... tăcut care-i furniza zahărul și lămâile — el văzu deodată apărându-i “celălalt Stavruâ€�. Adrian se înfipse în ochii lui. Într-un colț al magazinului puțin luminat, Stavru cu zbârciturile feței suprimate, cu trăsăturile îndulcite, cu ochii mari deschiși, ficși și luminoși, privea pe băcanul cu chip umflat și ... că l-ai păcălit: asta ar însemna că ești necinstit... — Poate că sunt... — Nu, Stavrule, vrei să mă înșeli; tu nu ești un om necinstit! Stavru se opri brusc, își trase tovarășul lângă gard și luându-și pentru moment înfățișarea-i rară, de sfială și subjugare în același timp ...
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
... CODRULUI STATU-PALMĂ-BARBĂ-COT IARNA CRIVĂȚUL ZORILĂ MURGILĂ DASCĂLUL MACOVEI TOMA MĂRICA SAFTA CRAINICUL LUI PAPURĂ STOLNICUL LUI LĂCUSTĂ PAHARNICUL LUI PÂRLEA UN GENIU AL DOILEA GENIU UN URS ALB O PASĂRE MĂIASTRĂ POPOR, OSTAȘI, ȚĂRANI, ȚĂRANCE ACTUL I Teatrul reprezintă o câmpie arsă de soare, în fund o pădure ... pe la curtea lui Lăcustă-Vodă. TOȚI: Lăcustă-Vodă? MACOVEI: Da! Ce? n-ați auzit de el?... un domn mare, cu oaste mare... și cu stomac și mai mare... El mănâncă, mănâncă, de cum se trezește pân’ ce adoarme, și tot nu se mai satură, vecinic flămând și slab. TOMA: Ș ... că împăratul nostru e cam șovăi, șovăi... ca numele lui. MACOVEI: Tacă-ți gura, lehăule!... nu te-atinge de mai-marele tău; împăratul nostru e om cu chibzuială și are doi sfetnici mari, pe Păcală și pe Tândală. Unul îl sfătuiește într-un fel, altul într-alt fel, și augustatea sa ...
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
... suspina cu duioșie o bucată dintr-o simfonie a lui Mozart; altul, mai tare la suflet, îi răspundea prin vestitul și voinicescul cântec al lui Bujor: frunză verde de năgară ; al treilea șuiera ca o mierlă un valț șfăbesc și al patrulea striga în gura mare corul dracilor din opera Robert diavolul . Această armonie, alcătuită din atâte armonii deosebite, înforma un soi de dihanie muzicală, vrednică ... de tot, caii obosiseră, și noi începuserăm a simți oarecare dureri prin șolduri, când sosirăm la Pângărați [1] . Preacuviosul egumen acestei vechi mănăstiri, om verde de trup și de suflet, ne primi cu o bucurie și cu o bunătate ce îi câștigară îndată dragostea și respectul nostru. De-abia ... încărcată de chisele cu dulcețuri și de pahare cu apă rece. Atunci, tuspatru am zis într-un glas: binecuvântat să fie în toate veacurile acel om înțelept care a introdus în țara noastră un obicei atât de dulce și răcoritor! Dulcețurile, cafeaua (în felegene) și ciubucul turcesc alcătuiesc o ... deschisă lângă noi, am dat năvală înlăuntru, făr-a mai zice după obicei: blagoslovește, părinte. Călugărul ce ședea în acea chilie era un ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... locului aplauzele publicului iubitor de... domnișoare. Eu o numeam "Micuța", deși era nemțoaică, ba chiar poate pentru că era nemțoaică: pe de o parte, ca om, o iubeam; va să zică, o iubeam pe de o parte; pe de altă parte, ca român, nu-mi plăceau lucrurile și chiar fetele nemțești ... trimiteți și mie? - Da. - Mâncați cu gust? - Ce întrebare! - O, cât sunteți de fericită de a putea mânca cu gust! - Dv. pesemne, aveți stomac dezorganizat? - O, nu; dar îmi lipsește gustul de mâncare. - Poate bucatele nu sunt bune? - Nicidecum; din contra... dar este un lucru la mijloc, cucoană. Nu ... colosalului nas. - Aicea șade Tăciune? - Intră, intră, Feldeșule! răspunsei din odaie, și baronul Rosen se afla deja lângă mine. Baronul Rosen, student jurist și coleg al meu, era un june bogat, scurt, gros, alb, năsos și cunoscut obștește în societatea universitară sub porecla de "Feldeș". Cine nu mai avea porecle! Pe ...
... alta la scară, și din ele se coborau alte dame și alți cavaleri întârziați, care se suiau repede la rândul de sus, în sunetul armonios al unei orhestre și intrau apoi în salonul cel mare al palatului. Acea sală ornată cu oglinzi nalte cât pereții și cu lăzi de portocali, înșirate de-a lungul colonadei de marmură ce susținea ... aș duce întins la Napoli sau aiure, pentru ca să-mi petrec luna numită de francezi luna de miere. Astfel aș realiza un vis plăcut al dnei Margărita și... — Cum, ai petrece pe drumuri zilele cele dintâi ale fericirii casnice? O! poet, poet! ești sublim! mă duc să te spun ... Alexis, el cu o expresie sardonică, și ea cu o expresie de jale adâncă. Semnalul balului se dete; orchestra preludă prin un vals nou de-al lui Strauss, și mai multe perechi de dame și cavaleri se repeziră vesel în vârtejul dansului. Margărita, obligată de a începe balul, făcu ... bine zidite, ornate cu monumente de artă, cu muzee, cu universități etc., la noi, orașe păcătoase, glodoase, întunecoase [...] și lipsite de cel mai mic confort al ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... principe nu primea un venit atât de colosal; nici un principe nu avea nește generali atât de abili. Și cine oare era acel fericit păstor al popoarelor? Fiul marelui Carol V, micul Filip II. Prin două păcate mortale el sfărmă pentru totdauna piedestalul măririi spaniole: prin fanatism religios și prin ura ... Enric IV. În fine, el muri desprețuit de toți, poate chiar de sine însuși, lăsând finanțele secate, armata demoralizată, teritoriul dezmembrat, națiunea ofticată... 3. Împărat al Germaniei era Maximilian II, una din acele figuri flegmatice, atât de ereditare pe tronul austriac, încât le-ai putea crede că sunt una și aceeași ... se înfioară numai când i se pare că aude cuvântul "La Saint-Barth lemy"? În zece rânduri Carol IX se aruncase în brațele partitului papistaș al Guisilor, și iar în zece rânduri întinsese o mână de înfrățire partitului calvin al lui Conde; în zece rânduri se silise a scutura tirania maternă a Caterinei Medici, și iar în zece rânduri sărută lanțurile ... că însuși principele ar fi ucis vro câțiva cu propria sa mână! Peste puțin el muri în vârstă de 24 de ani: jucăria partitelor, calău al ...
Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului
... ș-apoi te poți duce la dracu cu toate gebelele tale. Și iată cum în sfânta zi de Duminica Mare mă trezii stăpânul în regulă al unei iepe mici și slabe, care mergea la gebea și care urma să fie tovarășa odiseei ce plănuiam. Oricum, dar Tasache al meu avusese dreptate: după două săptămâni de grăunțe și de săceală, Pisicuța — așa o botezasem pe iapă — reintrase în deplinătatea formelor alese și ... lumina soarelui se răsfrângea în văzduh ca de pe mii de mici oglinzi aeriene. Întreaga fire răsufla greu... Cel mult dacă cosașul răgușit, locuitor nevăzut al miriștii uscate, și greierul de câmp, negru și sprinten stăpânitor al umbrei din împărăția îmbălsămată a florilor, mai țârâiau a arșiță!... După alte două ceasuri de gebea sau, mai bine zis, de ... și cea mai luminoasă — s-a rupt din soare și s-a mistuit, ca înghițită... fie chiar din privazul întunecos al unei uși întredeschise!... Pisicuța se opri la scară și, înainte de a descăleca, o femeie trimisă întru întâmpinarea mea mă pofti în casă ... ...