Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru URCA (O NOTA)
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 47 pentru URCA (O NOTA).
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... om ce nu tremură înaintea crimei, dar care dă îndărăpt înaintea pericolului. Fizicul său se potrivea în totul cu plecările sale interioare: un cap de o mărime disproporționată, așezat între două umere late, niște sprincene lungi și negre pe sub care luceau în fundul capului doi ochi mici, scânteioși; o bărbie ascuțită, acoperită de un păr aspru și stufos; un corp de o musculatură puternică, dar dizgrațios, iată înfățișarea lui Osman, înfățișare hâdă care făcea dintr-nsul o ființă ce insuflă frică și dezgust totodată. În scurt timp el se înavuți, căci nu lăsă nici un mijloc neîntrebuințat, pentru a ajunge ... văzut această schimbare, crezură negreșit că vine de la rușinea ce simt fetele în momentul logodnei. Un bun observator însă, ar fi zărit tot atunci o figură arămie, cu doi ochi mici în cap, alunecându-se ca o șopârlă prin mulțime și înaintând spre Irina cu pași nevăzuți ca și spiritul cel rău. Numai Ion observă această împrejurare. — Luat-ai tu samă ... — Nu cumva crezi tu că Irina îl uibește? Ți-a trece poate și asta prin cap? — Nu! Da cred că turcul o ...
... cu urșii care nu prea foiau prin vecinătate, mă hotărâi să merg la viclenele rațe ce în adevăr foiau în stuhul de pe iaz. Nici o îndoială nu aveam că n-am să mă întorc cu torba plină. Ce-i o rață pe lângă un urs? De cu sară îmi făcui atâtea patroane, că aș fi avut de unde să stârpesc toate zburătoarele păn la una ... pe aici, cuconașule, la vremea asta? îmi zise el cu mirare. — Merg la vânat la iaz, moșule. — Apoi doar să fie rața cât o față de arie, s-o nimerești acum noaptea prin întuneric. — Moșule, știi umbla cu luntrea pe apă? îl întrebai eu schimbând vorba. — Dă!... cât să nu mă-nec ... față. Două oare întregi vegheai la somnul iazului, cu pușca în mâni, gata de foc, în care timp numai din când în când auzeam, ca o notă pierdută în adâncul tăcerii, câte un mic ocăit înădușit a vreunei rațe, ce cu botul sub aripă visa, se vede, de apropierea dușmanului ... zise moș Toma grădinarul. În adevăr, o ...
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
... ment, măgulind și ațâțându-i plăcerea de a muri. Eu mergeam repede pășind tot înainte, când deodată m-am oprit în loc de o putere ce-mi apăsa umărul. — Stai, unde te duci? Vină după mine! strigă o voce înÂgrozitoare. Întorcându-mă, văzui înaintea mea un individ de o statură colosală și învelit într-o blană de urs negru. Prin pâcla viscolului nu era cu putință de a-i cunoaște fața, dar am simțit în el o putere predominantă, care pe loc mi-a inspirat supunere. Nu este scăpare de dânsul, gândeam în urmă, trebuie să fie vreun sergent de ... Poate că am și dorit-o, îmi răspunse el cu sânge rece, penÂtru că călătoria pe mare devine monotonă dacă elementele nu-i dau o impulsiune mai grandioasă. — Bună impulsiune, replicai ei cu ciudă. Ne-am fi putut cuÂfunda cu toții. El clătină negativ din cap și zise ... răpirii. Așa a fost omenirea, așa este și așa va fi. Și măcar că legea pedepsește foarte aspru prădăciunile, chiar prădăciunea singură este o lege, fiindcă orice proprietate este în principiu
... avea o putere de fier. Toată expresiunea în sine era d-o putere generoasă, deși infernală. Luă un ziar românesc. La pagina anunțurilor citi cu o semivoce sarcastică: Opera italiană... Ughenoții. — Ai vrea să fie română? zisei indiferent. — Se-nțelege. N-am putea avea o muzică... mai dulce și mai frumoasă ca cea italiană? — Nu ești venit de mult. — Nu. — Înțeleg, zisei. — De ce? — Oamenii ... câștigat prin ceva dreptul de-a se numi români; dar nu. Ei își urăsc țara lor mai rău și mai cumplit decât streinii. O privesc ca un exil, ca o supărătoare condițiune a existenței lor... ei sunt... cum o spun înșii, români de naștere, francezi în inimă — și dacă Franța le-ar procura semidocților noștri avantajele pe care le lăeî dă nefericita lor ... ideea românesc să fie mai mare decât uman, genial, frumos, în fine, fiți români și iar români, zise el încet și răgușit. — Cine s-o facă asta? Nu sunt toți astfel? Nu sunt toți numai receptivi — francezi, italieni, spanioli, tot — numai români nu? — O! nu trebuie oameni mulți pentru asta... Spiritul public este fapta puținor oameni. ...
Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan
... se simte singur în ea! Pe când se lăsa el astfel legănat de gânduri care-l conduceau pe nesimțite la melancolie, auzi deodată un cântec, o doină! I se păru un moment că se află în grădina cea încântată a Armidei unde din fiecare frunză iese câte o melodie. Îndată se îndreptă spre locul de unde venea cântecul, și după câteva momente se văzu în fața unei femei ce ședea pe un trunchi ... banilor sufere cineva, sunt altele de care moare. De aceea, nu te sfii de mine. Spune-mi ce ai la inimă! Nu știi tu că o durere s-alină dac-o spui unui prieten care te-ascultă ș-o împărțește cu tine? Atunci ea aruncă asupra lui Victor un ochi pătrunzător; păru un moment a nu se încrede în el, dar, naivă ... eram neliniștită și slăbeam văzând cu ochii. De ce zilele treceau, de ce dorul mă cuprindea mai tare și un urât mă apăsa. Apoi într-o noapte auzii nu departe de casa noastră o doină din fluier; și era așa de mândră doina aceea, încât mi se păru că stelele o ...
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)
... de natură a pune pe C. Negruzzi în pleiada de frunte a literaților români. A sosi pe lume într-o țară liberă și civilizată este o mare favoare a soartei; a găsi în acea țară o limbă cultă și avută, pentru a-și exprima ideile și simțirile, este un avantaj imens pentru acei chemați a culege lauri ... și a ceremoniilor din ziua Sf. Nicolae). El, în fine, stăvilea zborul gândirii după placul său, și ades înfunda chiar pe gânditori la o mănăstire, fără nici o formă de proces alta decât prin o simplă poruncă verbală dată agăi de oraș. La picioarele tronului se înșira treptat o boierime împărțită în diferite clase. Clasa I, poreclită grecește protipenda, fiindcă era compusă de cinci ranguri înalte: logofeți mari, vornici, hatmani, postelnici și agi, care ... cărui șefi, veniți de la Fanar și din bizuniile muntelui Athos, se desfătau într-o viață de lux trândavă și scandaloasă; iar jos, în pulbere, o gloată cu cerbicea plecată sub toate sarcinile! sus, puterea egoistă, jos, șerbirea și mizeria fără protecție, și totul mișcându-se într- ...
Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele
... sintactice și etimologice ale limbilor ce cunoștea. Cetirea lui cea mai plăcută era — lucru ce ar putea părea straniu — dicționarele, din care avea o bogată bibliotecă. Tatăl meu mai avea și o voce foarte plăcută și cânta destul de bine. Amintirile cele mai îndepărtate ale copilăriei mele mi-l arată luându-mă pe genunchi și alintându-mă ... m'a împins a cultiva mult și a gusta această artă. Tatăl meu era un om foarte harnic și de o exactitate neștirbită în îndeplinirea îndatoririlor lui și de o cinste fără pereche. Despre această cinste a lui face dovada împrejurarea că după ce a fost aproape 20 de ani director ... trebuia să îngrijească mult de ținerea casei, la cari îi stătea de ajutor mama mea și ea o femee econoamă, cu puțină cultură, însă cu o inteligență vie și pătrunzâtoare. Îmi amintesc cum tata, din când în când deschidea sipetul legat în fier, în care își strângea economiile lui, scotea besecteaua ... timp o
Vasile Alecsandri - Balta-albă
... ochii, de tot soiul de patimi. În acel izvor de tămăduire orbii câștigau vederile, surzii auzul, ologii picioarele, bătrânii puterile! ș.c.l. Cum auzii pomenind de o asemene minune, rugai pe dl consul să-mi înlesnească vreun chip de a mă duce îndată la Balta-Albă, și, peste o jumătate de ceas, un arnăut intră în salon vestindu-mi că trăsura era gata. Îmi luai un sac de drum și mă coborâi iute în ... de căruță: Allons . -- Alon, domnule ! strigă postașul și, înțepenindu-se în scări și chiuind ca un furios, și pocnind grozav din harapnic, el porni ca o bombă. Ce să vă spun, domnilor?... De când sunt nu mi-am închipuit o alergare așa de infernală, un lucru atât de original! Într-un nor de colb ce zbura pe fața pământului, caii alergau ca și când ar ... intrat într-un păcat, negreșit. Un vârtej grozav mă cuprinsese în sânul acelui steplechasse diavolesc; ochii îmi ieșeau din cap, creierii mi se clătinau ca o apă într-o garafă, șoldurile mă dureau, dinții îmi clănțăneau, urechile îmi țiuiau; și de câte ori mă văitam la vreun hop mai adânc, de câte ori strigam ...
Vasile Alecsandri - Un salon din Iași
... de armonia cântecului: (Dama de lângă clavir, rugată de toți, primește, în sfârșit, și cântă următoarea romanță cu un glas limpede și duios:) Ce gândești, o! Margărită, Când de visuri ești răpită Într-al nopții miez senin, Când din luna zâmbitoare Vine-o rază călătoare De se joacă pe-al tău sân? Nu crezi tu, o! Margărită, C-acea rază fericită Este gingașul meu dor Ce-i trimis din depărtare Să-ți aducă-o sărutare De la bietul călător? Ș-atunci, dulce Margărită! Nu te simți duios uimită L-ale razei dezmierdări? Și, cu-o șoaptă de iubire, Nu trimiți a ta gândire Să mă caute pe mări? Mult frumoasă Margărită! Barca mea e rătăcită Pe al mării ... al morții fior rece Sufletu-mi e tulburat! O! duioasă Margărită! Dă-mi o lacrimă iubită Într-acest minut amar, Dorul meu în cer s-o suie, Și, ferice, s-o depuie Pe al Domnului altar! [1] TOȚI (încântați și bătând din palme) : Bravo! bravo! minunat!... Doamna mea, ai un glas de înger. (O sută de complimente zboară împrejurul damei de la clavir.) DAMA DE PE JILȚ: Romanța e de minune; dar sunt foarte intrigată de a ști ...
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov
... grade. * * Tocmai într-o așa o noapte pe la 10 ore, când furtuna și visÂcolul turbau mai grozav, pe una din străzile insulei Vasilievsk, o femeie îmbodolită într-o blană rufoasă șovăia prin omăt abia ținându-se pe picioare sub apăsarea viscolului. Un moment ea se opri pentru a răsufla și a ... întreagă a zadarÂnicei mele alergări, din cauza căreia, scumpa mea Sofi, puteai să rămâi desăvârșit orfană. Rezemându-și frumosul ei cap pe o mână, copila ascultă povesÂtirea mamei. Fizionomia ei exprima o tristețe nespusă și o ciudă arzătoare, iar obrăjeii ei se acoperiseră cu roșață și sprâncenele i se încrețiră. — Mai mult tu nu vei merge la guvernor, o întrerupse copila, căci eu singură mă voi duce; și având mai mult curaj voi dobândi cererea. Eu voi ști a-i spune că ... — Bine, fiica mea, bine. Fă, dragă, cum știi tu, dar eu mă duc să mă odihnesc, căci sunt de tot ostenită. Și bătrâna, sărutând-o cu frăgezime pe frunte, s-a retras în odăița sa. Sofia, sculându-se de pe scaun, o petrecu pe maică-sa cu ...
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... a curmezișul, fără drum, nici cărare, și mergea împotriva vântului care șuiera în urechile lui. Sosi noaptea care învăli pământul cu mantaua sa cernită și o tăcere adâncă se făcu într-un întuneric și mai adânc. Nici o lumină, nici o șoaptă; numai scânteile ce ieșeau din copitele calului se vedeau din când în când, numai tropotul lui se auzea răsunând sec pe prundiș. Ceriul era ... se opri un moment, descălecă, strânse chingile la șea, cercetă cremenele la pistoale, încălecă și plecă iarăși ca vântul și ca gândul. Mergea întocmai ca o fantasmă, tăind întunericul, despicând vântul, încrucișând urletele, când deodată zări înaintea sa două lumini ațintite asupra lui ca ochii iadului și o duhoare ferbinte îi lovi obrazul. Calul sforăi din nări, dar nu dădu îndărăpt; călărețul scoase cu liniște un pistol de la brâu și detună între ... roi grozav de lăcuste. III Dacă răsăritul avea pe Timuș de stăpân, și apusul avea eroul său, însă acesta se deosebea de cel dintâi prin o figură gingașă de FătFrumos. El era polon și se numea Coribut. Nobil, bogat, june și înflăcărat, el culese multe izbânzi în câmpul războaielor și mai ... ...