Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VÂJÂIT
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 60 pentru VÂJÂIT.
Mihai Eminescu - Ce șoptești atît de tainic...
Mihai Eminescu - Ce şopteşti atît de tainic... Ce șoptești atât de tainic... de Mihai Eminescu Ce șoptești atât de tainic, Tu, izvor de cânturi dulci? Repezind bălaia undă, Floarea țărmului o smulgi. Și o duci, o duci cu tine, Vâjâind încet pe prund; Ale tale unde floarea Cine știi unde-o ascund? Astfel trece și viața-mi, Dar o floare-n valuri nu e, Nici nu spun ca tine doru-mi Nimăruie, nimăruie. Ci eu trec tăcut ca moartea, Nu mă uit la vechii munți; Scrisă-i soarta mea în creții Întristatei mele frunți. Numai colo, unde teiul Lasă floarea-i la pământ, Eu încep să mișc din buze Și trimit cuvinte-n vânt. Vis nebun, deșarte vorbe! Floarea cade, rece cântu-i Și eu știu numai atâta C-aș dori odat- să
Mihai Eminescu - M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire
Mihai Eminescu - M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire de Mihai Eminescu M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire, Cu sărutări aprinse și cu îmbrățoșări! Știai c-o măiestrie ce nu am cunoscut-o Ca nervul cel din urmă în mine să-l trezești. Demonic-dureroasă era acea simțire  Dureri iar nu plăcere a tale sărutări... Și pân-acum îmi pare că tu ești un băiat Ce-n haine de femeie șiret s-a îmbrăcat. Și Dumnezeu te știe... Tu ai un sân frumos, Tu ai o gură plină și roșă voluptoasă; Și părul tău cel negru în unde de-abanos Ajunge pân- la șale în unde luminoase; Și vorba ta e vie și ochiul lănguros Și mâna ta cea fină e dulce, mângâioasă; Și totuși mi se pare că-n fire-ți e-o greșală De împli al meu suflet c-o boare de răceală. Și știi, nefericito, că ochiul tău m-atrage Ca un magnet  și totuși în taină îl respinge. Credeam întâia dată că te iubesc Âși-n urmă totuși simt Că sângele meu este dușman la al tău ...
Vasile Alecsandri - Mogoș vornicul
Vasile Alecsandri - Mogoş vornicul În oraș, la București, Tot să stai și să privești Pe cei șapte voinicei, Mândri puișori de zmei, Șapte frați ca șapte brazi, Toți de-ai lui Mogoș cumnați. Ei în capul podului, În fruntea norodului, Așteptau pe sora lor Și pe mândru-i soțior, Mogoș, vornicul bogat, Ce glumește ne-ncetat. Ei la umbră se culcau, Beau voios și ospătau, Cu ploscuța închina De cinci vedre ș-o oca, Vadra Țarigradului, Măsura-mpăratului. Iar fratele cel mai mare (Că-i mai mare, minte n-are) Pe drum ochii-și alerga Și cu glas dogit striga: ,,Zăriți voi ce zăresc eu? Iată vine ca un zmeu, Vine Mogoș vornicul, Călare pe galbenul." Frații toți mi se sculau, Peste câmpuri se uitau, Și vedeau, mări, vedeau Cum venea Mogoș, venea: ,,Bună ziua, șapte frați, Șapte frați ca șapte brazi!" ,,Bun sosit, frate cumnate, Ai venit pe neașteptate. Dar unde ți-e soțioara? Ce ne-ai făcut surioara? Ori poate c-ai și uitat Către noi că te-ai legat Când pe Stanca ne-ai luat, S-o aduci la frățiori. Pe iarnă de nouă ori, Că-s mai multe sărbători: Pe vară de patru ori, Că- ...
Vasile Alecsandri - Pe malul mărei
Vasile Alecsandri - Pe malul mărei Pe malul mărei de Vasile Alecsandri În ceasul trist de noapte, când apriga furtună Pe marea tulburată, săltând din val în val, Se-nalță, se lățește și vâjâie și tună, Zdrobindu-se de mal, Atunci când spaima crudă fiori suflă prin lume, Când tunetul se poartă vuind din loc în loc, Când marea frământată s-acopere de spume Și norii ca talazuri arunc spume de foc, Îmi place a sta singur pe-o stâncă dărâmată, S-aud pe valuri vântul cu groază șuierând, Să văd pe-ntinsul negru furtuna întărtată Și cerul fulgerând. Căci inima mea astfel de jale e muncită Și plânge cu durere la tine când gândesc, O! maică, înger dulce! o! maica mea iubită! Tu, ce-ai zburat din brațe-mi în leagănul ceresc! Pierdut în întuneric sub cerul fără stele , Lipsit de-a ta ființă ce zace în mormânt, Eu văd în nori, în valuri, icoana vieții mele Și gem cu-a noptei vânt! Ah! mult amar e ceasul când dorul ce jălește, Cătând în vremi trecute un suvenir slăvit, Se-mpiedică în zboru-i și cade, se lovește De peatra mormântală ...
Vasile Alecsandri - Peneș Curcanul
Vasile Alecsandri - Peneş Curcanul Peneș Curcanul de Vasile Alecsandri Plecat-am nouă din Vaslui, Și cu sergentul, zece, Și nu-i era, zău, nimănui În pept inima rece. Voioși ca șoimul cel ușor Ce zboară de pe munte, Aveam chiar pene la picior, Ș-aveam și pene-n frunte. Toți dorobanți, toți căciulari, Români de viță veche, Purtând opinci, suman, ițari Și cușma pe-o ureche. Ne dase nume de Curcani Un hâtru bun de glume, Noi am schimbat lângă Balcani Porecla în renume! Din câmp, de-acasă, de la plug, Plecat-am astă-vară Ca să scăpăm de turci, de jug Sărmana, scumpa țară. Așa ne spuse-n graiul său Sergentul Mătrăgună, Și noi ne-am dus cu Dumnezeu, Ne-am dus cu voie bună. Oricine-n cale ne-ntâlnea Cântând în gura mare, Stătea pe loc, s-adimenea Cuprins de admirare; Apoi în treacăt ne-ntreba De mergem la vro nuntă? Noi răspundeam în hohot: „Ba, Zburăm la luptă cruntă!“ „Cu zile mergeți, dragii mei, Și să veniți cu zile!“ Ziceau atunci bătrâni, femei, Și preoți, și copile; Dar cel sergent făr' de musteți Răcnea „Să n-aveți teamă, Românul ...
Vasile Alecsandri - Viscolul Viscolul de Vasile Alecsandri Crivățul din meazănoapte vâjâie prin vijelie, Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie. Valuri albe trec în zare, se așază-n lung troian, Ca nisipurile dese din pustiul african. Viscolul frământă lumea!... Lupii suri ies după pradă, Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă. Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiți de vânt, Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pământ. Zberăt, raget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate. Și-n departe se aude un nechez răsunător... Noaptea cade, lupii urlă... Vai de cal și călător! Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire Stă, aude-n câmp lătrare și zărește cu uimire O căsuță drăgălașă cu ferestrele lucind Unde dulcea ospeție îl întâmpină
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Odinioară Odinioară de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Lui George Radu Golescu Anii trec așa de repede, că nu-ți dai seama când și cum cutare flăcău, rotar ori grânar, s-a schimbat în moș cutare, de unde și până unde un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce-ți era, să te pomenești cu ea zbârcită, cărunțită, apoi albă-colilie. Așa curge vremea, și pe noi nu ne lasă în urmă, ci ne târăște cu ea până la hotarul vieții. Ne așează frumușel pe două scânduri, ne întinde pe deasupra o pânză albă cu cruce în mijloc, ne stropește cu vin și cu untdelemn. Bulgării și țărâna cad și astupă. Și tot vremea din mușuroi face neteziș, surpă crucea de la cap, bătătorește locul și acoperă cu bălării cel din urmă locaș al nostru. Ei, câte se duc cu zilele și ce triste minuni ni se arată de ieri până azi! Câte ne mai așteaptă de azi până mâine! În curtea bisericilor vechi, cruci de piatră și de lemn, uneori câte două-trei în același cuib, umbrite de vișini și de pruni. Rămâi pe gânduri. Parc-ai ...
Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluționar și om politic...%3F
Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluţionar şi om politic...%3F Cum devine cineva revoluționar și om politic...? de Ion Luca Caragiale Un fel de răspuns la această întrebare găsesc în una din vechile mele notițe, care cred că poate interesa pe mulți dintre numeroșii noștri cititori. Din rândurile de mai la vale se va vedea că poate cineva deveni revoluționar și om politic nu numai prin vocațiune, ci și prin noroc. Se va vedea cum, dintr-un copil care era hotărât să se devoteze altarului credinței, poate ieși un brav slujitor al unui altar și mai sfânt — altarul libertăților publice. Pe Niță îl luasem de la mamă-sa, o văduvă săracă, pe procopseală: dorea să se facă popă. Era băiat voinic, blajin și cinstit. Pentru aceasta, câtăva vreme, îmi păru foarte bine că luasem sarcina întreținerii și educației acestui tânăr. Veni însă un moment când nu mă putui căi îndestul că l-am luat de la țară și i-am înlesnit șederea în Capitală. Locuiam în fundul unei mahalale depărtate de centru, tocma spre Obor. Într-o zi îl trimet pe Niță al meu să-mi cumpere cărbuni de la magazia de lângă gară. De la locuința ...
Vasile Alecsandri - Sentinela română
Vasile Alecsandri - Sentinela română Sentinela română de Vasile Alecsandri Poem istoric Românul nu piere. I Din vârful Carpaților, Din desimea brazilor, Repezit-am ochii mei Ca doi vulturi sprintenei Pe cea vale adâncită Și cu flori acoperită, Ce se-ntinde ca o ceață Pân în Dunărea măreață Și de-acolo-n depărtare Pân în Nistru, pân în Mare. Iar pe cel amar pustiu Cu văzutul ce-ntâlnii? Întâlnii viteaz oștean, Purtând semne de roman, Falnic, tare ca un leu Și cu chip frumos de zeu. Brațu-i stâng era-ncordat Sub un scut de fier săpat Ce ca soarele sorea Și pe care se zărea O lupoaică argintie Ce părea a fi chiar vie, Și sub fiară doi copii Ce păreau a fi chiar vii. Mâna-i dreaptă ținea pală; Iar pe cap purta cu fală Coif de aur lucitor, Ca un zeu nemuritor. Cel viteaz era călare Pe-un cal alb în nemișcare, Și, ca dânsul, neclintit Sta, privind spre răsărit. Numai ochii săi mișca, Vulturește-i alerga, Pe cea zare cenușie, Lungă, tainică, pustie, Unde, ca prin vis trecând S-auzea din când în când Vuiet surd, grozave șoapte Ce veneau din miazănoapte, ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Palatul de cleştar Palatul de cleștar de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cam pe la începutul vremilor, până unde praștia minții nu azvârle, se povestește, așa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu ochi și cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii și cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină și mi-ți izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte. Apele curgeau la vale și munții se ridicau în sus. Nu se pomeneau flori pe cer și stele pe pământ — ca pe la pârdalnicii noștri de stihari —, dar multe nu erau așa după cum sunt. Împărații de mureau în luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai dacă barba le mătura țărâna la nouă coți în urmă, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz și mai cu minte, și-i dăruiau naframa, inelul, paloșul, stema și gonaciul, ca să poată împărăți și război în locul lor. Apărarea și dreptatea atârnau de tăișul paloșului. Cu ...
George Coșbuc - Fata craiului din cetini
George Coşbuc - Fata craiului din cetini Fata craiului din cetini de George Coșbuc Un colț întreg de lume s-a fost înspăimântat De spada și curajul lui Tabără-mpărat, Domn mare și puternic din țara cu nenorii. El trece-n șir de taberi cum trec secerătorii Prin holdele răscoapte; cu brațul său robust Deschide-o cale lată pe unde-i drum îngust Și zboară fortunatec prin rândurile dese Și-n veci cu biruință din grele taberi iese. Deci dusu-mi-s-a veste prin lume și prin țări Și s-a pierdut în umbră de-albastre-ndepărtări Că, de-ai cerca prin lume de-a lungul și de-a latul, Voinic nu poți să afli ca Tabără-mpăratul! Dar totodată veste și vorbă s-a pornit, Că Tabără-i om dosnic și-i trist necontenit Și cât e ziua dânsul cu nimeni nu vorbește, Cât parcă ceva-l doare și nu știu ce-i lipsește; Că-i tot mereu pe gânduri și-i vecinic supărat. Dar pentru ce?... De-aceea, că bietul împărat Avea trei fii războinici, ca nimeni pe sub stele, Frumoși în zi de pace ...