Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VEȘTEZI
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 90 pentru VEȘTEZI.
Dimitrie Bolintineanu - Ziua bună la țară
Dimitrie Bolintineanu - Ziua bună la ţară Ziua bună la țară de Dimitrie Bolintineanu Țară dulce și frumoasă, Tu, ce-ai fost gloria mea, Eu mă duc, fii sănătoasă! Nu știu de te-oi revedea. Dar ce-mi pasă oare mie Dacă pe pământ străin, Dacă în călătorie Moartea îmi va zice: vin'! Vai! în sânu-ți dulce, oare Sunt eu mai puțin străin Când pe toată ziua moare Visul sufletului lin? Iară se ridică norul. Vasul tău nu este-n port, Vânturi rele ca și dorul Către negre stânci te port. Mâine va veni străinul Să te prade, țara mea! Mâine îți vor smulge sânul, Mâine te-or îngenuchea. Și tu n-ai nici mângâierea Apărându-te, să mori. Ei ți-au degradat durerea! Și mormântu-ți n-are flori! Ți-au făcut cununi de spine Ca iudeii lui Isus, Și râzând amar de tine, ,,Ai unirea!" ei ți-au spus! Dar ei ți-au luat din mână Armele ce ai avut. Dragă patrie română, Ce rău oare le-ai făcut? La străini te-or da-n prădare, Vai! și pe cămașa ta Fiii vitregi cu turbare Sorții lor vor arunca. Te-au lăsat în slăbiciune, Fără legi, să ...
Duiliu Zamfirescu - Ofelia Ofelia de Duiliu Zamfirescu Pe cap cu veștedă cunună, Cu ochii mari sub gene plînse, Cu brațele de sine strînse, Privește, mută, către lună, Salcîmii, prinși ca de fiori, Au nins pe apa de pe prund, Încununînd cu albe flori Icoana stelelor din fund. Dar iat-o, a ajuns la rîu; În juru-i rochia și-o strînge, Dintr-un salcîm un ramur frînge Și floarea și-o anină-n brîu. Apoi, pe apa curgătoare, Cu fața către cer senin Și-ntinde brațele și moare: Suflet, în lumea lui, străin. Pe sub frunzișul înverzit, Sub bolți feerice de stele, În cîntece de păsărele, Convoiul trece liniștit. În lungul vremii, călător, El se tot duce și se duce, Căci moartă-i moarta din amor: Nici țintirim, nici semn de cruce. (
Duiliu Zamfirescu - Seara de toamnă
... serile de toamnă! Prin frunze reci doar un fior adie; S-arată-n deal, cu fața purpurie, A nopților fermecătoare Doamnă. Pe câmpul veșted tainic ea-mprăștie Strălucitoarea-i negură albastră, O, Doamne sfânt! Ce pană mult măiastră Atâta farmec ar putea descrie! Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul ...
... vino și-mi răstoarnă pe toți savanții lumii! Credințele-mprăștiate le voi uni mănunchi, Din patima iubirii mă voi renaște iară, Ca-n sufletul meu veșted speranța să răsară, Voi sta cu tine, dragă, alăturea-n genunchi În fața sfintei mame, sub bolțile-ncrustate D-albastrul zugrăvelii; și-o cruce sărutând ...
George Coșbuc - Biserica ruinată
George Coşbuc - Biserica ruinată Biserica ruinată de George Coșbuc Biserica stă tristă pe golul mal al mării O noapte-a fost, cumplită, iar valul revărsat Cu vuiet îngropat-a sub el întregul sat. Și bârne și cadavre și semne-ale pierzării Rămaseră-n amestec prin mucedul nămol Când apa se retrase lăsând iar câmpul gol. Când trec corăbierii în dreptul ei, pe mare, Fac cruce, și cu vâsla bat apa mai grăbit. Se joacă vântul jalnic cu clopotul dogit, Prin spartele ferestre cântând cu disperare. Amurgul vine roșu, vin galbenele zori, Și noaptea peste lună trec turmele de nori, Ea stă, tăcutul martur, pe veșteda colină Umplând singurătatea de spaimă și
George Coşbuc - Fragment Fragment de George Coșbuc Ea nu-i închide ușa, nu-l prinde de vestmânt, Nu-l roagă și nu-i cade cu hohot la picioare Să-i zică : — „Stai, iubite !" Nu cată plângătoare În ochii lui — Năvalnic afară bate vânt, De-al fulgerelor vuiet văzduhurile tună, Dar dânsul vrea să iasă prin noapte și furtună, S-alerge fără țintä, nebun, un om pribag, Să fugă, să se știe departe de-acest prag AI casei locuite de cea mai rea femeie ! Nu-și ia nici ziua bună, nu-i vrednic să-i deie Nici mâna, căci pierirea e-nchisă-n mâna ei; Nu vrea să-i vadă ochii sălbatici și mișei! Femeie e și dânsa ! Gândirea-i e infamă, Înșală, și-i soție, ea minte, și e mamă ! A fost un mizerabil, efemeiat poet Cel ce-a creat legenda lui Crist din Nazaret — Pe-un Dumnezeu să-l nască satan ! E blasfemie Să crezi în întruparea lui Crist dintr-o Marie ! Și dacă e să credem poeții pe cuvânt, O dat-a fost ea numai Marie pe pământ, Dar ea de milioane de ori e Magdalenă ! Vampir, ...
George Coşbuc - Nedumerire Nedumerire (După Strodtmann) de George Coșbuc Cât de rău ești, Doamne, Doamne! Tu mă-ntrebi grăbit și-aprins, Dacă te-am iubit vreodată? Ce-i cu tine? Ce te-a prins? Dac-aș ști, eu ți-aș răspunde; Cum să știu, că n-am de unde! Eu la asta niciodată N-am gândit cu dinadins. Tu mă știi. Eu râd într-una, Numai de glumit mă țiu - Ei, dar când mă-ntrebi de-acestea Parc-aș vrea să nu mai fiu! Lumea de dureri e plină, Calea vieții mi-e străină; Tot așa-mi vorbește mama, Iar eu, biata, ce să știu? Eu cu drag te văd la horă, Ochii tăi și toate-mi plac; Orice-mi zici tu, nu mă supăr, Și cu orice faci, mă-mpac. Dar să stăm târziu în noapte Tăinuind iubirea-n șoapte Și să te sărut — ei, asta! N-am putere să o fac! Nu mi-am dat anume seama Niciodată, viața ce-i! De-mi zici «dragă», râd cu hohot, Ascunzând obrajii mei. Tu te superi dintr-o dată, Mă faci proastă și-ngâmfată, M-ameninți, c-o rupi cu mine - Rău ce ești! și ...
George Coșbuc - Rugămintea din urmă
George Coşbuc - Rugămintea din urmă Rugămintea din urmă de George Coșbuc după Lermontov (publicată în Lumea ilustrată , 1892, nr.6) Ești schilav tot! Un cerșetor Te-ntorci acum acasă, Și ce fecior frumos erai! Dar oricum ești, ce-ți pasă! Tu vei vedea iar satul tău Și casa voastră-n vale, Și biata mamă-ți va ieși Plângând în cale. Și eu rămân să mor pe-aici Cu liftele păgâne! Ah, parcă simt că n-am s-ajung Să văd ziua de mâine. Cu douăzeci deodată-n car La groapă mă vor duce, Și, bun e Domnul, de-om avea La cap o cruce. Noi de copii ne știm, și-am fost Ca frații, ba mai bine. Eu de-am avut un singur ban L-am împărțit cu tine; Și tu cu gura foc prindeai Să-mi dai ajutorare; Să-ți răsplătească Dumnezeu, Că-i bun și mare! Și-auzi acum! De-or întreba În sat de-a mea venire Tu-n loc de adevăr să spui Că n-ai de mine știre, Că n-am fost la un regiment Dar spune-le ce-ți place. Că pentru ei ori viu, ori mort, Totuna face. Iar mamei ...
George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară
George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară Rapsodii de primăvară de George Topîrceanu I Sus prin crângul adormit, A trecut în taină mare, De cu noapte, risipind Șiruri de mărgăritare Din panere de argint, Stol bălai De îngerași Cu alai De toporași. Primăvară, cui le dai? Primăvară, cui le lași? II Se-nalță abur moale din grădină. Pe jos, pornesc furnicile la drum. Acoperișuri veștede-n lumină Întind spre cer ogeacuri fără fum. Pe lângă garduri s-a zvântat pământul Și ies gândacii-Domnului pe zid. Ferestre amorțite se deschid Să intre-n casă soarele și vântul. De prin balcoane Și coridoare Albe tulpane Fâlfâie-n soare. Ies gospodinele Iuți ca albinele, Părul le flutură, Toate dau zor. Unele mătură, Altele scutură Colbul din pătură Și din covor. Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii, Și-a răsfirat crenguțele ca spinii De frică să nu-i cadă la picioare, Din creștet, vălul subțirel de floare. Că s-a trezit așa de dimineață Cu ramuri albe — și se poate spune Că-i pentru-ntâia oară în viață Când i se-ntâmplă-asemenea minune. Un nor sihastru Și-adună-n poală Argintul tot. Cerul e- ...
George Topîrceanu - Sfârșit de vară
George Topîrceanu - Sfârşit de vară Sfârșit de vară de George Topîrceanu Dacă liniștea pădurii adormite Nici o veste de-altădată nu-ți trimite Și pe freamăte pornite de departe Nu te-ajunge glas de dincolo de moarte, Vin’ cu mine să ne pierdem în zadar Printre galbenele rariști de stejar, Cu sfioase campanule și sulfine, Pe cărări pe unde nimeni nu mai vine. Dulce zumzet somnoros și ireal Să ne cheme spre poienile din deal. Taina liniștii înalte să ne fure Prin cotite luminișuri de pădure Și la umbră să ne-mbie mai târziu O clopotniță de aur străveziu, Legănând deasupra creștetelor noastre Licuricii înălțimilor albastre... Fără gânduri, ca-ntr-un somn abia deschis, Să trăim în clipe lungi același vis. Foi uscate-n jurul tău să cadă rar, La ureche să-ți descânte un bondar Și cum stai cu ochii-nchiși pe jumătate, Soare galben printre ramuri nemișcate Să-ți învăluie-n tăcere și-n lumină Fruntea mică de domniță bizantină. Iar la-ntoarcere, să trecem prin pășuni Și prin funduri de livadă cu aluni, Printre garduri fumurii și solitare Ce se uită-n urma noastră cu mirare... Și din treacăt, ici și colo, să culegi Sânziene cu ...
Giosu%C3%A8 Carducci - Către copaci
... tu-mpodobeai barbari Pustiitori de tronuri și cetăți. Tu, laur sterp, și mai prejos îmi pari: Tu minți, oricât de falnic verde-arăți Pe câmpul veșted, sau când, alte dăți, Luceai pe frunți pleșuve de chesari. Mi-ești dragă, viță, tu ce crești bogată Din lut pietros, ca să-mi îmbii ...