Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VIEȚUI
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 80 pentru VIEȚUI.
Dimitrie Bolintineanu - Mânia lui Ștefan
Dimitrie Bolintineanu - Mânia lui Ştefan Mânia lui Ștefan de Dimitrie Bolintineanu Ștefan al Moldovei la Vaslui sosește. Cheamă pe miniștri, astfel le vorbește — ,,Morți erați în viață și v-am înviat! Cu a țării cârmă cinste vi s-a dat. Să vă fac plăcerea fără mărginire, Am lipsit pe rude de a mea iubire, Am jertfit prieteni și ostașii mei Ce-au lucrat cu țara la mărirea ei; . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Numai să domnească pacea p-ăst pământ Și să pot a zice: pentru toți domn sânt! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La mărinimia care am avut Pentru toți, răspundeți, ce fel ați făcut? Voi primirăți cârma ca să o slăbiți! Apărați coroana ca s-o umiliți! Ca să cază domnul, ați voit să piară Cu neatârnarea-i sfânta noastră țară. Ați cătat mărirea, cinstea să-i luați, La străini hulită s-o îngenucheați!... Căci a ei mărire dată-n al meu nume, Mici și fără merit vă făcea în lume. Neputând să mergeți unde suntem noi, Au voit să cază domnul pân' la voi. Dar Ștefan cel Mare încă viețuiește!... O, arcași! îmi spuneți, țara ce dorește?" ,,Moarte!" strig-arcașii... Sălile răsun... Trei miniștri mândri ...
George Topîrceanu - În loc de prefață
George Topîrceanu - În loc de prefaţă În loc de prefață de George Topîrceanu Unui confrate Tu nu-nțelegi, Zoile, râsul meu... Într-un oraș din asfințit, departe, Cu mult negoț și știutori de carte, Trăia pe vremuri un sărman evreu, Anume Baruch... Fire de elit, În lume viețuind ca-ntr-un pustiu, — Știa să taie sticlă poleită Și toți nerozii îl credeau geamgiu. Dar timpul suflă limpede ca vântu Și Moartea le-a grăbit metamorfoza: Pe toți făcându-i una cu pământul, A transformat pe Baruch — în Spinoza. Tu nu cunoști, Zoile, gândul meu... Din tine-ntreg tu faci literatură. Oferi în studiu mica ta structură, Naiv și comic, ca un crustaceu. Ești tulbure, dar fundul ți-i aproape; Aveam și eu (pe când mă dam pe gheață) Obscuritatea ta — de suprafață, Și profunzimea ta — de două șchioape. Iar azi lirismul meu e clar, vezi bine, Căci tuturor își dăruie secretul, Dar ca să poți citi cândva în mine Tu nu-mi cunoști, Zoile, alfabetul. Zadarnic dar ne-amestecă vultoarea, Noi nu putem urma același țel... Și dacă totuși ți-am făcut onoarea Acestor aspre stihuri de oțel, — Când îmi ...
Gheorghe Asachi - Pentru compunerile poetice în limba națională
... Și ca barbara fortună, strânsă în obezi cumplite, Să nu aibă vro putere ca în urmă să-l oboare. Știu că timpuri multe încă tupilată viețui-va Astă arbore în codruri ce pre Dacia umbrează, Dar măcar târzie foarte, spre ceri mândră răsări-va, Când prin Pronie, de unde soarta gintelor ...
Grigore Alexandrescu - Cântecul soldatului
Grigore Alexandrescu - Cântecul soldatului Cântecul soldatului de Grigore Alexandrescu I Pe câmpul României Trompeta când răsună, La glasul datoriei Oștirea se adună. Și steagul o umbrește, Și arma-le lucește, Și inimile-n piepturi Bat repede, voios. De nici un fel de vreme Soldatul nu se teme, Deviza-i e credință Și suflet curajos. II Când bolta din tărie De nori se încunună, Pe munți și pe câmpie Când fulgeră și tună, Soldatu-naintează, Și marșul său urmează, De misia sa mândru, Nu cată înapoi. El legea împlinește, Și țara-și ocrotește, E totdeauna gata, În pace și-n război. În astă lume mare Oriunde soarta-l duce, Viața-i schimbătoare Plăceri cu ea aduce. III Apoi când totul trece, Când bate ceasul rece, De frații săi de arme Măreț e-nmormântat; El vesel viețuiește Și moare bărbătește, Căci astfel este traiul Și moartea de
Ioan Cantacuzino - Satiră Omul
... priceapă c-a lui fire Este nimic, nimic curat, Să curmeze în lăudat. El dă va vrea a fi ticnit, Va viețui mai nemîhnit. Părăsească dășărtăciuni, Tresuri și mult minciuni. Gură cască nu să lase După rele multe vase. Fiarbă-s pacea inimii lui, Prea pă ușor ...
Ion Heliade Rădulescu - Muștele și albinele
Ion Heliade Rădulescu - Muştele şi albinele Muștele și albinele de Ion Heliade Rădulescu Judecată foarte mare oarecând s-a ridicat Între muște și albine, încât lumea-au speriat. Muștele zbârniau tare Și, prin probe vederate, După gust și demâncare Demonstrau ca avocate Trecute prin doctorat (Căci aveau și ochelari, Ca toți docții cei mai mari), Demonstrau învederat, De la una pân' la mie, Că se trag din carne vie Și că tabăra le-e leagăn Și botezul lor în sânge, Că-ntrețin și bărbăția Supărând pe cel ce linge, Căci ele ciupesc eroii Și-i deșteaptă la rezbel Și-i invită la măcel; Ele-mpung și-ndeamnă boii La cărat, la arătură; Ele cailor dau ghes La suiș spre culmătură, Și că unde-o fi să fie, Mai curat și pe-nțeles, La-mbuibări călugărești, La ospețe-mpărătești, Ele mare au protie: La dulcețe, la plăcinte, Cu dreptul de prezidinte Ele-ncep de căpătâi, Ele pișcă mai întâi; Și că-n fine, peste toate, Fără însă , fără poate , Musca este coconeață, Că se pune poponeață Peste tot ce-a viețuit, Peste tot ce s-a mâncat, Pe orice s-a cheltuit ...
Mihai Eminescu - Înger și demon
Mihai Eminescu - Înger şi demon Înger și demon de Mihai Eminescu Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite A făcliilor de ceară care ard lângă altare - Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare, Nepătrunsă de-ochii roșii de pe mucuri ostenite, În biserica pustie, lângă arcul în părete, Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger; Pe-a altarului icoană în de raze roșii frângeri, Palidă și mohorâtă Maica Domnului se vede. O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură; Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind Și cununi de flori uscate fâșâiesc amirosind Ș-a copilei rugăciune tainic șopotit murmură. Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită, Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghează, Coatele pe brațul crucii le destinde și le-așază, Ochii cufundați în capu-i, fruntea tristă și-ncrețită. Și bărbia lui s-apasă de al pietrei umăr rece, Părul său negru ca noaptea peste-al marmurei braț alb; Abia candela cea tristă cu reflectul ei roz-alb Blând o rază mai aruncă ce peste-a lui față trece. Ea un înger ce se roagă - El un demon ...
... L afla-n zidire Ca-n carte voia a-i citi Aceasta-i a vieții menire: În Dumnezeu a viețui
Vasile Alecsandri - Cântecul plugarului
Vasile Alecsandri - Cântecul plugarului Ardă-te-ar focul, pământ, Și te-ar bate Domnul sfânt! Căci îmi ești dușman cumplit! Ce-am semănat n-a ieșit. Semănat-am grâu de vară, A ieșit numai negară. Semănat-am orz, oves, A ieșit mohor de șes. Semănat-am păpușoi, A ieșit iarbă-n fușoi. Stau în câmp și mă gândesc. Cu ce o să viețuiesc? N-am lețcaie la chimir Să mă pot plăti de bir, Și de foi, și de soldat, Și de Iuda blestemat. [1] Vai și-amar de biet român Când e domnul rău stăpân! N-are loc în țara lui Și-i ca pleava câmpului! ↑ În toate satele Moldovei, crâșmele sunt ținute de evrei, care, ca niște lipitori, sug avuțiile țăranilor, îndemându-i la
Alecu Donici - Ţiganii Țiganii de Alexandr Pușkin Traducere de Alecu Donici Cu șatrele din loc în loc Țiganii prin Bugeac se poartă, Neprihănind al lor noroc Sau nestatornica lor soartă. Ei astăzi, iată, au rămas La mal de apă pentru mas. Cu țoluri rupte, afumate Căruțele le învelesc Pe deasupra pân' la roate, Apoi femeile gătesc Mâncare proastă și se pun Buluci lângă ceaun. În depărtare se privesc Cum caii pasc la iarbă verde, Iar după șatre dezlegați Șed urșii bine învățați, Gâlcevi și vorbe, și strigare, Amestecate cu cântare, Și sunetul de fierării Asurdă locul în câmpii, De drum ei iarăși fac gătire. Dar s-a trecut în vetre focul, Toți s-au culcat; în liniștire Răsună de departe locul, Numai cu glas de câini lătrând, Și uneori cai nechezând. Pe ceru-albastru și curat Cu stele multe-mpresurat. O lună de lumină plină, Trecea cu o mișcare lină, Sub șatră unul din țigani Cu capul înălbit de ani, Pe lângă foc încă ședea Și demâncatul pregătea. El aștepta cu nerăbdare Pe preaiubita lui fetică, Ce îndeseară, singurică, S-a dus la câmp pentru plimbare. Dar ea nu vine! luna trece! Moșneagul îngrijat petrece. ...
Alexandr Puşkin - Ţiganii Țiganii de Alexandr Pușkin Traducere de Alecu Donici Cu șatrele din loc în loc Țiganii prin Bugeac se poartă, Neprihănind al lor noroc Sau nestatornica lor soartă. Ei astăzi, iată, au rămas La mal de apă pentru mas. Cu țoluri rupte, afumate Căruțele le învelesc Pe deasupra pân' la roate, Apoi femeile gătesc Mâncare proastă și se pun Buluci lângă ceaun. În depărtare se privesc Cum caii pasc la iarbă verde, Iar după șatre dezlegați Șed urșii bine învățați, Gâlcevi și vorbe, și strigare, Amestecate cu cântare, Și sunetul de fierării Asurdă locul în câmpii, De drum ei iarăși fac gătire. Dar s-a trecut în vetre focul, Toți s-au culcat; în liniștire Răsună de departe locul, Numai cu glas de câini lătrând, Și uneori cai nechezând. Pe ceru-albastru și curat Cu stele multe-mpresurat. O lună de lumină plină, Trecea cu o mișcare lină, Sub șatră unul din țigani Cu capul înălbit de ani, Pe lângă foc încă ședea Și demâncatul pregătea. El aștepta cu nerăbdare Pe preaiubita lui fetică, Ce îndeseară, singurică, S-a dus la câmp pentru plimbare. Dar ea nu vine! luna trece! Moșneagul îngrijat petrece. ...