Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VINDECAT
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 83 pentru VINDECAT.
Panait Cerna - Iisus Iisus de Panait Cerna Publicată în revista „Sămănătorulâ€�, V, nr. 23, 4 iunie 1906 Ai fost un om și-ai pătimit ca dânsul… Un Dumnezeu- cum te credeau părinții- Plutește-n veci deasupra suferinții: El nu ne poate înțelege plânsul. Pe Dumnezeu de l-am vedea în cuie, Cu pieptul plin de lănci, cu pieptul supt, Am spune că-i un joc dar jertfă nu e: El din ființa lui nimic n-a rupt. Dar Tu ai sângerat pe negre căi, Supt umilinți ce nu le știe cerul; Tu ai gemut când te pătrunse fier, De-au tremurat și ucigașii tăi. Și ochii tăi cei blânzi se înnoptară, Și gura ta sa-nvinețit de chin, Și duhul tău, ce nu putea să moară, A smuls din trup suspin după suspin. Un om, un om, prin patimile tale! Și, totuși, cât de sus, lumina mea, Te-a înălțat răbdarea sfântă-a ta! De mila ta, la glasul tău de jale, Să se deștepte morți de mii de vremi Și-adâncul lumii să se înfioare, Iar Tu, să ai privirea iertătoare, Un om să fii – și tot să ...
Panait Cerna - Mama (Cerna) Mama de Panait Cerna I Din vârsta fericirii fără minte Icoane dragi mi-apar mereu-nainte : De lume răzlețită și sfioasă, În ramă de salcîm zăresc o casă. Și-n casă, într-un colț întunecat, Văd un copil de mama lui certat. El mâinile și-ntinde spre iertare, Dar ea-i tăcută și nendurătoare. Din toți câți trec, nu-i nimeni să-l aline! Și plânge-năbușit copilul – Ș-adoarme în suspine. Dar peste noapte-o biruiește dorul – Din somnu-i sare muma, Și spre ungherul unde-i doarme-odorul Pășește-n vîrful degetelor numa. Pe somnul lui cel fin Duioasă se-nclină ; De-al vieții sale chin Un zâmbet i-animă. Zbucnește fără’ zăgaz Iubirea ei mută – Și plânsul lui obraz Plângând îl sărută. Și mii de mângâieri Pe creștet i-adună – De ziua cea de ieri Ce dulce-l răzbună! El simte cum s-apleacă peste dânsul O umbră bună ce l-ar dezmierda – Și-ntr-un suspin, pe cînd ea-i șterge plânsul, Întinde brațele lui mici spre ea. De gâtul ei s-atârnă în neștire – Toți îngerii din ceruri îi sînt frați! Învăluiți de- ...
Vasile Alecsandri - Cucul și turturica
... putere a închega apa, a lega ploile, a ghici soarta oamenilor trăgând în 41 bobi de porumb, a vindeca de feluri de boale prin descântece și prin apă ne-ncepută. Descântecele sunt foarte numeroase și unele din ele prea originale, precum acela de mușcarea ...
Vasile Alecsandri - Inelul și năframa
Vasile Alecsandri - Inelul şi năframa I Fost-au, fost un crăișor Tinerel, mândru fecior Cum e bradul codrilor Sus, pe vârful munților. De soție și-a luat O copilă din cel sat, Copiliță româncuță, Toți vecinilor drăguță: Cu chip dulce luminos, Cu trup gingaș mlădios Cum e floarea câmpului În lumina soarelui. Iată lui că i-a sosit Carte mare de pornit La tabără de ieșit. El în suflet s-a mâhnit Și din gură a grăit: ,,Draga mea, sufletul meu, Ține tu inelul meu, Pune-l în degetul tău. Când inelu-a rugini Să știi, dragă, c-oi muri! [1] ,,De mă lași plângând acasă, Na-ți năframa de matasă Pe margini cu aur trasă. Aurul când s-a topi, Să știi, frate, c-oi muri!" II El pe cal a-ncălecat Și pe drum a apucat. Mers-a el pân' la un loc Ș-a aprins un mare foc În mijlocul codrului, La fântâna corbului. Mâna-n sân el și-o băga, La năframă se uita... Inima-i se despica! ,,Dragii mei, ostașii mei, Puișori viteji de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene
... sfârșit, începe a face ș-a tipări stihuri. La urmă, de patima vinului și de boala stihurilor nu să mai poate vindeca. De amețeala vinului și d-a stihurilor, căci vinul amețește cu spirtul, iar stihurile cu rima și cu lipsa de sirit, s-apucă ...
Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț
Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeţ Ochiul lui Turculeț de Emil Gârleanu Prietenul mă dojeni: — Pentru ce stai de o bucată de vreme atât de posomorât? Nu mă simțeam tocmai bine; i-am răspuns: — Sunt cam bolnav. — Mofturi! Ți-a intrat în cap, ca la babe, că ești bolnav, și-o ții morțiș. Privește frumusețea dimprejurul tău și-o să vezi cum te însănătoșezi. Ești doar poet! Intram cu trăsura printre lanuri de rapiță; un vânt ușor legăna floarea galbenă, aurită în revărsarea celor dintâi raze ale soarelui. Pe margini, în zări, pădurile rămâneau în urmă, albăstrii, păreau că lunecă una după alta, pe fața cerului, ca niște nori. Câte un ciocârlan se ridica deodată, din fața calului, și zbura pe o parte, ciripind ascuțit. Priveliștea îmi întări puțin sufletul. — Ei, și ce ai? mă întrebă batjocoritor prietenul. — Mă cam doare capul. Prietenul ridică puțin sprâncenele, zâmbi în colțul buzelor și suspină prelung. — Ei, dragul meu, zise dânsul, ce păcat că nu se poate înlocui și capul, ca ochiul lui Gavrilă Turculeț! Îi cunoșteam de mult meșteșugul de povestitor. Întâmplarea cu ochiul lui Turculeț trebuie să aibă hazul ei, mi-am zis, ...
Ioan Slavici - Propaganda semitică
... e sfînta cuminecătură pentru cel ce și-a perdut credința. Cu vorbe frumoase, cu forme deșerte, cu declamațiunÄ patetice nu se maÄ poate vindeca societatea noastră de boala, în care am aruncat-o prin propagarea uneÄ culturÄ stricate. Nu e, înainte de toate adevărat, că patriotismul ne lipsește. Românul ...
Nicolae Filimon - Despre teatrul italian
... pînă la sorgintea răului ce distruge astă frumoasă instituțiune muzicală ce face deliciul publicului sau că am găsit remediul suprem spre a-l vindeca; din contra, noi arătăm aci că răul e mare și întins în toată economia corpului teatral și că nu se poate îndrepta decît prin aplicarea ...
Emil Gârleanu - Bolnavii Bolnavii de Emil Gârleanu Lui D. Nanu Ioan Bughea, ciobanul, venea nepăsător, cu sarica pe umeri, cu ghioaga în mâna dreaptă, iar în stânga c-o sidilă în care aducea un caș pentru cumătru-său, popa Eftimie. Bughea se cobora arareori din munte, ș-atunci sta o zi încheiată în sat, de se mai lua cu oamenii. În dreptul primăriei se opri. În ogradă se adunaseră o mulțime de oameni: moșnegi, femei cu copii în brațe, flăcăi; stăteau pâlcuri-pâlcuri și vorbeau. Vreo câțiva se așezară pe lavițe. Bughea își rupse din drum și veni dintr-o întinsoare între băietani. — Da ce v-ați adunat, mă, că doar nu-s acum sorții? le zise el. Unul dintre flăcăi îi dădu, în glumă, un pumn în umăr și-i răspunse: — Trece doftorul, Bugheo, prin plasă. Ciobanul rămase o clipă locului, mirat, apoi începu să râdă. Toți întoarseră capetele spre el. Atunci el îi întrebă: — Bine, mă, și dacă trece doftoru, îi ieșiți înainte ca la împăratul? — Eu am venit cu mămuca, spuse un flăcău. — Eu mi-am adus pe soru-mea, spuse un altul, că se topește așa, din picioare, ca ceara. ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos 2
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos 2 Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos de Antim Ivireanul Și iată glas din nor zicând: «Acesta iaste Fiiul mieu cel iubit întru carele bine am vrut; pre acesta ascultați». N-au văzut pământul alt lucru mai slăvit, decât acest de astăzi, nici au cunoscut lumea, ceasta văzută, altă minune mai luminată. Fiiul și Cuvântul lui Dumnezeu, carele au făcut sĂ©mne și minuni nenumărate, n-au făcut altă faptă mai presus decât el, sau asĂ©menea. În vârful muntelui Thavorului au avut să arate apostolilor prealuminata slava dumnezeirii sale. Drept acĂ©ia ș-au schimbat și fața și chipul și într-o clipă de ceas s-au arătat precum era, mai înainte de vĂ©ci, împodobit cu toate frumusețile ceriului, luminat cu toată lumina dumnezeirii. Razele ce eșiia din dumnezeiasca lui față biruia strălucirile soarelui și albiciunea hainelor lui întrecea strălucirile luminii. Moisi și Ilie, mai aleșii prorocilor era mărturii acestui preaslăvit lucru și privitori ai neapropiiatei măriri era Petru, Iacov și Ioann, mai marii apostolilor. În ce chip de nor luminat ce umbriia și muntele și pre apostoli, s-au arătat Duhul ...
George Topîrceanu - Infernul Infernul - Stanțe apocrife la Divina Comedie de George Topîrceanu I "Allor si mosse, ed io gli tenni dietro." Dante ... Trudit apoi, m-am așezat pe-o stâncă. La capătul călătoriei mele Se deschidea prăpastie adâncă. Și străbătând a norilor perdele Cu-nveninate ace de lumină, Sclipeau în întuneric șapte stele. Eu le simțeam arsura pe retină Și-n van mă apăram, cu fața-ntoarsă, De raza lor caustică și fină. Simții atunci că-n juru-mi se revarsă Un pal amurg ce umple de-ntristare Văzduhul mirosind a piatră arsă. Și-n aburi de pucioasă, pe cărare, Văzui venind spre mine fără grabă Un om cu nasul dezolat și mare. Părea că Cerul pe figura-i slabă A pus stigmatul dragostei și-al urii, Eternizând profilul lui de babă: Tristețe-amară-n colțurile gurii, O frunte devastată de furtună Și de-ale vremii nobile injurii. Purta pe cap o veștedă cunună Și-n ochii lui părea că, deopotrivă, Melancolia lumii-ntregi s-adună. Așa, din vasta vremii perspectivă, El cobora-n tăcere către mine, Ținând în gol privirea-i corosivă. — De unde vii și cine ești, străine? L-am ...