Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VOINICI
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 390 pentru VOINICI.
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
Vasile Alecsandri - Românii şi poezia lor Românii și poezia lor de Vasile Alecsandri Articol publicat pentru prima oară în anul 1850, în revista Bucovina . Dlui A. Hurmuzachi, redactorul foaiei Bucovina I În trecerea mea prin Bucovina, am petrecut cu tine câteva zile, de a căror plăcere îmi aduc ades aminte. Multe am vorbit noi atunci despre aceste frumoase părți ale Europei, care se numesc Țările Românești , și despre poporul frumos ce locuiește în sânul lor. Aprinși amândoi de o nobilă exaltare, deși poate cam părtinitoare, am declarat într-o unire că patria noastră e cea mai drăgălașă țară din lume, și neamul românesc unul din neamurile cele mai înzestrate cu daruri sufletești! Ce puternice simțiri se deșteptaseră atunci în noi, la dulcele și sfânt nume de patrie! Ce entuziasm măreț ne cuprinsese la falnicul nume de român! Cât eram de veseli; cât eram de fericiți atunci! Îți aduci și tu aminte? În ceasurile acele de scumpă nălucire, munții noștri ni se păreau cei mai nalți și mai pitorești de pe fața pământului; văile noastre, cele mai îmbelșugate cu holde și cu flori; apele noastre, cele mai limpezi; cerul nostru, cel mai senin; frații noștri de ...
Ioan Slavici - Ileana cea șireată
... să meargă la cetatea cea cu trei fete de împărat să răpească credința fetelor și să-i facă împăratului supărare. Cel mai bătrân dintre feciori, voinic, și viteaz și frumos merse înainte, ca să vadă ce e și cum, și apoi să aducă veste și să spuie. Trei zile și trei ... fetele de imparat. - Ce e? cine e? și ce vrea? întrebă fata trezită din somnul cel mai dulce. - Eu sunt surioară! grăi feciorul de împărat voinic împărătesc, ce stau de trei zile cu dragoste la tine la fereastră. Fata cea de împărat nici nu se apropie de fereastra, ci grăi cu ... el sosi la cetatea cea cu trei fete, Ileana,sta la fereastra si, cum sta ea il vazu si-i grai cu glas vesel: - Cel voinic frumos cu fata de imparat ce cale ti-ai ales de mani asa de infocat? Cand feciorul de imparat vazu fata Ilenei si auzi vorba ...
... din apa lui Negură să beu, Dar n-a fost nici un modru, căci la fântâni stau pază Trei taberi pânditoare și rar voinic cutează Să fure strop de apă, prin vorbe viclenești, Dar tu, iubite Fulger, pe Salba de-o dorești, Gătește-te și-aleargă! Încalecă-ți fugarul ... a lungul și țări în tot de-a latul, Și-ajunge pe hotarul lui Pajură-mpăratul. Oh, Doamne, nu-i pe lume voinic așa fieros, Încât el să nu cadă de greu cutremur jos, Văzând pe câmpuri stava de cai! În herghelie, Nebuni și sâlhuietici săltau fugari o ... De cânt și veselie. A patra zi-mpăratul Chemă cu drag pe Fulger și-a zis: Eu te-nțeleg Că ești voinic în fire, că ești fecior întreg, Dar timp e pentru fapta de-a treia; și se duce La masă-i împăratul; din masa ... s-alerge Feciorii mei nici unul, căci mult e drumul greu. Oh, Doamne, de-aș fi tânăr, de mult aș fi mers eu! Dar ești voinic, tu, Fulger; ești desigur feciorul Menit s-aduci mărgeaua dorită! Ia fuiorul Și mergi spre Răsărituri la Cetină-mpărat Și-n zori de zi tu ...
Grigore Alexandrescu - Cântece de peste Olt
... spui? — Băla ta e sănătoasă, Șede la umbră și coasă, Și lucrează tot plângând, Ziua, noaptea așteptând. XXXI Spune-mi, bălă, și-mi ghicește, Voinic de ce-mbătrânește Ș-așa curând se topește? De umbletul drumului, De bătaia vântului, De arsura soarelui, De grija argintului, De-nverzirea codrului, De cântarea ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a VII Vlad pe-ascuns tabăra cercetează Turcească.-Arginean la minte-ș' vine, Apoi scapă cu mână vitează Din mijlocul oștilor păgâne; Vlad noaptea pe turci face năvală, Sân Mihai frânge-a Sătanei fală. Unde sunt vitejii cei din zile, Eroii cei cu vărtute rară, Carii-înlibovindu-să-în copile Călătoriea întins din țară-în țară Luptându-să cu lei și gligani, Curățind pământul de tirani, Ce nu răbda ca-asuprit să fie Cel mai slab de cătră cel mai tare, Neamuri întregi scotea din robie, La nevinovați apărătoare Mână dând, nice lua vreodată, Nice poftea pentr' ajutoriu plată! [1] Ah! căruntă vechie cinstită! Unde-s a tale sânte tocmele?... Ce urgie-acum lumea-întărâtă Ș-o-înneacă-întru cel noian de rele? Perit-au credința cea bătrână! Ah! lume-întoartă! vreme păgână! Dar ce vinuiesc eu vremea? care Nu lucrează, fără numa pate!... Martoră fiind și mustrătoare Faptelor noastre pre rușinate! AcestĂ²r, oame,-însuți ești de vină, Ce-închizi ochii și fugi de lumină. Ceriu-ți dede minte și vărtute: Ceaia-întru-întunerec să-ți lumine, Ceasta la nevoie să-ți ajute, Ceaia să-ți arete ...
Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile
... dintr-un picior Îi zicea încetișor: Â Nani, nani, puișor, Nani, nani, copilaș, O poveste spune-ț-aș, O poveste drăgălașă, Ca să-mi crești voinic în fașă. Tată-meu era cioban, Câte clipe-s într-un an Tot atâția baci avea, Cu mii turme-alăturea, Turme mii de mielușele, Ciobănașii ... nu s-au dus, Două vorbe că mi-au spus, Inima că mi-au supus. Era mândru și-narmat, Un oștean împlătoșat, Era mândru și voinic, N-avea grijă de nimic. El înalt și eu înaltă, Ne sta bine laolaltă, Potriviți cu de prisos, Eu frumoasă, el frumos, Amar mie-ntr ...
Ștefan Octavian Iosif - Pasteluri (Iosif)
... serii, Mă-ntreb pe gînduri adîncit : „Va răsări cîndva și steaua Acestui neam nenorocit ?...â€� VI Trece-n sus, pe plai în sus, Un voinic pe-un murg călare. Înapoi se uită dus Peste mîndrele hotare... Dus el cată spre Ardeal, Unde-o turlă-n fund străluce ; Murgul urcă greu ...
... fi... Ne vom vedea: De-acum iubitul tău să fiu, Iar tu iubita mea. Apoi plecă în grabnic pas... Avea atâta dor în glas! Era voinic și tinerel, Înalt și tras ca prin inel: De-atunci și ochii i-au rămas Și inima la el. II Și fata de-mpărat veni ... și ani, ei nu-i trecea Răbdarea, așteptând. III Auzi! ca valuri după val Năvalnic tropotit de cal! Și sună văile-ndrăzneț, O, ăsta e voinic drumeț! Și-n zarea lunei vezi pe mal Un tânăr călăreț? Ochi dragi, de-atâta timp pustii! Mi-ai zis plecând: aici să fii, Și ...
George Coșbuc - Nunta Zamfirei
... a zis: Cât mac e prin livezi, Atâția ani la miri urez! Și-un prinț la anul! blând și mic, Să crească mare și voinic
... se compunea din 4000 galbeni, 40 iepe și 24 șoimi. Șoimul se vede ades figurând în balade ca imagine de vitejie și de repezime. Un voinic e Căpitan Șoiman și are ochi șoimuleți . Un cal sprinten zboară ca șoimul . În balada lui Serb-Sărac descrierea alergării cailor pe câmpul de la ...
Vasile Alecsandri - Andrii-Popa
... Care mușcă din dușmani, Ș-are frați de cruce șapte, Care-au supt sânge cu lapte. Și nu-i pasă de nimic, Andrii-Popa cel voinic! Căpitane, frățioare, Ce se vede despre soare? Să zăresc vro patru cai!... N-auziși tu de-un Mihai? Căpitane, te gătește, Mihai mândrul te gonește ...