Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN LIPSĂ DE

 Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 229 pentru ÎN LIPSĂ DE.

Vasile Alecsandri - Margărita

... care, galben ca și dânsa, i se închina profund pentru ca să-și ascundă tulburarea. Această scenă mută, ce cuprindea un mister adânc, trecu nevăzută de nime, și mireasa, urmând după maica sa, care o trăgea de mână, ieși din salon. Damele și cavalerii se îndreptară în grabă spre capela unde era să se celebreze cununia, iar tânărul, rămas singur, căzu pe un jilț cu inima zdrobită de o crudă suferință; ochii i se umplură de lacrimi, și moartea îi apăru ca o binefacere dumnezeiască! După o oră, societatea se întoarse în salon, felicitând pe socri și pe tinerii însurați, după vechiul obicei. Socrii plini de bucurie și noul însurat, glorios de fericirea lui, mulțumeau în dreapta și în stânga, pe când Margărita se ținea deoparte, în tăcere, ca o statuie de marmură albă; numai ochii săi dădeau încă semne de viață prin două lacrimi dureroase în care se reflecta veselia adunării. Tânărul de care am vorbit și pe care îl vom numi Alexis se apropie de dânsa și îi zise cu glas uimit: — Dați-mi voie, doamna mea, să adaug și eu felicitările mele pe lângă toate complimentele câte ați ...

 

Vasile Alecsandri - Iașii în 1844

... dealul Repedea nu poartă în zadar un nume atât de potrivit. Iată că trecem pe dinaintea Socolei, acest parc domnesc împodobit cu un palat elegant de vară, cu drumuri nisipite ce se pierd sub bolte de frunze, ca basinuri, cu mii de flori ce umplu văzduhul de miroase plăcute, și unde societatea Iașilor merge de se desfătează la umbra copacilor, gustând dulceața serilor de vară și ascultând simfoniile muzicii militare. În fața acestui parc, în stânga șoselei, zărim Seminariul Socolei, fabrică sfântă de popi, în care mulțime de tineri învață a câștiga potcap pentru ca să aibă drept de a scăpa sufletele creștinești din ghearele mult poznașului Scaraoțchi de cornorată pomenire. Încă câteva sute de pasuri și am ajuns la sfârșitul văii. Acolo se începe acel vestit șes al Bahluiului ce se întinde cale de mai multe poște între două șiruri de dealuri, și care se duce de se unește cu șesurile Prutului, pentru ca să coboare împreună pânîn Dunăre. Aici dealurile Repedei și al Socolei se despart fugind într-o parte și ... de puternice, se darmă din zi în

 

Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați

... ce va prinde pe dânsul să ia nițel mălai. Toți găsiră cu cale că așa este mai bine să facă. Se duse deci cu oul în târg. Se așeză și bietul muncitor în rând cu femeile ce vindeau ouă. Umblau oamenii de colo până colo și cumpărau mereu la ouă; dară la el nici unul nu venea. Se mira cum de nu-l întreabă și pe dânsul nimenea de oul lui. În cele mai de pe urmă, iacă un neguțător chiabur că vine și la dânsul. - De vânzare ai oul ăsta, prietene? îi zise. - De vânzare, jupâne. - Ce cei pe dânsul? - Păi, ce-i vrea să-mi dai, jupâne. - Să-ți dau o pungă de bani. - Ia lasă, jupâne, nu-ți mai bate joc de mine, zise el și se uita în altă parte, crezând că râde de el pentru că venise la târg numai cu un ou. - Ba nici râs, nici nimic, începu a zice neguțătorul cel chiabur. Iată două ... pomeni iarăși în pădure. Nici el nu știa cum venise acolo; știa numai că el la muncă plecase. Daca văzu așa, cătă copaciul, se sui în el și mai găsi un ou. Se duse cu el

 

Petre Ispirescu - Ileana Simziana

... o așa slujbă înaltă, și cum să se ferească de bârfeli și clevete, ca să nu fie urâtă și nebăgată în seamă de ceilalți fii de împărat. Apoi îi zise: - Pasă cu Dumnezeu, fiica mea, și adu-ți aminte de învățăturile mele. Fata ieși din curte ca fulgerul; n-o mai ținea pământul de bucurie; într-o clipă nu se mai văzu. Și daca n-ar fi stat mai încolo să-și aștepte boierii și carăle cu merinde, acestea ... îndura să se depărteze de dânsul. Calul, dacă văzu așa, îi zise: Se vede că pentru iubirea ce ai către împăratul, stăpână, te uiți așa de galeș la mine. Ce pui de voinic era în tinerețele lui! Multe izbânzi am mai făcut noi amândoi! Dară de când am îmbătrânit, nici pe mine n-a mai încălecat altul. Și daca mă vezi așa de jigărit, este că n-are cine să mă hrănească ca el. Astăzi, uite, de m-ar îngriji cineva cum să-mi priiască mie, în zece zile m-aș face de nu m-aș da pe zece ca d-alde ăștia. Atunci, fata zise: - Și cum trebuie să te îngrijească? - Să mă spele ...

 

Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere

... studieze. Gogoșile din Claponul, anecdote, dialoguri, schițe și calambururi groase revin și stăruie în Moftul român. Amuzarea și persiflarea mahalalei au mers multă vreme împreună. În germene, însă, apar, în Claponul, și Momentele. Sunt acolo trei schițe de încornorați, pregătiri semnificative pentru figurile de soți blajini sau comozi din Diplomație, din Tren de plăcere, din Lună de miere, din Cadou; iar una din acele schițe ale începătorului istoria cetațeanului Ghiță Calup a intrat de-a dreptul în Noaptea furtunoasă. Însă cu deosebire simptomatice pentru orientarea artistului sunt tipurlle dezvoltate, în foița umoristică din 1877, sub titlurile Șotrocea și Motrocea și Leonică Ciupicescu, retipărite cincisprezece ani mai târziu în Moftul român, unde Șotrocea și Motrocea se prefac în definitivii Lache și Mache, pe când Leonică Ciupicescu era din capul locului un nume creat artistic, primul de felul acesta în colecția clasică a lui Caragiale. E un nume care nu mai e făcut după vechea procedare a aluziei naive la caracterul ... e, poate, mai aproape de narațiunea pură decât scenele strânse sub accente scurte ale celorlalți doi. Cu toate deosebirile, povestitorul Creangă e aproape tot atât de dramatic cât Caragiale, cel predestinat teatrului. Dialogul lui Creangă, cu indicațiile de

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă

... cuvânt zice dl Roman, dar am spus foarte puțin, și ce-am spus n-am spus complet. Chestiile literare, estetice sunt așa de încâlcite, așa de complexe, încât e foarte firesc lucru să nu poți să le lămurești cu desăvârșire. Voi împlini această lipsă pe cât îmi va fi cu putință. Nu voi putea însă să dau toate lămuririle în acest articol; ce va mai rămânea, voi spune altă dată. Iată, în câteva cuvinte, cam ce am scris eu până acuma în privința artei și ce mi-a părut destul de deslușit. Omul în general, deci și artistul, e un product al împrejurărilor cosmice (mijlocul natural) pe de o parte, iar pe de alta al împrejurărilor sociale (mijlocul social). Toate manifestările spiritului omenesc în general, deci și cele artistice, sunt condiționate prin organizația fizică, nervoasă, sufletească a artistului. Însuși artistul e format de către mijlocul natural și social ce-l înconjoară. Toate producțiunile artistice (vorbim de artă, nu de mâzgălituri ori de falsificarea artei) se reduc, la urma urmei, la înrâurirea mijlocului natural și a celui social. O impresie făcută de mijlocul natural, de pildă un răsărit de

 

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani

... Nicolae Filimon - Mateo Cipriani Mateo Cipriani de Nicolae Filimon Nuvelă florentină Ieșind din Florența pe bariera San-Gallo, primul obiect ce se prezintă vederei este arcul de triumf construit la 1738 de arhitectul francez, Jadot cu ocazia rădicării lui Francesco II de Lorena la demnitatea de mare duce al Toscanei. Acest arc de triumf fu judecat de artiștii moderni ca operă plină de merite și defecte. Pe înălțimea lui se vede sculptat în marmură de Carrara bustul suveranului pentru care fu construit; iar mai jos sunt mai multe bas-reliefe ce reprezintă embleme administrative și militare. La o mică distanță ... biserici nu are nimic de admirat pentru călătorul arheolog, dar cînd cineva vizitează interiorul ei, este peste putință a nu se simți transportat în timpii cei mai glorioși ai Italiei artistice. Ici vezi un tablou de Tizian, colo altul de Salvator Rosa, apoi vin cele de pensulă toscană, fără a mai numi magnificele statue de cele mai celebre dalte ale Italiei, picturile în afresco și basoreliefele împănate cu aur, ce uimesc pe vizitator. Curtea monasterului este înconjurată cu zid de piatră, iar locuințele monahilor sunt clădite

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... de mulțumit. Mai lipsește să fie astăzi 13. Dar sunt hotărât, de acum înainte, toate faptele mari pe care le voi face să le pornesc în zi de marți și de 13, căci sunt hotărât să fac numai fapte mari. Și am băgat de seamă! acestea sunt zilele oamenilor cu voință, și am mai băgat de seamă, oamenii cu voință nu trebuie să se gândească niciodată la astfel de nimicuri și trebuie să întreprindă tot ce au de întreprins oricând s-o nimeri. Iar eu am multe de întreprins: mai întâi să-mi refac situația mea... civilă. Așa numesc situația pe care o voi avea, pe care trebuie s-o am de-acum înainte în lume. E foarte drept: războiul m-a vărsat sublocotenent în rezervă. Asta e un lucru înfiorător de important pentru mine și e o adevărată mustrare, ținând seamă cum m-a cules acest război de pe drumuri. Nu de pe drumul lung pe care l-am făcut mânat din urmă și din lături de gradații serviciului de recrutare, cu întregul meu contingent de puștani neîmbrăcați și zgomotoși și sfârșind să râdă numai când cădeau de răscruntă oboseală sau de schijele zbârnâietoare, împroșcate de

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II

... nu reproduce fidel - "de truda de a-mi inventa noi și noi țesături de imagini, în cadrul cărora pretinzi că tot mă zărești în timpul dintre vederile noastre". Evident, nu puteam să transcriu, dar înțelesul multora mi-a rămas în memorie, ca și unele curioase fragmente, pentru care, prefăcându-mă că nu le înțeleg, rugam pe prințul Preda să le repete. Astfel, în scrisoarea aceasta donna Alba învinuia pe Tudor Buzescu de prea multă iscusință și rapidă inventivitate, ceea ce o împiedica să se poată "feri uneori de bănuiala cumplită" că el găsește "la moment, la comandă" (imaginile acelea de bună seamă) și ca atare "lași gândul liniștit în lipsă-mi, pentru a scoate din el, numai când mă ai în față, ca un prestidigitator dintr-o cutie miraculoasă". Astfel, donna Alba ajungea la curioasa preferință să-și știe amantul mai încet la gând. (Socoț că ... acest joc, condus cu multă abilitate, dar pe urmă repede a băgat de seamă că-i lipsește ceva: jocul însuși. Și din ce în ce farmecul ascunsului, al clandestinității și al misterului, al dibuirii în plină lumină a zilei, în plin zgomot

 

Duiliu Zamfirescu - Viața la țară

... 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX 20 XX 21 XXI 22 XXII 23 XXIII I Cum ridici priporul Ciulniței, în pragul dealului, dai de casele boierului Dinu Murguleț, case bătrânești și sănătoase, cum nu se mai întâlnesc astăzi pe la moșiile boierești. De sus, de pe culme, ele văd roată împrejur până cine știe unde, la dreapta, spre valea Ialomiței, la stânga, pe desișul pădurii de Aramă, iar în față pe cotiturile ulițelor strâmbe ale satului. Toată curtea boierească trăiește liniștită și bogată, cu cârduri întregi de gâște, de curci și de claponi; cu bibilici țiuitoare; cu căruțe dejugate; cu argații ce umblă a treabă de colo până colo — și seara, când vine cireada de la câmp, cumpăna puțului, scârțâind neunsă între furci, ține isonul berzelor de pe coșare, ale căror ciocuri, răsturnate pe spate, toacă de-ți iau auzul. Fără a fi risipă și zarvă, curtea boierească pare populată și bogată. Într-o zi de vară, pe la vremea odihnei, conu Dinu fu sculat din somn de sunetul clopotelor unor poștalioni ce intrau în curte cu strigăte și saltanat. Atât el cât și nevastă-sa Sofița săriră din paturile ...

 

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

... fie română? zisei indiferent. — Se-nțelege. N-am putea avea o muzică... mai dulce și mai frumoasă ca cea italiană? — Nu ești venit de mult. — Nu. — Înțeleg, zisei. — De ce? — Oamenii noștri, zic eu, sunt de-un cosmopolitism sec, amar, sceptic — ba și mai mult: au frumosul obicei de-a iubi orice-i străin, de-a urî tot ce-i românesc. Noi am rupt-o cu trecutul fie ca limbă, fie ca idee, fie ca mod de-a privi și a cugeta; căci altfel n-am putea trece în ochii Europei de națiune civilizată. — Și... oare sunteți aceea de ce vreți să treceți? — Hm... nu ești de aici... cum se vede. — Nu. — A... altceva... Ei bine, s-o știi de la mine că nimeni nu caută aicea de-a fi aceea de ce trece. Vezi la noi istorici ce nu cunosc istoria, literați și jurnaliști ce nu știu a scrie, actori ce nu știu a ... români nu? — O! nu trebuie oameni mulți pentru asta... Spiritul public este fapta puținor oameni. O singură frunte unsă cu mirul lui Dumnezeu e în

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>