Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA ȘI
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 3350 pentru CA ȘI.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... sau a nu te sinchisi de nimic, aceasta e singura taină a vieții. * * * Pe zăblăul verde al platoului Bughea, bubat de mușuroaie și întins ca o velință zbârcită, merge de-a-nboulea Zobie gușatul, ticălosul și batjocora orașului. Capul lui mare ca o baniță se rezemă pe-un gât înfundat în umeri. Picioarele și mâinile-i cată anapoda. Fața, lată și scofâlcită, la fiece pas se strâmbă. Iar gușele, înflorite ca la un curcan, și le Cetate și schit în satul Băbeni-Muscel. aruncă pe spate, și le mișcă moale și gras în mersul lui șontâcâit pe piciorul drept. Ochii adormiți nu spun nimic. Buza de jos se răsfrânge pe bărbie. Pieptul dezvelit e blănit cu ... și-i arătă pisoiul din brațe, care dormea cu picioarele împletite și cu gâtul răsfrânt în sus. — Nea Zobie, azi n-o să plouă ca ieri. Și să cerem la cucoanele cu betele de argint. Ele mă mângâie și au mâinile ca puful. Știi că mie-mi plac? Sunt frumoase și se poartă ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Neghiniță
... au cui să poruncească, și de ei e rău că trebuie să poruncească la mulți. Pe ceilalți oameni când îi minți te iau de guler și te judecă judecată dreaptă; pe ei îi minți și dau din cap; ba și mai și: ei știu că-i minți, și tac, și înghit, și n-au ce face, ca să nu se strice trebile împărăției. — Da' bine, Neghiniță, ție-ți trebuie un an ca să umbli cât altul umblă într-o zi. — Da? Ei, nu e așa deloc. Eu mă las pe-o adiere și plutesc ca pe apă, și mă mlădii pe apa vântului ca pe valurile mării. Ba uneori întrec rândunelele ca o săgeată de argint. — Ce bucurie pe unchiașul meu, zise bătrâna, când o afla că are și el un copil. Deseară o să se îmbete de bucurie. — Ba e vorbă, răspunse Neghinită, eu vreau să văd pe tata acuși-acușic! Și ... zise Neghiniță, și se dădu vântului. Ajunse la unchiaș. I se sui pe nas, ca să-l vadă mai bine. Unchiașul se bucură, dar nu ca baba, iar Neghiniță se întristă. Dar ca să se-arate grozav, zise unchiașului: — Nu căta că-s mititel. Calul nu e mai mare
... Emil Gârleanu - Filozoful Filozoful de Emil Gârleanu E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca și când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumusețea lui nu-și dă seama, — de bărbăția lui însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-și zărește chipul în talerul lunii, și-și vede înfățișarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate și-l ondulează, de mândrie, până-n vârful cozii. Trăiește singur. Ziua stă ascuns cum poate și unde poate. Ziua doarme; numai când sosește ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezește, morocănos. Căci mâncarea nu l-a ispitit ... O întreagă țesătură de patimi, ca și sus, în lumea acoperișurilor, cu deosebirea că jos firul patimilor se torcea mereu, fără de nici un răstimp. Și-n schimb liniștea cerului cum îl minuna! Nici un frământ, nici un zbucium; cunoștea cerul și-l citea ca ...
... giganți  Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție, Au zidit munte pe munte în antica lui trufie, Le-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un vis al mării sfinte, reflectat de cerul cald Ș-aruncat în depărtare... Colo se ridic trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele fantazia unui Scald. Se-nserează. Nilul doarme și ies stelele din strungă, Luna-n mare își aruncă chipul și prin nori le-alungă  Cine-a deschis piramida și-năuntru a intrat? Este regele. În haină de-aur roș și pietre scumpe, El intră să vad-acolo tot trecutul.  I se rumpe A lui suflet când privește peste-al vremurilor vad. În ... lui umeri de zăpadă, Raze moi în ochii negri  el dă lirei alt acord: Căci femeile-l așteaptă cu șireata lor zâmbire, Brune unele ca gânduri din poveștile asire, Alte blonde cu păr de-aur  vise tainice de Nord. Dar venit-a judecata, și de sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați pieirea  muri se năruie și
Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)
... giganți  Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție, Au zidit munte pe munte în antica lui trufie, Le-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un vis al mării sfinte, reflectat de cerul cald Ș-aruncat în depărtare... Colo se ridic trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele fantazia unui Scald. Se-nserează. Nilul doarme și ies stelele din strungă, Luna-n mare își aruncă chipul și prin nori le-alungă  Cine-a deschis piramida și-năuntru a intrat? Este regele. În haină de-aur roș și pietre scumpe, El intră să vad-acolo tot trecutul.  I se rumpe A lui suflet când privește peste-al vremurilor vad. În ... lui umeri de zăpadă, Raze moi în ochii negri  el dă lirei alt acord: Căci femeile-l așteaptă cu șireata lor zâmbire, Brune unele ca gânduri din poveștile asire, Alte blonde cu păr de-aur  vise tainice de Nord. Dar venit-a judecata, și de sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați pieirea  muri se năruie și
Petre Ispirescu - Înșir-te mărgăritari
... Bine, fa, îi răspunse el, cum să tăiem ale scânduri așa de frumoase? - Eu nu știu; tu dacă nu le vei tăia, eu mă duc și mă dau de râpă. Ca să scape de câra ei, fiul de boier puse de tăie scândurile, făcându-le țăndări mărunte. Iară spurcata astupă toate găurelele casei și puse scândurile pe foc de arseră. Totuși două scânteioare se strecură pe coș și picară în grădină. În locul unde căzură acele scântei, răsări îndată două steble de busuioc. Boierul avea un mielușel ce creștea și el prin curtea lui; acesta scăpând în grădină, mâncă busuiocul, și îndată i se auri lâna. Și așa de frumos se făcu mielul, încât nu se mai găsea pe lume un altul așa de frumos ca acesta. Crăpa fierea într-însa de necaz când văzu mielul; căci țiganca pricepu că acesta nu era lucru curat pentru dânsa. Și după ce mai trecu câtinică vreme, zise bărbatului ei, când îl văzu cam cu voie bună: - Cum aș mai mânca carne din mielul ăla al ... face ca să-i răpuie. Într-acestea venea lume după lume de se uita la dânșii. Din toți privitorii o babă bătrână, mai pricepută, dorind
Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială
... În epoca următoare, patruzecioptistă, literatura beletristică din Ardeal e inferioară celei din Principate. Ea însă seamănă cu cea de dincoace de munți pentru că acum, și în Ardeal, și în Principate, domină aceeași stare sufletească: sentimentul de redeșteptare și dezrobire națională și de înnoire socială. Apoi, scriitorii din Ardeal și Principate acum nu se mai deosebesc ca în epoca precedentă: intelectualul ardelean nu mai este atât de departe de boierinașul moldovan, intelectual și el, și mai ales de burghezul intelectual muntean, în definitiv și el un om din popor. Am subliniat mai sus cuvântul "mai ales", pentru că acestei apropieri mai mari între scriitorii ardeleni și munteni îi corespunde și o mai mare asemănare între literatura ardeleană și cea muntenească decât cea moldovenească. În adevăr, literatura ardeleană, ca și cea muntenească, e mai "patruzecioptistă" decât cea moldovenească. Dar, în această epocă, Ardealul nu produce nimic viabil, decât doar Răsunetul (Deșteaptă-te, române!) al lui ... viața concretă a țărănimii, dorința de a face din această clasă o valoare politică, încredere în rezultatul așteptărilor, așadar părăsirea subiectivismului și pesimismului, în sfârșit, stări sufletești ca ale intelectualilor ardeleni. (Cum se știe, chiar ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu
... memorie, care și-a petrecut cea mai mare parte din existență în lumea lighioanelor, n-ar fi existat, Gîrleanu ar fi fost inconsolabil și l-ar fi inventat, desigur. Mai tare ca el în acest gen nu poate fi nimeni, și oricîți s-au încercat în turnoi-urile noastre de fanteziști, recordul dat pînă acum el îl deține. Noul lui volum, ca o modernă arcă a lui Noe, închide în el cîteva exemplare din toate speciile de dihănii pure și impure. E o menagerie întreagă de vietăți care mișună, se bucură ori se întristează, își povestește ori își mimează micile lor întîmplări și necunoscutele drame. Fieștecare, supuse ca în fața unui dompteur, aleargă la chemarea lui, își face turul "de force", salută și pleacă. Eu, cetindu-i volumul, mi-am amintit, fără de voie, de multele ceasuri pe cari le-am petrecut în Jardin des Plantes sau în ... la Paris ; și am salutat cu bucurie multe cunoștinți, am recunoscut multe subtile și juste observații făcute în treacăt, am retrăit atîtea și atîtea gesturi și am rămas uimit de sobrietatea, ușurința
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... blândă. — Eram cu părul ca păcura de când n-am mai văzut om ca toți oamenii, și azi sunt albă ca zăpada, zise bătrâna, și mă sărută pe frunte. Parcă-mi luase frica cu mâna. Mă întorsei spre ea și o întrebai: — Cât e de-atunci? — Nu știu, bunico, nu știu, că pomii nu s-au mai scuturat de frunze și de rod; păsările au adormit și nu s-au mai mișcat în frunzișul lor. În palat, de atunci și până acum, nimeni nu s-a schimbat. Afară de mine, care am albit, tot ce vezi aici e ca o cadră pe hârtie: toate stau cum le-a prins ceasul somnului din urmă. Nimeni nu a intrat și nimeni nu a ieșit pe porțile pe care ai intrat tu, dragul mamei. — Nimeni nu a intrat? — Nimeni. â ... s-a părut, n-ai auzit nimic. — Atunci, spune-mi unde sunt. Bătrâna se plecă pe capul meu, mă sărută pe frunte și-mi zise: — Văd eu că nu adormi pân' nu ți-oi spune o poveste. Ridicai capul din pernă și bătrâna începu. A fost odată, când și pe-aici bătea vântul
Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg
... desigur dalele de piatră și s-au scurs pe jghiaburi nevăzute de nimeni, de sfîșietoarele glasuri ce trebuie să se fi ridicat în van, fără ca nici un ecou să le poată răspunde. Nenumăratele forme ale torturei le-am văzut, fulgerătoarea moarte și aceea care își tîrăște pașii purtînd obezi la picioare, cea care vine pe nesimțite și cea care întîrzie, viața care se strînge într-o flacără bruscă și aceea pâlpâitoare, deasupra cărei, din vreme în vreme, se toarnă picătura nemilostivă de untdelemn și se apleacă rînjitul bestial al călăului spre a putea vedea prelungindu-și suferința și a reîncepe agonia. Pe lîngă toate acestea visător am trecut, ca un diletant fericit, ce ia din viață ce e rău și ce e bun, ca un omeopat ce știe virtutea ce doarme într-un anumit număr de pilule și își dozează beatitudinea... Și cum le-am văzut aceste multe intrînd într-un muzeu străvechi, am văzut și întîiele tipare, întîiele semne ciudate, sculptate cu răbdare în pătrate de lemn, întîiele figuri ce aveau să facă nenorocirea noastră, a tuturora, întîiele ... sunt primii pași după care se vor lua atîția, ca
Ioan Slavici - Barbaria modernă
... facem datoria față cu părințiÄ noștri, dându-ne silința de a feri pe nĂ©mul nostru de agricultorÄ, care sĂ©cămana [scarmănă] pămîntului și istovesc puterile muncitorilor luÄ, de meșteșugarÄ-cârpaci, carÄ nu fac nimic cum se cade, de neguțătorÄ necinstițÄ și de speculanțÄ neomenoșÄ, carÄ turbură viața nĂ³astră comercială și ne compromit creditul, de mijlocitorÄ nerușinațÄ, carÄ trăesc prin ruinarea economică și morală a societățeÄ în care se află. Voim să fim Ă³menÄ cinstițÄ și muncitorÄ și ca cinstițÄ și muncitorÄ să fie toțÄ ceÄ ce țin să trăiască împreună cu noÄ. MulțÄ aÅ fost și sînt, Ă³menÄ străinÄ de nĂ©mul nostru, carÄ aÅ venit în țara acĂ©asta, ca să trăiască maÄ ușor decât acasă la dînșiÄ, și toțÄ s’aÅ împărtășit alăturea cu noÄ de rĂ³dele bine-cuvîntatului pămînt, pe care în vremurile grele numaÄ Românii l-aÅ apÄ•rat; toți ... bune, pe care le-am moștenit de la înțelepțiÄ noștri străbunÄ. Trăind însă împreună cu noÄ, mare parte dintre dînșiÄ s’aÅ făcut Ă³meni ca noÄ și aÅ ajuns încetul cu încetul să înțelĂ©gă, să ia parte la bucurille și la durerile nĂ³stre