Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CODRU
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 498 pentru CODRU.
Constantin Stamati - Dorul de patrie
... Peste stânci de cremeni oable, Peste răsfățatul lac, În care ca plete albe Rădăcini de copaci zac, Peste dumbrava cerboaicei, Peste bârlogul ursoaicei, Peste-ăuîn codru de stejari Ce stau chiar niște străjari, Peste râpi întunecoase, Lăcaș aprigului hoț, A căruia frunte arsă Și a lui ucigaș ...
Constantin Stamati - Leul și țânțarul
Constantin Stamati - Leul şi ţânţarul Leul și țânțarul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Leul nu băga în samă cât de puțin pe țânțar, Deci s-au mâniet țânțarul, nemaiputând suferi, Hotărî să-i dea răzbel măcar de ar și pieri; Și fiind însuși ostașul și tot el și trâmbițar, Bâzâiește cât ce poate, cheamă pe dușman la luptă; Leul face haz și râde; țânțarul mai rău se-ncruntă, Și când pe la ochi îi țipă, când la urechi, când la spate, Căutând loc să-l rănească și timp mai îndemănat. Și apoi ne-ncetat, Ca vulturul se repede și înfige cât ce poate Pliscul său în nări la leu. Leul răsare, răcnește, răsucind coada mereu, Dar țânțarul nici ca cum de leu nu se îngrozește, Bea a vrăjmașului sânge cu gust, și se fudulește. Leul scutură cu capul, și a sa coamă clătea, Iar țânțarul, ca un erou, de pe nas nici se clintea, Și ca să-l mai necăjească în ureche i-au intrat, Ș-acolo cântând dulce în sfârc pliscul și-au băgat, Încât leul Însuși cu a sale gheare capul său își drepăna, Și de durere groaznic ...
Constantin Stamati - Omul onest
Constantin Stamati - Omul onest Omul onest de Constantin Stamati Eu nu cer noroc, mărire, de care stă îngâmfat Cel ce trăiește în bine de când ochii au deschis; Căci eu, ca frunza uscată de vântul soartei purtat, Mă duc, zbor făr-încetare oriîncotro sunt împins, Dar cer amic de credință, să-mi priască, să-l iubesc, Și nu pot găsi un suflet să-nțeleagă pe al meu, Și în loc de mângâiere, între oameni ce găsesc? Dușmani ce făr’ să mă știe se bucură când plâng eu. Așadar, eu de la oameni nu am ce mai aștepta... Căci omul onest îi mândru, nu știe a se pleca, Aud că-n pustiii codri omul bun se liniștește... Dar eu zic că-n mormânt numai acel bun se
Constantin Stamati - Vulturul și paingănul
Constantin Stamati - Vulturul şi paingănul Vulturul și paingănul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Zburând vulturul cu fală decât nourii mai sus, În sfârșit, el se coboară spre a Caucazului munte, Și acolo pe un cedru de-o sută de ani s-au pus, De unde privea sub sine oblaste nemărginite; Acolo pe șes pâraie curgând strălucea la soare, Aici lunca înflorind, Codrii pe munți înverzind; Acolo zbuciumându-se a Caspiei Mare, Ca a corbului aripă înnegrind până departe. Sumețul vultur de-aceste atunci mirându-se foarte: „O! Jupiter, au strigat, îți dau laudă, mărire! Cu cale de ai găsit, mie debilă zidire, Să-mi dai putere să zbor acolo unde gândesc Și pe toți să covârșesc, Și să mă învrednicesc, Ca să pot privi sub mine frumusețea lumii toată...â€� Și iată de pe o creangă un paingăn îi răspunde: „Tu ești fălos peste samă, iubite, această dată, Căci eu mai jos decât tine nu sunt nici de un grăunte.â€� Vulturul ia sama bine și vede adevărat, Deasupra sa un paingăn ce mreaja și-au rășchirat, Ca când vrea perdea să țese între vultur ș-între soare, ...
Costache Negri - Cîntic haiducesc
Costache Negri - Cîntic haiducesc Cîntic haiducesc de Costache Negri Informații despre această ediție Măi băiete, măi voinice, N-a rămas alta pe-aice Decît să-ncarci ghintul bine Și-apoi la drumuri te-aține, Ca să vezi, cine mai vine. Căci faină nu mai ai, Nici galbeni poți să mai dai La cel bir din ist pămînt... Trăsni-i-ar Dumnezeu sfînt Sub țărîna de mormînt ! Eu prin grosuri tot șezui Și-a plăti bir nu putui... Bată-i crucea ! cum nu-i doar Să ne bată, să ne-omoare, Să ne-ngroape la-nchisoare ! S-a dus vremea cea bogată, De-și punea nevasta spată Și prn zemnic și pe-afară, Apoi vindea pînză-n țară Și purta la gît odoară. Iar românul cu opt boi Și cu șaptezeci de oi Tot mulgea, mereu mulgea, Habar de nimic n-avea Și birul ușor plătea. Dar acum, măi băiețele, Fără fir de mustețele, Mîncași nevoile grele... Dare-ar dracii printre ele, Să scăpăm de măgurele ! Căci găsim prin codrii verzi Potici, cărări de te perzi... Vie-apoi să ne gonească ! Iar Dumnezeu să-i ferească De urgia haiducească ! Cât a fost ...
Dimitrie Anghel - Şi dacă Și dacă de Dimitrie Anghel ‘Și dacă ramuri bat în geam’ Eminescu Și dacă norii se adun, Pe cer albastru și senin, E ca durerea să mi-o spun Și inima-mi să mai alin. Și dacă codrii sunt pustii, Și nu răsare luna, E că de-acum n-o să-mi mai vii, Pe veci, pe totdeauna. Și dacă ramu’le se bat, Acum, ca și-înainte E că de-acuma te-am uitat Și nu te mai țin minte. Și dacă mâna-mi o mai lunec, Pe-a lirei coarde amorțite E ca o clipă să-mi întunec Durerile-mi nețărmurite, Și dacă sunt așa pustiu, Și nimeni nu mă știe, E că așa am fost să fiu, Și că așa a fost să fie. 2 martie 1889 Reprodusă din „Limbă și literaturăâ€�, VII,
Dimitrie Anghel - Nemulțumitul
Dimitrie Anghel - Nemulţumitul Nemulțumitul de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 2 martie 1908 Venea-nflorit de alge, de foi, și scoici barbare, Vuind urca pe dune enormul ocean; Venea ca un logodnic zvîrlind mărgăritare Și ramuri rupte-n treacăt din codrii de mărgean. Cu pletele zburlite sălta pe estacade, Își anina în pripă splendidele-i dantele, Și iar le lua ca-n urmă mai albe, în cascade, Să le resfire-n soare supt geamurile mele. Pierea apoi prin peșteri, și-acolo, ca avarii, Ce-și vîntură într-una grămezile de aur, Rostogolea pietrișul adus de milenarii, Făcîndu-și socoteala imensului tezaur. Se înălța pe urmă și iar venea aproape Să-mi plîngă subt fereastră – o, jalnic Ocean ! Ce-ți mai lipsește oare cînd ai atîtea ape, Și-n ele-atîtea perle și aur și
Dimitrie Anghel - Stejarul și vîscul
Dimitrie Anghel - Stejarul şi vîscul Stejarul și vîscul de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 9 aprilie 1906 Unui critic Pusese ani de zile să crească nalt stejarul... Rotundă umbră scrie acum sub el umbrarul, Dar dînsul singur știe în lumea lui umilă, Ca un poet ce-adună visînd filă cu filă, Comoara lui de visuri, cît timp a fost să-ndure Mîhnitul întuneric ce doarme în pădure Păn' să-și înalțe fruntea, și-n nopțile cu lună, Să-și potrivească-n creștet frumoasa lui cunună. El singur și-amintește acum duios și cîntă, Căci azi se simte tare, și nu-l mai înspăimîntă, Cumplitele furtune ce-odat' îl cercetară, Senin își pleacă fruntea sub arșița de vară, Lung răbdător stă-n fața suflărilor de ghiață, Căci îndărăt se simte bogat de-o-ntreagă viață De visuri și revolte, de lacrimi și-augurii, Cu care să trezească tăcerile pădurii. Duios își amintește, și crengile lui toate, Asemeni unei harpe cu strune fermecate: Cu viers de păsărele, cu lacrime de ploaie, Cu taina ce și-o spune mereu foaie cu foaie. La cele patru vînturi ce plîng din boltă-n boltă Sonor pornesc să cìnte, cînd imnuri de ...
Duiliu Zamfirescu - April (Zamfirescu)
Duiliu Zamfirescu - April (Zamfirescu) April de Duiliu Zamfirescu Parcă n-a fost de cînd lumea iarna ce de-abia s-a dus, De cînd firea iar, cu mîna-i nevăzută, ne-a adus Soare tînăr sus în slavă, în crăiia lui albastră Și de cînd răsună lunca de o pasăre măiastră. Că-și dă viers privighetoarea și-n tăcere se desfac Note limpezi din tufișul parfumat de liliac. Parcă n-ar fi mai fi aceeași fire tristă și săracă De cînd frunza-mbracă codrul, de cînd iarba cîmpu-mbracă, De cînd vîntul nu mai plînge, ci suspină-n frunze blînd Aducînd miros de floare sărutată și de cînd Sub desiș umbros de sălcii gîrla cîntecul și-ngînă. Mama noastră-a tuturora, fire bună și bătrînă, Veche ești, vechi al tău farmec ș-ale tale frumuseți, Ce-ncîntară-atîtea neamuri în atîtea mii de vieți, Însă îmbrăcate-acuma-n calde raze de la soare, Cînd pămîntul varsă valuri de miresme-mbătătoare, Reîntinerești deodată-n dimineața lui april, Ca un basm din alte vremuri spus de-o gură de copil. (
Duiliu Zamfirescu - Barza Barza de Duiliu Zamfirescu Sus, pe Argeș, pe la munți, Au rămas codrii cărunți; Jos, pe vale, prin zăvoi, Se cobor turme de oi, Iar un cuc cu pană sură Și-a spus numele din gură: “Cu-cu!â€� De prin garduri, de prin vii, Cintezoii aurii Zis-au din ciripitură Unei tufe de răsură: “Soro fă, deșteaptă-te Și spre soare-ndreaptă-te, So-ro!â€� Iar prin crânguri s-aud semne Ghionoaia taie lemne, Gaița, într-o gârneață, Se proclamă cântăreață, Iar din mreaja somnului Ies gândacii Domnului Ro-șii!... Chiar și hanul de la drum, Iarna fără fir de fum, Vara făr-de călători, Toamna făr-de cântători, S-a umplut de rândunele Ce-au adus vara cu ele Cal-dă. Iar prin lanul răsărit Merge vestea c-a sosit Craiul diminețelor, Paznicul fânețelor, Și-ar fi tras pe-un vârf de leasă Jos la doamna preoteasă... Ci-ne-i? (
Duiliu Zamfirescu - O noapte în pădure
Duiliu Zamfirescu - O noapte în pădure O noapte în pădure de Duiliu Zamfirescu Peste codri varsă luna Clarul feței visătoare, Luminînd ca-ntotdeauna Taina apei din izvoare. Unda se oprește-n maluri Și se umflă, se ridică, Crește, geme, bate-n valuri Și deodată se despică. Se desface apa-n două, Iese-o zînă din bolboacă Cărei ramurile plouă Sărutări de promoroacă. Rîd stejarii, fioroșii, Scot din flori mirezme teii, Ies din veacuri Făt-Frumoșii Și din cremene ies zmeii. Mura tremură pe viță, Ard din aripi licuricii, Vin zmeriți către Domniță Uriașii și piticii: Sîsîilă și Gînganul Vin călări pe rîși de munte, Caragață căpitanul Pe-un haram cu corn în frunte; Badea Vulpe din Straoane Vine în olac cu coadă, Bate patru lighioane De gîndești că le deznoadă; Ursu , vameș de prisacă, Ține hîțele lui slabe: Scoate sabia din teacă Și salută-n două labe. Vin cu toții, mic și mare, Și purtînd la coifuri mîna, Stau la front în nemișcare, Așteptînd să treacă Zîna. Zîna trece plutitoare În lumina albăstrie, Legănîndu-și pe izvoare Scurta ei călătorie. Și cum trece și se duce Ca o stea pe valea vremii, Ies voinicii la răscruce Din versetele poemii: ...