Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE DEASUPRA (CAPULUI)
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 266 pentru DE DEASUPRA (CAPULUI).
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a II
... Era-într-o zi pe-hodină-așezată): ,,Pasă! (grăi) strigă să să-adune VĂ³ievozii și fețele bătrâne, Că bune lucruri eu am și multe De-a le zice-în puține cuvinte, Dacă-or voi doară să mă-asculte; Și m-or asculta, de au minte!..." Ciurilă-îndată mearsă de-acia Și strigă-întru toată țigănia: ,,Tot omul s-audă și să știe!... Că moșul Drăghici să strig mă mână, Ca tot îns' la cortul ... o țâră, Dar', ca să poată mai cu plăcere Călători țiganele gloate, Au pus în frunte să meargă bucate! Socotind bătrânii-înțelepțește Cumcă gloata sâlită de foame Va căuta să meargă bărbătește, [5] Ca flămând pântece să-ș întrame. Ce nu face-un sfat bun câteodată!... Ferește de rău o țară toată!... Îndată și numita solie Purceasă, ce fu din doao fețe Cele mai harnice-în țigănie, La cuvinte și gânduri istețe: Unul ... șezu la sfat, s-aleagă Ce-ar fi mai bun pentru țigănime Și-în ce chip trebile să-ș' direagă, Că-acum îș băgasă-în cap să-ș facă Tocmeală în țigănia săracă. [6] Bălăban voievod acum de ...
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... cu condeiul, ochii aveau acea nevinovată limpezime ce strălucește numai sub pleoapele eroilor și ale copiilor. Era și foarte tânăr; să tot fi avut douăzeci de ani. Ce nu se îngăduie la vârsta aceasta, celor bogați mai ales? Lipsa grijii zilei de mâine preface creierul omenesc, amorțind simțimântul temerii de răspundere; avuția moleșește și îmbată de o amețeală dulce, neîntreruptă, ce îndeamnă la goana după plăceri rare, după senzații noi. Din acea lume nepăsătoare și deșartă, dezbărătă de prejudecățile de rând, făcea parte și noul meu cunoscut care, fără îndoială, trebuia să se bucure de mari mijloace de trai. Arăta însă a trăi în afară de acea lume, și mai mult chiar, în afară de orice lume. Ca dânsul, în Berlin-W., mai erau și alții, dar pe aceia nu-i puteai decât rareori zări, călărind în ceața dimineții sau ... unde lâncezește o risipă de flori rare. Nu deștepta oare vedenia unui asemenea decor, singură numai, pătimașa mireasmă ce răspândea el în juru-i, atât de îmbătătoare că treaz te făcea să visezi? Aubrey de Vere. Când mă gândesc... Ne-am vorbit într-o zi așa, parcă ne-am fi cunoscut de când lumea. Numele lui normand — și până astăzi nu știu dacă astfel se cheamă întradevăr — nu-mi era străin, fiind numele
... a rămas văduvă cu doi copii; cui, Doamne, ar putea să-i lase când se duce la târg?cum ar putea dânsa să stea de dimineață până seara fără ca să-i vadă?cum, când e atât de bine să-i vezi?! Umblă Mara prin lume, aleargă sprintenă, se târguiește și se ceartă cu oamenii, se mai ia și de cap câteodată, plânge și se plânge c-a rămas văduvă, și apoi se uită împrejur să-și vadă copiii și iar râde. "Tot n ... care lucra vara cu patru și iarna cu zece calfe, scotea la toate târgurile cele mai frumoase cojoace, ținea tăierea cărnii în arândă și avea de nevastă pe Marta, fata preotului de la Cladova. Minunat om! — așa trebuia să fie și Trică! Iar pentru aceasta nu era nevoie de multă școală: atât casă-l primească ucenic. Maica Aegidia cerea însă mult, șase florini pe lună, și pe deasupra mai erau și alte cheltuieli. "Hm" zise Mara, încrețindu-și sprâncenele, și începu să facă în gândul ei socoteala cam câți oameni vor fi trecând ... din ciorapul Persidei arânda podului? Putea să dea mai mult decât alții, fiindcă nu voia să câștige decât cei 60 florini și încă ceva pe
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)
... scălda, căci nu lăsa nici o altă mână s-o atingă, atât se rumenea fața și cutele apei, că împărăteasa nu-i mai zicea "ai de te scaldă", ci "ai de fă apa mărgean". Într-o zi, ce-i veni domniței, că se strecură de lângă mă-sa și se duse, pe un zăduf de foc, să bea, ea singură, apă de la puțul de piatră, din fundul curților împărătești. Acolo, o babă bătrână, uscată ca o scândură și ciuruită în obraji ca un burete, ridica de pe colacul de piatră un ulcior cu apă proaspătă și rece. — Bunico, zise domnița, să sorb și eu o gură de apă pe gurguiul ulciorului, că mult țâșnesc din el boabe ca de mărgăritar. — Ei, măria-ta, unul scoate și o mie beau! răspunse baba și se încruntă. Altul ară și altul cară; pe cine nu-l ... aur. Până să s-adune feciorii de împărat, trecu vreme la mijloc, că unii porneau din revărsatul zorilor, alții tocmai din scăldătoarea soarelui, și alții de unde noaptea se ridică ca un zăbranic negru, și alții chiar de pe unde pământul e drob și piftie. În ajun
... de-aice acum numai s-au dus; De astăzi dimineață un milion mi-au spus. Văzând că nu-i alt chip mai sigur spre scăpare De guralei așa nesuferit de mare, Eu înadins cu trebi m-am și însărcinat Și-așa abia-abia de dânsul am scăpat. ZOIȚA Cucoană, cum de n-am și eu ceva crezare, Când zic că dumnealui tăcere nici nu are, Spuind necontenit și vrute și nevrute La cei ce au păcat ... o slăvesc, Nădăjduind curând soție s-o numesc. Și întru adevăr, boier așa ca mine, Pereche orișicui la socotință vine. Dar eu am auzit ceva de Nouleț! Îmi pare însă greu să mă alăturez C-un om așa de mic și foarte neștiut, Ce nu-i prin casă mare la nume cunoscut. De dânsul nu mă tem nici cât de puțintel. (Se uită spre ușă). Dar cum s-au nimerit de vine singur el! ZOIȚA Apoi fiindcă eu acum sunt de prisos, Mă duc, lăsându-te la gură sănătos. (Se duce.) ÎNFĂȚOȘAREA IV POSTELNICUL ȘI AGA NOULEȚ NOULEȚ (într-o parte) Se vede cum că nu ... că nu-i bun ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
... foarfeci și cioplit din altă bardă. Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu ochi și cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii și cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină și mi-ți izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte ... care împăratul cu stema ruptă din soare să nu-l fi domolit, că nici o oaste dușmană nu putea să-i stea împotrivă. La vreme de adânci bătrâneți sta înzăuat în fruntea ostașilor, călare pe un bidiviu ce arunca pe nări trâmbe de fum și limbi de foc. Și toți ai săi prindeau la inimă și biruiau, căci așa li se păreau lor cum era el de bătrân și înzilizit, tocmai ca o lance ruginită, care de-a pururea răpusese pe oricine izbise. Dar cât era de mare și de vestit, că se dusese vestea până unde pământul e drob și piftie, de-a surda îi fură toate. Într-o sfântă de vineri, cam pe la chindii, numai ce i se păru că stema din cununa împărătească se umflă și crește, crește, ba cât oul de
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov
... se auzi o detunătură. Tresărind speriată ea scăpă din mână mănuncheșul frânghiuței și se întoarse repede îndărăt. „Dumnezeule! Dumnezeule! șopti ea făcându-și cruce. De ce trebuie să locuiesc în megieșie cu această ruină blestemată în care satana își serbează petreceÂrile?...“ Detunarea grozavă veni de sub o spațioasă zidire veche, disÂtrusă de un mare incendiu și din care mai rămăsese numai câțiva pereți și o bucată de acoperiș. Din maiestuosul palat de odinioară ce-a rămas acum? Numai un munte de moloz acoperit cu omăt și ici-colea se mai zăreau niște văgăuni căscate în pereți, iar capetele bârnelor tăciunite se distingeau din albul cerceaf de ... o tânără fecioară blondă, punând sfeșnicul pe masă, apoi cu amândouă mâinile scuturând omătul ce se așezase pe gulerul jubeicei bătrânei. Vino, mamă, vino degrabă de te încălzește bând un pahar de ceai, samovarul clocotește pe masă. Amândouă intrară într-o odăiță abia luminată de lumânarea pusă pe masă. Toată locuința avea numai două odăițe, sărăcuț mobilate, numai cu câteva scaune, două paturi, o masă de lemn de brad și un dulap în care erau așezate vasele de cuhne. Pe masă fierbea un samovar fumegând clăbuci de ...
Alecu Russo - Cântarea României
... va așeza iarăși pe urmașii voștri în volnicia și puterea de mai înainte. (Cronică moldovenească) 1 Domnul Dumnezeul părinților noștri înduratu-s-a de lacrimile tale, norod nemângâiat, înduratu-s-a de durerea plămâilor tale, țara mea?.. Nu ești îndestul de smerită, îndestul de sfâșiată? Văduvă de feciorii cei viteji, plângi fără încetare pe mormintele lor, precum plâng și jelesc femeile despletite pe sicriul mut al soților. 2 Neamurile auziră țipătul chinuirii ... ca valurile mării bătute de furtună... ce-ți prevestesc? 9 Privește, de la miazăzi la miazănoapte, popoarele își ridică capul... gândirea se ivește luminoasă pe deasupra întunericului... Gândirea, duhul dumnezeiesc ce zidește, și credința ce dă viață... lumea veche se prăvălește, și pe ale ei dărâmături slobozenia se înalță... Deșteaptă-te ... umbra puterii și aducerea-aminte a vitejiei tale?.. 12 Cum a slăbit pieptul tău de oțel?.. mâna ta cea tare cade de oboseală... și moleșirea a intrat în lăcașul voinicilor!. 13 În vremea veche... de demult, demult... cerul era limpede... soarele strălucea ca un fecior tânăr... câmpii frumoase, împrejurate de
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... numi aerul ei. Noi n-am avut nimic din toate acestea. Câte vijelii au trecut peste viața și peste așezările noastre ar fi risipit fără de urmă, cum au și risipit atâtea, orice înfiripare de artă plastică ce-am fi putut și noi porni. În multe din bisericile care ne-au mai rămas de pe vremuri se văd și astăzi resturi de icoane arse, ziduri sparte de ghiulele, sfinți cu ochii scoși de sulițile turcilor. Căci mai ales împotriva acestor vrăjmași ai tuturor creștinilor am luptat noi aici, neajutați de nimeni, atâta amar de vreme. Câmp de război ne-a fost țara, de la Mircea până la Mihai Viteazu. Pictorii noștri, artiștii noștri, toți aleșii neamului nostru au pierit în bătăliile cu turcii. Deschideți istoria, și vedeți ce ... o anume depărtare. II. VIAȚA PICTORULUI Viața lui Grigorescu o povestesc operele lui. O viață simplă, tăcută, ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista pentru el. Acolo și-a pus adânca lui iubire de natură, de podoabele și de tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales în țara și în făptura neamului lui; acolo iubirea de ...
Vasile Alecsandri - Chirița în Iași
... pusă pe tălpi de sanie. Caii intră în culisele din dreapta, dar trăsura rămâne troienită în mijlocul scenei. În coada trăsurii sunt aninate o mulțime de sipete și de cutii, iar pe deasupra lor șade o țigancă învelită într-o cergă strențeroasă; ea ține în mână o cutie cu bonete. Pe capră stă un fecior boieresc, ținând altă ... Și te bat măr. Auzi dârzie! blăstămăție! Obrăznicie Și mojicie! În catastifuri el să mă scrie; Să-mi facă mie Catagrafie, Parcă aș fi marfă de băcălie, Brașovenie Sau lipscănie! TOȚI Lipsești, mojice! Lipsești de-aice, Că-ți sar în păr Și te bat măr. SLUJITORUL (astupându-și urechile): Ho, țară!... că doar n-am urechi de săftian... Cucoană, avem poruncă să nu lăsăm pe nime-n târg, pân-a nu-l întreba de nume. CHIRIȚA: Ei! c-or să-mi scoată sufletu!... Du-te de scrie c-o venit în Iași: cucoana Chirița a banului Grigori Bârzoi, de la Bârzoieni, cu Aristița, Calipsița și Guliță, copiii lor. SLUJITORUL (în parte): Mă!... ce pomelnic (Tare.) Cum ziseși, cucoană? CHIRIȚA: Iaca surdu!... (Repede.) Chirița, Aristița ... vorbe... da vorbe!... să le pomenească cât o trăi... știi?... cole... engolpion ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
... scaunul, nu vezi că este ud?... uf! ce cârciumă infectă!... — Îndată, domnule! — Era o bancă, continuă Candian, frecându-și mâinile, monstruoasă. Se ridicase de la o mie la douăsprezece. O razuară de primă ordine. Opt, nouă, opt, nouă, și ponții, șapte, cinci, bac, patru. Scumpul meu prieten ( fr. ) La jocul de cărți, partida la care toți jucătorii pierd în favoarea bancherului; de la fr. raser — a rade. — Vasăzică, ai pierdut? — Eu?... din contră... am câștigat... Cine pricepe jocul ca mine? Eu totdeauna ... triumfă. Tu ești tânăr... abia de doi ani în București... puțin... Candian mânca și vorbea cu o repeziciune uimitoare. — Peste câțiva ani vei înțelege de ce atâția ramoliți au cu miile de franci pe lună, de ce cutare militar scandalos a ajuns colonel, de ce un cartofor ordinar ne reprezintă țara în străinătate și de ce un falit, de trei ori simplu și o dată fraudulos, se plimbă într-un cupeu cu coroană de marchiz. Și eu am crezut în examene, dar acum sunt prea cuminte ca să mai râdă ...