Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MAI ÎNAINTE

 Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 699 pentru MAI ÎNAINTE.

Ion Luca Caragiale - Linia ferată Ploiești - Predeal

... Contractul concesiunii construirii liniei Ploești-Predeal a fost odată reziliat, din cauză că concesionarul de atunci nu s'a ținut de mai multe îngajamente de căpetenie stipulate în caetul de însărcinări. Un alt concesionar a luat sarcina terminării liniei și lucrările au urmat înainte. Linia nu e încă terminată, precum se știe, în partea din valea Prahovei: însă funcționează din Ploești până în Câmpina și din Sinaia până în ... cari, deși mai prejos de condițiunile impuse concesiunii, și prin urmare neacceptabile, au să treacă de bune și Statul le va primi ca atari. Se mai zice, - și, deși sub rezervă, ne credem datori a înregistra și acest sgomot - că numitele comisiuni sunt compuse din persoane cari au fost ... expertize în daraverile concesiunii. Asupra acestui punct, nu putem dar atrage îndestul atenția locurilor competente. Afară de aceasta, în privința materialului mișcător, nu avem informații mai bune. Vagoanele sunt construite altfel decât tipurile date prin caetul de însărcinări, altfel, adică mult mai rău. Fierăria este subțire, de proastă calitate, rău lucrată și prin urmare foarte puțin trainică. Lemnăria este în parte verde și în parte veche și ...

 

Alecu Russo - Studie moldovană

... a stat locului pentru dânsa! Între 1836 și 1852 sunt șasesprezeceani. Astăzi nemții, franțuzii de la 1836, bonjuriștii de la 1848 -sunt albi, suri, cei mai tineri sunt obosiți, care cu 40, care cu 37,cei mai jos cu 32 ani în spinare, tocmai vârsta celor bătrâni de la 1835. Bez socoteala aritmeticească a anilor, aș pune un rămășag pe ... 1835este mai bătrân decât cel mai bătrân din bătrâni, fie acel bătrândin vremea celor întâi moscali. În 16 ani, de la 1835 până la 1851,mai mult a trăit Moldova decât în cele cinci sute ani istorice, de ladescălecarea lui Dragoș la 1359, până în zilele părinților noștri. Viața ... Astăzi nu mai suntem fiii hatmanului Baltag sau aicăpitanului Dragomir, dară domnul de Baltag, domnul de Dragomir, domnul de Lozonschi. Cât despre Ștefan vodă, îi mai ușoarătreaba. Lozonscheștii, Dragomireștii s-ar mira, Ștefan vodă s-ar credeîn țară străină. Întâi și-ntâi, de-ar mai putea veni un Ștefan vodă pe calul lui cel voinic de la Valea Albă, de la târgul Băii, din codrii Bârladului,de la Dumbrava Roșie ... ...

 

Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul

... măcar în săptămâna patimilor? — Apoi dă, cinstite părinte, cică ar fi răspuns ele cu smerenie, lâna asta ne mănâncă, păcatele noastre... Dar n-am mai veni noi, căci, cum știi sfinția-ta, mai mult cu șiacul ne hrănim, și apoi, de nu curge, măcar picură, și cine mișcă tot pișcă. Protopopul atunci, sărmanul, cic-ar fi oftat din ... Seacă, prea cuviosul cocea oul la lumânare, ca să mai ușureze din cele păcate. Și apoi s-a hotărât el ca de-acum înainte să aibă a face mai mult cu parte negustorească. — Numai negustorul, zicea moș Nichifor, trăiește din seul său și pe seama lui. Când întrebai: "Pentru ce?" moș Nichifor răspundea ... otrăvuri. Pe vremea aceea nu era spițerie în Târgul-Neamțului, și jupânul Strul aducea, pentru hatârul călugărilor și al călug ărițelor, tot ce le trebuia. Mai făcea el, nu-i vorbă, și alte negustorii... În sfârșit, nu știu cum să vă spun, era mai mult decât duhovnicul, că fără de dânsul nu puteau mănăstirile. — Muni dimineață, moș Nichifor! — Bună să-ți fie inima... jupâne Strul. Da' cu ...

 

Nicolae Filimon - M. A. Canini

... corect, prin ajutorul d-lui Valentineanu, și a imprimat cu cheltuiala sa, libretele tutulor operilor italiane cîte s-au jucat și se vor mai juca de aici înainte pe scena teatrului nostru. Nu putem mulțumi îndestul d-lui Canini pentru acest frumos concurs al său la înavuțirea bunelor traducțiuni în limba noastră, și ...

 

Titu Maiorescu - În contra direcției de astăzi în cultura română

... nu mai vorbi de Familia, încât ne simțim provocați a căuta înșine împrejurările ușurătoare care i-ar putea explica purtarea într-un mod mai puțin defavorabil și care i-ar lua o parte din răspunderea ce și-a atras-o. Asemenea împrejurări ușurătoare există, și datoria noastră ... întorc în patria lor cu hotărârea de a imita și a reproduce aparențele culturei apusene, cu încrederea că în modul cel mai grăbit vor și realiza îndată literatura, știința, arta frumoasă și, mai întâi de toate, libertatea într-un stat modern. Și așa de des s-au repețit aceste iluzii juvenile, încât au produs acum o adevărată atmosferă ... îți citează cifra coalelor înnegrite pe fiecare an cu litere române și numărul tipografiilor din București, și când le vorbești de ștință, îți arată societățile mai mult sau mai puțin academice și programele discursurilor ținute asupra problemelor celor mai grele ale inteligenții omenești; dacă te interesezi de arta frumoasă, te duc în muzee, în pinacoteci și gliptoteci, îți arată expozițiunea artiștilor în viață și ... La 1825 apare Lexiconul de la Buda , "românesc-latinesc-unguresc-nemțesc?, care se încearcă să stabilească prin derivări de cuvinte că limba noastră este cea ...

 

Nicolae Gane - În vacanțe

... nopții, tăcerea adâncă, mă tulburară puțin; însă, gândindu-mă la vânătorii din Africa, care și ei merg noaptea la lei, îmi făcui curaj și plecai înainte. Prin grădină trecui cu pași bărbătești, deși copacii îmi păreau mai nalți decât de obicei, iar când ajunsei în câmpul gol care se întindea nesfârșit spre orizon, amestecându-se cu întunericul, simții că mi se moaie ... care avea un zăvod mare și rău de colț, și, deși purtam pe umăr surioara cu care n-aveam habar, totuși mi-ar fi părut mai bine să înlătur gâlceava cu el. Stam astfel nehotărât, c-un gând să merg înainte și cu altul înapoi, și cine știe care din două gânduri ar fi biruit, când deodată auzii la spatele meu un glas care mă înfioră ... dinainte cu ce fudulie am să mă întorc acasă încărcat de vânat. Dunga cea albie, sfiicioasă, creștea, creștea văzând cu ochii și se făcea tot mai vie, mai strălucitoare; ai fi zis că un potop de lumină căuta să năvălească asupra pământului, neștiind pe unde să apuce. Iată vârful dealurilor împrejmuitoare, iată clopotnița ... rând pe rând se stinsese de pe bolta albăstrie. Stam față la trezirea pământului, stam să întâmpin soarele care se vestea cu atâta pompă, și

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă

... adaug că de mult știu aceasta, de mult, foarte de mult știu că unele funcții fiziologice, care-s foarte folositoare, sunt totodată cu desăvârșire nepoetice. Mai departe. Dl Roman zice că legislația poate să fie foarte progresistă, dar nu poate să dea material poeziei, iar și mai departe, aseamănă pe poet c-o albină care ne dă lucruri dulci, și zice: ,,Ce ne pasă nouă de unde le ia?" Mai întâi, aceste fraze — ca și toată partea în care dl Roman atinge teoriile estetice, cum e: legătura între idei în general și în special ... de aceea le explică tot metafizic. Cu alte cuvinte, deși de școală nouă, tot amestecă credințe și considerații vechi. Dreptatea ne silește să spunem că mai toți literații noștri fac așa. Plecând de la premisele fundamentale, înșirate în câteva cuvinte mai sus, putem foarte bine să luminăm acele câteva chestii foarte însemnate pe care le ridică dl Roman și care, după d-sa, îl deosebesc de ... că matematicile și poezia nu-s același lucru, ca și cum eu aș fi zis vreodată o astfel de prostie. Pentru acei care vor înțelege mai adânc premisele teoretice expuse ...

 

Ion Luca Caragiale - Noul cabinet Otoman

... lăsat la Tunis niște amintiri nu prea frumoase în privința administrației sale. Bunavoință ce o arăta Sultanul lui Heredin-Pașa era din zi în zi mai pe față, și se spune chiar că dacă ar fi vrut, acest nou favorit ar fi venit la cârma trebilor publice de mai nainte. Venit de curând la Constantinopol, dânsul a voit să sondeze tărâmul împrejuru-i și mai ales să facă cunoștință cu personalul politic din partea locului. Acum câteva zile, Sultanul a chemat dela Brusa pe fostul său consilier și ... și distinse. Heredin-Pașa, în izolarea sa, a înțeles că trebuie să-și ia pe lângă sine și ceva oameni mai cunoscuți și mai prețuiți. Osman-Pașa, viteazul general dela Plevna, a fost numit la ministerul de războiu, și numele acestui bărbat este destul de strălucitor pentru ... cu Austria, și asigura executarea reformelor ce le cere Englitera pentru Asia-Mică, în sfârșit nu va putea insufla mare încredere Europei. Aceasta este cea mai răspândită părere despre noul cabinet otoman în presa europeană. În mai toate cercurile politice, se atribue preschimbarea ministerului din Constantinopol numai și numai unor motive de ordine interioară și mai- ...

 

Paul Zarifopol - Paradisul suspinelor

... Imagini, senzații, emoții, somnul oferă de toate, asemenea vieții pe care ne-am deprins a o considera ca propriu-zisă. Realitatea lui e mai de preț, căci e mai expresivă. Să însemne cititorul bine: e viața somnului. Înțelege și nu uita. Dacă uiți, ai să te superi, și te vei apuca să aperi logica ... scriu aci este un exemplu bun, cred, că n-au a face. ...Cine sunt eu? întrebarea cobora ca într-un puț. Ciutura nu mai spărgea suprafața-oglindă, să se umple de ea ca înainte. Cine sunt eu, eu Darie, eu... și mă crispai cu deznădejde de silabele numelui deșert și care nu mai corespundea nici unei realități intime. Vrui să strig, dar îmi fu teamă de zgomot, teamă să aflu că glasul putea să nu fie al nimănui ... desene atât de delicate și intense, trebuie o strașnică rea-creștere literară pentru ca, trecându-le în fugă, să-ți înțepenești ochii spre: acum ce mai vine? Ca să dăm acestei introduceri elementare încheierea poantată care se cere cine știe cine o citește! mai ...

 

Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade

... și Hrisoverghi, până la Asachi și Eliade Rădulescu, ne insuflă, în definitiv, o atitudine dezaprobatoare. Pentru gustul cititorului de astăzi, acele încercări poetice sunt valori mai mult său mai puțin degradate, și nu simplu învechite. În mare parte, acea poezie ne apare, cum atât de exact spune dl profesor Densusianu despre Văcărești ca poezie ... ritm, nici prin ideație ele n-au suferit, de atunci și până azi, nici o devaluare. Însă iată numaidecât, pentru a face cât mai palpabilă, înainte de orice analiză, în ce fel de degradări literare ni se prezintă originile poeziei române celei noi, iată câteva din așa-numitele versuri biblice (tot ... un Marș pentru oastea națională atunci înființată: Slava strămoșilor vestiți În cale vă așteaptă, La rând, românilor, ieșiți! Mergeți pe calea dreaptă! Îl amintim aici mai cu deosebire pentru a semnala o ciudățenie a istoriei noastre literare. Acest marș al lui Iancu Văcărescu, atât de bine susținut ... vale... sau (tot în aceeași bucată): Încet, încet și luna, vremelnică stăpână, Se urcă pe orizont câmpiile albind, Și plină de plăcere, c-o frunte mai blajină Își caută de cale adesea mulțumind. ...

 

Ioan Slavici - Zâna Zorilor

... minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau È™i mai mari È™i mai puternici, iară alÈ›ii mai mici È™i mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea È™i È›ara, cum că cu ochiul cel de ... voi pieri È™i eu" zise È™i se duse cum s-a fost dus frate-său. Balaurul de la punte era acum mai înfricoÈ™at; capetele lui erau mai îngrozitoare È™i fuga voinicului mai repede. Nu se mai auzi de amândoi fraÈ›ii: Petru rămase singur. - Mă duc È™i eu în urma fraÈ›ilor mei, zise el într-o zi către tatăl ... tânăr fecior al împăratului luă dară "ziua-bună" È™i porni către marginea împărăÈ›iei. Pe puntea cea mare stătea acum un balaur È™i mai mare È™i mai grozav, cu fălcile È™i mai înfricoÈ™ate È™i mai deschise. Balaurul avea acum nu trei, ci È™apte capete. Petru stătu în loc când văzu dihania asta înfricoÈ™ată. "Feri din cale!" strigă apoi

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>