Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MERGE PE JOS
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 504 pentru MERGE PE JOS.
... ceva la turbincă? Și zicând aceste, apucă peste câmpii de-a dreptul, spre niște curți mari, care de-abia se zăreau înaintea lui, pe culmea unui deal. Și merge Ivan, și merge, și merge, până când, pe înserate, ajunge la curțile cele. Și cum ajunge, intră în ogradă, se înfățișază înaintea boierului și cere găzduire. Boierul acela cică era cam zgârcit, dar ... nas, zise boierul în gândul său, după ce orândui cele de cuviință. Știu că are să aibă de lucru la noapte. Acum să vedem care pe care! Ori el pe draci, ori dracii pe dânsul!" Căci trebuie să vă spun că boierul acela avea o pereche de case, mai de-o parte, în care se zice că locuia necuratul ... palce, că am să-i bat la stroi, să pomenească ei cât or trăi că au dat peste Ivan, robul lui Dumnezeu. Boierul, văzând aceasta, pe de-o parte l-a cuprins spaima, iară pe de alta nu mai știa ce să facă de bucurie; căci multe sărindare mai dăduse el până atunci pe ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
... piuă ca el, Ștefan cel Mare, să încalece calul; Mihai Viteazul mă făcea să tai cu nuiaua vârfurile de știr de urzici când îl spuneam pe dinafară; și, în sfârșit, Constantin Brâncoveanu mă făcea să plâng de câte ori îl tăiau turcii pe el și pe coconii lui. Și spunea c-o să mă scrie d-a dreptul în clasa a treia. Mă deșteptă. Tresării. Îmi tâcâia ... face socoteala pe măgari și pe boi, că tata n-are decât cai... la cai m-aș pricepe... Eu știam că tata cumpărase un cal, pe Micul, cu 200 de lei. Domnul râse, școlarii pufniră, pe mine mă podidiră lăcrâmile. - Fie și pe cai! Ei, acum să te văz! Mă duc la tablă; iau tibișirul; îl scap de vro trei ori din mână și încep să socotesc măgarii ... Domnule Vucea, pe dumnealui l-a dat îndărăt domnul Petran. - Ha, ha, tătarul, îndărăt tătarul... ha, ha, tătarule!... bine, tătarule!... Așa încăpui eu pe mâna Domnului Vucea . Dupe o lună de zile înțelesesem rostul învățăturii și cunoșteam bine pe ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
... și duși au fost până în ziua de astăzi. Când prinseră de veste părinții că băiatul nu e, caută-l în sus, caută-l în jos, nu e; ba mai în dreapta, ba mai în stânga, de loc! Mai cercetară pe ici, mai cercetară pe dincoaci, ași! nici pomeneală nu era de el! Tocmai târziu hei! aflară de la niște drumeți că au văzut un băiețandru călare pe deșelate pe un călușel, care se ducea ca vântul. Ei ziceau că n-apucară să se uite după dânsul, ca de când se apucase să le spuie ... câmp, nu s-au mai gândit în urmă, ci au întins la drum zbenguindu-se și încurcându-se, până ce, când băgară de seamă, ajunsese pe niște tărâmuri necunoscute. Aci stătură să se mai odihnească. Și, voind să se întoarcă, ei se rătăciseră. Nu mai știau nici pe unde veniseră, nici pe unde să se întoarcă. Atunci băiatul începu să plângă și să dorească de părinți. Mai cu seamă când s-a văzut singur, singurel ... cu totul de aur, și-i crescuse de bătea pulpele, încât nu te îndurai să-ți iei ochii de la el. Și luând și nucile, pe ...
... o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi care se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte-un colț de stâncă ce ieșea de sub apă. De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului, curmate în cursul lor de mușunoaie de cârtițe. Pe una din cărări vedem un călugăr bătrân mergând spre poarta mănăstirei, cu mâinile unite după spate. Rasa i-e de șiac, e-ncins cu găitan ... care-ar putea deveni cutezare, expresia lor e un ciudat amestec de vis și rațiune rece. S-apropie de fereastră și se uită în grădină jos la iarba moale, crescută-n umbra virgină a copacilor, la portocale ce luceau prin frunze, apoi luă creionul și desemnă pe perete o portocală. Luă un papuc, îl puse pe masă și se uită la el, apoi deschise-o carte bisericeasă și pe-un colț de pagină zugrăvi papucul. Și ce profanație a cărților bisericești! Toate marginile erau profile de femei, popi, cavaleri, cerșitori, comedianți... în ... ...
George Coșbuc - Tulnic și Lioara
... plete-avea bălaie Pe umeri doi lucerferi de-o nobilă văpaie Păreau că-i joacă tainic și-n jocul lor domol Aruncă văl de aur pe-al umerilor gol, Și sânul ei, ca marmor cioplit de zei, pe care Zări sfinte se răsfață din luna ce răsare! Oh! las că fost-au fete destule de-mpărați, A căror ochi umplură toți ... tot zmeul se grăbea Mai mult oțel să pună pe paloș ce lucea, Și caută cai, cu-aripi de spaimă și-ntunerec; Și-otrăvuri pun pe spate și-n pante se înferec. Dar zmeul cel mai mare, al căruia palat Pe șeptezeci și șepte de munți era durat, De-abia primi cuvântul de fata-mpărătească, Când el a fost de-a una ... și flori de siminoc Ea poartă; pe vestmântu-i țesut cu măiestrie Din fire lungi de aur, cu drag sclipesc o mie De stele, și pe mâneci ea poartă porumbei D-argint, cusuți cu sârmă pe fir de mâna ei. Un brâu îi strânge trupul la mijloc, de mătasă Și plin de flori e brâul și-așa de strâns s-apasă ...
Petre Ispirescu - Aleodor împărat
... zile la poarta mea și să nu meargă nimeni să-l cerceteze? Pentru asta vă plătesc eu simbrie? Pentru asta vă am eu la mine pe procopseală? Slujitorii dădeau din colț în colț și nu știau ce să răspunză. În cele de pe urmă, chemă pe Aleodor și-l duse înaintea împăratului. - Ce vrei, flăcăule, îi zise împăratul, și ce aștepți la poarta curților mele? - Ce să voi, mărite împărate, îi ... Iacă, iacă, ce mi s-a întâmplat. Nu știi tu ceva să mă înveți ce să fac? - Ia nu te mai îngrija. Lasă pe mine. Și îndată, lovind din coadă, făcu pe Aleodor un1 cosăcel și îl ascunse pe fundul mării, printre ceilalți cosăcei. Când se sculă fata își luă ocheanul și se uită cu el în toate părțile. Nu-l văzu. De unde ... în slava cerului printre stolul de corbi, începu a-i face cu degetul, și-i zise: - Ghidi, ghidi, tâlharule ce ești! Dă-te jos d-acolo, omule, ce mi te-ai făcut așa pitcoace de pasăre? Nici în rai nu scapi de mine! Se dete jos ...
Vasile Alecsandri - Serb-sărac
... n șase. [2] Cu picioarele-ncălțate În opinci înhârzobate: Hârzobul Și galbenul, Nojița Și leița, Cureaua Și paraua. Primblă-mi-se-n sus și-n jos Pe fugaru-i cel frumos. Unde negrul nechezea Țarigradul se trezea, Turcii toți că alergau Și pe Serbu-l întrebau: ,,Copilaș de Serb-Sărac! Nu ți-e negrul din Bugeac? De ți-e negrul vânzător, Eu îți sunt cumpărător, Că vreau bine ... ncrunta, Bidiviu-și întărta, Pe toți turcii-i întrecea Și-nainte se ducea. Vai! de fata hanului, Hanului tătarului, Nepoata sultanului! lată, iată Serb-Sărac Pe-un șoimuț de la Bugeac Că venea, mări, venea Cuvântul de-și împlinea. Pe căzlaru-l ajungea, Ajungea și întrecea! Iar căzlaru-l viclenea Și din urmă-i tot răcnea: ,,Copilaș cu cal de foc! Oprește negrul pe loc, Că-i pică potcoavele Și-ți răpune zilele." Serb-Sărac descăleca, Potcoavele cerceta... Nici un cui nu le cădea! Dacă vedea și vedea, Bici ... Și dârlog Lângă dârlog, Și din fugă cum venea El în scări se-nțepenea, De căzlari s-apropia Două palme-n ceafă-i da, De pe cal îl ridica Și pe ...
... Colegi, prieteni și cumnați... În această întreită calitate, cei doi camarazi ies de la cancelaria lor la șase ore seara și, sub aceeași umbrelă, pornesc pe Calea Victoriei la vale, să se abată pe la o băcănie; trebuie să târguiască niște mezeluri pentru masă — Mache va prânzi la Diaconescu împreună cu d-ra Cecilia. În treacăt, Mache ia ... ar zice d. Potropopescu, eu să-mi dai voie pentru ca să zic că legea noastră penală prezintă o lacună. Au ajuns... Mache sare repede jos, plătește birjarului și, încărcat în buzunare cu mezeluri, într-o mână cu pachetele de la cofetărie, în alta cu două buchete, sună destul de emoționat ... valuri de armonie. Dar clopoțelul zbârnâind, pianul amuțește ca prin farmec. Peste un moment, domnișoara Cecilia Pavugadi deschide... Scuzele d-lui Preotescu pentru întârziere sunt pe deplin primite de cele două dame: îl cunosc așa de bine pe d. Diaconescu... „Când vine dumnealui vreodată la vreme?..." Doamnele sunt încântate de atenția d-lui Preotescu: așa frumoase buchete!... La masă... — Domnule Preotescu ... Lasă, Lache! zice Mache. — Ești teribil, monșer, parol! — Și ce bucată, domnișoară? — O bucată nouă... Stella confidente... — Eu nu-i înțeleg, ...
Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiș
... nins ori de-ar fi plouat, de se juca comedie sau drama cea mai lugubră, dacă se asasinau regi ori înnebunea vreo eroină, ei încremeneau pe capră, făcîndu-se una cu trăsura, nepăsători de-atîtea fantastice peripeții. Și înăuntru, chilioarele mici cu marginea de catifea purpurie se umpleau una după alta ... cu bomboane și tăvile cu înghețate apăreau, și gurile mîncînd lucruri dulci își spuneau poate vorbe amare cu cel mai grațios surîs. Așa mergea lumea pe atunci la teatru, nu ca astăzi. Și actorii de pe vremea aceea își dădeau toată osteneala și nu erau ocoliți, deși trupele străine nu lipseau, precum nici impresarii care știau afacerile de aur ce se ... în Iași. Și zidul cortinei o dată ridicat, rampa tainic învăluită, iată măștile vechi și triste, regii detronați, amorezii oftători, lumina de foc bengal de pe morminte, Don Josè care iese dintr-o trapă pîn'la mijlocul trupului și cere răzbunare, și iată și Cucoana Chirița și toți eroii și eroinele ... Luchian, cu fața lui simiescă și iată tragicul Gallino, ce clătina veșnic din cap ca o potișă chinezească. Acolo am văzut pentru întîia dată și pe ...
Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat
... Fata cea mică însă nu voia să se ducă. Cele mai mari nu o lăsară în pace, ci, cu voie, fără voie, o aduse și pe dânsa lângă masă, și cam cu îndoială întoarse și ea foaia și ceti: "Pe fata cea mică a acestui împărat are s-o ia de soție un porc ". Trăsnetul din cer de ar fi căzut, nu i ... după ce auzi că curtea și ulițile geme de porci, care venise cu pețitorul, n-avu încotro și-i făgădui. Porcul nu se lăsă numai pe făgăduială, ci intră în vorbă și se hotărî ca nunta să se facă peste o săptămână. Numai după ce priimi cuvânt bun de la împăratul ... cu mine! Așa mi-a fost triștea; văz eu că n-am încotro. Între acestea sosi și ziua nunții. Cununia se făcu cam pe sub ascuns. Apoi, puindu-se porcul cu soția sa într-o căruță împărătească, porni la dânsul acasă. Pe drum trebuia să treacă pe lângă un noroi mare; porcul porunci să stea căruța; se dete jos și se tăvăli în noroi, până se făcu una cu tina, apoi, suindu-se, zise miresei să-l sărute. Biata fată, ce să facă? Scoase ...
... durerea, brazilor destinul spune, Și bogat în sărăcia-i ca un astru el apune, Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet. Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrâne, Căci pe mucedele pagini stau domniilor române, Scrise de mâna cea veche a-nvățaților mireni; Moaie pana în coloarea unor vremi de mult trecute, Zugrăvește ... al poeziei, vecinic tânăr și ferice, Ce din frunze îți doinește, ce cu fluierul îți zice, Ce cu basmul povestește - veselul Alecsandri, Ce-nșirând mărgăritare pe a stelei blondă rază, Acum seculii străbate, o minune luminoasă, Acum râde printre lacrimi când o cântă pe Dridri. Sau visând o umbră dulce cu de-argint aripe albe, Cu doi ochi ca două basme mistice, adânce, dalbe, Cu zâmbirea de vergină, cu ... noi mânjim marea cu valuri, Căci al nostru-i sur și rece - marea noastră-i de îngheț. Voi urmați cu răpejune cugetările regine, Când, plutind pe aripi sânte, printre stelele senine, Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergeți. Cu-a ei candelă de aur palida înțelepciune, Cu zâmbirea ei regală, ca o ... și simbol; Numesc sânt, frumos și bine ce nimic nu însemnează, Împărțesc a lor gândire ...