Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MOR
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 1073 pentru MOR.
Johann Wolfgang von Goethe - Regele din Thule
Johann Wolfgang von Goethe - Regele din Thule Regele din Thule de Johann Wolfgang von Goethe Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Lumina literară , 17 martie 1913 Era în Thule, departe, Un rege lăudat Și căruia, iubita, la moarte, O cupă de aur i-a dat. El bea din ea la ospețe, Ținea nespus la ea, Și ochii-i mureau de tristețe De cîte ori o sorbea. Și cînd a fost să moară, Urmașilor lăsă Orașele toate din țară, Dar cupa o păstră. Acolo, pe țărmul mării, În sala din vechiul castel, Cu toți fruntașii țării La masă șade el. Bătrînul crai se scoală, Închină înc-o dat' Și-azvîrle cupa goală În valul înspumat. Cu ochii stinși sub pleoape, O vede cum căzu Luată-ncet de ape, Și-n veci nu mai
Marius Marian Șolea - Cântec de amurgire
Marius Marian Şolea - Cântec de amurgire Cântec de amurgire de Marius Marian Șolea Din volumul de poezii „Pașii de sub simțâ€�, Editura A 92, Iași, 1997. Între ruine, zeii se întorc să plîngă sub marile porți prin care intrase odată și lumea și-n oameni se-ntorc... nu îi mai alung, ci mă duc împreună cu ei, iar zeii îmi spun că tot aici, între oameni, s-au întors ca să moară... nu îi ajut, nici nu-i conving că exist, nu le cînt pietrele, nu-i las să răspundă întrebărilor mele. le spun să moară încet, încît să nu se afle și, surprinzător, mă ascultă. în urma lor o rochie zdrențuită alunecă de pe coapsele
Matilda Cugler-Poni - Ai auzit
Matilda Cugler-Poni - Ai auzit Ai auzit de Matilda Cugler-Poni Ai auzit vreodată a lebedei cântare, Acel cântec de jale, ce-l cântă pân'ce moare, Roșind recile unde cu pieptul sau rănit? O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit? Și-apoi ai fost spre sară singur într-o grădină, Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină, Când soarele apune, când arborii șoptesc Și vânturile toate tainic se înroșesc? Și ce-ai simțit atuncea? În piept nu s-a trezit Un dor fără de nume, adînc, nemărginit? N-ai fi dat ani din viață pentru aripi ușoare, Să zbori, să zbori departe și fără încetare? O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume, Nu are fericire, nu are pace-n lume! Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind, Nu știe ce dorește și moare... tot dorind!
Mihai Eminescu - Atât de dulce...
Mihai Eminescu - Atât de dulce... Atât de dulce... de Mihai Eminescu Atât de dulce ești, nebuno, Că le ești dragă tuturor, Cunosc femei ce după ochii Și după zâmbetul tău mor. Femei frumoase și copile Te-ar îndrăgi, te-ar săruta. Tu ai iubirea tuturora  Și numai eu iubirea ta. Un farmec blând de fericire Tu răspândești oriunde-i sta  Ești fericirea tuturora Și eu sunt fericirea ta. De râzi, se desprimăvărează, Învie totul unde-i sta, Căci tu ești viața tuturora Și numai eu viața ta. De dragul tău și flori și oameni Și stele să trăiască vor. Pe mine mă iubești tu numai Și numai eu doresc să
Mihai Eminescu - Ce s-alegea de doi nebuni, iubito...
Mihai Eminescu - Ce s-alegea de doi nebuni, iubito... Ce s-alegea de doi nebuni, iubito... de Mihai Eminescu (variantă) Ce s-alegea de doi nebuni, iubito, De ne-ntâlneam demult și nu pierdeam O tinereță, care-am risipit-o? De dragul tău demult înnebuneam, Sau că muream de-atâta fericire, Dar numai sara vieții n-ajungeam. Era de zgomot plină, de-nflorire, Iar ochii tăi cei tineri de copil M-ar fi ținut de-a pururea-n uimire. Iar graiul tău când blând și când ostil Făcea singurătatea-mi zgomotoasă, Cum e cu zgomot luna lui april. Și în necazul tău și mai frumoasă Te cuprindeam, să nu te mai retragi, Să-mi plângi la piept la dragoste geloasă. Și ne-am fi fost atât, atât de dragi... Ca o crăiasă mi-ai fi fost cu toane, Eu lacom de-al tău farmec ca un pagi. Dar azi, loviți de ale sorții goane, Viața-mi pare-un istovit izvor Și plină de-ale toamnei reci icoane. A noastre visuri cad pe rând și mor Precum în vânt rotiri de frunze-uscate... Statornic nu-i decât al nostru-amor... Renunț silit la el, căci nu ...
Mihai Eminescu - Ce s-alegea de doi nebuni, iubito... (variantă)
Mihai Eminescu - Ce s-alegea de doi nebuni, iubito... (variantă) Ce s-alegea de doi nebuni, iubito... de Mihai Eminescu (variantă) Ce s-alegea de doi nebuni, iubito, De ne-ntâlneam demult și nu pierdeam O tinereță, care-am risipit-o? De dragul tău demult înnebuneam, Sau că muream de-atâta fericire, Dar numai sara vieții n-ajungeam. Era de zgomot plină, de-nflorire, Iar ochii tăi cei tineri de copil M-ar fi ținut de-a pururea-n uimire. Iar graiul tău când blând și când ostil Făcea singurătatea-mi zgomotoasă, Cum e cu zgomot luna lui april. Și în necazul tău și mai frumoasă Te cuprindeam, să nu te mai retragi, Să-mi plângi la piept la dragoste geloasă. Și ne-am fi fost atât, atât de dragi... Ca o crăiasă mi-ai fi fost cu toane, Eu lacom de-al tău farmec ca un pagi. Dar azi, loviți de ale sorții goane, Viața-mi pare-un istovit izvor Și plină de-ale toamnei reci icoane. A noastre visuri cad pe rând și mor Precum în vânt rotiri de frunze-uscate... Statornic nu-i decât al nostru-amor... Renunț silit la el, căci ...
Mihai Eminescu - Ce s-alegea de noi, a mea nebună...
Mihai Eminescu - Ce s-alegea de noi, a mea nebună... Ce s-alegea de noi, a mea nebună... de Mihai Eminescu Ce s-alegea de noi, a mea nebună, De ne-ntâlneam demult cu-așa iubire? Sau nebuneam mai mult încă-mpreună, Sau eu muream de-atâta fericire. Viața mea cea strălucită De ochii tăi cei de copil Era cu zgomot și-nflorită Precum e luna lui april. Și-n astă înflorire zgomotoasă Noi ne-am fi fost atât ... atât de dragi... Cu toane multe, tu, ca o crăiasă, Iar eu  de tine lacom  ca un pagi. Acum ca-n toamna cea târzie Un istovit și trist izvor, Asupra-i frunzele pustie A noastre visuri cad și mor. Și de nimica astăzi nu-mi mai pasă, Nu cer nimic din lume, nici aștept. Mă mir de ce cu strângeri dureroase Sărmana inimă mai bate-n piept. În văduvire și eclipsă, Eu anii mei îi risipesc, Simțind în suflet pururi lipsă De chipul tău
Mihai Eminescu - Cu pânzele-atârnate
Mihai Eminescu - Cu pânzele-atârnate Cu pânzele-atârnate de Mihai Eminescu Cu pânzele-atârnate În liniște de vânt, Corabia străbate Departe pe pământ. Iar stolul rândurelelor Trece-ntre cer și mare... O, stelelor, stelelor, Nemuritoare, De ce și voi nu vă luați Pe-ale lor urme oare? De ce mă întristează Că valurile mor, Când altele urmează Rotind în urma lor? De ce căderea florilor Ș-a frunzelor ne doare? O, norilor, norilor, Ști-veți voi, oare, De ce rămân atâtea-n veci Și numai omul moare? În cer întotdeuna Urmăm al nostru mers, Ca soarele și luna Rotind în univers. Un crez adânc pătrunde-va De-a pururi omenirea Că undeva, undeva E fericirea: Și toți aleargă după ea: N-o află
Mihai Eminescu - Departe sunt de tine...
Mihai Eminescu - Departe sunt de tine... Departe sunt de tine... de Mihai Eminescu Departe sunt de tine și singur lângă foc, Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc, Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeșteptând în față-mi trecutele nimicuri; Cu degetele-i vântul lovește în ferești, Se toarce-n gându-mi firul duioaselor povești, Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci, Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subțiri și reci; Cu brațele-amândouă de gâtul meu te-anini Ți parc-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini... Eu strâng la piept averea-mi de-amor și frumuseți, În sărutări unim noi sărmanele vieți... O! glasul amintirii rămâie pururi mut, Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut, Să uit, cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smult... Voi fi bătrân și singur, vei fi murit de
Mihai Eminescu - Departe sunt de tine
Mihai Eminescu - Departe sunt de tine Departe sunt de tine... de Mihai Eminescu Departe sunt de tine și singur lângă foc, Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc, Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeșteptând în față-mi trecutele nimicuri; Cu degetele-i vântul lovește în ferești, Se toarce-n gându-mi firul duioaselor povești, Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci, Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subțiri și reci; Cu brațele-amândouă de gâtul meu te-anini Ți parc-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini... Eu strâng la piept averea-mi de-amor și frumuseți, În sărutări unim noi sărmanele vieți... O! glasul amintirii rămâie pururi mut, Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut, Să uit, cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smult... Voi fi bătrân și singur, vei fi murit de
Mihai Eminescu - La arme (Eminescu)
Mihai Eminescu - La arme (Eminescu) La arme de Mihai Eminescu Auzi departe strigă slabii Și asupriții către noi, E glasul blândei Basarabii Ajunsă-n ziua de apoi. Și sora noastră cea mezină Gemând sub cnutul de calmuc Legată-n lanțuri a ei mână, De ștreang târând-o ei o duc. Murit-au... poate numai doarme Ș-așteaptă moartea de la câni La arme, La arme, dar români! Pierit-au oare toți vultanii Și șoimii munților Carpați, Voi, fii ai vechei Transilvanii Sunteți cu totul enervați Și suferiți în înjosire De la Brașov pân-la Abrud, Ca să vă ție în robire Fino-târtanul orb și crud. Și nimeni lanțul n-o să farme, N-aveți inime, n-aveți mâni? La arme, la arme, La arme, frați români. Maghiar, tatar cu cap de câne De noi și azi îți bați tu joc... Sub pumnul nostru vii tu mâne Strămutăm falcile din loc, Și limba ta muiată-n ură Ți-om smulge-o, câne tu, din gât, Ți-om băga pumnul nostru-n gură Căci, câne, te iubim atât. Și brațul nostru-o să vă farme Și robi veți fi, măriți stăpâni, La arme, la arme, La arme, frați ...