Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru O SĂ
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 1696 pentru O SĂ.
Grigore Alexandrescu - Privighetoarea în colivie
... Grigore Alexandrescu - Privighetoarea în colivie Privighetoarea în colivie de Grigore Alexandrescu O cântăreață privighetoare, De mică prinsă, stă la închisoare, Și colivia i-era locaș. Vreme la mijloc multă trecuse, Dar ea să uite tot nu putuse De unde-a luat-o omul vrăjmaș. Nencetat tristă gândea cu jale L-a tinereții veselă vale, L-acele crânguri, l-acel izvor, Unde l-a nopții ... păsări sunt zburătoare, Sloboda viață e lucru mare; Natura este patria lor. Așa și mica pasărea noastră, Care de minte era cam proastă, Căta mijloace să scape-n zbor. Astă dorință e lăudată, Când e-ntărită pe judecată Și când folosul e prevăzut; Dar ea uitase că mai-nainte O-nștiințase un pui cuminte Că vrând să zboare mulți au căzut. Ea n-avea aripi. Fără mijloace, O păsărică ce poate face, Decât supusă soartei a fi, Sau să aștepte până să-i crească Smulsele aripi, și să găsească Noi miloace de a fugi? Astfel pe dânsa o sfătuiește O rândunică ce ...
... iubitei tale vetre, Și te vei stinge mizer... de nimenea jălit... Nu vezi ce drept e astfel? Ce bine e-mpărțit Pământul?  Proști de-o parte, de alta cei șireți. Și patimilor rele aceștiia dau preț... Nu merită nătângii să fie stăpâniți, Sau pentru o idee să fie ei jertfiți? Mai de dorit ce soarte pot ei să aibă-n lume Decât să-i ducă-n lupte un mare, un sfânt nume? Un nume ! Ce-i mai mare decât un nume oare? Pentru-un astfel de lucru se ... Mărire ție, Satan, de trei ori, ai învins! Atuncea mă primește prin îngerii pieirei, Mă-nvață și pe mine cuvântul nimicirei Adânc, demonic, rece. Ți-o jur  astă știință Eu aș striga-o-n lume c-o cruntă ușurință... Atunci negrește, soare... Atunci să tremuri, cer... Atuncea saluta-voi eternul adevăr... Și liber, mare, mândru prin condamnarea lui, A cerurilor scară în zbor am să o sui... Să strig cu răzbunarea pe buze-n lumi deșarte: Te blastem, căci în lume de viață avui parte!! (fulgere) O, fulgeră-mă numai... o ...
... O, dacă știi tu, Fanny, că-mi ești atât de dragă, Tu poți să mă cutremuri în firea mea întreagă, Din cât sunt rău, iubito, o, vino, fă-mă bun! Ești tare, cât să-mi spulberi a sufletului mumii Cu cel mai gingaș tremur al ochilor azuri, Tu risipești c-un zâmbet a mele-nvățături ... mi răstoarnă pe toți savanții lumii! Credințele-mprăștiate le voi uni mănunchi, Din patima iubirii mă voi renaște iară, Ca-n sufletul meu veșted speranța să răsară, Voi sta cu tine, dragă, alăturea-n genunchi În fața sfintei mame, sub bolțile-ncrustate D-albastrul zugrăvelii; și-o cruce sărutând, Mă vei vedea, iubito, pe piatra goală stând, La candela eternă cu mâini împreunate. Și eu voi prinde ruga din piul tău respir ... Și face-mi-voi o dogmă din tot cuvântul tău. Mă va-nspira de nobil al ochilor tăi plimbet Și-atâta poezie din ochi am să culeg; Zâmbindu-ți inocența din sufletul întreg, Eu voi cunoaște raiul din fiecare zâmbet. Voiește numai, dragă, și-atât de bun voi fi! Eu nu ... lut sălbatic, Fanny, Dar cere-mi tu, și vecinic îmi voi iubi dușmanii, De-mi zici ...
Dimitrie Anghel - Floarea de aloes
... înfiorară cu răceala lor. Bătrîna dete podelele la o parte și cîteva molii, cu zborul lunatec, întinseră aripele lor ofilite ca niște scîntei ce stau să se stingă. O rază de soare pătrunse și învechi parcă și mai tare lucrurile. Mirosul ciudat ce-l au sertarele închise se răspîndi deodată, și nu știu pentru ... aducea aminte și acuma vorbea. Și ticăitul în minutul acela parcă își puse încetinel mînele amîndouă pe umerii mei ca și cum ar fi vrut să mă facă să îngenunchi. O privire de mustrare trecu în ochii bătrînei, care luciră o clipă cum lucesc geamurile aburite de ceață cînd aprinde cineva îndărătul lor un chibrit, dar tata nu luă în seamă acestea, și după ce mai ... împrejurul căreia stau cele douăsprezece jețuri goale, sofrageria parcă își aștepta oaspeții. Într-un bufet încăpător, faianțele vechi și sticlăriile groase de cleștar răsunau ușor. O pendulă veche își scria umbra lanțurilor cu greutăți pe pereți. Tata dete la o parte un jeț, stricînd simetria ospățului la care doar numai umbrele veneau să se mai așeze, deschise zgomotos bufetul, prețui parcă ce era într-însul, căntări o ...
Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)
... vine-a crede că sâmburele lumei E răul . Cartea lumii d-eternă răutate E scrisă și-i menită. De vei avea puterea, Voința ca să sfarămi pe cel mai slab ca tine, Bravură se numește. De ești închipuit, Nesuferind ca alții de-acea închipuire Cu vorba să se-atingă: onoare se numește; De vrei să-ntreci pe alții și lumei să-i impui Persoana ta infamă: dorință-i de mărire, La fapte mândre stimul. De ești atât de van Să crezi că pân-și cerul ascultă a ta vorbă, Că-i pasă dacă corpul ți-l chinuiești și mintea Ți-o stupifici  îți zice că ești evlavios, Ba chiar și sfânt .  Și nu sunt numai oameni Ce îți admiră fapta, gândirea-nchipuită, Ci te ... trebui, Te rog, soarte, mă scapă, de alții nu  de mine. Atât venin în suflet, și-atât amar în gând, Încât dac-aș putea-o ca să răsuflu-adânc Și bine  aș învenina vremea-n care-s osândit De a trăi. O, geniu ce pătrunzi Nemărginirea  iartă c-amărăciunea mea M-a-nvins! Tu știi să judeci și știi că nefericea Ades scrintește șirul gândirii și ...
... arăta. Vălmășală zgomotoasă ocolea coastele sale, Pre care apele negre cu pornire le izbea; Omenirea împregiuru-i scotea țipete de jale, Nevoindu-se cu silă să se urce păn-la ea. O, ce răcnete grozave! ce amară suspinare! Dar moartea plutind pe valuri glasul lor nu asculta, Ea venea și preste dânșii apăsând recile-i gheare, În ... pe-ovilită fața sa, Inima-i din loc sărită de abia ceva se bate, Ca s-arate că viață în ea încă mai era. Ca o floare încujbată d-a crivățului suflare, Se lipește lângă pieptul pre scumpului ei Edvin, Și privindu-l multă vreme, cu o lungă-mbrățoșare În sfârșit astfel grăiește, slobozind un slab suspin: “Nu ne-a mai rămas, Edvine, de nădejde nici o rază, A sosit a vieții noastre sfârșitul îngrozitor, Privește cum sluta moarte cătră noi înaintează! O, durere-a despărțirei! O, al nostru trist amor! Ah! care din aste valuri, unelte-a morții cumplite, Care e acel ce soarta pentru noi l-a ... un vânt ager sfărămată. Și — furtuna nu-ncetase, și apa se tot suia! În a sale slabe brațe Edvin strâns la piept o ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen
... facă cĂ©le puțincioase și cĂ©le neputincioase, n-au putut nicidecum să facă nimica blagocestivului Constandin. N-au putut, zic, măcar cât de puțin să-l miște din călduroasa lui blagocestie, pentru că fiind rănit iubitoriul de Dumnezeu de cumplite bube peste tot trupul era o minune celor ce vedea. N-au putut meșterșugul cel doftoresc să afle mijlocire vindecătoare și doftorii iscusiți pentru această boală nevindecată. Iară zavistiia cea jidovească aceasta sfătuia pre împăratul să ucigă atâțea prunci cât să-ș poată spăla trupul într-acel sânge cald al pruncilor celor omorâț; și așa, cufundând patima, acolea înlăuntru, s-ar fi mântuit împăratul. Ce socotiț ... sfântul Silivestru. S-au botezat, drept acĂ©ia în baia a dooa a nașterii și s-au curățit de toată boala. O, de înălțimea credinții lui Constandin? Și cine poate măcar cu mintea să te ajungă? Și de vrĂ©me ce atâta credință au arătat credinciosul împărat mai înainte de a să îmbrăca cu haina cea luminată a credinții prin botez, socotiț de vedeț la câtă înălțime s-au suit după podoaba credinții. Să
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului
... bine am fi săraci lipiți, fără petic de cămașă în spinare. Barem atunci ne-am trudi pentru gură. Dar așa, bogați, putrezi de bani, și să n-avem noi un copil măcar care să ne zică "tată" și "mamă" și să ne închidă ochii când o fi să ne ducem?... — Lasă, femeie, grăi unchiașul, nu te mai amărî, că o da Dumnezeu să dobândim și noi unul... Cine știe... Minunile de-aia sunt minuni... — Aida-de, dacă n-a dat Dumnezeu până acum, nu mai ... nici noaptea cu spuzeala de stele, nici zorile cu revărsatul lor, nici curcubeiele n-ar fi întrecut acest palat, minunea minunilor. În pragul porții bâzâia o albină, care se roti o dată și trecu în pasăre, se roti a doua oară și se prefăcu într-o ciută, se roti a treia oară și se prefăcu într-o fecioară albă ca laptele, cu părul ca un abur auriu. — Intră, îi zise ea, intră, că trebuie să fii om bun, altfel, fără să vreau, m-aș fi prefăcut într-o
George Topîrceanu - Sfârșit de vară
... ne cheme spre poienile din deal. Taina liniștii înalte să ne fure Prin cotite luminișuri de pădure Și la umbră să ne-mbie mai târziu O clopotniță de aur străveziu, Legănând deasupra creștetelor noastre Licuricii înălțimilor albastre... Fără gânduri, ca-ntr-un somn abia deschis, Să trăim în clipe lungi același vis. Foi uscate-n jurul tău să cadă rar, La ureche să-ți descânte un bondar Și cum stai cu ochii-nchiși pe jumătate, Soare galben printre ramuri nemișcate Să-ți învăluie-n tăcere și-n lumină Fruntea mică de domniță bizantină. Iar la-ntoarcere, să trecem prin pășuni Și prin funduri de livadă cu aluni, Printre garduri fumurii și solitare Ce se uită-n urma noastră cu mirare... Și din ... Sânziene cu tulpinele întregi, Margarete, scânteioare și aglice, Un buchet de flori orfane și calice, Lung în coadă și ghimpos și cu țărână. La plecare să-l ții falnic într-o mână, Dar cu vremea, desfoiat, să-ți pară greu Și la urmă să mi-l dai să-l duc tot eu... O șopârlă pe cărare, lângă noi, Speriată să foșnească dintre foi Și să stea,
... și impasibilul nostru specimen, fiind dat că a ocupat diverse funcții însemnate, e purtat și el de curent înainte și pus fără voie să candideze. De vorbit nu vorbește, fiind dat că unui deputat nu i se cere absolut să vorbească, ci să fie un număr, să împlinească o majoritate. Apoi chiar dacă ar vorbi, ce-ar putea spune inertul individ ? Ce poate să facă o stridie, decît să-și deschidă scoica și să caște ? Ce poate să facă un zid decît să repercute ? Cum se poate afirma o minte care a stat într-un fund de craniu ca un burete într-un jgheab de stîncă ? Să stai și să taci — ah, sfîntă tăcere, cîte nu spui tu ! Să stai, ce dulce mai e numele tău, hodină ! Să fii imuabil ca o piramidă peste care trece vremea, și cu toate acestea să poți rezista urîtului, eternului cotidian, veșnicilor întîmplări mărunte și să n-ai putința de a evada sau curajul de a te sinucide. Să te lași așa, să te ducă forța oarbă a vremurilor, să fii scîndura netrebnică pe care a rupt-o un puhoi dintr-un
Radu Greceanu - POVESTE DE JALE ȘI PRE SCURT asupra nedreptei morți a preacinstitului Costandin Cant
... învățătură n-au luat nimica de la dânșii, Nice el firea ș-au schimbat, încât au fostu cu dânșii! Că arapul, cu spălatul, nu poate să să albească, Nici hirea cea ria lesne ca să să părăsească! Iară încăș cu acestea toate, fericitul acela, Ci hirea lui o cunoștea înțeleptul acela, Să nevoia cu învățături ca să-l învețe minte, Și cu totul să siliia ca să-l scoață la cinste. La domnul Costandin vodă pre el l-au curtenit, Și la cămara domnului pre el au rânduit, Și înnainte îl trăgea ... trebuiaște boerie, nici să fiu la curte, Feciorii miei că vor sluji domnului, la curte. Eu să-m păzescu biserica și să mă pocăescu, Și să-m postescu sufletul, de moarte să gândescu! Acestia ziciia și scriia, la sate-ș fugiia. Că la casa lui să șază, așa el pohtiia. Când au fost cursul anilor, în mai trecuți ani, La o mie șai (sic) sute șaizeci și trei de ani, Atuncea s-au rădicat turcii ca să oștiască, Și cu grele oști au mersu în Țara Ungurească La cetatea Uivarului, de o