Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PENTRU CA
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 1621 pentru PENTRU CA.
Alexei Mateevici - Către Ioan Bianu
... din Chișinău. Mă aflu în anul al III-lea, în ajunul tezei de licență (pe rusește, „candidăție“). Din copilărie am avut multă dragoste pentru poporul părinților mei, ignorat de stăpânii săi de astăzi și de știința lor oficială chiar până la tăgăduirea existenței sale etnice și până la confundarea ... la noi nici nu se mai întrebuințează: rușii cred că „români“ și „moldoveni“ sunt două vițe cu totul deosebite), ce sunt pentru dânsa o adevărată „țară necunoscută“, care nu este nici vrednică pentru cercetări sistematice. Tot ce s-a scris despre noi în rusește, sunt câteva dări de seamă statistice, câteva lucrări întâmplătoare de slavistică română ... alți folcloriști, precum și „Analele Academiei Române“, cu articole corespunzătoare; asemenea culegerile de literatură poporană, apărute în Regat, peste munți sau în Bucovina. Pentru chestii generale mi-ar trebui și lucrările istorice ale lui A. D. Xenopol și B. P. Hasdeu, precum și Etymologicum Magnum al acestuia ... nici o carte românească nu-l pot da, — atunci va trebui să aleg ex officio alt subiect nedorit și neinteresant, ceea ce ar însemna ...
... un hornar Și macabră ca un cioclu; Neagră ca un as de pică, Sub nemărginitul cer; Singuratică și mică Cât o boabă de piper; Gârbovă ca o feștilă Într-un cap de lumânare; Ca o mutră imobilă De harap cu nasul mare, Dar sinistră și pârlită De la coadă până-n plisc, Ca o pajură trăsnită Într-un vârf de obelisc; Încrustată-n atmosferă Ca un ou de ciocolată; Amărâtă și stingheră Ca o prună afumată; Cu alura interlopă Ca un muzicant în frac, Cuvioasă ca un popă Și smolită ca un drac; Demnă, ca un om celebru; Mistică și fără chef Ca un basorelief De pe-un monument funebru; Încomodă-n soare, ca Un gunoi în ochi; nefastă Ca un chibiț ce-ți stă-n coastă La un joc de bacara; Suspendată ca o notă Pe un portativ gigant; Slută, ca o hotentotă Părăsită de amant; Mică-n mijlocul naturii Ca un fir de praf de pușcă; Neagră cum e cerul gurii La un câine care mușcă; Cruntă ca o vânătaie Cauzată-n match de box; Ca un bulgăre de cox Care-a stat o noapte-n ploaie; Resemnată, ca-n vitrină O reclamă pentru vulg, Și ușoară
... lună-nouă Și se culcă-n pat de aur și se scaldă-n râu de rouă Și-i copilă descântată cu trei roze-n bobocei, Pentru ca să-nnebunească lumile de dragul ei! Văd apoi pe Făt-Frumosul trist cum măsură poiana. Căci de mult iubește dânsul pe Ileana Consintiana Și de ... sub a căror adăpost Voinic-înflorit devine mai frumos de cum a fost; Văd și pe Leagănă-Munții, și văd pe Ușor-ca-Vântul, Pe N-aude, pe Nu-Vede și pe Na-Greu-ca-Pământul; Văd aici pe Mama-Nopții, iele văd și văd moroi, Și văd pe Fata-Pădurii cu lungi taberi de strigoi. Văd apoi Gerul în ... subiect comun devine! Din Helada rătăcit-a mitul vechilor eroi Și p-o cale-ndreptățită s-a prelins până la noi, Pentru ca să mărturească sângele cu grea dovadă. Din splendoarea ei cea veche, ne-a păstrat vechea Heladă Stol de basme și credință, snop de ... nfășat cu-aceleași fașe Ca și vrednicii războinici de la Tibru și Olimp! Atunci ambițiuni curate mă-nfașoară și mă-nghimp; Simțesc strâmt atunci pământul ...
Vasile Alecsandri - Deșteptarea României
... voi ce stați în nemișcare, N-auziți prin somnul vostru acel glas triumfător, Ce s-nalță pân' la ceruri din a lumei deșteptare, Ca o lungă salutare Cătr-un falnic viitor? Nu simțiti inima voastră că tresare și se bate? Nu simțiți peptul vostru un dor sfânt și românesc ... Orice suflet omenesc? Iată! lumea se deșteaptă din adânca-i letargie! Ea pășește cu pas mare cătr-un țel de mult dorit. Ah! treziți-vă ca dânsa, frații mei de Românie! Sculați toți cu bărbăție, Ziua vieței a sosit! Libertatea-n fața lumei a aprins un mândru ... noi? Hai, copii de-același sânge! hai cu toți într-o unire Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim. Pas, români! lumea ne vede ... Pentru-a Patriei iubire, Pentru-a mamei desrobire Viața noastră să jertfim! Fericit acel ce calcă tirania sub picioare! Care vede-n a lui țară libertatea ... nu a fost publicată în ediția I a Doinelor , fiindcă volumul, tipărit la Paris, avea a trece prin Austria pentru ca
... aci, una lângă alta, zac ființe vinovate, Cu victime înfierate de destinul inamic! Însă dacă chiar lumina până sus abia pătrunde, Zgomotul abia s-aude ca un vuiet subteran, Și multiplele ciocane căror stânca le răspunde Cad p-al sării stei de piatră și recad c-un murmur van. Eu m ... aci o dată, Vinovat, sau poate numai, dus de un destin barbar, Inimă, putere, viață, să-și zdrobească singur cată, Și să lase-orice speranță pentru vecinicie-afar'! Am văzut și bătrânețea de ani mulți în două frântă, Cu o mână tremurândă ridicând greul ciocan Cum își plimbă împrejuru-i ochii ... cărare cin' le-a-mpins a rătăci? Ce?... Se naște omu-ntr-însul cu a răului menire? Merge el ca să omoare numai pentru-a omorî? Ce?... Tâlhar te-ații la drumuri pentru gustul de răpire? Ce?... N-aștepți până ce foamea vine a te doborî? Ce?... Ești vinovat când iarna se coboară să te-nghețe ... omori și-i lași să moară, pe când pot să se răsfețe Într-a banului orgie bogătașii nătărăi? Dar ce drept mai mult ca ție le-a dat Dumnezeu sub soare? ...
... floare de busuioc, Doar mi-ar potoli cel foc, Apoi adă-mi haine dalbe, Cusute cu firuri albe; Adă-mi și armele mele Ce lucesc ca niște stele. Apoi cheamă din câmpie Calul meu de voinicie Care plânge când mă vede, Și de-i zic că mor, nu crede!" El în ... scălda, Cu busuioc se freca, Haine dalbe îmbrăca, Calul și-l încăleca, Și cât se vedea călare, Striga tot în gura mare: ,,Rămâi, soro, sănătoasă Ca o viorea frumoasă Într-un păhărel pe masă! Și tu, Șoime, ce nechezi Și de boala mea nu crezi, Să te văd cum te repezi ... de tot omul câte zece galbeni venetici etc. și pretinde pe fiecare noapte câte o fată mare. În balada lui Român Grue Grozovanu, am văzut ca el intrase în Bugeac pentru ca să ducă în țară care mocănești pline de copile mârzăcești și de roabe tătărești. Tablou viu și spăimântător de acea epocă de vrăjmășie, unde omul ... mai iute decât pasărea. ↑ Popoarele ce urmează preceptelor religiei lui Mohamed dau creștinilor denumirea de ghiauri , adică: necredincioși. ↑ Expresia poetică de mireasă întrebuințată pentru ...
Cincinat Pavelescu - O epigramă
... ce să-ți mai spun? mort pe jumătate, era în agonie... Într-un târziu, Dunăreanu a dat Dumnezeu și a terminat... Ca să mai înviez puțin auditoriul, adică să-l readuc la simțiri, am apărut pe scenă și am citit epigrama aceasta: Când a-nceput ... Era la cârmă încă Brătianu, Când a sfârșit nuvela... Dunărescu... Venise generalul Averescu... Probabil că epigrama asta, care-i plăcuse mult ilustrului general pentru care eu am un adevărat cult, l-a făcut să-și aducă aminte de mine cu atâta bunăvoință. De altfel, primulministru avusese raporturi ... insiști cu programul, îți voi spune că de la început aș fi fost decis să încep la Teatrul Național Joile literare de la Comedia Franceză, pentru ca publicul să poată lua contact direct cu scriitorii și operele lor. Aș vrea cu acest prilej scriitorii să fie larg remunerați. Aș fi încurajat în ... ceva nu știu dacă mă înțelegi bine nu prea se realizează la noi. Publicul, în ceea ce privește repertoriul, e cam lăsat la coadă. Repertoriul pentru public... A, dar subiectul acesta e prea serios... ...
... SUZANA: Mări, omule, ce nu te lepezi și tu de beleaua cea de vornicie, bat-o pârdalnicu! TOADER: Cum nu m-aș lepăda de dânsa, ca de Satana, păcatele mele! dar apoi știi povestea țiganului cu ursul din pădure: Săriți, oameni buni, c-am prins ursu! — Adu-l încoace, țigane ... știu care. Las’ că sosise porunca a treia zi după sărbătoare, d-apoi ne-am dus vro trei oameni a târg ca să cumpărăm solenitate și mastic... Mastic am găsit la băcălie, dar solenitate, mânca-o-ar cine-o iscodit-o! n-am putut găsi nici măcar ... căsuța mea, lângă suflețelul meu ist drăgălaș, că mi-i și grijă să te tot las singură, Suzano. SUZANA: De ce, Todirel? TOADER: De ce? pentru că ești tinerică, mândrulică; ai vin-încoace. SUZANA (îl împinge râzând): Iaca vorbă! nu cumva mi-i și teme acu? TOADER: Ba, zău, nu-ți ... pot suferi găluscele... nu-mi priesc. TOADER: Fie ș-așa, cucoane Gălușcă. GALUSCUS: Iar cucoane? V-am spus la toți aice, de când me aflu ca profesor în sat, se nu-mi mai ziceți cucoane, pentru ...
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
... era poezia nouă din Apus, poezia pe care tinerii români aveau a o pune împotriva poeziei de imitație neogreacă. Romantism nu puteam avea, pentru că nu avusesem clasicism. În poezie, ca și în alte domenii ale vieții, românii trebuiau să croiască pe de-a-ntregul. Era vorba de umplut cadre, date de o cultură ... literară a timpului său. Siliți suntem a nota că el însuși, cu toate că, în teorie, pleda cu cea mai sinceră convingere pentru o tehnică literară severă, în practică dă drumul multor versuri necorecte. La dânsul, ca la toți înaintașii, contemporanii și mulți din urmașii săi în poezie, până târziu, se întâlnește mai mult decât trebuie incorectitudinea ritmică, cu obișnuitele eliziuni, contracțiuni ... obișnuit palidă, dacă este; iar spiritul său didactic îl duce adeseori prea departe, spre platul prozaism, și reușește în tonul solemn și elocvența netedă. Nici ca muzicalitate, nici ca imagini, în scrisul său nu găsim versuri de pomenit, pentru că ar depăși ceea ce, în sensul de care vorbim, realizase Eliade sau, mai rar, chiar și Gh. Asachi. De fabulele lui Alexandrescu nu e ...
... al frumoaselor decoltate. Pierdută în mulțimea aceasta, fericita pereche mergea oprindu-se ici-colo la vitrine, unde tot ce-a născocit imaginația omenească pentru a aprinde ochii femeilor, dantele și muselinuri ca spuma, mătăsuri cu schimbătoare ape fugare, pălării variindu-și la infinit formele și cîte alte încîntătoare și fragile nimicuri, se revărsau aducînd și răspîndind sclipiri ... lucruri din lume, dar că galbănul acesta șters ar fi putut aduce aminte cuiva de nuanța părului ce-a împodobit capul unei femei, pentru care poate ai avut o simpatie de demult — asta cine ar putea-o crede ?... Galbenul însă a întunecat ochii celei ce flutura ... sfida, nevăzînd ce obosit și timid privea ofilita stofă care purta culorile renunțării pe ea. Și precum se întîlniră luminile stofelor ridicate în mînile lor ca niște steaguri, tot astfel li se întîlniră și luminile ochilor. În nuanța țesăturii ce-o flutura, era ochii femeii, și străluciri tot așa de reci ... a lungul vitrinelor, și în mulțimea aceasta perechea celor doi îndrăgostiți după care adineauri își întorceau toți ochii cu jind mergea și ea; el, ca ...
... care se suie grațioși iedera și alte plante agățătoare și care are în partea de sus un aparat care arată cele „patru puncte cardinale". Pentru toate aceste importante servicii, precum și pentru aceea că ține contabilitatea prăvăliei, că dă în fiecare zi grăunțe la păsări și că-l reprezintă pe Cotadi ca procurator mai în toate procesele ce le are, Dragomir este răsplătit cu vârf și îndesat, putând să ia orișicând la Cotadi masa de seară, ce ... în fiecare duminică și sărbători bisericești câte un lighean mare plin cu scorușe, în care de multe ori se ascunde câte un bobinaș de arnici pentru dres ciorapii, ceea ce face lui Dragomir o surpriză din cele mai plăcute. În plus, Dragomir mai are dreptul ca, de câte ori va fi timp de ploaie, să poată împreună cu întreaga sa familie petrece noaptea în jumătatea din stânga unei firide situată în ... dânșii este că, om practic, Cotadi, și conștient pe ce amic prețios și excepțional a pus mâna, spre a putea acapara pentru totdeauna sursa eternă a bogățiilor din capul lui Dragomir a lăsat prin testament ...