Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SOARE
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 1235 pentru SOARE.
Dosoftei - Din Parimiile preste an
... aibă direptul pomană În ceri și pre lume, fără de prihană, Că și de la Moscvă lucește lucoare, Întinzând lungi raze,-n bun nume supt soare. Ioachim1 svântul, a svânta cetate Acea-mpărătească, de creștinătate, La dâns pentru milă cine năzuiește Cu ovilit suflet, bine-l dăruiește. C-am ...
Duiliu Zamfirescu - April (Zamfirescu)
... de cînd lumea iarna ce de-abia s-a dus, De cînd firea iar, cu mîna-i nevăzută, ne-a adus Soare tînăr sus în slavă, în crăiia lui albastră Și de cînd răsună lunca de o pasăre măiastră. Că-și dă viers privighetoarea și-n tăcere ... vechi al tău farmec ș-ale tale frumuseți, Ce-ncîntară-atîtea neamuri în atîtea mii de vieți, Însă îmbrăcate-acuma-n calde raze de la soare, Cînd pămîntul varsă valuri de miresme-mbătătoare, Reîntinerești deodată-n dimineața lui april, Ca un basm din alte vremuri spus de-o gură de copil ...
Duiliu Zamfirescu - Plecată cu capul...
... Duiliu Zamfirescu Plecată cu capul pe albe genunche Fecioara cu ochi liniștit Din apa curată adună mănunche De ramuri de tei înflorit. O rază de soare furiș se coboară Și lung o sărută pe gît, Iar dorul deschide în gînd de fecioară O poartă pe-un cîmp de urît. Cu raza ...
Duiliu Zamfirescu - Un trandafir
... slabă, cea mai tristă, cea din urmă Ce o scoate-n agonie sufletul care se curmă, Înflorit-a trandafirul din fereastra mea cu soare Bobocelul cel din urmă, cea din urmă dulce floare. Eu l-am rupt atunci din glastră și l-am pus într-un pahar Vrând să ... apă dulce viață lungă... În zadar! Cum e azi, chiar pusă-n apă va muri sărmana floare Precum sufletu-mi muri-va chiar întinerit la soare. Dar ducându-mă, un lucru pe pămant eu mai doresc: Aș voi acestei roze, zile lungi să-i dăruiesc... Sau de nu, privind pe gânduri ...
Elisabeta de Wied - Fluturi sărutându-se
... de Elisabeta de Wied Cu gene 'ncins-a ochii tăi Cel ce-a creiat din veci iubirea, Iar ei sclipiri de soare-au prins Și-un fulger umed li-e privirea. Cu drag eu genele-ți ating Cu genele-mi de tremur pline, Din ochi clipesc aprins ...
Emil Gârleanu - În curtea mea În curtea mea de Emil Gârleanu Curtea mea e la țară, pe malul unei ape. De jur împrejurul curții se încinge un gard de cătină, iar pe cătina în care vrăbiile stau împănate ca albinele în roi, se țese, de cu primăvară până-n toamnă, tulpina de rochița-rândunicii . Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvârlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrâni, fuse uriașe pe care se deapână vântul; pe vârfurile lor țin acoperământul, — cerul. Tufe de pomușoară și de agrișe dau, înăuntrul curții, adăpost păsărilor mele. Căci am păsări multe și felurite. De ici, din portița încununată cu iederă, hai să le privim. Ai auzit cucurigul ? Răsare soarele. Cocoșul acela negru e ceasornicul curții mele. Iată-l pe culme, țanțoș, cu pintenii arcuiți, cu platoșa penelor oțelii, gata ca de luptă. Parcă vrea să-și arate bărbăția cârdului celuia de claponi din fața lui, — găini care nu se ouă, ale căror pene lungi și moi îi prefac într-un fel de sălcii plângătoare printre păsări. A, uite-o, harnica ogrăzii! Repede-repede, sfârâindu-i piciorușele în ghetele galbene pe nisip de iute ...
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină Cât un fir de neghină de Emil Gârleanu „Nu trebuie să fii cât un munte de mare ca să poți judeca. Ci de-ai fi cât o neghină, ori cât un fir de colb, dacă ai în căpușorul tău scânteia dumnezeiască ce cuprinde lumea, ți-i de ajuns: știi ce ești, de unde vii și-ncotro trebuie să te îndrepți.â€� Gândirea aceasta i-o spusese gânganiei o furnică. Și spusa muncitoarei îi intrase atunci pe o ureche și-i ieșise pe alta. De-abia văzuse de câteva zile lumina soarelui, pământul, florile! În iarbă i-au părut toate un rai; dar când a întins aripioarele și-a zburat, mirându-se că poate să străbată aerul, când apoi a căzut istovită de oboseală, pe-o frunză, atunci întâiași dată a cunoscut greul. Și spusele furnicii i-au venit în minte... Ce era? O gânganie mică, fără strălucire, rotundă, ca o sămânță. De unde venea? Din iarbă; ținea minte că se trezise sub o rochița-rândunicii . Dar încotro avea să se îndrepte? Ei, asta era greul! S-a coborât de pe frunză ...
Emil Gârleanu - Cocoşul Cocoșul de Emil Gârleanu În nucul stufos din marginea ogrăzii, găinile, cocoțate de cu seară pe crengi, dorm duse, cu capul sub aripi, împrăștiate, care mai sus, care mai jos, cum le-a fost mai pe plac și le-a venit mai la socoteală. La o parte, așa, să le poată vedea pe toate, sculat cu noaptea-n cap, stă cocoșul — pașa, cum îi zic toți ai casei, — rotofei, îmbrăcat în pene, cu creasta lăsată, ștrengărește, pe-o ureche. Cu gâtul întins, cu ochii încă cețoși de somn, privește. E poet. Sufletul lui, deși războinic, e mai avântat spre frumos decât al curcanilor, care se umflă într-atât, de par niște burdufuri, când sunt seci ca niște gogoși; decât al tuturor gânsacilor, care se plimbă pe apă și fac pe visătorii, dar în cap n-au minte nici măcar cât un grăunte; ori decât al rățoilor, care, cu cât sunt mai fuduli, cu atât umblă mai legănați; și chiar decât al păunilor mândri în port, dar cu glasul, între păsări, ca al măgarului între dobitoace. El e poet! E cel dintâi care se minunează de frumusețile firii, și, fără părere ...
... ochi pământului. Dar peste puțin deodată adâncul scăpără. Cea dintâi rază străpunse văzduhul și se topi în ochiul ciocârliei. Niciodată darul acesta, trimis de către soare, nu umpluse sufletul păsării de o mai mare fericire. Căci și fericirea nu-și alege totdeauna clipa nimerită în care să-și verse prinosul. Scuturându ... ei, pasărea îi spunea că vine. Încă o lovire de aripi, și-ncă una. Mai sus! Îmbătată, pasărea se asculta singură; pentru ea și pentru soare cânta. I se părea că tremurările cântecului ei umpleau bolta cerului. Vroia să se simtă singură, dezlipită de țărâna pământului, — ea și raza, în ...
Emil Gârleanu - Părăsită Părăsită de Emil Gârleanu Lui Ilarie Chendi Singură! În tot cuprinsul câmpului larg, dânsa nu se zărea decât numai când vântul culca ierburile înalte, și ea rămânea în picioare, albă cum e laptele, cu coama împrăștiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai frumoși de prin ținuturile acelea. Pe doi dintre dânșii îi ținea minte încă, pe ceilalți îi hrănise, îi alintase cu botul ei catifelat, îi simțise lângă dânsa, dar nu-i văzuse niciodată. Într-o seară, după o ploaie groaznică, se îmbolnăvise; scăpase cu viață, dar își pierduse vederea. Simțea căldura soarelui, mirosea câmpul, dar lumina nu mai era nicăieri. A fost groaznică cea dintâi noapte. Înăuntrul grajdului se făcu deodată parcă și mai întuneric. Ieslea era în față, odinioară o mai zărise, așa ca prin sită, și peste o clipă se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa ...
Gavril Romanovici Derjavin - Lauda lui Dumnezeu
... multe năbușește focul, Se nasc sori din tine pe cer în tot locul, Precum la ger iarna în ziuă senină, Fulgi de promoroacă, scăpărând la soare, Lucesc, scânteiază în a lui lumină, Așa se-ntorc stele sub talpele tale. Făclii milioane ard făr-a se trece, Și ... o nimică! Nimică! dar însă în mine lucește A ta bunătate fără de măsură; Fața ta în mine se închipuiește, Ca raza de soare într-o picătură. Nimică! dar suflet simt că am în mine, Fără saț eu caut spre tine, stăpâne! Mă ridic cu mintea, zbor în înălțime ...