Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STÂNCĂ
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 315 pentru STÂNCĂ.
Vasile Alecsandri - Peneș Curcanul
... neagră stea Când moartea nemiloasă Ca-n codru viu pătrunde-n ea Și când securea-i coasă! Copii! aduceți un ulcior De apă de sub stâncă, Să sting pojarul meu de dor Și jalea mea adâncă. Ah! ochii-mi sunt plini de scântei Și mult cumplit mă doare Când mă gândesc ...
Vasile Alecsandri - Sora și hoțul
... mine-n codrul verde S-auzi Doina cea de jale, Când plăieșii trec în vale Pe cărarea ce se pierde. Să vezi șoimul de pe stâncă Cum se-nalță, se izbește Peste corbul ce zărește În prăpastia adâncă. Iar ciocoiul cum se pleacă De mă vede la potică! Cum, smerit, în ...
... Că lucesc pe câmp deodată Mii de focurele mici. Ele zbor, se depărtează. Zboară calul, le urmează, Pășind iute către mal. Stai, oprește!... de pe stâncă, În prăpastia adâncă Au picat stăpân și cal! Și-de-atunci în fund s-aude Gemete, blăstemuri crude Care trec pe-al nopții vânt. Și ...
... o vede. Zboară, zboară până cade Și pe lemn verde nu șade, Iar când stă câteodată, Stă pe ramură uscată Ori se pune pe o stâncă Și nici bea, nici nu mănâncă. Unde vede apă rece, Ea o tulbură și trece, Unde vede-un vânător, Către el se duce-n zbor ...
Veronica Micle - Lac oglindă Lac oglindă [1] de Veronica Micle Informații despre această ediție Iozemiti, Iozemiti, vale tainică și dulce, Pe-al tău sîn ca de mătase nemișcat și pacinic luce Lac-oglindă cu-a sa față netedă ca un cristal, Vecinie limpezi a lui ape, vecinie făr' de nici un val. Călătorii spun, că lacu-i o minune nestimată, Resfrângând și stânci și arbori în oglinda sa curată, Fără ca de când e lumea cine-va să-i fi zărit Apa tulbure vre-odată și-al său luciu încrețit. Lac-oglindă 'n nepăsare și 'n eternă liniștire! Cred, că tu ai văzut multe și-ai rămas în neclintire, Dar o clipă de-ai răstrânge starea sufletului meu, Te vei tulbura îndată și-ai fi tulbure mereu. Note ↑ În valea Yozemiti din
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... doinind și horind; ochii cei negri ai fetelor se umpleau de lacrimi de dor; și-n piepturile păstorilor tineri, răzimați c-un cot de-o stâncă și c-o mână pe bâtă, încolțea un dor mai adânc, mai întunecos, mai mare — dorul voiniciei. Toate stăteau în loc, numai Făt-Frumos ... vine ca să-și ieie birul. Când sună miazănoaptea, fețele mesenilor se posomorâră; căci pe miazănoapte călare, cu aripi vântoase, cu fața zbârcită ca o stâncă buhavă și scobită de păraie, c-o pădure-n loc de păr, urla prin aerul cernit Mama-pădurilor cea nebună. Ochii ei — două nopți ... vuind, Făt-Frumos o apucă de mijloc și o trânti cu toată puterea într-o piuă mare de piatră; peste piuă prăvăli o bucată de stâncă, pe care-o legă din toate părțile cu șapte lanțuri de fier. Înăuntru baba șuiera și se smulgea ca vântul închis, dar nu-i folosea ... Ce era? Mama-pădurilor, neputând să iasă, trecea peste ape cu piuă cu tot și-i brăzda fața în două dealuri. Și fugea mereu, o stâncă de piatră îndrăcită, rupându-și cale prin păduri, brăzdând pământul cu dâră lungă, până ce se făcu nevăzută în depărtarea nopții. Făt-Frumos ospătă ce ...
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul
... am născut, Deci mai putem a naște: am fost, putem fi încă. Om laș, îmi spune mie, p-a vieții crudă stâncă, Ce farmec, ce plăcere, ce bine tu găsești, Încât să n-ai putere, curagi să părăsești O vale de durere, de lacrimi, de-ntristare Pe ...
Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului
Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului Din foloasele tiparului de Ion Luca Caragiale Dintre toate invențiunile, desigur că cea mai importantă este a scrierii. Mulți înțelepți nu au putut aduce îndestule laude acestei minunate descoperiri, cu care oamenii, în necazul naturei, își fixează pe niște petice de hârtie și-și comunică între ei gândirea lor peste mări și țări și, mai mult, peste veacuri întregi. Dar ce ar fi fost invențiunea scrierii fără invențiunea tiparului? O sămânță fără putință de a rodi, cel mult o floare de lux într-un ghiveci strâmt, incapabilă de a spori și de a aduce foloase la o lume întreagă. O, fericite Gutenberg! Ce ar zice Moise, Omer, Aristotel, Orațiu, Evangheliștii când ar ști că rarele și prețioasele lor măzgălituri pe tăblițe de ceară, pe curele, pe cârpe, pe scândurele, tu le multiplici la infinit prin talismanul tău, ca să le garantezi cu desăvârșire nemurirea? Gândirile lor vor trăi cât va trăi speța umană, și cel din urmă muritor va putea adormi somnul de veci cu un volum sub căpătâi, presupunând că, fiind singur rămas fără tovarăș pe scoarța rece a pământului, nu va ...
Ion Luca Caragiale - Zig-zag!...
... nalt. Îmi pare, iubiți lectori, c-am nemerit o imagine poetică aleasă. Acolo dânsul vede, aplecată și aproape să se surpe, o enormă bucată de stâncă. Dă cu piciorul într-însa; stânca se rupe din munte și pornește la vale în valvârtej. Cu cât cade, cu atât iuțeala căderei crește. În ...
... cenușa sură în părăsita vatră, În codri-adânci cățelul pământului tot latră, Lătrat cu glas de zimbru răsună în urechi. Pe-un jilț tăiat în stâncă stă țapăn, palid, drept, Cu cârja lui în mână, preotul cel păgân; De-un veac el șede astfel - de moarte-uitat, bătrân, În plete-i ...
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
Vasile Alecsandri - O primblare la munţi O primblare la munți de Vasile Alecsandri De mult doream a vedea portretul lui Alexandru vodă Lăpușneanul și, aflând că se găsea la mănăstirea Pângărați, mă hotărâi a face o primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor. Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de ...