Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STAT
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 1920 pentru STAT.
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
... l înălța și-l cobora acul din mîna ei. Negre, ca niște șerpi, șuvițele părului i se rostogoliseră peste umeri și peste sîni. Și cum sta așa, vorbind în răstimpuri cu un flăcău ce o privea cu ochii liniștiți, nudul ei sănătos, sărutat de soare, părea tot atît de cast ca ...
Dimitrie Anghel - A patra Parcă
... ard lîngă icoane și jalnice tropare îngînă în tactul mătăniilor de lemn sfînt ce le deșiră toată ziua. Din cerdacul larg al casei însă, unde sta această a patra Parcă, Tătărașul vechi își înalță colina lui plină de grădini umbroase cu pomi roditori și cu albe căsuțe care rîd ...
... covoare pot să se miște și să-și strămute locul, și nici o bănuială nu se va ridica, atîta timp cît citadela de fier va sta închisă și cheile vor trezi încă un sunet sonor în buzunarul proprietarului. Dar proprietarul lăzii de care vorbesc eu, harpagonul mult pizmuit care pusese o ...
... curgeau și, ca un flux necontenit de valuri, nesimțit, generațiile vechi împingeau pe cele noi, copacul vieții tot alte foi schimba, și numai domnu' Hube sta neclintit și privea cu disperare la această hidră ce-și reînnoia capetele necontenit. Să simți eterna tinerețe care vine spre tine, veșnicul flux primăvăratec ce ... lăsa pe mînă capul bătrînul pedagog ca să viseze la romantica lui țară, cîntată așa de duios în baladele tipărite în Lesebuch -ul ce-i sta dinainte, și tot visul trebuia să se destrame, toate elfele și cobolzii să dispară, tot norodul învechit al romantismului german să se reîntoarcă în țara ... lui, timpul cînd clopotul va suna și pentru el minutul de dezrobire, fericitul minut cînd se va face liniște ca în Lesebuch -ul ce-i sta
Dimitrie Anghel - Steluța (Anghel)
Dimitrie Anghel - Steluţa (Anghel) Steluța de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Romanțe vechi", în Minerva , IV, 1175, 25 martie 1912, p. 3. Orășelele de provincie sunt ca niște muzee în cari rămîi surprins regăsind lucruri pe cari le-ai văzut odată, mode ce dorm uitate prin vitrine, portrete vechi ce-au comemorat o faptă peste care a curs nepăsătoarea năvală a anilor. Diferitele districte sunt multiplele ocheane ale unui panopticum, făpturile și lucrurile pe cari le vezi sunt la fel, sau ți se par așa, și cu toate aceste, dacă-ți fixezi bine atenția și vei avea puțină răbdare ca să privești, vei vedea că, deși toată lumea aceasta, ce se mișcă îndărătul ocheanelor de sticlă, pare aceeași, e totuși aparte, deși din același neam, are nuanțe deosebite, deși arată un vag aer de familie, la întîia privire, e cu totul neasemănată, dacă o cauți de aproape. Oricum, toate sunt mai prietenoase, oamenii au un aer mai potolit, atmosfera patriarhală mai dăinuiește încă, vechile cîntece sentimentale mai urmează să răsune și să te înduioșeze cu farmecul lor negrăit. Steluța lui Alecsandri răsare încă fidelă pe cerul provinciei, și taraful de lăutari ce-o cînta pe ...
Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă
... cîmpului gol, trecînd peste miriști și arături, stolurile de grauri ori de corbi luau toate aceeași direcție, zorind din aripi către un hambar ciudat ce sta răznit în mijlocul cîmpului. — Acolo mi-am strîns grîul, fiind mai aproape de Prut și mai lesne de încărcat, îmi zise prietenul și apoi ... cîmpurilor și înspre care zorea flămînda armată a corbilor, nici un matroz nu-și profila silueta. Așa mi-l arăta discul soarelui ce sta nemișcat deasupra orizontului, și viziunea aceasta lipsită de poezia și strălucirile ce i le împrumuta lumina de amurg era totuși adevărată. Nu era nici un ... pe jumătate îngropată în pămînt ca o gheară încleștată mai străjuia și dînsa povestind multele popasuri ale unui trecut rătăcitor... Unde era acum căpitanul care sta în căsuța lui de scînduri de pe covertă, eternul căpitan ce povestește basme levantine și face primăvară împrejurul lui deschizînd o ladă de portocale sau ...
Dimitrie Bolintineanu - La țară
Dimitrie Bolintineanu - La ţară La țară de Dimitrie Bolintineanu Pilotul are ochii prin nopți de vijelie Pe al busolei ac, Și regii ce plecară să afle pe mesie, O stea strălucitoare priveau pe cer cu drag. Tu, țara mea frumoasă, în ținta de mărire La care tu pășești, Ce stea împodobită de sfântă strălucire Ți-arată a ta cale cu razele-i cerești? Ești jună, ești frumoasă, ai munți și stânci râpoase, Ai râuri argintii, Ai văi cu plete d-aur, păduri verzi și umbroase Și pulbere de turme, femei cu ochii vii. Prosperitate, pace, amorul și plăcerea În sânu-ți locuiesc. Și călătorii care nu îți cunosc durerea, Răpiți de-atătea daruri, stau și te fericesc. Dar astă soartă dulce ce oare-ți folosește, O, țară de amor! A spiritului pâine, lumina îți lipsește, Și toate-aceste bunuri pierd farmecele lor! Dă toate-aceste daruri p-o zi de luminare, O, dulce țara mea! Tu ai născut în lume și liberă și tare, Și astăzi ignorința înclină fruntea ta, Străinul ce te știe, plângând l-a ta durere, La numele tău bun, Își zice: această țară în întuneric piere! Cu-oțetul te ...
Dimitrie Bolintineanu - Mircea cel Mare și solii
Dimitrie Bolintineanu - Mircea cel Mare şi solii Mircea cel Mare și solii de Dimitrie Bolintineanu Într-o sală-ntinsă, printre căpitani, Stă pe tronu-i Mircea încărcat de ani. Astfel printre trestii tinere-nverzite Un stejar întinde brațe veștejite. Astfel după dealuri verzi și numai flori Stă bătrânul munte albit de ninsori. Curtea este plină, țara în mișcare; Soli trimiși de Poartă vin la adunare. Toți stau jos mic, mare, tânăr și bătrân... Era nobil omul când era român. Solii dau firmanul. Mircea îl citește, Apoi, cu mărire, astfel le vorbește: — ,,Padișahul vostru, nu mă îndoiesc, Va să facă țara un pământ turcesc. Pacea ce-mi propune este o sclavie Până ce românul să se bată știe!" La aceste vorbe sala-a răsunat; Dar un sol îndată vorba a luat. — ,,Tu, ce într-această nație creștină Strălucești ca ziua într-a ta lumină, Tu, o, doamne, cărui patru țari se-nchin. Allah să te ție, dar ești un hain!" În murmură surdă vorbele-i se-neacă. Cavalerii trage spadele din teacă. Mircea se-ndreptează iute către ei — ,,Respectați solia, căpitanii mei!" Apoi către solii Porții el vorbește — ,,Voi, prin ...
Duiliu Zamfirescu - Harpista Harpista de Duiliu Zamfirescu Orgia se sfârșise... ieșeau grupe glumețe De capete aprinse, de ostenite fețe, Mergând să se întinză sub cerul cel senin, Beți unii de câștiguri, iar alții beți de vin. În umeda tavernă abia mai rămăsese Câțiva bețivi de fructe ce dormitau pe mese, Trei lampe fumegânde, trei calfe de cizmari Și Paola harpista cu ochii săi cei mari. Cum, Paola, sărmano, vii tu din Miramare Unde-ai cântat în duo cu întristata mare Suspinul unui val, Vii astăzi să-ți duci harpa prin orișice tavernă, Îți pleci frumoasa-ți frunte pe orișicare pernă, La orișicare bal?... Din lampa fumegândă scăpând o lungă rază Pe bucle catalane ușor se-mprăștiază...; Din harpa încântată zburând accente vii Spun razei tot misterul cerestei armonii...; Din ochii ei, mari lacrămi, din suflet, trist suspin Spun notelor murinde omorantoru-i chin. Ș-atuncea... tot mai tare la sân harpa și-o strânge Și plâng coardele mute și însuși glasu-i plânge: “Spre tine, ah! Spre tine, țărm vecinic înverzit, E dusă-a mea gândire de-un dor nemărginit... La tine, golf poetic, cu apele senine, Speranța mea visează... la tine, tot la tine! Adio, ...
Elisabeta de Wied - Copacul Copacul de Elisabeta de Wied Caldul soare-al verii țese-acum ferice Fire lungi prin aer, tort de-argint curat; Bate-o dulce boare câmpu 'nrourat Legănând prin lanuri aurul din spice. Frunzele gătite ca de sărbători Râd, pe spate vesel capul și-l aruncă – Un copac, el singur, gol de tot pe luncă Stă 'ntratâta lume de cântări și flori. N'are bucurie nici de vânt și ploae, Nici de cânt de paseri, nici de cuib cu pui; Din podoaba 'ntreagă a vieții lui Nu-i rămase bietul nici măcar o foae. Ce rușine, Doamne! Cât de bucuros Tu te-ai duce, duce să te-ascunzi departe Prin pustii cu neguri, printre stânci deșarte, Ori să vie vântul să te-asvârlă jos. Dar el stă, sărmanul, stă 'nrădăcinat – Iată vie-un fulger și-o să mori! Nu plânge! Nu! Veni furtuna vai, numai spre-a frânge Crengi din el, lăsându-l și mai
Emil Gârleanu - Gâza Gâza de Emil Gârleanu Calul suia din greu dealul. Nădușise. Muștile îl necăjeau, iar zăbala îi ardea gura. Dădea mereu din cap, să-și lărgească dârlogii, până ce călărețul îi lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit, mai făcu cei câțiva pași de ajunse până în vârful dealului. Calul ridică puțin capul. Drumul se întindea neted, coborând prin mijlocul pădurii, care începea să arate mai deasă, mai bătrână. Tocmai în fund, târgul sticlea în soare, crucea bisericii străpungea seninul, în razele soarelui părea că pâlpâie și dânsa ...