Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UITE
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 1377 pentru UITE.
... lup. Ciobanul peste el dînd Ș-această faptă văzînd: -Ce-ai făcut, l-a întrebat, Cîine bătrîn și spurcat? Iar el smerit să uita Ș-într-acest chip să-ndrepta -Eu, zise, fiind culcat, M-apucasem de visat. Oaia cum păștea-mprejur, Vind tocma ca un fur, Pe la ...
Anton Pann - Nepotul împrumutat
Anton Pann - Nepotul împrumutat Nepotul împrumutat de Anton Pann Unul avînd un nepot Sărac și lipsit de tot, Vine într-o zi la el Și să roagă-ntr-acest fel: -Unchiule, bine mă ști Că n-am coprins, nici moșii, Bani nu mi-a dat Dumnezeu, Să negustoresc și eu. La multe mă cam pricep, Dar n-am cu ce să încep, Nădejdi a m-ajuta N-am decît la dumneata; De aceea, unchiul meu, Mă rog ca la Dumnezeu, Să-mi dai cinci sute de lei, Ca să fac negoț cu ei, Ș-în jumătate de an Ț-îi răspunz pîn'la un ban. Unchiul său s-a îndurat La vorba ce l-a rugat Și mîna sa ardicînd Îi arată sus, zicînd: -Vezi acea oală din cui? Eu ce am acolo pui. Caută, și cîți găsești, Numărați să-i priimești. Nepotul său, bucuros, A dat pe loc oala jos Și numărînd a gasit Tocma cîți i-a trebuit. Deci, luîndu-i, a plecat, De unchiul său ajutat, Și umblînd în sus, în jos, Să negustorea frumos. Dar la numitul soroc Nu ...
Artur Stavri - În fericire În fericire de Alexandru Vlahuță Informații despre această ediție I A fost să mi te-arăți în cale, Asupră'mi blînd ochii să'ți pleci, În farmecul privirii tale, Durerile să mi le 'nneci Ș'in trista mea singurătate A fost să te înduri să vii, Vieții mele 'ntunecate Stăpînă pururea să fii: — Din șirul basmelor senine, Mireasa dulce, te-ai deprins, Și drăgălaș pășind spre mine, Mînuța albă mi-ai întins. Ș'am stat ca un copil cu minte În fața ta înfiorat, Uimit de-atîtea gînduri sfinte, De-atît noroc ne mai visat: De mult a noastre inimi poate, Fără să știm, s'au cunoscut, Căci prea ne-am înțeles în toate, Din clipa 'n care ne-am văzut. Nici mai cercarăm a ne spune Cu vorbe vechiul nostru dor; A noastre gînduri de minune Se 'nțelegeau în limba lor... Ce vorbe-ar fi putut să'nșire Adîncul rost din ochii tăi, Din calda, umeda privire Și din surîsul tău dintăi!... Ș'acum, pe gînduri, lîngă tine, Cînd amuțesc ceasuri întregi, Și cînd te simt, frumos și bine, Cum mă ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Două lacrîmi
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Două lacrîmi Două lacrîmi de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Toată noaptea auzii Oltul. Ce mînie de apă ! Și toată noaptea am visat... o jale dăpărtată... un popor revoltat... Cine mă ținea legat? Nu puteam să mă mișc. Să nu fii liber cînd alții se bat... Grele sînt lanțurile... Oh ! libertate, nimic nu e mai scump ca tine ! A doua zi sării în picioare. Lanțurile căzură răsunînd sinistru. Eram liber ! Ce fericit e omul liber... A, nu, mă dășteptasem... Oltul vuia, vecinic în mînie. Trebuia să-l văz, prea semăna cu un popor revoltat. Ce măreață jale în imensitatea tăcută ! Plecai. Șoseaua se încovoaie, între Olt și dealurile cari se ridică unele peste altele, pînă se perd în înălțimi fumurii și albastre. Aerul e limpede, tremurător și viu; roua se întinde, ca un rizil presărat de diamante, pe dasupra pajeștilor. Cicorile, ca niște ochi mari și albaștri, veghează în valurile de fîneață nemărginită. Oltul se înfurie izbindu-se de stînci; spumegă de mînie; se aruncă peste stînci și cade în ochiuri iuți și adînci. Parcă-l sfredelește cineva. Cîte glasuri nu se ridică din apă ! Un plîns subțire, înghițit de un gemăt; o șoaptă ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Marele duce
... cruci și răspunse: - Da, l-am văzut peste Dunăre. Era ca un sfânt, ca moaștele de la Kiev. - Dar pe Țarievici? - Și pe Țarievici... se uita parc-avea un nor sub sprâncene. - De ce? - O... era mâniat... ți-era frică să-l privești drep în ochi. - De ce? - Dumnezeu știe... - Dar ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea) Poveste de Barbu Ștefănescu-Delavrancea O, povești, povești... lumea toată este o poveste, căci ce-a fost odată ca niciodată o fi fost ca și astăzi, și ce este astăzi va fi odată ca niciodată. Câte focuri, câte lumânări și câte văpaițe n-ai ars, poveste, și toate s-au stins, și multe se vor aprinde ca să se stingă iarăși, numai tu, poveste, nu te vei stinge decât cu cel din urmă om... și numai ăla va ști bine că lumea asta a fost o lungă și aceeași poveste. A fost odată un împărat. Împăratul avea o nevastă. Amândoi aveau o fată. Împărăteasa își iubea fata ca luminile ochilor, dar împăratul se prăpădea după ea. Împăratul, bătrân, bătrân, de câte ori o lua pe genunchi, zicea: — Tu mi-ai deschis pleoapele, că, p-aci-p-aci, era să le închid de veci, fata tatei! Iar peste capul fetei cu cosițe de aur cădea barba lui albă ca niște șuvoaie de apă. Și fata, despicând în două barba mai lungă ca ea, scotea capul, ca prin gura cămășii, și zicea râzând: — Bau, tată... Și împăratul plângea ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul și slăninele
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul şi slăninele Pravoslavnicul și slăninele de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Era odată un biet creștin sărac și c-o droaie de copii mărunți. Toată avuția lui era gura femeii și a copiilor, care țipau de fitece. Guri flămînde, și pace bună ! Bietul creștin, ce făcu, ce drese, s-alese de sfântul crăciun c-un porc gras. Crăciun fără porc, Paște fără ouă roșii și nuntă fără lăutari nu intră în capul românului. La Ignat vru să taie porcul. Dar cu cine ? Muierea lui era cu mîinile legate. Un’ s-o lase copiii ? Copiii, ca copii mărunți, se adunaseră împrejurul ei, și cel mai mic sugea mereu ce mai avea de stors din țîțele ei slabe. Se suci românul, se învîrti, dar n-avu cu cine tâia porcul. Nevoia îl făcu să se gândească la vecin, un vecin ciudat de tot. Bătrân, singur cuc, uscat, ducând o viață de pravoslavnic, de pusnic, de sfînt în toată legea, bombănînd toată ziulica Viața Sfinților părinți . Și de, bietul creștin adeseori se gîndise: „Într-una, într-una, cruci peste cruci ; cine face într-una cruci ca crucea se usucăâ€�. Dar, neavînd încotro, chemă pe bătrînul pravoslavnic ca ...
Barbu Paris Mumuleanu - Cei mari
Barbu Paris Mumuleanu - Cei mari Cei mari de Barbu Paris Mumuleanu Informații despre această ediție O, ce ciudă, cît mă mir, D-al celor mari caractir ! Ce schimbate la ei firi, Ce gusturi, ce diferiri ! Precum ceriul de pămînt, Așa ei de cei mici sînt. Toți trîndavi, toți lenevoși, Nestatornici, furtunoși, N-au ei fapte bărbătești, Toți au minți copilărești Toți de mititei iubesc Lucruri care nu cinstesc. Toți, de cînd sînt băieței, Înclinează lîngă ei Oameni care-i lingușesc, Care-i laud' și-i slăvesc. Totdeauna cei mari vor Să aibă-n casele lor Prefăcuți ce le vorbesc Tot cele ce ei voiesc. Vor de mulți fi-ncungiurați, Să stea-ntre ei îngîmfați, Să le dea închinăciuni, Să le spuie la minciuni. Ei adevăr nu voiesc, Nu le place, nici iubesc. Socotesc că cîte fac Și la alți oameni le plac, Și d-ar greși cît de mult, Ei îndreptări nu ascult. Ei în sine socotesc Că la nimic nu greșesc. Nu le place-a fi-ndreptați, Vor a fi tot lăudați. Fac mese mari, cheltuiesc, Chem oaspeți ce-i lingușesc, Să-i aude că-s galanți, Sînt nobili, sînt figuranți : Și cu mesele ...
Cincinat Pavelescu - Farniente (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Farniente (Pavelescu) Farniente de Cincinat Pavelescu Mie însumi Nu sunt nici rău, nu sunt nici blând, Nu m-am târât, n-am pizmuit, Am fost și sunt un biet smintit Care visează chiar mergând. Eu niciodată n-am muncit. Noaptea nu dorm și ziua casc, Poate-aș fi vrut să nu mă nasc, Dar nu mă plâng că n-am murit. Și nu știu dac-am suferit; N-am fost sărac, n-am fost bogat; Am și iubit, am și uitat, Am și uitat, am și
Cincinat Pavelescu - La bustul lui Eminescu
Cincinat Pavelescu - La bustul lui Eminescu La bustul lui Eminescu de Cincinat Pavelescu (Din parcul Dumbrăveni) Pădure! Ningi câteva frunze Pe fruntea-i de aramă rece. Tu, ce rămâi nepieritoare Ca geniul, când totul trece! Zi vântului să-i cânte doine De dragoste sau haiducești, Poetului ce-a fost mândria Gândirii noastre românești! Și glasul lui să fie dulce... Măcar în lumea neființei, Să-și uite lungile lui chinuri Acest copil al suferinței! Natura, cel puțin, mai blândă Cu umbra tragică să fie, Acelui ce-n eterne versuri A prins eterna poezie! Și stelele din golul serii Picând în jurul lui scântei, Să-i pară că iubirea moartă Îl mângâie cu ochii ei! Iar când în serile de toamnă Va răsări dintre poteci Bălaia inimii lui doamnă Cu mâini subțiri și brațe reci, În ora tainică și gravă Când ceața scutură vestmântu-i Și luna-n cimitir veghează, În loc de candelă, mormântu-i; Pe când o trestie, un nufăr, Un tei aminte-aducător Înțelegând, poate, ce sufăr Poeții mari în viața lor... Privindu-i chipul între frunze, Vrăjit de-al bronzului vestmânt, Și întrebând mirați ce cată Sub lună morții din mormânt... Atunci în ...
Cincinat Pavelescu - Regretatului ministru Al. Djuvara
Cincinat Pavelescu - Regretatului ministru Al. Djuvara Regretatului ministru Al. Djuvara de Cincinat Pavelescu care mă întreba, într-o seară, la Sinaia, de ce mă uit așa lung la stele? De ce la stele-ntotdeauna Cu-atâta drag mă uit mereu? Mi-e frică să nu cadă vruna Fără decret pe pieptul