Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VĂRSA
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 463 pentru VĂRSA.
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea... Peste codri sta cetatea... de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea... Luna plină strălucea, Din nălțimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Și pe negrele zăbrele Sta domnița după ele, Uitându-se norilor Calea zburătorilor. Părul galben, abia creț, Peste tâmple sta răzleț Și trecând pe după tâmple Ca un val de aur împle Umerele și spinarea Și întreagă arătarea. Și e una la părinți, Cum e luna printre sfinți, Și-ntre fete tinerele Ca și luna printre stele, Și e una chiar sub soare, Cine cată-n ochi-i moare, Ochi izvoare de lumine, Cu mâni albe, lungi și fine Și cu degetele trase, Subțirele, de crăiasă, Și buzele subțirele De-mi zâmbea-ntristat cu ele. Au mai știu povestitorii Ce sunt, oare, zburătorii? Vin din rumenirea serii Și din fundul sfânt al mării, Vin din ploaia cea cu soare Și din dor de fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat din noaptea mare. De-ndrăgește vreo fată, Ca luceafăr i s-arată, Dar din nouri se repede La pământ unde o vede Și-n ...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea Peste codri sta cetatea... de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea... Luna plină strălucea, Din nălțimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Și pe negrele zăbrele Sta domnița după ele, Uitându-se norilor Calea zburătorilor. Părul galben, abia creț, Peste tâmple sta răzleț Și trecând pe după tâmple Ca un val de aur împle Umerele și spinarea Și întreagă arătarea. Și e una la părinți, Cum e luna printre sfinți, Și-ntre fete tinerele Ca și luna printre stele, Și e una chiar sub soare, Cine cată-n ochi-i moare, Ochi izvoare de lumine, Cu mâni albe, lungi și fine Și cu degetele trase, Subțirele, de crăiasă, Și buzele subțirele De-mi zâmbea-ntristat cu ele. Au mai știu povestitorii Ce sunt, oare, zburătorii? Vin din rumenirea serii Și din fundul sfânt al mării, Vin din ploaia cea cu soare Și din dor de fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat din noaptea mare. De-ndrăgește vreo fată, Ca luceafăr i s-arată, Dar din nouri se repede La pământ unde o vede Și-n ...
Mihai Eminescu - Pierdut în suferința...
Mihai Eminescu - Pierdut în suferinţa... Pierdut în suferința... de Mihai Eminescu Pierdut în suferința nimicniciei mele, Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în haos, M-am închinat ca magul la soare și la stele Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos; Nimic să nu s-audă de umbra vieții mele, Să trec ca o suflare, un sunet, o scânteie, Ca lacrima ce-o varsă zadarnic o femeie... Zadarnica mea minte de visuri e o schele. Căci ce-i poetu-n lume și astăzi ce-i poetul? La glasu-i singuratec s-asculte cine vra. Necunoscut strecoară prin lume cu încetul Și nimene nu-ntreabă ce este sau era... O boabă e de spumă, un creț de val, un nume, Ce tÄ›mid se cutează în veacul cel de fier. Mai bine niciodată el n-ar fi fost pe lume Și-n loc să moară astăzi, mai bine murea
Mihai Eminescu - Traduceri și adaptări
Mihai Eminescu - Traduceri şi adaptări Traduceri și adaptări de Mihai Eminescu Dulce cu corp de omăt înecat în păru-i de aur, Venera zace murind  cine o va moșteni? Ah, în două părți dopotrivă-mpărți bogăția-i  Ție: frumsețe ș-amor; mie: durere și dor. * Ce cumplit este amorul, deși dulce aparent. Un tiran, care nu varsă decât sânge inocent. * Pallas  în Lacedemon  văzu pe Venera armată:  Aide acum să luptăm, judice Paride-acum. Venera însă răspunse:  Armată mă-nfrunți temerară? Eu, pe când te-am învins, știi cum că goală eram. *  Cum poți s-omori un colibri, diamant frumos de aer? Nu e frumos și strălucit, n-ai milă de-a lui vaier?  De ce mai flutură și el sclipind o aripă luxoasă? Natura mea, amicul meu, e ternă, serioasă. * Anii fug  cu ei viața  cu ea totul. Azi suntem, iară mâne cinis et umbra ; Să-ncununăm a plăcerilor dulci trecătoare Cupă de aur. * Cine-a făcut din trestii mai întâi și-ntâi un fluier Și a săpat întâiul verset într-o coajă de copac, De pe umbră pe părete ...
Mihai Eminescu - Un farmec trist și ne'nțeles
Mihai Eminescu - Un farmec trist şi ne'nţeles Un farmec trist și nențeles de Mihai Eminescu Un farmec trist și nențeles Puterea mea o leagă, Și cu nimic nu m-am ales Din viața mea întreagă. E un luceafăr răsărit Din negura uitării, Dând orizon nemărginit Singurătății mării. Îngălbenit rămâne-n veci Și-i e aproape stinsul, Când ale apei valuri reci Călătoresc cu dânsul. Cu-atâtea tainici rugăminți, Cu-atâtea calde șoapte, Cu-atâtea lacrime fierbinți, Vărsate zi și noapte, I te-ai rugat: dorul nespus Din suflet să-ți alunge, Dar el se-nalță tot mai sus Ca să nu-l poți ajunge. Va rămânea necunoscut Și va luci departe Căci luminează din trecut Iubirii celei moarte Și se aprinde pe-orizon Pustiu de mări și stepe Și a lui farmec monoton M-a-nvins făr-a-l
Mihai Eminescu - Un farmec trist și nențeles
Mihai Eminescu - Un farmec trist şi nenţeles Un farmec trist și nențeles de Mihai Eminescu Un farmec trist și nențeles Puterea mea o leagă, Și cu nimic nu m-am ales Din viața mea întreagă. E un luceafăr răsărit Din negura uitării, Dând orizon nemărginit Singurătății mării. Îngălbenit rămâne-n veci Și-i e aproape stinsul, Când ale apei valuri reci Călătoresc cu dânsul. Cu-atâtea tainici rugăminți, Cu-atâtea calde șoapte, Cu-atâtea lacrime fierbinți, Vărsate zi și noapte, I te-ai rugat: dorul nespus Din suflet să-ți alunge, Dar el se-nalță tot mai sus Ca să nu-l poți ajunge. Va rămânea necunoscut Și va luci departe Căci luminează din trecut Iubirii celei moarte Și se aprinde pe-orizon Pustiu de mări și stepe Și a lui farmec monoton M-a-nvins făr-a-l
Mihai Eminescu - Viața (Eminescu)
Mihai Eminescu - Viaţa (Eminescu) Viața de Mihai Eminescu Când aud vreodată un rotund egumen, Cu foalele-ncinse și obrazul rumen, Povestind că viața e calea durerii Și că pocăința urmează plăcerii, Mă întreb: ,,Acesta poate ca să știe Cum este viața, cum cată să fie?." Noaptea scânteiază cu-a ei mii de stele, Varsă raze slabe pasurilor mele, Ulicioara-i strâmtă și, din ziduri vechi, Vorbe, râs și plânset sună în urechi; Glasuri rătăcite trec prin geamuri sparte Și prin uși închise, prin zidiri deșarte. Colo, lângă lampă, într-un mic ietac, Vezi o fată care pune ață-n ac; Fața ei e slabă de-o paloare crudă, Ochii ei sunt turburi, pleoapele asudă, Degetele repezi poartă acul fin: Ea își coase ochii într-un tort de in; Vânătă-i e buza, lipsită de sânge, Ochiul ei cel turbur nu mai poate plânge. La ce oare dânsa s-a născut pe lume, O sărmană frunză pe oceanu-n spume, O sărmană umbră, orfană și slabă, De care-n mulțime nimenea nu-ntreabă? Din zori până-n noaptea neagră și târzie O vezi printr-o albă perdea străvezie Cum mereu lucrează... ș-abia pâne ...
Mihail Cuciuran - Pavilionul romantic
Mihail Cuciuran - Pavilionul romantic Pavilionul romantic de Mihail Cuciuran Aice între arburi, când lumea toată tace, Alerg subt a lor frunze odihna a-mi găsi, Vroind de-a mele chinuri la ei a mă disface, Vroind să jur subt umbră-li în veci a nu simți. Zadarnic de la oameni nădăjduiam iubire, Zadarnic fericire la dânșii mai catam, Căci, vai, în ei lipsește orice compătimire Ș-adesea între dânșii mai mult mă întristam. La marea mea durere nu aflu alinare, Ce numai o ființă mi-o poate vindeca: Zadar cer de la ceruri asupră-mi îndurare, Căci ah, la a me rugă nu vra a-mi ajuta. Toate-s pornite asupră-mi, și cer și elemente, Jurate l-a mele chipuri grozav a mă munci; Și eu la ce-ntre oameni mai caut simtimente? ..................................... Dar ah, pășind acuma în tânără grădină Gândeam că de necazuri la ea m-oi dispărți; Ș-în loc să văz viindu-mi o rază mai senină, Simțesc c-a mele chinuri încep a s-înmulți. În pavilion aice, privesc cum se răsfrânge ...
Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare arhitect
Mihail Kogălniceanu - Ştefan cel Mare arhitect Ștefan cel Mare arhitect de Mihail Kogălniceanu Ștefan cel Mare, eroul Moldaviei, când vroia să răsplătească pe vitejii tovarăși ai strălucitelor sale biruințe, dăruindu-le moșii, el nu-și bătea capul să le măsoare cu odgonul numărul fălcilor și al stânjinilor, ci, nou inginer, se suia pe un deal și de acolo le hărăzea cât vedea cu ochii, însemnându-le de hotar zările și râurile. Precum era curios inginer, el nu era mai puțin curios și arhitect. La anul 1466, el hotărâse să ridice mănăstirea Putna, în aducere aminte a două campanii slăvite ce făcuse în Ardeal și în Bugeag, pe care-l smulsese din mâinile turcilor; această mănăstire fu asemene menită să slujească de lăcaș rămășițelor muritoare ale eroului. Când, dar, veni vremea ca să se aleagă locul unde era să se înalțe această frumoasă zidire, Ștefan cel Mare se sui pe vârful unui munte ce este lângă mănăstire, împreună cu doi copii din casă și cu vătavul lor, poruncindu-le să tragă fieștecare din arc. Săgeata celui întâi slujitor ajunse într-un delușel ce se cheamă până astăzi Sion și este lângă mănăstire. Acolo, după porunca domnului, se făcu ...
Mircea Demetriade - Din pragul unui vis
Mircea Demetriade - Din pragul unui vis Din pragul unui vis de Mircea Demetriade Informații despre această ediție Visează, oh! femeie, cu ochii tăi, largi mări, O lume mai artistă pierdută-n depărtări; O lume grăitoare în cântul lin de vers, Trecutul ce din cartea destinului s-a șters. Visează-te o doamnă din timpul feudal, Eu fi-voi sigisbeul din umbra ta, feal. Sub turnul tău cântat-am teorba înstrunând, Când tu, cu ochii-n lună zâmbeai adânc, visând, Iar versurile, flăcări în noaptea de opal, Ți-au spus de neodihna înfiptă-n chipu-mi pal, Ți-au spus de nopți pierdute în ocna unui gând, De inima ce moare în pieptu-mi palpitând. Tu mijlocul îți mlădii, spre pajiște privești, Și ochii tăi în noapte n-ascund că mă iubești, Dar gestul tău e aspru și-atât de hotărât: « Pe mâine, cavalere, turneu-i hotărât. Cântarea voastră-mi place și ochii voștri iar; Amoru-mi însă este, pe cât de viu, bizar. Ce dar vreți de la mine? » « Vreau buzele petale, Vreau gura, trandafirul, pe aste buze pale Să-și verse tot balsamul!... » « Viteze cavaler, Voiesc pentru-a mea ...
Naum Râmniceanu - Rugăciune (Râmniceanu)
Naum Râmniceanu - Rugăciune (Râmniceanu) Rugăciune de Naum Râmniceanu Informații despre această ediție Dumnezeule prea sfinte Cel de toate le privești ; Adu-ți de mine aminte, Nu-n veci să mă pedepsești. Vezi necazurile mele Că s-au foarte înmulțit, Dureri, scîrbe, nevoi grele, Cu totul m-au covîrșit. Vezi a mea dărăpănare Că sînt aproape ca să per, Nu mă lăsa[-n] perzare, Ajutor la tine cer. Caută din cer jos, la mine Și-mi vezi focul cel aprins, Întoarce-te-acum cu bine, Că mai cu totul s-au stins. Eram slobodă grădină Ver' la cine-ar fi venit, Cu tot felul de rod plină, Făr-a fi nimic oprit. Și-acum am ajuns în stare Mai de tot să mă sfîrșesc, Plîng, suspin fără-ncetare, Din zi-n zi mai rău slăbesc. Pînă cînd a ta mînie Să petrec tot în oftat ? Întoarce-ți a ta urgie Vezi că m-am dărăpănat. O tîlhărească pornire Dodată m-au prididit, A mea toată moștenire Foarte rău s-au risipit. Frică, spaimă, deodată Peste mine au venit, Ai mei fii, norod mult, gloată, Pribegind m-au năpustit. Toți s- ...