Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VEDERE LA MARE
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 265 pentru VEDERE LA MARE.
Petre Ispirescu - Pasărea măiastră
... mai mult timp. Dară daca voința măriei tale este să știi, sunt gata a mă supune. Chiar mâine până în ziuă voi veni la măria ta pentru aceasta. Acum este târziu. - Bine, voinice; mâine în revărsat de ziori te aștept. A doua zi dis-de-dimineață, ciobanul ... faptă care să veselească pe tata, căci el era trist că nu putea să-și împlinească dorința. După o călătorie de câteva zile, am ajuns la o câmpie frumoasă, de unde de deschidea mai multe drumuri. Acolo am voit să conăcesc. Mi-am făcut un focșor bun, am scos merindele ce ... că eu nu l-am văzut. Pare că ieși din pământ. "Fă bine, mă rog, îmi zise, și lasă-mă să mă încălzesc și eu la focul tău, că uite, tremur de-mi clănțănesc dinții în gură. Dă-mi și o bucată de pâine și un pahar de vin să-mi ... fii pe pace. Mâine de dimineață plecăm amândoi, și daca nu te-ai face eu să izbutești, să nu-mi mai zici pe nume." Șezurăm la foc, ne ospătarăm ca niște prieteni; apoi vulpoiul își luă noapte bună și pieri ca o nălucă. Mă ciudeam în mine cum de să nu
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un revolver, în dreapta câte un baston sănătos, și la picioare opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă, iar drept ... și pe care-i lăsam în urmă, după ce ne doreau cale bună, se uitau lung și mirați după noi. Spre a merge la Almaș pe drumul mare, ar fi trebuit să suim Dealul Balaurului, ce se ridică dincolo de Dărmănești. Lucrul acesta însă nestând în planul nostru, de la o vreme cotirăm de la Dărmănești, la stânga, spre Gârcina, pentru a tăia peste dealuri, pe drumul de picior. Drumul acesta ne duse spre Gârcina până la ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... fața pământului; văile noastre, cele mai îmbelșugate cu holde și cu flori; apele noastre, cele mai limpezi; cerul nostru, cel mai senin; frații noștri de la munte, cei mai voinici și copilele românce, cele mai frumoase la privit, cele mai drăgălașe la iubit decât toate zidirile lui Dumnezeu. În ceasurile acele de patriotică pornire, oricare faptă istorică a strămoșilor creștea în închipuirea noastră cu proporții ... n-a fost cinstit de cuscrii voioși și nu s-a încredințat de respectul tinerilor către bătrâni? Cine a intrat la vorbă frățește cu locuitorul de la câmp și nu s-a mirat de ideile, de judecățile lui și nu a găsit o mare plăcere a asculta vorba lui împodobită cu figuri originale? De pildă: Vrea să grăiască de un om bun? El zice: E bun ca ... poporul român. Aruncă-ți ochii la oricare român, și-l vei găsi totdeauna vrednic de figurat într-un tablou. De va ședea lungit pe iarbă, la poalele unui codru; de va sta pe picioare, rezemat într-un toiag, lângă o turmă de oi; de va sălta în horă, vesel și cu ...
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... Și așa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoștea nepoții săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă margine. Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute ... ia, prin dreptul unui pod, mi-a ieșit înainte un urs grozav, care m-a vârât în toți spărieții. Și cu mare ce scăpând din labele lui, am găsit cu cale să mă întorc la d-ta acasă decât să fiu prada fiarelor sălbatice. Și de-acum înainte, ducă-se, din partea mea, cine știe, că mie unuia nu-mi ... i că ne-am încurcat în slăbăciune? — Tată, zise atunci feciorul cel mijlociu, să mă duc eu, dacă vrei. — Ai toată voia de la mine, fătul meu, dar mare lucru să fie de nu ți s-or tăia și ție cărările. Mai știi păcatul, poate să-ți iasă înainte vreun iepure, ceva... și popâc ... ...
Constantin Negruzzi - Pirostia Elenei
... pe câmpii Troadei, Ahilevs, Hector fiul lui Telamon erau culcați în țărnă și că o mulțime de eroi amestecau dușmănească lor țărnă într-un singur mare mormânt, Elena și cu Menelau, împăcați împreună, se întorceau cu liniște și cu chef la Lachedemonia și, jăluindu-se cu dulceață că el au putut-o crede necredincioasă, el cerându-și iertăciune că au crezut niște arătări înșelătoare și făgăduind ... ei au făcut o rugăciune lui Posidon: — O, cel mai nestatornic din nemuritori, i-au zis încetișor Elena, ajută o femeie care îți samănă. La aceste cuvinte ea i-au afierosit o pirostie de aur, pe care o scăpase din prada Troadei, și i-au aruncat-o în mare. îndată marea s-au liniștit. Așadar, 600 ani după aceea, cum o corabie de la Milet trecea pe lângă ostrovul Co, în minuntul ce un pescar al ostrovului arunca mreaja sa în mare, milesienii cari erau în corabie au zis pescarului să li vândă ceea ce într-un noroc se va găsi în mreaja sa. El s-au ... că ea este principiul celorlalte stihii; tu, carele dai lumii un suflet peste tot și care socotești că acest suflet este împreunat și firește lipit la ...
Jean-Fran%C3%A7ois Marmontel - Pirostia Elenei
... pe câmpii Troadei, Ahilevs, Hector fiul lui Telamon erau culcați în țărnă și că o mulțime de eroi amestecau dușmănească lor țărnă într-un singur mare mormânt, Elena și cu Menelau, împăcați împreună, se întorceau cu liniște și cu chef la Lachedemonia și, jăluindu-se cu dulceață că el au putut-o crede necredincioasă, el cerându-și iertăciune că au crezut niște arătări înșelătoare și făgăduind ... ei au făcut o rugăciune lui Posidon: — O, cel mai nestatornic din nemuritori, i-au zis încetișor Elena, ajută o femeie care îți samănă. La aceste cuvinte ea i-au afierosit o pirostie de aur, pe care o scăpase din prada Troadei, și i-au aruncat-o în mare. îndată marea s-au liniștit. Așadar, 600 ani după aceea, cum o corabie de la Milet trecea pe lângă ostrovul Co, în minuntul ce un pescar al ostrovului arunca mreaja sa în mare, milesienii cari erau în corabie au zis pescarului să li vândă ceea ce într-un noroc se va găsi în mreaja sa. El s-au ... că ea este principiul celorlalte stihii; tu, carele dai lumii un suflet peste tot și care socotești că acest suflet este împreunat și firește lipit la ...
Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare
... adevăruri și, din când în când, o creațiune frumoasă. Regele egiptean Thamus, după spusa lui Plato (Phaedrus, LIX) din adânca vechime își arătase temerea că mare stricăciune va aduce scrierea între oameni, slăbindu-le memoria, dezvățându-i de la propria gândire și deprinzându-i mai mult cu părerile altora despre înțelepciune decât cu îns[...]nțelepciunea. La noi, ce e drept, se scrie mai puțin, dar tot se scrie câte ceva; și poate nu se va găsi de prisos ca să ne ... a gândi adevărat și de a scrie frumos și ceea ce îi condamnă să rămâie totdeauna mediocri este tocmai mărginirea personalității lor la interese exclusiv individuale. Prin negura egoismului nu străbate lumina adevărului, nici căldura frumosului. Așadar, entuziasmul impersonal, iată semnul hotărâtor al celor chemați! Măsurată la această scară, cea mai mare parte a literaturii zilnice nici nu merită să existe, nici nu poate exista; și dacă se pare astăzi a fi, se ... punct de vedere mai practic pentru noi, românii, dar și mult mai modest, luăm în privire acele întâmplări ale vieții intelectuale în care mișcarea de ...
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... țiind în mână câte un lung toiag, semn al statorniciei; dincolo flăcăii veseli și neastâmpărați, cu pletele lasate pe umere, copii zburdalnici ai muntelui, harnici la muncă, ușori la joc, așteptând începerea horei cu nerăbdare ca să mai poată schimba câte o strângere de mână cu draga lor. Apoi fetele, blonde ca spicele de ... prins eu doar pe Catrina înroșindu-și ochii cu capătul ștergarului, pentru ca să creadă lumea că plânge? Așa-i obiceiul pământului; fata învață de la mamă, și mama de la bunică. — Poate, măi, că ai dreptate; însă mie îmi pare că Irina nu se prefăce. Am văzut-o de multe ori așa de supărată ... cineva două simțiri deosăbite, luptându-se cu putere: amorul și o grozavă frică. Cea mai mare parte din lumea care era acolo nu luă sama la gălbeneala de pe fața Irinei și acei puțini, care au văzut această schimbare, crezură negreșit că vine de la rușinea ce simt fetele în momentul logodnei. Un bun observator însă, ar fi zărit tot atunci o figură arămie, cu doi ochi mici în cap ... șopârlă prin mulțime și înaintând spre Irina cu pași nevăzuți ca și spiritul cel rău. Numai Ion observă această împrejurare. — Luat-ai tu samă
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
... de la o mie la douăsprezece. O razuară de primă ordine. Opt, nouă, opt, nouă, și ponții, șapte, cinci, bac, patru. Scumpul meu prieten ( fr. ) La jocul de cărți, partida la care toți jucătorii pierd în favoarea bancherului; de la fr. raser — a rade. — Vasăzică, ai pierdut? — Eu?... din contră... am câștigat... Cine pricepe jocul ca mine? Eu totdeauna voi ... totdeauna. Dar și când pierdea, și când câștiga, susținea că nimeni, ca el și ca Titeanu, nu pricepe "bacaraua". "Bacaraua e un joc de noroc la care proștii n-au noroc." Foarte mulțumit de axioma lui... da, a lui, deși a auzit-o de la un general, la "Jockey-Club". — Mănoiu pierdea mult? întrebă Cosmin, făcând semn amicului său ca să vorbească mai încet. — Era la al optulea bilet de o sută. Ce-i pasă! Avea trei mii de lei... — Mă mir... fără avere... fără ocupație... păcat... o viață pierdută ... Fiecare cărămidă din casele lui este un delict, fiecare zid, un testament forțat, fiecare casă, o BÄ™te — dobitoc ( fr. ). crimă. Și plecându-se la urechea lui Cosmin: Administrează averea unei bătrâne cu istericale. Un altul stă patru ceasuri pe zi
... privire asupra fazelor existenței sale trecute, precum ne-am uita într-o grădină înflorită ce am întâlni în calea noastră. Domnișoara Marie Chataignez se născu la Bordeaux și rămase orfană de mică copilă. Ea fu crescută de o mătușă a ei, cu care veni la Paris când copila împlini 18 ani... La Paris! la Paris!... Cine poate spune iluziile, sperările, visurile seducătoare care flutură prin mintea unei tinere fete care se simte în primăvara vieții și în deplina înflorire ... când ea intră în atmosfera îmbătătoare a Parisului! Mătușa ei era amică de pension cu celebra actriță DĂ©jazet, care pe atunci parvenise la culmea talentului și fermecase publicul parizian. Ambele amice se revăzură cu mare bucurie după un șir de mulți ani, și chiar de la prima întâlnire DĂ©jazet simți mare simpatie pentru Dridri. — Draga mea — îi zise ea — ești tânără, ești grațioasă, ai tot ce trebuie unei femei ca să placă, însă ... rol de subretă, compus înadins pentru dânsa de autorii Duvert și Lausanne. Mari lupte între ambiție și spaimă se petrec în sufletul unei june artiste la ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... pe Tudor Buzescu de prea multă iscusință și rapidă inventivitate, ceea ce o împiedica să se poată "feri uneori de bănuiala cumplită" că el găsește "la moment, la comandă" (imaginile acelea de bună seamă) și ca atare "lași gândul liniștit în lipsă-mi, pentru a scoate din el, numai când mă ... prestidigitator dintr-o cutie miraculoasă". Astfel, donna Alba ajungea la curioasa preferință să-și știe amantul mai încet la gând. (Socoț că se referea exclusiv la facilitatea lui de a o copleși cu complimente și galanterii alese, căci altfel ar fi fost cu totul absurd.) ...,,Mi-aș închipui, scrie ... contră-i chiar în sufletul unui vrăjmaș declarat și inventariat. Curioasă, și-a impus să observe lucrul acesta mai ales în plimbările de la Șosea, în repezile încrucișări cu mașina, și a ajuns repede la convingerea că temerea e complet nejustificată. Curiozitatea odată satisfăcută, era gata să se retragă din acest joc, condus cu multă abilitate, dar pe urmă repede ... acestuia. Așadar, faptul pe care-l plănuisem, furtul pe care trebuia să-l săvârșesc și care-mi da de acum delicioase emoții, se amână de ...