Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru EA
Rezultatele 2061 - 2070 din aproximativ 2472 pentru EA.
George Topîrceanu - Un duel Un duel de George Topîrceanu Eroii mei sunt doi cocoși De rasă, pintenați, frumoși Ca ofițerii la paradă. Doi cavaleri aristocrați. Dintr-o privire ofensați Încep duelul fără spadă. Au martori puii speriați. Teren — o parte din ogradă, Dar n-au motiv de sfadă, Căci nu se știe-a cui e vina — Misteru-nvăluie pricina, — Deci: căutați găina... Din amândouă părțile Se-ncep ostilitățile. Ei stau o clipă față-n față Cu ciocurile la pământ, Apoi deodată-și iau avânt Și lupta-ncepe săltăreață: Sar deodată, Dau cu ciocul. Cad alături, Schimbă locul. Bat din aripi, Dau din gheare. Unul cade, Altul sare... Iar s-atacă, Iar se pișcă... Dar deodată nu mai mișcă... Față-n față, multă vreme, Stau așa, ca două gheme Neclintite Și zburlite, Până când, pe nesimțite, Unul părăsește sfada, Întorcându-se cu coada... Atunci ieși de sub șopron Un folozof-clapon, Urât Ș-atâta de bătrân încât A dat în mintea puilor... El s-a oprit în fața lor Cotcodăcind sonor: — Eu dezaprob acest conflict. E o rușine, un delict Nedemn de vremi civilizate. Dar așteptăm un viitor Când, mândri ...
Gheorghe Asachi - În ocazia morței Logofăt Alexandru Ghica
Gheorghe Asachi - În ocazia morţei Logofăt Alexandru Ghica În ocazia morței Logofăt Alexandru Ghica de Gheorghe Asachi Cătră junimea moldovană În o epocă mărită, pe când patria încinsă De junie și de glorie în putere a stătut, A strămoșilor nalt cuget ș-a lor armă neînvinsă, În un curs de ani o mie, mântuire-a fost și scut. În prefaceri totdauna soarta gintelor desprinsă, Când al armelor triumfuri chiar ca visul a trecut, În mărețe inimi Ceriul însuflă virtute-aprinsă, Prin a căreia putere Moldova nu a căzut. Cest barbat, pe care patria plânge în durere vie, Prin virtute și dreptate fu a ei apărători Ș-azi vă lasă-n moștenire o prea sântă avuție. Junilor, iacă-vă arma, scutul cel mântuitori, Clironom virtuței sale moldovanul tot să fie, Că-n virtute stă prezentul și al vostru
Gheorghe Asachi - Încrederea în Dumnezeu
... În van să-ncearcă, Amu se-nfrânge, Ncepe-a fugi. Învins nu este Cel ce-n Zeu crede! Că în credință Puterea șede; Ea
Gheorghe Asachi - Amorul plagat
Gheorghe Asachi - Amorul plagat Amorul plagat de Gheorghe Asachi Dupre Anacreon Culegând Amor odată Flori de roze în grădină, N-au văzut că tupilată Era-n frunze o albină, Ce cu ghimpul ei ascuns La un deget l-a împuns. Întru cruda sa durere Începu cu plâns să țipe; Cătând balsam, mângâiere, Se grăbea cu ambe-aripe Drept la Vinerea să zboare, Plin de frică cum că moare, Amar mie, zis-au, mamă, Aleu, mamă, iacă mor! Cu o dardă-mi face samă Acel șerpe zburători, De corp iute, deși mic, Țăranii albină-i zic. Însă Vinerea-i răspunde: Dacă-albinei micul spin De atât rău te pătrunde, O, Amorule, ce chin Simte-o inimă-ncruntată, Ce o-mpunge-a ta
Gheorghe Asachi - Asupra corupției secolului
Gheorghe Asachi - Asupra corupţiei secolului Asupra corupției secolului de Gheorghe Asachi Iertat oare celor tineri și bătrânilor să fie Ca să facă-n toate zile scandaloasă nebunie? Iertat fi-va să prăzi oameni prin un nou metod ghibaci, Să te-nsori, să lași copiii, cununia s-o disfaci? Iar pe asemene nelege a tuna ori nu se poate? Să audă farizeii și a vițiilor gloate, Critico nemituită, adevărul cel curat La acii ce vreau s-asculte spune-l astăzi dizghețat. Unde-i legea cea sfințită și dreptatea nevândută, Între noi din vechi aflat-ați o petrecere plăcută, Pre voi bunii și părinții cu respect v-au onorat, Însă-n loc ca strănepoții p-urma lor să fi călcat, Derâzând simplicitatea timpurilor ce-s trecute, Pe fantoame lustruite austera-au schimbat virtute. Vorbe multe sunătoare, dar veninu-i mezul lor, Care pierde azi prezentul p-un nesigur viitor. Unde-s oameni de parolă, amici unde-s cu tărie, Unde giunii care patriei razim, vânta ei să fie? Soții giugul ce-l giurasă nu voiesc a-l mai purta, Pana nu cată alt merit decât cel a defaima; Patrioții între sine un altuia ...
Gheorghe Asachi - Cânele orbului
Gheorghe Asachi - Cânele orbului Cânele orbului de Gheorghe Asachi Din amara und-a mărei iesă-o rază scânteioasă Ce-n coloruri vii lucit-au preste muntele înalt. Steaua zilei se renaște și lumina-i amoroasă Orizonului dă viață, florilor plăcutul smalț; Raza ei pătrunde codrii, prin bordeiuri se coboară. Face templu să serbeză cultul sfânt religios; Vulturul, cel pe sub nouri, preste turnuri sumeț zboară, Țintind soarele, urează fața discului focos! Dar la ușa-acelui templu un orb singur se găsește, Ascultând vuietul zilei ș-orice pas de trecători; Gura-i murmură o rugă ce adânc te umilește, Și-ntr-o noapte nesfârșită pășind e rătăcitori. Dar, vai, cesta nu-i tuneric-unei nopți posomorâte Ce în inimă dișteaptă misticoasele plăceri, Care tristele deșerturi de a lunei raze-umbrite Le-umple de-a melancoliei suvenire și dureri. Asta-i noaptea eternităței, un adânc nepriceput, Unde-amorului privire niciodată au străbătut. Tu ce nașterea-ți răpiră ochii, triste osândite, Razele dulci a luminei pentru tine nu-s urzite, Nici plăceri... strein e ție acel foc fermecători Ce în loc de fericire însoțesc pre muritori, Nici, aleu, pre lângă tine lațul lor nu ...
Gheorghe Asachi - Cântecul plăieșului moldovan
Gheorghe Asachi - Cântecul plăieşului moldovan Cântecul plăieșului moldovan de Gheorghe Asachi La ocazia unei serbări naționale Frunza care crește verde N muntele Carpat A ei color nu-l va pierde, Deși-n iarnă-a dat. Din cea frunză mii cunune, Hai să țesem, hai, Pe români să încunune De pe șes și plai! Pin bătrân tot încă-i verde, Deși-n iarnă-a dat, A lui inimă n-o pierde De cându-i Carpat. Negru-i munte, verde-s salbe, Râul curge viu, Lui plăieș cu ițe albe Crește-un verde fiu. Între munți și codrul verde, De furtuni surpat, Plăieș român nu s-a pierde Cât va fi Carpat, Cât pre miel iubi-va oaie, Râul cât n-a sta, Cât de fluier și cimpoaie Doin-a
Gheorghe Asachi - Cântecul unei păstorițe române de la munte
Gheorghe Asachi - Cântecul unei păstoriţe române de la munte Cântecul unei păstorițe române de la munte de Gheorghe Asachi venită întăia dată la Iași Viersul: Între Piatra Detunată Pe la munte-i sărăcie, Brad și pin avem la plai, Noi bem apă din părâie, Turma caș ni dă și trai. Acolo giunea româncă, Când e timpul neguros, Sapă-ogorul pe o stâncă, Sunând viersul ei duios. Multe-odoare văd aice, Să mă-ntorn la munte voi; Cel ce vra a fi ferice, Vie-n munte pe la noi. Pe la munte-i avuție, Că umbrosul verde plai E lăcaș de bucurie, De plăcut și dulce trai. Acolo răsună stânca De un cântec armonios, Ghioacă-n horă cu românca Păstorelul cel voios. Eu mă-ntorn, dar las aice Cugetul mulțămitori; Gândiți, când veți fi ferice, La românca
Gheorghe Asachi - Cătră planeta mea
Gheorghe Asachi - Cătră planeta mea Cătră planeta mea de Gheorghe Asachi Cât ți-s dator, o, stea mult grațioasă, Că-n primăvara a vieței mele Tu m-ai ferit de strâmbe căi și rele Și m-ai condus pe calea virtuoasă! Tu-n sân mi-aprinzi făclia luminoasă, M-ai adăpat l-ascree fântânele, Și când viața-mi îndulcesc prin ele, Desprețuiesc chiar soarta fioroasă. Ca să doresc a vieței nemurire Mă-ndeamnă raza-ți care-n ceri se vede, Cum statornică urmează-a ei rotire. De la țărmul fatal vasul purcede, Ș-amu, plutind prin marea de pieire, A ta rază la port mă va
Gheorghe Asachi - Cătră un patriot filantrop
Gheorghe Asachi - Cătră un patriot filantrop Cătră un patriot filantrop de Gheorghe Asachi Oamenii cu inimi crude cată fericirea lor În diregeri sunătoare, în a numelui mândrie, Altor cugetul se-mpacă în războaie și-n omor, Ce-n sărmani preface fiii, pe soții în văduvie. Alții pe aripa geniei străbat mai pre sus de nor, Cercetând minuni înalte ș-a naturei armonie, Unii inimile-ncântă prin frumusețe și amor, La străin adună altul aurul și avuție. Dar bărbatul cărui Pronia cătră darul luminos O semință au adaos de a ei sântă virtute Nu vra altă faimă, decât de-a fi altui de folos. De asemene, dorite, tu virtuți ai înnăscute: Cuget drept și patriotic, cu talent suflet duios, Ce-ntrunesc a lor putere pe aproapele s-
Gheorghe Asachi - Caminul Caminul de Gheorghe Asachi Fabulă Pe când frigul domnea-afară, Vizitele merg și vin, Toată ziua, pănă-n sară, Focu-ardea în un cămin, [1] Dar salonul fiind mare, Era încă tot răcoare. Oaspeții, deci, boieri, dame, Bătrâni, tineri, fiice, mame, Să se încălzească vin Mai aproape de camin. Cel ce nu-ncape se-mpinge De-a-l pute macar atinge, Și caminul împreună Mai mulți curtezani ș-adună. Șoptituri, străine zise De la ii deș-auzise, De-nteres au de amor, Și de intrigi multe ori, El, discret [2] , da vorbei drum Pe-unde ieșea al său fum. Înmândrit caminul dar De-așa post de secretar, Și căldura, har străin, Socotind spirt de camin, Cu dispreț el tot privea Peste scauni, canape, Ca pojâjie de casă În ungherul ei rămasă. Dar a lui orbire ține Pănă primăvara vine. Cald fiind în orice loc, Nu se face-n camin foc; La ferestrile deschise Oaspeții se-ndesuise, Și caminu-acum răcit Se văzură părăsit. Atunci, târziu, înțălege Cele ce favorul drege, Că acii ce-l cungiura Focului se închina. Când vei pierde-un har străin, Vei păți c-acel camin! Note ^ Camin, franțuzește ...