Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN SEMN DE

 Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 373 pentru ÎN SEMN DE.

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Prolog

... nu vor să păzească nice o rânduială sau să să îmbunătățeze cu năravuri mai polite sau să-și lumineze mintea cu învățături alese. Fiind eu în Eghipet mai la toate bătăliile de față, s-au întâmplat pe mine o nenorocire, că trecând un glonț de tun aproape, mi-au uscat un picior ș'am rămas învalid . Deci am luat slobozie de la slujba oștenească. De-atuncia tot aici sunt, la Eghipet. Dar, crezi-mă sau ba? cu toate aceste nu-mi pociu scoate din inimă dorul țării în care m'am născut, și mĂ car trăesc aici în prisos de toate, totuș', spre fericirea deplin patria-mi lipsește. Având aici vreme de ajuns, mă îndeletnicesc mai mult cu cetera și cu cântări. Am dat în cunoștință cu mulți de ai noștri, iar' mai vârtos cu Mârza. O, să-l cunoști ce ales om e acela, și doar' unul dintru toți, care are iubire de ... fac, ca și țiganii oarecând. Cel înțălept va înțălege!... În urmă trebue să ști, bade Pereo! cumcă aceast' operè (lucrare) nu este furată, nici împrumutată de la vreo altă limbă, ci chiar izvoditură noao și orighinală romănească. Deci, bună sau rea cum este, aduce în

 

Alecu Russo - Holera

... era dară domnul B., să insufle o așa dragoste... Era pentru mulți un original și pentru toți... lucru rar... un om cinstit!... Domnul B. era de mijloc la făptură, dară așa de țigărit și de slab, că se vedea printr-însul, și se părea un uriaș; o pereche de pantaloni largi peste toată măsura lui putea ascunde fusele ce-i slujeau de piciore. Când se primbla, mâinilemergeau într-o parte, picioarele în alta, iar capul se legăna în toate părțile; întâlnindu-l pe uliță dând peste trăsuri, încurcându-se în pavelele și butucii cu care era podit Iașul, se părea o stahie... Capul era dezbrăcat de păr și numai în vârf vițe surii și strălucitoare se clătinau, fruntea înaintită, galbenă ca ceara, sfârșită cu o perechede sprâncene tufoase ca secara de la Sfînta Elena, se lega cu un nascoroietic. Ochii mititei și scânteietori și mustața sa neagră ca pana corbului și dreaptă ca părul ariciului zburlit ... doi favoriți puternici cuprinzând ovalul obrazului, arat de vine albastre, făceau din dl B. o fizionomie neuitată. Pe lângă acestea era plin de distracții, moale în

 

Garabet Ibrăileanu - Varia

... și rodul acestei munci, desigur burghezii ar spune că așa e bine, așa e armonie. 4. La unii, întrebuințarea podoabelor se tălmăcește astfel: neavând nimica în sine , pun în schimb pe sine . 5. Altruismul nu-i decât egoismul bine înțeles, priincios individului și unui număr cât mai mare de alți indivizi, a căror bunăstare aduce bine individului de la care purcede fapta. 6. Inteligența nu se poate sulimeni spre a arăta altfel de cum este; deci cei proști n-au nici un mijloc de scăpare. 7. Umoriștii sunt foarte prețioși, fiindcă sunt foarte rari și fiindcă se arată ireverențioși față cu realitatea, în contra căreia, conștient sau inconștient, ,,avem toți un dinte". 8. ... Sunt mai multe nuanțele stărilor sufletești -- care sunt și așa greu de clarificat, decât cuvintele unei limbi, care sunt și așa de greu de găsit și care nu pot da nuanța stării sufletești decât cu aproximație. 9. Lipsa de sinceritate nu poate face impresia... sincerității. 10. O personalitate, oricât ar fi de puternică, nu poate avea înrâurire decât în niște împrejurări favorabile. Iar un curent popular, o tendință socială nu poate ajunge la realizare decât întrupată în individualități puternice. 11. ...norodul pune întotdeauna pe

 

Ion Luca Caragiale - Frați radicali și D. Dim. Sturdza

... o reputație vrednică de pismuit. Toată lumea, mulți chiar intre cei mai puțin naivi credea în adevăr în sfințenia contabilului-moralist dela Mazar-pașa, și în sfârșit acest călduros apărător al moralei în finanțe luă portofoliul vistieriei, apoi al lucrărilor publice și acum în urmă iar al vistieriei, unde la urma urmelor își dete arama pe față. * D. Sturdza, înainte de a veni acum în urmă la Ministerul de Finanțe, pe când Regia monopolului de tutunuri își denunțase convenția cu Statul pe motivul deslipirii Basarabiei de România, era în deaproape legături, în daraveri mari cu această Regie; se zicea chiar, că pentru niște servicii ce le aducea Regiei, d. Sturdza primea în schimb o sumă destul de însemnată. Venind la minister îndată după aceea, și fără ca daraverile d-sale cu Regia să se fi stins, d-sa aduce la începutul sesiunii ... Cameră. După aceea d. Sturdza reveni acum din nou cu dânsul, prefăcut într'un chip ridicul, cum zicea chiar o gazetă radicală, adică preschimbat numai în așternerea câtorva faze și nimic mai mult. Ca și la întâia oară, proiectul căzu și de astădată. În timpul pe când proiectul prefăcut într'un chip ridicul se afla pentru a doua oară în ...

 

Alecu Russo - Soveja

... niște brazi stârciți... Vântul șuieră toată ziua; omătul acoperă cu un giulgiu întristat coastele aprige ale munților. Oamenii umblă aci acoperiți cu niște veșminte sălbatice de piei de oaie; ar putea crede cineva că mă aflu în Siberia și cu atât mai mult în Siberia, încât sunt aici pe temeiul unei legi care nu are ființă... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e tocmai de lepădat, căci iată-mă cu puțină cheltuială preschimbat în jertfă politică... suferind lipsuri, bântuit de exil și de arbitrar, cine mă va putea oare opri de a mă declara un om mare prigonit? De n-ar fi pilda cam primejdioasă, eu n-aș avea alta decât a râde de aceste împrejurări... și dacă nu mi-ar lipsi cărțile, de n-aș fi pus la popreală, dacă aș avea cu mine straie și rufe, în sfârșit, dacă nu mi-ar fi așa de urât și aș mai putea să văd câteodată vreo figură cunoscută, apoi, zău, nu știu de n-aș fi aici tot așa de bine, ca și în Iași... Neavând ce să fac, îmi frământ capul cu gânduri de

 

Nicolae Gane - Sfântul Andrei

... era schimbat în mine?... Nimic; numai sticla prin care mă privea lumea era schimbată... era sticla cea mincinoasă a năpăstii! — Zece ani de închisoare... rostiră în glas mare judecătorii cu fețele posomorâte, îmbrăcați în haine cernite ca la înmormântare. Apoi damele și domnișoarele își luară lornetele de la ochi, își dreseră creții de la rochii și, zâmbind cu gingășie în dreapta și-n stânga, în semn de ziua bună, plecară mulțămite că au petrecut câteva oare cu interes; iar eu cu inimă împietrită mă întorsei pe zece ani la locuința ce-mi ... ușa temniței se deschide, ieșii fără să știu încotro mă duc. Eram pe stradă. Casele cele nalte cu balcoanele de fier, droștele care se-ncrucișau în fuga cailor, îmi amintiră că așa case, așa droște am avut și eu odată. Oare le mai am și acuma? îmi zisei; dar în starea în care mă aflam îmi era cu neputință să dezleg această întrebare. O lume nebună foia în toate părțile; căci Anul Nou se primbla pe strade cu sunete de clopoței, cu vuiete de buhai, cu pocnete de bici, sărbătorit, cântat de sute ...

 

Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai

... stinge avântul de turbare Ce duce călăreții pe-ntinderea pustie, Precum doi spectri gemeni mânați de-o vijelie. Ei zbor tăcuți sub ochii steluțelor trezite În orizontul negru ce-i soarbe și-i înghite. S-afund mereu în taina nopții; dar gândul lor De mult e cu tătarii în luptă de omor. O țintă de lumină prin umbră viu înoată. Ea crește, se înalță pe zare ca o roată Și umple de văpaie cereștile abisuri. Păduri, movile, râuri apar căzute-n visuri, Dar leul de la munte și vierul de pe vale Nu văd prin vis de sânge decât Moldova-n jale. E roșie luna! zice din doi cel mai bătrân. E luna însetată de sânge de păgân! Răspunde cel mai aspru... Și puii lor de zmei Se duc trăgând doi spectri de umbră după ei. Se duc vârtej ca gândul plecat în pribegie, Se duc pân ce-a lor umbră întinsă pe câmpie Le trece înainte și pân ce se lovesc În ochi cu faptul zilei... Atunce se opresc. Și iată-i pe o culme nocturnii călători, Lucind sub cerul palid în mantie de zori! Ei lasă jos pe coastă să pască armăsarii Și stau privind în vale

 

Nicolae Gane - Catrințaș

... și mai habotnic slănicean. De vro 20 de veri de-a rândul n-a lipsit o dată să vie săși ieie în fiecare dimineață porția de trei pahare de la izvorul no. 1. Ajunsese un fel de bețiv de no. 1. Apoi era un om vesel, glumeț, stup de anecdote, bun vânător, vorbea totdeauna tare, parcă avea a face numai cu surzi, și când râdea în deal la Trei fagi, cascadele glasului lui se auzeau tocmai în vale la Stânca lui Negri. El era vecinicul iscoditor de petreceri. Nici un vânat, nici un chef, nici o serenadă cu lampioane la cascadă, nici un prânz în pădure cu lăutari, nici o excursie la Poiana Sărată sau aiurea nu se făcea fără imboldul lui Codreanu. — Ei, Codrene, ce mai plănuiești, îl ... să te ducă în locul unde eram eu. Îmi vei spune apoi la ureche ce ți s-a întâmplat. Cu toate aceste, matahalele de urși nu-și arătau vârful nasului. Toate bătăile mele de inimă erau în deșert; haitașii se apropiaseră de tot; nu mai aveam acum simțimântul singurătății în pustietatea codrului, încât începusem a crede că urșii lui Catrințaș au fost o frumoasă poveste, și mă mustram pe mine însumi ...

 

Ion Luca Caragiale - Politică și cultură

... se poate; dar artă, literatură, filosofie!... Pentru aceste producțiuni ale spiritului omenesc trebuie — ceva mai mult decât un stat politic — o societate așezată de pe vremuri. O așa societate, în urma prefacerilor politice din Europa în secolul acesta, nu o avem. La noi n-avem azi decât o strânsură de lume din ce în ce mai mare, mai împestrițată și mai eterogenă. Această strânsură de năvală, care-și schimbă fizionomia în fiece zi, care n-are nici o nevoie mai presus de cele individuale, care nu poate avea o tradiție, și, prin urmare, în nici o împrejurare unitate de gândire și de simțire, este departe de a fi ceea ce se înțelege prin cuvintele „societate așezată". Lumea aceasta se aseamănă cu un vast bâlci, în care totul e improvizat, totul trecător, nimic înființat de-a binelea, nimic durabil. În bâlciuri se ridică barace șubrede, pentru timp foarte mărginit, nu monumente durabile, cari să mai rămână și să folosească și altora decât acelor ce le ... există un popor statornic, care-și are calitățile și defectele lui specifice, bunul lui simț, o istorie plină de suferințe, nevoi, simțiri și gândiri proprii. De ce, din straturile acestui popor, nu s-ar putea ivi din când

 

Garabet Ibrăileanu - Privind viața

... incompletă adaptare a unui puțin complicat organism la un puțin variat mediu? Dacă vrei să treci drept om de caracter și de curaj în propriii tăi ochi, nu face concesii de conștiință în directivele vieții tale. Dacă vrei să treci drept om de caracter și de curaj în ochii altora, ajunge să nu faci concesii în lucrurile mici, zilnice. Bărbații își dau singuri certificat de paupertate estetică și morală, când își îngăduie, ca un lucru foarte natural, intimități cu fetele-în-casă, și în același timp înfierează, ca cea din urmă înjosire, aceleași intimități ale unei femei cu un lacheu. Omul care, prin vorbe, gesturi, fapte mărunte, își descarcă ... a înțelege tot și a privi totul cu detașare și cu o liniștită ironie. Printre pisici, cunoscute prin îndelungatele lor maneje preliminarii în amor, sunt unele care, ca și oamenii lipsiți de prejudecăți întârziate, suprimă orice preludii și merg drept la scop. Câte milioane de vorbe ai spus tu în viața ta! Ai spus vorbele care sunt în Shakespeare, în Goethe și în Kant. Numai că le-ai combinat altfel. Unele femei nu se rușinează să apară în ...

 

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

... oricât de mare și oricât de mică ar fi, numai o picătură în raport cu nemărginirea? Asemenea, în eternitatea fără margini nu este orice bucată de timp, oricât de mare sau oricât de mică, numai o clipă suspendată? Și iată cum. Presupuind lumea redusă la un bob de rouă și raporturile de timp, la o picătură de vreme, secolii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, și în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta și ar cugeta tot atâta ca în evii noștri — evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai noștri. În ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de infuzorii ale acelor cercetători, în ce infinire de timp clipa de bucurie — și toate acestea, toate, ar fi — tot astfel ca și azi. ...În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă. Dacă am afla misterul prin care să ne punem în legătură cu aceste două ordini de lucruri care sunt ascunse

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>