Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN STARE BUNĂ

 Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 343 pentru ÎN STARE BUNĂ.

Nicolae Gane - Două zile la Slănic

... după moda cea din urmă, adică cu pantaloni scurți și cu cizme ascuțite la vârf; să nu-și curățe unghiile cele trandafirii de trei ori în fiecare zi, mai ales că la degetele cele mici ale ambelor mâni își lăsase unghiiile să crească mari, cea din stânga în amintirea unei modiste din Caracal, și cea din dreapta în amintirea unei duduci din Târgul-Cucului din Iași. Petrecuse el iarna cum petrecuse cu puțini tăciuni în vatră și cu pântecele cam lipit de coaste; dar cum sosi vesela lună mai, își puse amanet hainele de iarnă, spre a-și ... de Brașov, și iată tot. Pentru buzunar, cam puțin: una sută cincizeci lei, scontați deasupra salariului la un zaraf de la Cuibu cu barză. Dar, în sfârșit, un cetățean român în țara lui nu piere. Astfel, plin de chef și de speranță în viitor, pleacă în aceeași sară de la gara Târgoviștea spre Moldova. A doua zi la opt oare dimineața trenul intră în gara de la TârguOcna, și Nae Peruzescu se coborî somnoros din clasa a III-a, unde voiajase tot timpul tăcut și ... ...

 

Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor

... tinere dame și demuazele, de vro trei bărbați însurați și de vro patru tineri, sau holtei, cum se zice la țară. Prin un fenomen neobicinuit în pocita capitalia noastră, societatea aceasta era singură în felul ei. Bărbații nu erau zulari și nu vedeau în fieștecare pe minotaurizatorul lor, cum zice dl. de Balzac, adică, românește, pe împodobitorul capului lor. Tinerii asemenea nu aveau pretenția, ca Don Juan, să găsească ... pretenția a cunoaște a fond arta salonului, l'art du salon , cum zic dumnealor, și cu toate aceste duhul dumilorsale stă în cancanuri de târgușoare, în niște proaste clevetiri, în colibeturi împrumutate din colecții de anecdote și de bons-mots  ; frumuseța dumilorsale este postișă ca și formele ce subjugă inimile bieților neispitiți; frumuseța și formele ... din cealaltă lume, care are un suflet ce înțelege tot ce este frumos, care pentru cel mai mic lucru câteodată plânge și altă dată îi în stare să-și jărfească viața, care îi destoinică să facă faptele cele mai mari, care când îi blândă ca o turturică, când turbată ca o leoaică ... dânsele, tocmai de aceea lipsesc, și la zisele mele dau dovezi așa de lămurite ca de două ori două. Sunt mulți care au necontenit cinstea ...

 

Ion Luca Caragiale - Vizită...

... Inamicul dă un țipăt de desperare. — Ține-l, coniță, că mă dă jos cu tava! Madam Popescu se repede să taie drumul maiorului, care, în furia atacului, nu mai vede nimic înaintea lui. Jupâneasa este salvată; dar madam Popescu, deoarece a avut imprudența să iasă din neutralitate și ... A! asta nu e bine, domnule maior, zic eu; tutunul este o otravă... — Da tu de ce tragi? mă-ntrerupe maiorul lucrând cu lingura în cheseaua de dulceață... — Ajunge, Ionel! destulă dulceață, mamă! iar te-apucă stomacul... Maiorul ascultă, după ce mai ia încă vreo trei-patru lingurițe; apoi ... cu cheseaua goală; o pune pe o masă, se apropie de mine, îmi ia de pe mescioară tabacherea cu țigarete regale, scoate una, o pune în gură și mă salută militărește, ca orice soldat care cere unui țivil să-i împrumute foc. Eu nu știu ce trebuie să fac. Mama, râzând ... eu. Apă rece! Îl stropesc bine, pe când mama pierdută își smulge părul. — Vezi, domnule maior? îl întreb eu după ce-și mai vine în fire; vezi? Nu ți-am spus eu că tutunul nu e lucru ...

 

Grigore Alexandrescu - Fragment. Dintr-o nuvelă intitulată "Călugărița"

... pe a sa de la mărinimia unei puteri străine: oștirile rusești se coborau dinspre nord, și ura și neunirea domnea între prinții români. În astă stare a lucrurilor, bătrânul Corbeanu plecă la Moldova, însărcinat cu o misie tainică, și tot în acea vreme muma Elenei căzu într-o boală grea din care toți ai săi pierduseră speranța de-a o putea scăpa; ea avea ... Abia cuvântul de călugărie izbi urechile fetei, și gălbeneala ce îi acoperi obrazul ridică tată-său curajul de a urma. Deznădăjduirea se zugrăvi în ochii săi, suspinurile o înecară și lacrimile, făcându-și loc, începură a curge în șiroaie fierbinți. "Trebuie să fii mândră de asemenea cinste, urmă mumă-sa, în care zelul pentru religie îneca simțul naturii: ce sunt plăcerile lumii pe lângă plăcerea de a servi lui Dumnezeu? Eu când eram jună ... trebuința unei vieți liniștite; dar aceasta era ca cum ar fi cântat la urechile unui surd; fata vedea cu un ochi detot deosebit perspectiva vieții; în locul grijilor casnice, o fericire fără sfârșit, în locul boalelor, sănătatea;

 

Mihai Eminescu - Cezara

... motan negru, iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii pătrundeau razele soarelui și umpleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în care se vedeau mii de firicele mișcătoare care toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe scaun șade un călugăr tânăr. El se află în acele momente de trândăvie plăcută pe care le are un dulău când și-ntinde toți mușchii în soare, leneș, somnoros, fără dorințe. O frunte naltă și egal de largă asupra căreia părul formează un cadru luciu și negru stă așezată deasupra unor ... mințit ca totdeauna — în sfârșit, îți concede societatea mea serioasă de cioclu. Noi, Ieronim, ne-om duce în oraș... știu într-un loc vin bun, știi colea, phiu! om juca cărți cu alți frățiori, om fuma din lulele lungi cât ziua de azi și ne-om uita pe ferești la ... părintele D-tale să te silească ca să fii a mea. — Cine se-ndoiește c-o poți face aceasta, cine, că ești în stare s-o faci. Tatăl meu îți datorește bani și d-ta vrei fata lui. Nimic mai natural. Vă veți învoi amândoi asupra prețului ca doi ...

 

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

... am chemat în acest așezământ? V-am chemat ca să vă fac câteva lecții clinice, - și v-am chemat aici, căci n-am avut unde în altă parte. Într-adevăr, pentru mine nu este loc în spita­lele din București. Cei ce au reușit să intre în aceste spitale, au avut preca­uția să închidă ușa și chiar să o zăvo­rască cu regulamente, care fac ca ni­meni să nu mai ... ale cărui idei vin să vi le împărtășesc. Lancereaux, murind, mi-a lăsat mie greaua po­vară de a duce la bun sfâr­șit o carte [3] , de o importanță capitală, pe care n-a avut vremea s-o termine. În același timp, mi-a dat și sarcina morală să fac cunos­cută lumii opera lui, care e imensă. Dar, o asemenea moștenire e ... puț. Oricât voi strigă, nu mă va auzi nimeni. Voi face și eu ce voi putea. Din fericire vă am pe D-voastră, care sunteți în stare să vă pasionați, - după cum m-am pasionat și eu - pentru adevărul științific. Vom organiza astfel o falangă românească, ce va merge să arate Franței ...

 

Vasile Alecsandri - Chirița în provincie

... Dnul ȘARL, profesor francez LEONAȘ, tânăr ieșean ION, fecior boieresc TREI ȚĂRANI ȚĂRANI, JANDARMI, POFTIȚI LA MASĂ, UN CURCAN Reprezentată la Teatrul Național din Iași, în beneficiul dlui Millo, la 1852. ACTUL I Teatrul reprezintă o ogradă de curte boierească la țară. În stânga, casa Chiriței cu cerdac și cu ferestre pe scenă. În dreapta, lângă culisele planului I, o canapea de iarbă înconjurată de copaci. În fund, ostrețele și poarta ogrăzii. Lângă casă, o portiță în zăplaz, care duce în grădină. În depărtare se vede satul. Scena se petrece la moșia Bârzoieni. SCENA I CHIRIȚA (în costum de amazonă intră călare pe poartă înconjurată de țărani) (Arie din “Scara mâțeiâ€�: “Tâlhariiâ€�) ȚĂRANII Dreptate, dreptate Ne fă. Cucoană, dreptate Ne ... Nu-i nimică... o belte mai mult sau mai puțin pentru o isprăvniceasă... nu-i cea pagubă... Ian spune-mi, te rog... (Îi vorbește încet, în vreme ce scoate un port-țigar din buzunar.) ȘARL (în fund): Dis donc comme moi, Goulitze: Calypso ne pouvait se consoler du dĂ©part d’ Ulysse. GUGULIȚĂ: Calypso ne pouvait d’ Ulysse. ȘARL (în

 

Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni

... nepotul său TEODORINI BARON FLAIMUC SIGNIOR TURLUPINI KIR LACHERDOPOLOS STĂNICĂ , băiet de țăran, slugă la c-na Caliopi Scena I Scena se petrece la Burdujăni, în casa c-nei Caliopi. Teodorini (Teatrul înfățișează un salon) DRĂGĂNESCU (singur) . În sfârșit iată ziua cea mare... Of! și tare-s îngrijit! Pănă aici, slavă Domnului, toate merg bine. Cucoana Caliopi a priimit ... amor. Când rea și nesuferită, când simtimentală și cochetă, s-aprinde și se alintă ca o copilă brudnică, și deodată o vezi că se aruncă în disertații metafizice și în dispute literare, de n-o mai înțălege nici dracul. Toată dorința ei e s-audă vorbind de dânsa. Închipuiești-ți că se socoate poetă și ... dinaintea oglinzii, prostule! ( Se pune jos. ) Așa-i că-s bine, Stănică? ha! cum îți pare! Ce zici de pana asta care am pus-o în vârful capului, așa-i că mă prinde minunat? STĂNICĂ: (în parte). Parcă-i de cei care joacă pe frânghie. CALIOPI: Ce-ai zis? STĂNICĂ Zic că tare bine îți șede. CALIOPI: Așa-i? ține, caută ... oricum și aceasta este o consideraciune, adusă frumuseților mele, ș-apoi cum zice poetul: "Cine are gust să-mi creadă că amoriul am iubit, Nu în

 

Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați

... până atunci. Se miră nițel, apoi parcă-i da cineva ghes, vru să știe ca ce fel de pasăre să fie aceea ce se adăpostea în astfel de cuib. Își lepădă calevrii, își scuipă în palme și se agăță de copaci ca să se urce în el. Încet, încet, el se sui până la cuib, se uită într-însul; pasărea nu era; când, ce să vaz? un ou ca de găină ... zi, se sculă de dimineață, se găti și plecă la muncă. Nu știu însă cum făcu el, nu știu cum drese, că se pomeni iarăși în pădure. Nici el nu știa cum venise acolo; știa numai că el la muncă plecase. Daca văzu așa, cătă copaciul, se sui în el și mai găsi un ou. Se duse cu el în târg și mai luă încă două pungi cu bani tot de la acel negustor. Pasămite oule astea erau de diamant, care făceau de zece ori ... copii, căci erau goi. Mai luă niște unelte și dichisuri de ale lui pentru muncă și pentru casă, căci nu credea că o să fie în toate zilele Paște, să tot găsească la ouă d-astea scumpele. Câteva zile d-a rândul se mai duse el ...

 

Ioan Slavici - Spaima zmeilor

... aducă apă într-un burduf de bi- vol, dar bivol, colea, cum sunt cei din lumea zmeilor. El, biet, abia putea să ducă burduful gol în spinare: de unde ar fi fost în stare să-l aducă plin?! "De! își zise. Văd eu că nici în lumea asta nu poți s-o duci cu adevărul. Ia s-o mai pornim și spre minciună." Sosit la puțul care era departe-n vale ... măi, ce faci aici? întrebă zmeul. — Uite, răspunse omul râcâind înainte. Ce să mai pierd vremea scoțând apă din puț, ca s-o bag în burduf și apoi iar s-o scot după ce voi fi sosit cu ea acasă? Am să iau puțul așa cum e în spinare și-l duc în deal. — Ba să nu te pună păcatele să faci așa, răspunse zmeul speriat, că puțul ăsta e făcut de bunicul bunicului, și-aici e ... ziua a treia, care e totdeauna cea mai grea, și- acum omul nostru încă prin crepetul zorilor a-nceput să se scarpine în creștetul capului și să mai suspine din când în ...

 

Ion Luca Caragiale - Inițiativa...

... mai trebuie să-și manifesteze și mentalitatea; și mi se pare că arta și literatura sunt cele mai înalte manifestațiuni ale mentalității unei națiuni; căci, în definitiv, nu se prezintă cineva în lume cu pântecele și cu organele inferioare, ci cu fruntea, cu acel aparat al gândirii sublime, care face din om regele creațiunii... Și ce se ... vine, știindu-mă cât mă interesez ca vechi sufler de artă, să-mi comunice o veste, menită să mă bucure: zilele astea se va depune în Cameră un proiect de lege pentru reorganizarea teatrului național. Iată, în rezumat, economia acestui proiect: În fiecare comună urbană se va organiza câte o societate dramatică, în proporție se-nțelege cu numărul locuitorilor respectivi, și care va primi de la comună și de la stat câte o subvenție suficientă pentru bunul progres ... cu inițiativa privată! Bravo!... Nu, domnule! destul cu inițiativa privată, care i-am văzut cât de triste consecințe! Nu! Statul este dator să se gândească, în sfârșit, să ia inițiativa; căci e păcat! suntem părinți!... — Atunci, să ducem o campanie prin presă... — S-o duceți, domnule! asta e datoria ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>