Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ADÂNC
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 811 pentru ADÂNC.
Alexandru Macedonski - Sonetul puterii
... Alexandru Macedonski - Sonetul puterii Sonetul puterii de Alexandru Macedonski Târnăcopul, pila, mâna, mușcă stânca cu-ndârjire. Vâna de-aur bănuită e adânc în munte-ascunsă... Strălucirea ei curată nicăieri nu e răspunsă, Ci mereu se depărtează, ca furată de-o vrăjire. Mă cuprinde, câteodată, o-ntristare ș ...
Alexandru Macedonski - Sub stele
Alexandru Macedonski - Sub stele Sub stele de Alexandru Macedonski În noaptea naltă Ce s-a lăsat peste natură Se-ntrezăresc prin frunzătură Stelare-adâncuri ce tresaltă. Întregi sisteme De nebuloase siderale Răsar din lumile spectrale Ca ofilite crizanteme. În sus spre ele A gândului mitraliare C-o uriașă cutezare Străbate țintă printre stele, Dar noaptea naltă, Ce stăpânește neclintită, Se duce vecinic negrăbită De la o lume la
Alexandru Macedonski - Vaporul morții
Alexandru Macedonski - Vaporul morţii Vaporul morții de Alexandru Macedonski Între nori și între apă se ducea fără-ncetare Rătăcit din orice cale sub trăsnitul lui catart; Valuri-valuri dând năvală și smucindu-l tot mai tare Îl făceau să șovăiască peste pântecul cel spart. Vântu-n funii șuierându-și uriașa simfonie Alerga săpând prăpastii în adâncul guraliv, Răspândind în largul mării o-ndârjită ironie Printre urlete grozave de dușman nemilostiv. Noaptea neagră de pe valuri îl vedea ca o nălucă Punct mai negru pe cerneala orizontului rotund, Fără om ca să-i dea suflet, fără minte să-l conducă Peste unda lătrătoare de la creștet pân-la fund. Călătorii și matrozii putrezeau pe puntea rece, Frunți albastre, buze vineți, pumni închiși și ochi sticliți, Toți muriseră de-a rândul; cinci și șase, opt și zece, Și zăceau, mormane-nalte, galben-verde muceziți. Repezi fulgere prin noapte albăstreau de răutate, Spintecând în larg văzduhul sub tăiușul lor de foc, Și-n zigzaguri ce iau văzul prin colori amestecate Se stingeau șuierătoare într-al valurilor joc. Câte-un chip ieșea deodată pentr-o clipă în lumină Când de om trăit pe mare sub un vânt argăsitor, Când de tânăr ...
Alexandru Macedonski - Vis de mai
Alexandru Macedonski - Vis de mai Vis de mai de Alexandru Macedonski Spre munți să merg, În zbor alerg Cu gândul, Și trec prin văi, Pe tainici căi, De-a rândul. Prin râpe-adânci, Pe nalte stânci, Prin sate, Degrab' zidesc Să locuiesc Palate. Dar tot cu zor Le și dobor, Și-n urmă, Ca Stan ori Bran, Mă fac cioban De turmă. Iar sub alun M-apuc să sun Din bucium. Înalții munți, Din tălpi, la frunți, Îi zbucium. Îndrăgostesc De-nnebunesc Pe Rada, Iar flori, panglici, I-aduc de-aici Cu lada. Întinerit Mă văd, uimit, În ciuturi Am păr bălai, E zi de mai, Sunt fluturi. Adese iar Un armăsar, În pripă, Mi-aleg pe plac, Și-n pulpe-l fac De țipă. Iar când pe cer S-aprind și pier Rubine, Să fugă-l las, Fără popas, Cu mine. Căci să tot zbor Un tainic dor M-apucă, Neîncetat, Uitând, uitat,
Alexandru Macedonski - Visul fatal
Alexandru Macedonski - Visul fatal Visul fatal de Alexandru Macedonski Nu mai am decât o sete, nu mai am decât un vis, Vis ce-n inimă cu sânge conturat îl țin închis; Orișiunde-l port cu mine, și c-o dulce voluptate Mintea mea îl recitește pe când inima mea bate; Negru, groaznic, fără milă, nu e-ntr-însul un cuvânt Ca să nu mă facă singur uneori să mă-nspăimânt; Ștreangul, fierul, focul, plumbul se-ntrețes să-l întocmească, Și-n zadar se-ncearcă unii din priviri să mi-l citească Înainte de momentul când... — Dar visul meu cumplit Dacă scris e să rămână un biet vis neîmplinit, Din adâncul ei cel umed, cu aceeași nendurare Groapa mea are să strige către ceruri:
Alexandru Vlahuță - În amurg...
Alexandru Vlahuţă - În amurg... În amurg... de Alexandru Vlahuță Vâslaș ce-aleargă împins în zare De oarba sete a fericirii, Pe câmp de ape fără cărare, Omul e pururi prad-amăgirii; Căci scris e dorul să și-l agațe Numai de umbre și de năluce, Ce-n a lui veșnic întinse brațe Zadarnic cearcă să le apuce. Și când viața abia-i o rază Atât de slabă și trecătoare, Când știe bine că-naintează Înspre-a pieirii de veci vâltoare, De ce vâslește și se răpede Cu-atâta pripă și nerăbdare Dup-o nălucă de foc ce-o vede Fugind în noapte-i, din zare-n zare? . . . . . . . . . . . . . . . Asta-i ascunsa firii dorință Ce-nspre repaus veșnic o-mpinge: Orice lumină i-o suferință; Scăpare-i noaptea-n care se stinge. Tremurătoare, viața bate, C-o frică oarbă și nențeleasă, La poarta păcii neturburate, Din care omul n-a vrut să iasă; Căci chinul vieții cine l-ar cere? Ce stea de sineși s-ar mai aprinde Când ar ști bine că i-o durere Din întuneric a se desprinde!... Unde mă duceți, visuri deșarte? De ce, luceafăr, te-afunzi ...
Alexandru Vlahuță - Ce fericiți am fi-mpreună!
Alexandru Vlahuţă - Ce fericiţi am fi-mpreună! Ce fericiți am fi-mpreună! de Alexandru Vlahuță Românul, an XXXI, nr 26, 27 iunie 1887 Noi nu ne-am spus-o dar, vezi bine Că ne iubim; și ochii tăi De mult așteaptă de la mine Să spun cuvântul greu dintâi. Când ne-ntâlnim, e-o fericire, Ce-am fost dorit-o amândoi; Nu-i limba-n stare să înșire Din ochi câte ne spunem noi! ... Se sorb, adânci și însetate, A noastre lacome priviri, Același gând și dor ne-abate, Aceleași tainice porniri. Ș-atâta ți-i de înțeleasă Cerșirea ochilor mei triști, Că te roșești, ca o mireasă, Clipești, nervos buzele-ți miști... Și dulce-mi cați o dezmierdare, Pe-ascuns un zâmbet îmi trimeți: În noi, întunecat, tresare Misterul veșnicei vieți. O, ne-nțelegem de minune, Cu cât ne întâlnim mai des, Și, totuși ne sfiim a spune Ce fiecare-am înțeles. De rămânem singuri vrodată, Stăm muți, cu ochii în pământ. Tu parc-aștepți înfiorată, Eu în deșert mintea-mi frământ... De ce nu vrei? ... Mai lesne-ți vine Să-mi faci tu cale la-nceput: Apropie-te blând de mine Și-ntinde- ...
Alexandru Vlahuță - Dormi în pace
... senine? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . A, ce mic, și ce netrebnic m-am simțit atunci-naintea Marii străluciri ce-n raze-i inima-mi scălda și mintea! Și adânc smerit, cucernic, pocăit în fața lunii, Slavă și-nchinare-adus-am bunului stăpân al lumii. Dormi, iubito, dormi în tihnă. N-am venit să-ți ...
Alexandru Vlahuță - Homo homini lupus
... Și nu-i alegere de armă. Sub pumnul grosolan al forței Dreptatea celui slab se sfarmă. Durerile vin tot mai multe, Mai mari și mai adânc simțite. De unde sapi lumina, curge Iar întuneric ce te-nghite. Un pas, un gând, o scăpărare, Și îndoiala te-nfioară. Pe umeri tot mai ...
Alexandru Vlahuță - Supt legea tunului
Alexandru Vlahuţă - Supt legea tunului Supt legea tunului de Alexandru Vlahuță I Ard, zi și noapte, marile furnale, În vastele uzine ale morții. Din mii de coșuri funerare torții Se-nalță limbi de flăcări infernale, Ce spun că toate-s șubrede pe lume, Că vremea-și sparge formele ei goale, Dând celui tare dreptul să se scoale Asupra celui slab și să-l zugrume. Se prăbușesc cetăți, credinți și pravili, Ce ni le-nchipuiam nestrămutate: Un vânt turbat asupra lumii bate, Pieire e, și rupte-s orice stavili... II Ce tristă și amară-nvățătură Din viforul acesta se ridică! Iar vei trăi, sărmane om, în frică, Iar te-a supus întunecata ură. Popoarele-nvrăjbite între ele Vor sta de-acum, ca fiarele, la pândă, Sub veșnica-narmărilor osândă, Cătând unul pe altul să se-nșele. Căci răni adânci, în veci nevindecate, Vor sângera-n tăcerea așteptării; Copii crescuți în setea răzbunării Vor duce-n luptă proaspete armate, Și iarăși vor acoperi pământul Mormanele de morți și de ruine, Și toat-a lumii trudă spre mai bine Ca pulberea va risipi-o vântul... III Lanț ruginit, verigă cu verigă, Iubirea dintre oameni se desface: Când fiara ...
Alexandru Vlahuţă - Valuri Valuri de Alexandru Vlahuță Visând împăratul să rupă hotarele ce-l îngrădeau, Și marea-i putere s-o-ntindă pe-ntregul pământ și pe mări, Tărie de vifor pusese în sufletul oștilor lui, Ca nici un vrăjmaș să mai poată cu armele-a-i sta împotrivă; Iar ochii de fiară flămândă rotindu-și-i peste cuprinsuri, Vedea cum noroadele toate în cale-i se pleacă-ngrozite, Vedea cum cetăți întărite, palate de piatră și domuri, Cu vâlva atâtor coroane, ca pleava se spulberă-n vânt. Ș-a fost un blestem pe ursita sărmanelor neamuri de-atunci, Că-n scrum și-au văzut prefăcută întreaga lor muncă de veacuri. Scrâșnind luptătorii, în iureș, ca iarba sub coasă cădeau, Năprasnic vârtejul pieirii din țară în țară trecea În urmă-i coloane de flăcări zbucneau din cetăți năruite Și-n vuietul crâncen al morții, sub negrele stoluri de corbi, Trufaș, împăratul călare, cu rânjet privindu-și isprava, Prin râuri de lacrimi și sânge, pe punte de leșuri trecea. Dar iată că tocmai în ceasul când brațele sta să-și întindă, Pământul întreg să-l cuprindă, un răcnet de leu, din adâncul Sălbaticei Asii, îi spune ...