Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AVEA LOC

 Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 1235 pentru AVEA LOC.

Vasile Alecsandri - Balta-albă

... un nor de colb ce zbura pe fața pământului, caii alergau ca și când ar fi intrat dracul într-înșii; căruța fugea încât nu mai avea vreme să scârțâie; roțile se alungau, săltând din hopuri în hopuri și azvârlindu-mă în sus ca pe o minge; surugiul țipa, vorbea, pocnea de ... mai tare. Deodată, cum ne coboram pe o costișă, șăuașul se poticni; roata de dinainte se izbi de el în repejune și se sfărâmă pe loc; iar căruța, răsturnându-se cu mine și lăsându-mă lat în mijlocul drumului, lângă bietul cal ce-și sclintise piciorul, fugi înainte la vale, cu ... nimic, pentru că, precum v-am spus, se aninase de coama lăturașului când i se poticnise calul. Cătam la dânsul, întrebându-l prin semne ce avea de gând să facă? dar el, bodogănind din gură ca un urs supărat și apăsânduși căciula pe ochi cu mânie, se descinse de brâu, legă ... cu capul plecat ca un osândit la moarte ce s-ar sui pe carul ghilotinei, și pornii iarăși în fuga mare, deși căruța nu mai avea decât trei roți și jumătate, deși postașul nu mai avea ...

 

Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu)

... Când valuri află un mormânt, Răsar în urmă valuri; Ei doar au stele cu noroc Și prigoniri de soarte, Noi nu avem nici timp, nici loc, Și nu cunoaștem moarte. Din sânul vecinicului ieri Trăiește azi ce moare, Un soare de s-ar stinge-n cer S-aprinde iarăși soare; Părând ...

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

... interplanetare. Timotin... Nu l-am mai văzut din Universitate. M-a recunoscut și a oprit trăsura. Se ducea la Mănăstirea Neamțului. Avea lângă el o femeie și patru fete. Oricât ai fi de spiritual și demonic, ceea ce nu-i cazul cu Timotin, nu poți fi decât ...

 

Vasile Pogor - Poezie

... palaturi, pustiirei trist lăcaș,     Ajung în curînd să fie cucuvearcilor sălaș.     Și pristolul întru care lacomul său proslăvea     Cu averea ce din lacrămi adunată o avea     Acel poliit cu aur, acel lucit cu pocost     Mîrșavilor tîrîtoare îl vezi pustiu adăpost.     Sala înfrumusățată cu orhestră de cîntat     Liliacului de noapte rămîne spre ...

 

Gheorghe Asachi - Iubirea de patrie

... sa pentru a desprețui iubirea de patrie. El zice: „Patria mea este lumea. Ungheriul cel mic, în carile sunt născut, nu poate avea drept de a fi preferat înaintea alegerei mele, fiindcă nu este mai presus de atâte alte țări, unde-i de asemene bine, ba ... către alții și mai aplecați a se îndatori între sine. Iubirea de patrie la o nație mare sau într-o mică parte de loc este pururea o simțire nobilă. Nu se află vreo nație cât de mică, carea să nu aibă strălucirile sale, precum domnitori, carii au crescut puterile ... locuri, nici să fie aceasta un cuvânt pentru a păstra ura cătră alte politii, alte provinții, alte nații. Un asemene patriotism, carile, în loc

 

Grigore Alexandrescu - O profesiune de credință

... mărindu-se pămîntul, lefile poate vor crește; Însă prinț strein nu-mi place, căci nu știe românește; Și cînd slujbe îi vom cere el de loc n-o să privească De sîntem boieri sau ținem de vro casă boierească, Ci d-avem talent, virtute, merite sau probitate, Calități din altă lume ... a țării veche lege Pe domn chiar și din opincă ne dă voie a-l alege; Și așa cu chipu-acesta de loc nu e de mirare Daca chiar și nouă rîndul ne-o veni din întîmplare. Autonomia-mi place, o voi cum e scrisă-n carte, O ...

 

Alecu Donici - Guraleiul

... scurt Și de a purure să fii înmărginită Cu o statornicie de lume părăsită! Atunci când dumneta ești tânără, nurlie, Și poți închinători avea încă o mie. CUCOANA ZAMFIRIȚA Vă mulțumesc de sfat, iar eu așa nu sunt; Mai bine să mă-ngrop de vie în mormânt! Pentru aceasta ... Arvinte. El încă au rămas, iar eu m-am depărtat: Vistiernicu-mi era un dușman ne-mpăcat. Așa sunt toți la noi: cum capătă vrun loc, Se pierd, se nebunesc... NOULEȚ Ba să mă ierți, mă rog! Că nu sunt toți așa: și mulți boieri cinstiți În slujba patriei i-avem ... Și banul purure îl ține cam ascuns. Vro două-trei moșii de zestre au luat, Apoi vro șase mii de gălbenași în aht! Asemene un loc și eu de mult doresc, Nădăjduiesc acum curând să-l dobândesc. NOULEȚ Nu cred că dumneata cu banii te însori? POSTELNICUL Să știi, boierule, c ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Irinel Irinel de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Așa am fost eu: să scriu tot ce-mi trece prin minte și să nu spui nimic oamenilor. Oamenii sunt teribili. Privire grea și vorbă cu atâtea înțelesuri... Nu pumnul, ci ochii omului mă sperie; prin ei, ca prin niște lunete, văd ce se petrece în adâncimea unei tăceri viclene. Da, sunt nesuferite aceste supape de lumină. Mi-e cu neputință să privesc în ele fără să mă cutremur. Așa m-am născut. Sunt mulți ca mine. Un singur lucru mă deosebește de ei: eu am priceput devreme de ce sufăr printre oameni, fără a-i urî, iar ei îi urăsc fără să știe de ce. După cum vedeți, nu sunt curajos — ferească Dumnezeu! — dar nici poltron. În fața unui revolver nu tremur. Dacă m-ați vedea cum mă reped printre muncitori — închizând ochii, bineînțeles, — desigur că m-ați crede un erou și n-ați înțelege deloc cum un asemenea cavaler să fie așa de timid în fața domnilor liniștiți și galanți. Dar când vorbesc cu o femeie frumoasă? Ah, femeile, femeile! Nu, nu, ele nu vorbesc ca noi, nu privesc ca noi, nu ...

 

Ion Luca Caragiale - Politică și cultură

... Această strânsură de năvală, care-și schimbă fizionomia în fiece zi, care n-are nici o nevoie mai presus de cele individuale, care nu poate avea o tradiție, și, prin urmare, în nici o împrejurare unitate de gândire și de simțire, este departe de a fi ceea ce se ... să folosească și altora decât acelor ce le-au ridicat. Artă, literatură, filozofie – astea sunt monumente pe cari nici nu poate, nici n-ar avea de ce, să le ridice o lume cum e cea de astăzi la noi. * Faptul că la noi statul este aproape totul si societatea aproape ... că, în loc de societatea așezată și-nchegată, n-avem decât o lume de strânsură, care își schimbă în fiece zi fizionomia, care nu poate avea porniri mai presus de cele strict utilitare, care nu poate avea tradiție nici unitate de gândiri si de simțiri. Cu toate astea, această lume de strânsură mișună aci dasupra unui element etnic hotărât. Sub tot acest ... nici nu are o altă arenă. Un cap'd'operă, un monument, presupunând că ele ar răsări așa ca prin minune din pământ, n-ar avea ...

 

Vasile Aaron - Anul cel mănos

... Ciocîrlia deșteptată         Vrea cătră nori să răsbată,     Zburînd să-nvîrte carigă         Și veselă pe sus strigă.     Cucului, ce amorțise         îi vedem gura deschisă     Dintr-un loc într-altul zboară,         Să suie și să pogoară     Cîntînd după a sa fire         Prin a capului clătire.     Turturica și porumbul,         Ce ... cîrduri de oi.     Melușeii aci sug,         Aci într-o parte fug     Și întorcînd înapoi         Se mestecă între oi,     Aci de maici depărtați         Și la un loc adunați     Joacă, sar și să aleargă,         Îți pare că vor să meargă     Ca o ceată de ostași         Făcînd porunciții pași.     Taurul de mult tăcu         Și ... petrecută.     Vierii cu ce tărie         Învîrtesc sapa prin vie !     Fiind de mult împărată         Și vița pe pari legată.     Gunoiul ce se cărase         Și-ntr-un loc să descărcase,     Între viță îl resfiră         La rădăcini îl înșiră     Și săpînd împrejur locul         Prin el înmulțește focul,     Focul, vara și căldura,         Care, precum e ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului

... să povestească. "Pe vremea când se înnodau iepurii de coadă și iepuroaicele își spălau mustățile în vârful stejarilor, în nu se știe ce parte de loc, o babă și-un unchiaș îmbătrâniseră fără să aibă copil. Bani aveau, bucate aveau, cirezi de boi și herghelii sumedenie. Unde zgâriau pământul, scoteau galbenul ... a Sfintei Vineri. Și cum se apropie de ea, Murga se trase înapoi spăimântată de-așa mândrețe, c-o fi având dobitocul abur în loc de suflet, dar văzul e tot văz. Peste porți, mai dincolo de ele, un palat în lumini de toate fețele, că nici penele de pasăre ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>