Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI (IN)DEPĂRTAT
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 379 pentru CEL MAI (IN)DEPĂRTAT.
Grigore Alexandrescu - Unirea Principatelor
... i, simbol sacru pe pământ; Cum în Vitleem odată stea din cer mântuitoare, Conducea pe-ncoronații cavaleri, din depărtare, De le marginile lumii, către leagănul cel sfânt. VI Când citim în vechea carte a istoriei străbune Virtuți mari, ilustre fapte ale nației române, Care inimă stă rece? care suflet ... pierde marea cauză română, Prin meschine interese ce-n mici inimi locuiesc; Timpul trece, omul piere, dar a patriei iubire E averea cea mai rară, cea mai
... Cutare. Ion punea scrisoarea în sân, punga la chimir sub cămeșă, apoi mergea pe jos, trei zile încolo și trei zile încoace, pe cărările cele mai drepte, pe poticele cele mai neumblate, mergea mai răpede cu picioarele lui haitișe decât ar fi mers altul cu picioarele drepte, și niciodată nu lipsea un ban, niciodată nu întârzia cu o oară ... de dimineață pănă-n sară și nici că mai obosea. Ș-apoi era evlavioasă, scumpa mea mătușă, și cu Visul Maicii Domnului totdeauna în sân. Mai ales dimineața era cu inima plină de umilință, când se închina dinaintea iconostasului: — Tatăl nostru carele ești în ceriuri, sfințească-se numele tău, facăse ... la un timp observai că de câte ori mă întorceam de acolo, trebuia să întâlnesc pe Ion prin împrejurimi, făcându-și feliurite trebi, însă tot mai trist și mai slăbănogit îmi părea. Oare nu cumva?... gândii eu în mine... Ce vorbă!... Ar pute să-i fie bunic, nu tată!... E cu neputință. Astfel nășteau ... că în acelaș timp și ea era cuprinsă de simțirea stranie ce mă turbura: și ea înțelegea că între noi e ceva care nu fusese mai ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... ce locuiește în sânul lor. Aprinși amândoi de o nobilă exaltare, deși poate cam părtinitoare, am declarat într-o unire că patria noastră e cea mai drăgălașă țară din lume, și neamul românesc unul din neamurile cele mai înzestrate cu daruri sufletești! Ce puternice simțiri se deșteptaseră atunci în noi, la dulcele și sfânt nume de patrie! Ce entuziasm măreț ne cuprinsese la ... eram de veseli; cât eram de fericiți atunci! Îți aduci și tu aminte? În ceasurile acele de scumpă nălucire, munții noștri ni se păreau cei mai nalți și mai pitorești de pe fața pământului; văile noastre, cele mai îmbelșugate cu holde și cu flori; apele noastre, cele mai limpezi; cerul nostru, cel mai senin; frații noștri de la munte, cei mai voinici și copilele românce, cele mai frumoase la privit, cele mai drăgălașe la iubit decât toate zidirile lui Dumnezeu. În ceasurile acele de patriotică pornire, oricare faptă istorică a strămoșilor creștea în închipuirea noastră ... vei minuna de fireasca frumusețe a pozei lui și te vei încredința că un zugrav n-ar putea nicăieri să-și îmbogățească albumul mai mult și totodată ...
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
... hohote de se răsuna câmpul. Acest lucru îmi aduse aminte de un provincial cu frica lui Dumnezeu, care, fiind întrebat la teatru de ce râdea mai tare decât toți, de vreme ce nu înțelegea nimic, el răspunse cu nevinovăție că râdea de râsul celorlalți și mai ales pentru că plătise zece lei. Cu toate aceste, fiindcă tot lucrul în lume trebuie să aibă un sfârșit, convorbirea noastră atât de fierbinte începu ... o întâmplare tristă sau grozavă, în care apa juca rolul cel mai însemnat. Câte înecări am știut, toate s-au istorisit cu un talent deosebit, mai ales că suvenirul Bistriței era încă viu. Acel al doilea vad l-am trecut cu o nepăsare eroică, fiindcă acum ne deprinseserăm cu primejdiile. Omul ... poate ierta neliniștirea care ne-a cuprins la cea întâi luptă a noastră cu o apă atât de înșelătoare ca Bistrița, mai ales că acea mică tulburare nu ne-a oprit nicidecum de a admira mai târziu frumosul și mărețul apus al soarelui. Un entuziasm poetic ne-a pătruns pe toți, până și pe judecător; căci priveliștea era vrednică ... ...
Ioan Slavici - Doi feți cu stea în frunte
... o vedeau pe dânsa stăpână; iară Lăptița, cea mai tânără soră, albă ca spuma laptelui și cu păr moale ca lâna mielușeilor, era frumoasă — mai frumoasă decât surorile sale împreună — frumoasă cum numai dânsa era. Într-o zi de vară, când razele soarelui erau mai stâmpărate, cele trei surori se duseră ca să culeagă căpșune în marginea codrilor. Pe când ele culegeau căpșunele, îndată se aude un șir de tropote ... era: era tocmai feciorul împăratului, venind ca să meargă cu prietenii și cu curtenii săi la vânat. Tot voinici frumoși, crescuți în șeile cailor, dar cel mai frumos și pe cel mai înfocat armăsar era... cine altul putea să fie?... Făt-Voinic, feciorul de împărat. Focul cailor se stâmpără în zărirea celor trei surori și călăreții deteră ... feciorul de împărat se arătă înaintea voinicilor și celorlalți curteni ai săi cu fața veselă și cu vorba pe de sute și mii de ori mai blândă și mai îndurătoare decât până acuma, dând de știre că de aici înainte multă vreme n-are să mai iasă din curte, fiindcă-l poartă inima să stea zi și noapte lângă soția sa. Era adică să se întâmple — din îndurarea lui Dumnezeu
George Coșbuc - Blăstăm de mamă
... a aduce!? Doi fii ai Lenei strigau Și din gură cuvântau: Pe Lenuța nu o da Și de noi n-o strămuta! Dar feciorul cel mai mic, Constantin, copil voinic, Lăcrima din ochi cu jale Și-așa-i zise mamei sale: Nu ești, mamă, cu dreptate Nici la soră, nici la ... e lumea lume N-a mai fost așa minune: Să meargă viul cu mortu Tot alăturea cu codru, Să meargă viul aproape Cu cel mort, ieșit din groape! Alelei! minune mare, Viu cu mortu p-o cărare! Constantin bine-auzea, Lenuța nu-nțelegea, Dar glumind așa zicea: Auzi, frate ... și satul lor, Plin de negură și nor. Când aproape-au fost de sat, Constantin a cuvântat: Lenuță! Cu-al tău căruț Vină mai câtelenuț, Căci eu cu-al meu călușor O să merg mai tărișor, Ca să dau mamei de știre Să-ți facă bună primire, Să-ți deschiză porțile, Să-ți aștearnă mesele, Să-ți umple paharele! Și ... cunoștea. Draga mea și-a mamei floare: Nu mă-ncred, că tu ești oare? Oh, că nice n-am visat, Că te-oi mai ...
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
... micului orășel ce abia atunci începuse, numai pe malul stâng al gârlei [4] , a se împlini ici cu gardul unei colibe de vecin, mai colo cu ulucele unei căscioare de brăslaș ori de scutelnic, mai dincolo cu zidurile unei case de boier sau boiernaș ajuns; trecu și prin Piața Mare, unde șetrele precupeților, scaunele măcelarilor și tarabele gelepilor [5] turci ... tacă-ți gura, nu vorbi de pomană, jupaniță, că doar nu vom rămânea, sărac de noi, râsul lumii, că adică nu s-a mai aflat dintre noi altul mai vrednic de domnie decât ăst pitic slut și șchiop! Râseră boierii cu hohote; dar Chiajna, turbată de mânie, smulse c-o mână vârtoasă de pe ... ființe iubite. Niciodată până atunci el nu văzuse așa fragede și dulci trăsuri în luptă cu suferința; niciodată sufletu-i nu se umpluse de o mai vie și mai îndoioasă îngrijare pentru o viață scumpă și dorită. Sta îngenuncheat și cuprins ca de un farmec dinaintea acelei zâne aromite, și vinele-i băteau cu ... auzind moartea lui Mircea, se grăbise, cu câțiva pribegi, să calce hotarul țării cu ura în inimă, cu disprețul izbândei pe buze, cu hotărârile cele ...
Gheorghe Asachi - Oaia și mielul
... păr. C-un cuvânt, fără-ndurare Toți pre tine te urăsc, Ș-abia traiul îți răsare, Iacă-ndată îl răpesc! Chiar în contra însuși firei, Mai bătrână eu fiind, Tocma-n mezul ominirei, Tinerel te văd pierind. Însă mielul, c-umelință, Zis-au: Maică, al mieu odor, Cea mai mare a mea dorință Este tânăr ca să mor! Decât asta, a mea soartă Fi-v-atunce mult mai
... Un op, pe care anii-l îngropară Sub comentarii sterpe și pedante, Ce-mi fac contemporanii de ocară... — Cum, tu, ești tu nefericitul Dante, Cel care-a Morții jalnice mistere Le-a evocat în rapsodii vibrante? Nu pot, Maestre, nici n-am precădere Să te slăvesc ... carte plină de elucubrații Și câteva sonete monotone. Dar lui Virgiliu i-ai intrat în grații (Adăugai, văzându-l că rezistă), — El se purta mai bine cu confrații... — Epoca voastră materialistă Mi-a zdruncinat credința de-altădată, — O-ntoarse el. Infernul nu există, Sau cel puțin eu unul niciodată Nu l-am văzut decât cu ochii minții, Orbit de-o superstiție uzată. Eu, lui: — Acestea-s roadele Științei! Concepția ... păru ciudată. Cuprins de-un fel de vagă presimțire, Pândii pe-ascuns figura-i nemișcată. — Nu m-ai luat cumva c-un plan subțire Mai adineaori când ziceai, Magistre, Că Iadul nu-i decât o-nchipuire? El, mie: — Văd din vorbele-ți sinistre Că-n orice caz, Infernul pentru ... mi-a răspuns cu voce funerară: — De ce te porți acum ca fariseii, Au vrei să-mi faci fantoma de ocară? Privește ...
Anton Pann - Norocul și mintea
... 0 scoase din locu-i, ca un ghigant tare, S-a deșchis sup dînsa o gaură adîncă, Ca de vro doi stînjeni și mai ceva încă, Care avînd scara ca de pivnicioară, Pe trepte-nlăuntru pe loc cum coboară, Vede, grijit bine, ce nu mai văzuse, Și patruzeci chiupuri frumos în rînd puse. Ardică la toate capacele grele, Să uită și vede niște pietricele, Adică : într-unul era diamanturi, Într ... bogăție dacă ei văzură Fără socoteală și peste măsură, Avuta lor marfă pe loc lepădară Și d-acele pietri scumpe încărcară, Alegînd ei numai cele mai frumoase, Care socotiră că sînt mai prețioase. Nici nu așteptară să se lumineze, Ci plecară-ndată să se depărteze, Lăsînd pe ciobanul cu plosca în mînă Și privind la dînșii răzimat ... duse Și împărătesii despre toate spuse, Își arătă încă gîndul său și dorul Pentru încuscrirea cea cu negustoiruL Și împărăteasa n-a fost mai cu minte, A găsit cu cale aceste cuvinte, Și mai vîrtos zise că această treaba Fără-ntîrziere să se facă-n grabă, Ca nu cumva asta mare norocire S-o soape din mînă cu vro ...
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
... inimii. Eu am intrat aici cu comisia chemată de chelnerul otelului, care a auzit în odaia d-tale o împușcătură... El voi să mai adauge ceva, dar se opri subit pe loc și, ridicând nasul, părea că adulmecă spre ușa încuiată a odăii megieșe. Prin bortița cheii ... fum. — Arde în acea odaie, exclamă medicul, căci se aude fum de petică aprinsă. Polițianul ieși cu grăbire afară întorcându-se peste scurt cu mai mulți chelneri. În tot otelul se făcu un vălmășag haotic. Ușa închuiată fu deschisă și noi toți năvălirăm în odaia de unde ieșea fumul. El ... nespus de adâncă, un chin precum îl produc numai giganticele patimi sufletești. Privindu-l, nu simțeai înfiorarea, ce o produc de altfel trupurile moarte, ci mai vârtos un fel de compătimire duioasă, precum o simțești la despărțirea de un bun prieten ce a repausat. Chelnerii deschiseră fereastra, ca să ... un pericol. Comisia hotărî așadară a-l elibera din casa de nebuni. Pasul acesta poate că a fost greșit, căci, nestând mai mult sub nici o controlă, a terminat prin a-și curma firul vieții. — Fie cum va fi, formalitățile anchetei trebuie ...