Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru COBORÎ
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 544 pentru COBORÎ.
George Topîrceanu - Romanță în stil vechi
George Topîrceanu - Romanţă în stil vechi Romanță în stil vechi de George Topîrceanu Se stinge amurgul cu roșii văpăi, Și noaptea de vară Coboară-n tăcere pe munți și pe văi, Înaltă și clară. La marginea apei să-și caute vad O turmă s-abate. Răsare și luna din codri de brad, În singurătate. Măicuțele-n umbra părerii de rău Se duc să se culce; Din vale s-aude un glas de pârău Sălbatic și dulce. Odihna s-așterne pe sfântul lăcaș Din vremea străbună. Și numai o fată cu dor pătimaș Mai cântă sub lună. Iubitul și-așteaptă s-o prindă în braț La poală de munte, Și lung s-o sărute cu dulce nesaț, Pe ochi și pe
Gheorghe Asachi - Minciunile Minciunile de Gheorghe Asachi Într-o sară foarte lină În primblare am ieșit, La Copou, lângă grădină, Să răsuflu-aer dorit. Când, văzut-am deodată La stat mare o figură, După modă îmbrăcată. Dar, precum fac cii săraci, Purta-n umere desaci. Dar nu am însemnat Di-i femeie au bărbat! Mă mir d-acel venetic Și întreb atunci de nume. Stahia-mi răspunde: N lume Intrigă oameni-mi zic. În această țărnă bună Straturi samăn de minciună; De calumnie, de crezare, Grânul meu amestec are; Nâobosită-n lucru sânt, Dintr-un trec la alt pământ, Însă nicăire nu-i Ca pe malul de Bahlui, Pământ gras pentru minciune, De se face de-a minune. Ș-apoi tot aici, c-un preț Foarte bun, astfeli nutreț Să întreabă și să cată Ca o poamă delicată. Pentr-acest product mănos Orice timp e priincios; Săcetă au umezală Niciodată-i dau sminteală. După-această, a sa mână Iute samănă-n țărână; Un grăunte nu se pierde, Iată tot ogoru-i verde. O minune! Ntr-un minut Ierburile au crescut; Înfloresc, ș-apoi pe loc Amu spicele se coc, Încât toat-acea câmpie Au produs ...
Gheorghe Asachi - Musca și carul
Gheorghe Asachi - Musca şi carul Musca și carul de Gheorghe Asachi La ocazia compunerei Regulamentului organic București, 1830 La amiază, pe căldură, Se urcau pe drum la munte Șase harnici cai de frunte Înhămați la o trăsură. Spre-a o face mai ușoară, Toți drumeții se coboară; Caii însă asudau, Opinteau și iar mai stau, Când o muscă foarte iute Au venit să le agiute. Bâzâind pe ii îndeamnă Și prin aer drum l însamnă; Unde coama nu agiunge Pe rând caii tot împunge. Carul dacă naintează, Crede că-nsași ea l-au tras, Și-nmândrită-apoi s-așază Cărăușului pe nas. Iar de stă la vre o râpă, Musca-atunci se face foc: Zboară,-mpunge,-njură, țipă Că stau roatele pe loc, Ca bătrânul capitan, Ce în cruntă bătălie Cătră un asalt îmbie Pe aprodu al său oștean. Mai oftează musca mică Că povara nu-i rădică Și că dintre călători Nu-i dă nime agiutori, Dar l-a sa bâzâitură Nici pic caii iau aminte, Ci pășind tot înainte Suie-n deal cea grea trăsură. Atunci musca, stând, li zice: Să ne răsuflăm aice Dup-atâta osteneală! Ș-apoi fără de sfială Li ...
Gheorghe Asachi - Omul literat
... oameni pe sțenă, sau că învață prin istorie; aducând la templul artelor a sale pârgi, el nu va căuta de a coborî pe concurenții (râvnitorii) săi în a sa cale, nici va defăima lucrările altora pentru de a înălța pre ale sale. Ochiul ...
Gheorghe Asachi - Pentru compunerile poetice în limba națională
Gheorghe Asachi - Pentru compunerile poetice în limba naţională Pentru compunerile poetice în limba națională de Gheorghe Asachi Imitație Tinerel și verde dafin împlântat-am dinioare Și-nălțat-am cătră ceriuri cu rugi pofte umelite, Ca să vadă și românii cele ramuri înflorite, Ce urzesc cununi de laudă și dau numelui lucoare. Am rugat pe blândul Zefir ca din nori să se coboare Și pre el să-ntindă vara a lui aripi aurite, Și ca barbara fortună, strânsă în obezi cumplite, Să nu aibă vro putere ca în urmă să-l oboare. Știu că timpuri multe încă tupilată viețui-va Astă arbore în codruri ce pre Dacia umbrează, Dar măcar târzie foarte, spre ceri mândră răsări-va, Când prin Pronie, de unde soarta gintelor derază, Român vrednic de cunună doară între noi veni-va, Precum după oarbă noapte răsar line-a zilei
Gheorghe Asachi - Vulpea și țapul
Gheorghe Asachi - Vulpea şi ţapul Vulpea și țapul de Gheorghe Asachi Un bărbos țap cornuratic, Cu o vulpe, dineoare Se dusesă la varatic Ca să facă-o vânătoare. Țapu-i tont, dar fumuratic, Soțul său e viclean practic. Însetați ambi de căldură, Într-un puț s-au coborât; După ce prin beutură Pofta lor au răcorit, Zis-au vulpea: En, cumătre, Nu-i destul a s-adăpa; Dintr-aceste oable petre Oare, zi-m, cum vom scăpa? Deci eu cred ca să te faci Țap cu minte și ghibaci Și-n a puțului părete Brâncele-ți întinde drept, Apoi eu pe a tale spete Și pe cornul înțălept Voi sui și pănă-n sară Teafăr te voi scoate-afară. Atunci țapul au strigat: Bravo, ce plan minunat! La aceste câtu-i Prutul Nu m-agiungea priceputul! Însă vulpea nu se-ncurcă, Ce din puț pre țap se urcă Și agiungând sus pre pământ Face țapului cuvânt Prin îndemn cătră răbdare, Ce-i virtute foarte mare, Zicând: Dacă maica fire Dramuri ț-ar fi dat de minte Măcar cât în barbă-ai fire, Apoi în puț mai nainte De-a intra tu ...
Grigore Alexandrescu - Candela
Grigore Alexandrescu - Candela Candela de Grigore Alexandrescu Tăcerea e adâncă și noaptea-ntunecoasă; Norii ascund vederea înaltelor tării, Ș-a stelelor de aur mulțime luminoasă Ce smălțuiau seninul cereștilor câmpii. Numai religioasa a candelei lumină Aprinsă de credință, și limpede și lină, Lua citit într-o singură silabă. Lucește înaintea icoanei ce slăvesc. Emblemă-a bunătații, mângâitoare rază, Ea parcă priimește și parcă-nfățișează, Rugăciunile noastre stăpânului obștesc! În minutele-acelea când sufletul gândește, Când omul se coboară în conștiința lui, Ca unei inimi care cu noi compătimește Frățeștei ei lumine durerea mea supui. Câte chinuri ascunse, câte lacrimi vărsate Au avut-o de martor, și i-am încredințat! Câte dorinți smerite și neînființate Am tăinuit de lume și ei am arătat! Dumnezeu ce de față pe cruce se arată, El care-a nedreptății e pildă de-ngrozit, Îmi spune că-nainte-i se va vedea odată Cel ce nedreptățește cu cel nedreptățit. Atunci creștinu-acela, cu fruntea în țărână, Dar cu otrava-n buze, și cu fierul în mână, Umilit ca să-nșale și blând ucigător, Tronul dumnezeirii cum va putea să-l vază, Când la un semn puternic se ...
Grigore Alexandrescu - Polovraci
Grigore Alexandrescu - Polovraci Polovraci de Grigore Alexandrescu Cu toate că mănăstirea Polovracilor nu este din cele însemnate ale Micii Valahii, dar poziția ei și frumoasa peșteră de stalactiți ce se află acolo o fac vrednică de băgare de seamă. Ea este așezată pe o întinsă câmpie, între 2 stânci care încep două șiruri de munți și ale cărora coaste cenușii și vulcanice se văd de departe; între ele în vale curge râul Oltețul, care printr-un fel de urlet sălbatic devedește rudenia ce are Oltul. Biserica este pe malul din dreapta, are curți de zid și vreo 5 Â 6 chilii, care slujesc de locuință unui gros arendaș. Nici un călugăr nu se află acolo, afară de preotul orânduit pentru slujba bisericii. Această mică mănăstire s-a fondat pe la anul 1640 de jupân Danciu Părăianu și Stan, marele postelnic. Acești boieri erau din numărul acelor ce se ridicaseră asupra lui Leon I, sub comanda aghii. Norociți în bătălia de la satul Ungureni, ei se biruiră la Persiceni și își găsiră scăparea în mănăstirea Tismanei, de unde fugiră în Transilvania. Apoi, pe la anul 1633, se întoarseră cu șeful lor, care era chemat de dorința obștească, și ...
Grigore Alexandrescu - Privighetoarea și măgarul
Grigore Alexandrescu - Privighetoarea şi măgarul Privighitoarea și măgarul de Grigore Alexandrescu Nenorocita privighitoare Cînta-n pădure a ei durere, Natura-ntreagă da ascultare, Tot împrejuru-i era tăcere. Alții în locu-mi ar descri poate Acele tonuri neimitate, Glasul acela-nmlădiitor, Ce c-o-ntorsură lină, ușoară, Treptat se urcă și se coboară, Plin de simțire, plin de amor. Eu vă spui numai că despărțirea Și suvenire pline de jale, Că nedreptatea, nelegiuirea Era sujetul cîntării sale. Un măgar mare ce-o ascultase, Și ca un aspru judecător Capul pleoștise, sau rîdicase Cîte-o ureche,-n semn de favor, Ieși-nainte să-i dea povață, Și c-o neroadă încredințare: „Am fost — îi zise — aci de față, Dar, zău, nu-mi place a ta cîntare. Cu toate-acestea, am nădejdi bune, De nu îți pare lucru prea greu, La niște reguli a te supune, Luînd de pildă cîntecul meu.“ Atunci începe cu bucurie Un cîntec jalnic și necioplit, Încît de aspra lui armonie Toată pădurea s-a îngrozit. Privighitoarea, fără sfială, Zise: „Povața e în zadar; Căci d-aș urma-o, nu e-ndoială Că ...
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia Umbra lui Mircea - La Cozia de Grigore Alexandrescu Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate: Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc, Ș-ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirei în cadență îl izbesc. Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă… pîntre iarbă să strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. Este ceasul nălucirei; un mormînt se desvălește, O fantomă-ncoronată din el iese… o zăresc… Iese… vine către țărmuri… stă… în preajma ei privește… Rîul înapoi se trage… munții vîrful își clătesc. Ascultați!… marea fantomă face semn… dă o poruncă… Oștiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez… Glasul ei se-ntinde, crește, repetat din stîncă-n stîncă, Transilvania l-aude, ungurii se înarmez. Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute, Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit, Virtuți mari, fapte cumplite îți sînt ție cunoscute, Cine oar’ poate să fie omul care te-a-ngrozit? Este el, cum îl arată sabia lui și armura, Cavaler de ai credinței, sau al Tibrului stăpîn, Traian, ...
Iacob Negruzzi - În dulcea lună mai
Iacob Negruzzi - În dulcea lună mai În dulcea lună mai de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție În dulcea lună Mai când iarba-n câmp răsare Și vesel de plăcere tot sufletul tresare, Eu singur în mâhnire, în suferinți și chin Vărs lacrimi de durere și mult amar suspin. În dulcea lună Mai când tainic luna plină Și mii de mii de stele pământul însenină Pe cerul vieții mele s-adună negri nori Ce-ntunec-al meu suflet și-l umplu de fiori. În dulcea lună Mai când păsările cântă Și armonii divine natura toat-încântă În mine-un glas de jale se plânge disperat Ca viscolul de iarnă ce urlă-nfricoșat. În dulcea lună Mai când dulci și calde raze Din soare se coboară și totul înviază Eu palid, in tăcere, plec fruntea la pământ Și-ndrept a mele gânduri spre recele