Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DUCE (SPRE)

 Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 673 pentru DUCE (SPRE).

Andrei Mureșanu - Eremitul din Carpați

... nu însă virtuoasă, Că-n lume e vârtute a fi domn pe simțiri. Nici cred că e deșeartă a omului silință Spre tot ce mintea-ncearcă, geniu-i deplinit, - Străbate apa-n piatră și stric-a ei ființă, De ce nu chiar și omul cu ...

 

George Topîrceanu - Epilog (Topîrceanu)

... George Topîrceanu - Epilog (Topîrceanu) Epilog de George Topîrceanu Lângă țărmul tristei mări M-am oprit pe-o stâncă. Apa tremură spre zări, Verde și adâncă. Sufletu-mi, împovărat De-o iubire moartă, Se ridică ne-mpăcat Și cu el o poartă, Cum își duce

 

Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala

... această mizerabilă leafă nu are miraculosul dar al monedei zburătoare din timpii pietrii filosofale [3]. La primul debut al aventuroasei sale juneți, gentilomul nostru o duce binișor: înșală pe croitor, pe cizmar, pe ospelier și chiar pe birjar; iar leafa o ține numai ca să nutrească amorașele sale cu fetele de ... pălărie bombĂ©e [13], înfășurat într-o manta tăiată dupe moda carbonarilor și cu galoși de gumelastic în picioare, sta lipit de ușa galeriei ce duce la bucătăriile caselor lui Hötsch et MĂ¼ller pieptănarul. Daca cineva ar fi privit cu băgare de seamă pe acest june, ar fi descoperit ...

 

Ion Creangă - Povestea poveștilor

... și zi bogdaprosti că ți-am deschis ochii ce să faci… Țăranului atât i-a trebuit. Dă babei ce-i făgăduise, apoi se duce acasă, își pune scoarțele la car și-l înfundă bine, înjugă boii, se întoarce la ogor, încarcă un car zdravăn de pule — și la ... O cucoană văduvă, auzind așa vorbe din gura țăranului, trimite o slujnică să-l cheme la dânsa ca să-i deie un colb… Slujnica se duce și-l cheamă pe țăran. Și cum vine țăranul, cucoana îl și ia la trei parale, zicând: — Dar bine, măi țărane, ce porcării spui ... întru în dihonii cu lumea din pricina lor. Încaltea dac-ar fi de parte femeiască, le-aș ține pentru mine, dar așa… Și odată se duce la car și alege un știulete de puloiu, care era mai mare, și cu dânsa de-a dreptul în casă la cucoană. â ... iertați dumneavoastră? Și atunci el, pocit la gură sau naiba îl mai știe cum a fost, a blagoslovit cu amândouă mânile spre ogorul meu din treacăt, zicând: Pule să dea Dumnezeu să se facă. Și cum vedeți dumneavoastră, pule s-au făcut, cinstită cucoană. Și iac-așa ...

 

Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău

... lumina aerului. Atras de frumuseța acelor stânci, Costin se urca încet și greu în urma călăuzului pe o potică strâmtă unde abia găsea destul loc spre a-și așeza piciorul, având în dreapta muntele ce se înălța ca un zid deasupra capului său, și la stânga o prăpastie fioroasă ... alt rând mi-am sclintit un picior, ș-acuma o să ne prindă furtuna. — Unde vezi furtuna? — Ian uită-te colo hăt departe, spre dealul Măgurii. — Ei bine? — Nu vezi nourul cel negru cum vine ca un balaur peste noi? Vai de oasele noastre, dacă n-om ... și nu te prea uita în jos... Bine-mi spune tata că nu-i loc curat aice. Costin, simțind pericolul, își grăbea pașii cât putea spre a ajunge mai curând la locul de scăpare. Fulgerele îi sclipeau pe dinaintea ochilor, și nourii, spărgându-se într-un șuvoi de ploaie ... putu face nici un pas înainte. Cărarea era ruptă în două. O râpă înfricoșată sta deschisă înaintea sa, prin care era cu neputință să treacă spre a ajunge la celalalt capăt de cărare. Atunci el se crezu pierdut. Având în față și în stânga râpa, în dreapta zidul, obosit ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII

... pofta l-învinge, Pănă de lucru străin s-atinge. Deci pentru că râvni el îndată Când văzu, nu este dracu de vină, Ci voia lui spre rău adâncată!... Pentru ce-omenirea nu-ș' alină Întia porneală, ci-ș' arată Plecătura-inimii vederată? Copila ce vede-întii pe-un june Frumos care ... învață Cum să face popas oștenește, Ca să poată pănă dimineață Durmi fără grijă. Rânduiește Apoi împrejur străji păzitoare, Ca vrăjmașul să nu-l împresoare. Spre-aceasta el dintru toți aleasă Pe cei mai îndrăzneți și mai tari Și zisă: ,,Fiind pădurea deasă, Au știm noi de nu să-află tâlhari ... ținea ochii-închiși Ca să nu-și vază cruda pierire, Țipa și să văieta morțiși Socotind că doară vor sosire Ceialalți a lui spre-ajutorință, Să-l scoață din mâni fără credință. Întracea de-atâta strigătură Tot codrul răsuna pe-împregiur, Iar' ursul după cea căzătură, Mănios și mormăind ... acolea năpasta sare Și li să pune tocma-în cărare, Căci, după ce cătră miază noapte Cetele-împrăștiate s-adunasă Ș-a călători spre noao fapte Pe câmpul de-alung ei apucasă, De iznov și fără veste,-o mare Să făcu-între dânșii turburare. [12] Și-ar fi dat ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... și crapi, îi sărau în poloboace, și după ce se murau în salamură, scoteau costrășii și crapii cei Porc sălbatic solitar. mai mari din poloboace, spre a-i usca la soare. Acest product e o marfă foarte profitabilă, ce se vinde cu mii și mii de kilograme în toată ... Dunării, unde apele râului se întâlnesc cu apele Mării Negre. Atunci acești pești co­losali ies din mare și se suie în contra curgerii Dunării, spre a-și depune pe malurile ei și prin stuf icrele. Atunci cete nenumărate de acești pești foiesc bezmetici, adică amorezați, căci Cupidon, cum ... lun­trele, în care se suie și acei din apă. Și acuma începe cel mai ciudat sport pe suprafața apei. Pescarii își dau toate silințele spre a trage victima la mal. Lup­ta ce se-ncinge acuma e nespus de interesantă: când pescarii câștigă distanță, când monstrul, care cu ... prin câteva lovituri cu vâslele peste cap, este ucisă și scoasă pe uscat, transportându-se apoi la Bazargiuc. De este însă a se duce mai departe, apoi n-o ucid, ci îi bagă în baftă un burete muiat în spirt care, amețind-o, îi paralizează mișcările convulsive, și în ...

 

Ioan Slavici - Mara

... din șapte ținuturi. Dar lucrul cel mare e că Mara nu-ți iese niciodată cu gol în cale; vinde ce poate și cumpără ce găsește; duce de la Radna ceea ce nu găsești la Lipova ori la Arad și aduce de la Arad ceea ce nu găsești la Radna ori la ... a căreia vedere cei bolnavi se fac sănătoși, cei săraci se simt bogați și cei nenorociți se socotesc fericiți. Mara, deși creștină adevărată, se duce și ea câteodată la biserica aceasta, dar se închină creștinește, cu cruci și cu mătănii, cum se cuvine în fața lui Dumnezeu. Că icoana face ... n-au tată; e săracă și ea, c-a rămas văduvă cu doi copii; cui, Doamne, ar putea să-i lase când se duce la târg?cum ar putea dânsa să stea de dimineață până seara fără ca să-i vadă?cum, când e atât de bine să-i ... o face numai pentru ziua trecută, ci pentru toată viața. Scăzând dobânda din capete,ea pune la o parte banii pentru ziua de mâine, se duce la căpătâiul patului și aduce cei trei ciorapi: unul pentru zilele de bătrânețe și pentru înmormântare, altul pentru Persida și al treilea pentru Trică.Nu ...

 

Mihail Kogălniceanu - Nou chip de a face curte

... Nu crezi că citești romanul colanului zeei Vinerei? Dacă drăgălașul nu-i destul de voinic să facă un asemene pas, aleargă la cimpoieș, care se duce de spune fetei, în versuri întovărășite de cimpoi, că cutare flăcău moare, piere pentru dânsa. Oare acest fel de declarație nu-ți place mai mult ... cu mătasă. După aceste exerciții cavalerești, toți se duc la biserică, la cununie; mirele și mireasa stau pe un covor, sub care sunt aruncați bani, spre a arăta că calcă în picioare toată mărirea străină, căutând numai fericirea casnică. La punerea cununilor, un nuntaș aruncă în toate părțile nuci ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea

... vreun pârjol v-aduce? Nu știu... Dar a lui urmă neștearsă-n veci va fi Și oricând călătorul pasul p-aci-și va duce, Oprindu-s-o să zică: "Odat-a ars aci." Ah! fie-n veci ca focu-mi să n-aibă vreun nume, Străin și ... unde oare vine, Dincolo el de față să se vedească bine Ș-acolo să m-arate și eu cine am fost. Fi-mi-va el spre osândă? Fi-mi-va spre răsplătire? Dragoste e ființa-i, rază de nemurire, Fala vieții mele și însuși al meu post. III Sub degete-mi răsună, liră, te-nfiorează, Spune ...

 

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași

... lumii trăia în eternă pace, Și la care și Zefs însuși al cerului împărat, Pe când de răzbeluri crunte se mâhnea, se supăra, Își întorcea spre el ochii și de el se bucura. În acești munți de-ntâmplare o tabără călătoare Din Franța nimerise în timpul unei furtuni, Unde sosind n ... turmele mai plodoase, nici munții mai roditori, Nici a izvoarelor ape mai limpezi și mai cu gust, Nici pot ca să-mi inspireze spre a te iubi mai mult? De te-i duce, pierd speranța vieții mele ce se stinge, Căci inima mea îmi spune că nu am să te mai văz. Așadar, să-ți fie milă de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>