Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FACE PE GROZAVUL
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 313 pentru FACE PE GROZAVUL.
Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere
... se dădea cel puțin a înțelege, între membrii tineri, că, de exemplu, Faust cu greu ar putea fi în vreun alt punct de pe glob atât de adevărat priceput și exact prețuit ca în cercul Convorbirilor; iar cine trecuse pe la cursurile maestrului unic Maiorescu rămânea sigur că poate vorbi cu definitivă indulgență despre Oxford, Paris ori Goettingen. Se formase astfel, în sânul acelui cerc ... adesea rudimentară, e, la Caragiale, execuție artistică: de la schițele din Claponul apare caracterizarea intensă prin dialog, care dă povestirii relieful și iuțeala aceea unică. Pe Caragiale l-am auzit adesea clasându-se printre moraliști, în înțelesul pe care cuvântul îl are în uzul francez: constructor adică de tipuri și portrete, și e sigur că versurile lui Boileau din fruntea Copiilor de pe ... la Biserica dintr-o zi și artist dramatic, nu pronunță niciodată curat numele proprii străine și neologismele; grecul creditor turbat, care umblă să-l împuște pe Millo, iar când îl întâlnește, îl mai împrumută cu zece galbeni, că altfel n-ave țe munca astăzi; păcăleala cu chinoroz a ilustrului ... ...
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
... mici, cu mustăcioara cânepie, tunsă"... "Câțiva ani, cucoana Lina, așa o chiamă pe văduvă, a purtat o broșa cu fotografia lui, dar nu pe smalț; de hârtie, cu sticlă deasupra. Din ce în ce chipul a ieșit, până nu s-a mai deosebit de loc ... Sfinții-Apostoli, case gemene, sistem vagon, una în fața celeilalte, amândouă cu totul la fel, în afară de un singur lucru : curtea celei din stânga, pe care o locuiau proprietarii îmbuca fundul celei din dreapta, închiriată unui becher bătrân pe o mie-două-sute de lei. Poate ce-l făcuse pe Gogu Nicolau să se însoare cu Elena Zaharescu, fuseseră acele case, la cari cred că, în felul pisicesc, ținea mai mult decât la stăpâna lor ... în care s-au suit împreună ca să se întoarcă la București. La Câmpina, Gogu Nicolau a cumpărat două ciorchine de cireși legate pe bețișoare ca să le ducă acasă. Când au ajuns în gara de Nord, pe înnoptate, au ieșit prin gangul din stânga, ca să ia, în dosul gării, tramvaiul roșu, de Luther, 12, să-i lase la Casa de Depuneri ...
... Mara-și scoate șatra și coșurile pline în piața de pe țărmurele drept al Murășului, unde se adună la târg de săptămână murășenii până de pe la Sovârșin și Soboteliu și podgorenii până de pe la Cuvin. Joi dimineața ea trece Murășul și întinde șatra pe țărmurele stâng, unde se adună bănățenii până de pe la Făget, Căpălnașși Sân-Miclăuș. Vineri noaptea, după cântatul cocoșilor, ea pleacă la Arad, ca ziua s-o prindă cu șatra întinsă în piața cea ... facă fel de fel de farmece pentru ca boala să-și vie la leac, săracul să-și găsească sprijoana și nenorocitul să se fericească. Bine face dar lumea care vine la Maria Radna să se închine, și Marei îi râde inima când pe la Sfinte Mării timpul e frumos, ca lumea să poată veni cale de o săptămână de zile, cete-cete, cu praporele în vânt, cu crucile ... și o căutătură aspră și scrutătoare, dar se muia când vedea lacrimi de văduvă: ea a stăruit ca maica priorița s-o primească pe Persida și pentru numai cincizeci de florini pe an, ba mai și alergat ...
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... Și a pus părintele pravilă și a zis că în toată sâmbăta să se procitească băieții și fetele, adică să asculte dascălul pe fiecare de tot ce-a învățat peste săptămână; și câte greșeli va face să i le însemne cu cărbune pe ceva, iar la urma urmelor, de fiecare greșeală să-i ardă școlarului câte un sfânt-Nicolai. Atunci copila părintelui, cum era sprințară și plină de ... m-a gătit de ascultat, și câte au să mai fie! Și unde n-a început a mi se face negru pe dinaintea ochilor și a tremura de mânios... Ei, ei! acu-i acu. Ce-i de făcut, măi Nică? îmi zic eu în mine ... nu-i cum gândește omul, ci-i cum vrea Domnul. Într-una din zile, și chiar în ziua de Sfântul Foca, scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul. Se zicea că are să treacă Vodă pe acolo spre mănăstiri. Și bădița Vasile n-are ce lucra? Hai și noi, măi băieți, să dăm ajutor la drum, să nu zică Vodă, când ... ...
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov
... ChiÂnei. Și umbra acestei mâini, așternându-se pe nemărginitele pusÂtiuri, ține în respect hoardele războinice ale sălbaticilor...“ Aceeași comparație poetică o face și marchizul de Chiustin, însă cu totul în alt sens. Iată ce zice el: „... Și acest uriaș cu piÂcioarele de lut își ... indusÂtriile și manufacturile cele mai alese ale Europei. Aici aflăm cea mai pestriță adunare de popoare, cu diferite idiomuri: cinciÂsprezece limbi vorbite pretutindene: pe străzi, prin localurile publice și pe piețele comerciale. Petrecerile cele mai variate au aici loc, și tot ce în Europa, relativ la arte, apare înalt și perÂfecționat își face debutul său în acest oraș unde plăcerile sunt bine remunerate de galantomii ruși. Artiștii străini scurg anual sume mari de bani de la ruși. Dar ... cruțare dărâmă și strică lăcașurile slabe ale săracilor, și-i lasă fără ocrotire sub un ger de 40 grade. * * Tocmai într-o așa o noapte pe la 10 ore, când furtuna și visÂcolul turbau mai grozav, pe una din străzile insulei Vasilievsk, o femeie îmbodolită într-o blană rufoasă șovăia prin omăt abia ținându-se
Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)
... șireți. De te-a-nzestrat natura Cu-atâta minte numai, să poți vedea prostia Și cruda răutate ce masa o domină, Nedând nimic pe ele, să faci din ele scară Spre-a te urca pe dânsa l-avere și mărire, Prefă-te numai cum că tu prețuieși acele Mari calități și-alese (numește-le cum vrei), C-o frază lingușește ... cum este nu poate a fi bine! Că nu poate nedreptul etern ca să domine. O! de-aș vedea furtuna că stelele desprinde, Pe cer talazuri mândre înalță și întinde, Și nourii ca sloiuri de gheață aruncate, Sfărmându-se de-a sferei castele înstelate  Cerul din ... surpatele lumine. Văd caosul că este al lumilor săcrii, Că sori mai pâlpâi roșii, gigantice făclii, Și-apoi se sting.  Nimicul, lințoliu se întinde Pe spațiuri deșerte, pe lumile murinde! Văzând risipa, Satan, voi crede c-ai învins! Căci dacă ești arhanghel al morții cei bătrâne, Atunci ești drept  căci numai ea ... Nemărginirea  iartă c-amărăciunea mea M-a-nvins! Tu știi să judeci și știi că nefericea Ades scrintește șirul gândirii și o ...
Ion Luca Caragiale - Două loturi
... eram la berărie când le-am cumpărat. Țiu minte bine, le-am pus în buzunarul de la piept, înăuntru... Acolo, sunt!... sigur!... Adu-mi jacheta! Pe cât își aducea mai limpede aminte domnul Lefter, pe atât madam Popescu se turbura, se roșea, se-ngălbenea... - Care jachetă? întreabă ea aiurită, ca de pe altă lume. - A cenușie. - Leftere! zice femeia punând mâna la sânul stâng, ca și cum ar fi simțit un junghi grozav. - Ce? - Am... dat-o. - Ce-ai dat? - Jacheta! - Care jachetă? - A cenușie! - Cui? - N-ai spus tu că n-o mai porți? - Cui ... să văz farfuriile! Adu farfuriile! poruncește strașnic d. Lefter. Consoarta sa, fără să mai zică o vorbă, se supune; i le aduce și le pune pe masă. Frumoase farfurii! cu chenar dublu, unul conabiu lat pe muche, și altul pembe îngust pe buză. Domnul Lefter ia una ș-o sună - porțălan. - Bravo! bun gust ai! zice rânjind sardonic. Și, pac! trântește una jos... țăndări! și pe urmă, paf! alta asemenea. - Leftere! - Așa sunt eu, galant, cocoană! când am chef, sparg; sparg cocoană, când am chef, farfurii de câte zece mii de ...
Constantin Stamati - Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții î
... cere cinstea de la șarlatanul de tractirgiu pentru năpasta ce-ți face... CUCONAȘUL: Dar mata să-i spui că pe tractirgiu îl cheamă Marcu de pe ulița mare din dreptul caselor Pașcanului... CUCOANA: De unde îl știi, dacă zici că n-ai fost astănoapte la dânsul?... CUCONAȘUL: Cum să nu-l ... ale legii, am înțeles și eu cât ai învățat. Aș vrea acum să-mi spui din istoria lumii; știi dumneata, cilibi, cum l-au chemat pe cel întâi om, și cine l-au zidit pe dânsul, și cum au chemat pe fiii lui? CUCONAȘUL: Mi se pare că Adam. ( Către neneaca sa. ) Mata mi-ai cumpărat de la ungurii ce umblă cu torba în spate niște ... pe Adam, apoi cum de au scos o coastă dintr-însul, din care au zidit pe Eva? Doar Dumnezeu n-au putut să zidească și pe Eva făr’ de coasta lui Adam? Sau poate și mata, neneacă, ai ieșit din coastele băbacăi? ( Râzând. ) CUCOANA: Ba nu, drăguță, că Dumnezeu au făcut ... Eva numai; apoi Eva au făcut pe Cain și Avel, precum maica mea m-au făcut pe ...
... fie de râs! Însă dacă dumnezeii, întărtați de-a lui cruzime, L-ar îndemna ca să vie spre acest țărm ticălos, Să vie pe-această stâncă, unde mă despart cu lumea, Să vadă halul meu astăzi în acest timp fioros, Să vadă pe Safo plânsă, și că este desperată, Stropește țărmul cu lacrimi și suspină în zadar, Iubindu-l încă pe dânsul, și de dânsul înșelată, Iertându-i și necredința ce m-au chinuit amar... Poate atunci să se-ndure văzându-mă la pieire, Să-mi ... Dar ce-am zis! pe dânsul astăzi măcar că aici nu este, Știu că cugetul îl mustră de cele ce pătimesc; Și în brațele aceia, pe care acum iubește, Se-nfioară, o împinge, și vine să mă găsească, Și vrând să m-arunc în mare, el vine să mă propească... Ah ... mor tinerică... Așa cosașul retează și tânăra floricică. Ah! amor cumplit, eu pârga ta sunt, Și piei timpurie ca și o mioară, Ce păstorul pune pe-al tău oltar sânt, Iar tu dai cuțitul cu care omoară... Deci de veți vedea, fecioare, scumpelor mele amice, Tiranul inimii mele, pe ...
... fie de râs! Însă dacă dumnezeii, întărtați de-a lui cruzime, L-ar îndemna ca să vie spre acest țărm ticălos, Să vie pe-această stâncă, unde mă despart cu lumea, Să vadă halul meu astăzi în acest timp fioros, Să vadă pe Safo plânsă, și că este desperată, Stropește țărmul cu lacrimi și suspină în zadar, Iubindu-l încă pe dânsul, și de dânsul înșelată, Iertându-i și necredința ce m-au chinuit amar... Poate atunci să se-ndure văzându-mă la pieire, Să-mi ... Dar ce-am zis! pe dânsul astăzi măcar că aici nu este, Știu că cugetul îl mustră de cele ce pătimesc; Și în brațele aceia, pe care acum iubește, Se-nfioară, o împinge, și vine să mă găsească, Și vrând să m-arunc în mare, el vine să mă propească... Ah ... mor tinerică... Așa cosașul retează și tânăra floricică. Ah! amor cumplit, eu pârga ta sunt, Și piei timpurie ca și o mioară, Ce păstorul pune pe-al tău oltar sânt, Iar tu dai cuțitul cu care omoară... Deci de veți vedea, fecioare, scumpelor mele amice, Tiranul inimii mele, pe ...
Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei
... mai zărim temeliile lângă Sfântul Ioan, pe un loc sterp ce se numește încă La Beilic, în acea odaie, zic, decorată după moda orientală, ședea pe un divan de postav roșu, rezemându-se pe niște perini de porfir cu canafuri de fir, un bătrân măreț, cu barba albă, cu o figură mândră și deosebită; în ochii săi însă fizionimistul ... cineva că vedea doi zăvozi mari și cumpliți, gata de a se arunca asupra trecătorilor. Boierii stau într-o postură umilită, în genunchi, pe un covor întins pe parchet, departe de divan. Capigibașa înota într-un ocean de fum mirositor; fața sa măreață păzea o nemișcare absolută; câteodată își îndrepta barba albă ca ... mai jos ceva de cot. După aceea își lepădă turhanul și rămase numai cu un fes mic, elegant, legat împrejur cu un nemetez subțire verde. Pe urmă își plecă capul pe perinele de porfiră și se înveli în contoșul de samur. Haznetarul ieși și se întoarse după un minut cu doftorii lui vodă, Gavrilachi și Fotachi ... prin închiderea rusescului rezident Obreskof în Edecule. Rușii se și porniră; și în vara următorului an, 1769, luară sub stăpânirea lor toată Moldavia, prinzând rob ...