Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FOC MIC

 Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 482 pentru FOC MIC.

Mihail Kogălniceanu - Introducție la "Dacia literară"

Mihail Kogălniceanu - Introducţie la "Dacia literară" Introducție la "Dacia literară" de Mihail Kogălniceanu La anul 1817, dl Racocea, c. c. translator românesc în Lemberg, publică prospectul unei foi periodice ce era să iasă pentru întâiași dată în limba românească. Planul său nu se putu aduce în împlinire. La anul 1822, dl Z. Carcalechi, în Buda, cercă pentru a doua oară o asemene întreprindere, dar și aceasta fu în zadar. În sfârșit, la 1827, dl I. Eliad vru și ar fi putut, pe o scară mult mai mare, să isprăvească aceea ce Racocea și Carcalechi nu putură face. Ocârmuirea de atunce a Țării Românești nu-i dădu voia trebuincioasă. Așa, puținii bărbați care pe atunce binevoia a se mai îndeletnici încă cu literatura națională pierdură nădejdea de a vedea vreodată gazete românești. Numai doi oameni nu pierdură curajul, ci așteptară toate de la vreme și de la împrejurări. Aceștii fură dl aga Asachi și dl I. Eliad; unul în Moldavia, altul în Valahia păstrau în inima lor focul luminător al științelor. Așteptarea lor nu fu înșelată. Împrejurări cunoscute de toți le veniră întru ajutor. Așa, la 1 iunie 1829 în Iași, ALBINA ...

 

Vasile Alecsandri - Legenda rândunicăi

... fanfară! Copila cu grăbire din valuri iese-afară. Ah! unde-i e rochița și unde-al ei noroc?... Ea vede zburătorul cu ochii mari de foc Ce vine ș-o cuprinde cu brațele-ntr-o clipă; Dar grabnic se aude un freamăt de aripă, Și dalba-mpărăteasă, din brațe-i dispărând ...

 

Gheorghe Asachi - Turnul lui But

... a lui But, Te rog, părul ca să-mi dai, Ce de suvenirul ai. Din păr șerpe vom forma, Două inel-oi împreuna, Din mic deget sânge-ai da Și pre șerpe voi giura, Cu inel oi descânta, Va veni și te-a lua. Doamna-n hârcă se ... Crucea leapăd-o de-amu! Căzând, peri acea cruce, Butul doamna-n braț a strâns, Cel ce mână, cel ce duce, D-un foc vânăt s-a aprins. Roibul hohot d-om a dat Ș-încă-o stâncă a saltat. A Dochiei ...

 

Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)

... de procese; el era cenzorul arbitrar a orice produceri intelectuale, a orice aspirări liberale; el, prin urmare, suspenda pentru cel mai mic pretext foile ce se încercau a răspândi gustul literaturii (presa politică fiind mărginită numai în dare de seamă a balurilor de ...

 

Nicolae Gane - Ion Urdilă

... totdeauna pricini, alergau necontenit prin colțuri, pe mobile și pe sub mobile, ca doar vor descoperi vreo ață de painjăn sau vreun lurcru cât de mic, care să nu fie la locul său, ș-atunci... vai ș-amar!... Încetul cu încetul zâmbetul și voia bună periră din casa noastră, lumea umbla ...

 

Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei

... și mălai, n-aveau legumă. Trăiau și ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii, trențăroși și nespălați, ca vai de ei. Cel mai mic se vedea a fi mai isteț decât cei doi mai mari, dară era olog de amândouă picioarele. El se numea Țugulea. Ei se ... poată, se făcea că adaose zâna cu vorbă apăsată. Tu ai avut vine; dară ți le-a luat Zmeoaica pământului de când erai mic. Ține chimirașul ăsta. Când vei fi încins cu el, ce vei voi, te faci, dacă t-ei da de trei ori peste cap. Silește-te ... apoi îi tăie capul, îi luă calul si armele și plecă înaintea zmeului celui mijlociu. Asemenea îi făcu și lui. Apoi plecă înaintea zmeului celui mic. După ce se întâlni cu zmeul cel mic, se luă la luptă și cu dânsul. Se bătură întâi în buzdugane, buzduganele se sfărâmară; se luptară cu sulițele, acestea se rupseră; se apucară apoi ... el nu voi să le spuie nimic, zicând că nu știe. Încălecară frații pe caii zmeilor și porniră. Țugulea însă încălecă pe calul zmeului celui mic ...

 

George Coșbuc - Flăcări potolite

... urma, din băiat." — „Era mișel?" — „Ba nu, deloc ; Dar singur el a tot zorit         Să-și bage capu-n foc: S-omoare p-un flăcău la joc.         Și-i dus de-atunci, fugit."    —„E dus de-atunci... Dar ce-au avut?" — â ... adäpost         Pe ploaie-n vremea grea Și parc-același vânt bătea,         Și toate cum au fost! E sat dincolo — drum umblat Și dealul mic, ușor să-l sui —         Aici l-a legănat Măicuța lui, și-aici în sat         Sunt morți părinții lui! Măcar din deal, așa ...

 

Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală

Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală La hanul lui Mânjoală de Ion Luca Caragiale Apărut în 1898 Un sfert de ceas până la hanul lui Mânjoală... de-acolea, până-n Popeștii-de-sus, o poștie: în buiestru potrivit, un ceas și jumătate... Buiestrașu-i bun... dacă-i dau grăunțe la han și-l odihnesc trei sferturi de ceas... merge. Care va să zică, un sfert și cu trei, un ceas, și până-n Popești unul și jumătate, fac doua și jumătate... Acu sunt șapte trecute: ăl mai târziu până la zece, sunt la pocovnicu Iordache... Am cam întârziat... trebuia să plec mai devreme... dar în sfârșit!... de așteptat, mă așteaptă... Așa socotind în gând, am și văzut de departe, ca la o bătaie bună de pușcă, lumină multă la hanul lui Mânjoală, adică așa-i rămăsese numele; acum era hanul Mânjoloaii - omul murise de vreo cinci ani... Zdravană femeie! ce a făcut, ce a dres, de unde era cât p-aci să le vânză hanul când trăia bărbatu-său, acum s-a plătit de datorii, a dres acaretul, a mai ridicat un grajd de piatră, și încă spun ...

 

Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze

Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze Melodii irlandeze de Thomas Moore Traducere de Constantin Negruzzi Cuprins 1 Melodia I - Îndreptarea bardului 2 Melodia II - Cânt ostășesc 3 Melodia III 4 Melodia IV 5 Melodia V 6 Melodia VI - Cânt bahic 7 Melodia VII - Cântul lui O'ruark, Prinț de Breffni 8 Melodia VIII 9 Melodia IX 10 Melodia X 11 Melodia XI - Cânt național 12 Melodia XII - Cânt de război 13 Melodia XIII 14 Melodia XIV - Adio 15 Melodia XV 16 Melodia XVI 17 Melodia XVII - Răzbunarea fiilor lui Usna 18 Melodia XVIII 19 Melodia XIX - Valea D'Ovoca sau întâlnirea apelor 20 Melodia XX 21 Melodia XXI 22 Melodia XXII - Chiemare la război 23 Melodia XXIII - Cantul Fionncalei 24 Melodia XXIV 25 Melodia XXV - Suvenirele 26 Melodia XXVI 27 Melodia XXVII 28 Melodia XXVIII - Trifoiul Erinului și Olivul Spaniei 29 Melodia XXIX - Arpa de tara 30 Melodia XXX - Duhul și Bogăția 31 Melodia XXXI - Erin! Oh! Erin! 32 Melodia XXXII - Balada 33 Melodia XXXIII - Înainte de război 34 Melodia XXXIV - După război 35 Melodia XXXV - Elena sau Dama de Rosna 36 Melodia XXXVI - Țăranul irlandez către amoreza sa 37 Melodia XXXVII - Asupra muzicei 38 Melodia XXXVIII - Origina Arpei 39 Melodia ...

 

Thomas Moore - Melodii irlandeze

Thomas Moore - Melodii irlandeze Melodii irlandeze de Thomas Moore Traducere de Constantin Negruzzi Cuprins 1 Melodia I - Îndreptarea bardului 2 Melodia II - Cânt ostășesc 3 Melodia III 4 Melodia IV 5 Melodia V 6 Melodia VI - Cânt bahic 7 Melodia VII - Cântul lui O'ruark, Prinț de Breffni 8 Melodia VIII 9 Melodia IX 10 Melodia X 11 Melodia XI - Cânt național 12 Melodia XII - Cânt de război 13 Melodia XIII 14 Melodia XIV - Adio 15 Melodia XV 16 Melodia XVI 17 Melodia XVII - Răzbunarea fiilor lui Usna 18 Melodia XVIII 19 Melodia XIX - Valea D'Ovoca sau întâlnirea apelor 20 Melodia XX 21 Melodia XXI 22 Melodia XXII - Chiemare la război 23 Melodia XXIII - Cantul Fionncalei 24 Melodia XXIV 25 Melodia XXV - Suvenirele 26 Melodia XXVI 27 Melodia XXVII 28 Melodia XXVIII - Trifoiul Erinului și Olivul Spaniei 29 Melodia XXIX - Arpa de tara 30 Melodia XXX - Duhul și Bogăția 31 Melodia XXXI - Erin! Oh! Erin! 32 Melodia XXXII - Balada 33 Melodia XXXIII - Înainte de război 34 Melodia XXXIV - După război 35 Melodia XXXV - Elena sau Dama de Rosna 36 Melodia XXXVI - Țăranul irlandez către amoreza sa 37 Melodia XXXVII - Asupra muzicei 38 Melodia XXXVIII - Origina Arpei 39 Melodia ...

 

Alecu Russo - Critica criticii

... o explicație care va sluji domnului D. G. pentru alte articole. De la Adam Babadam până acum și cât va fi lumea, omul, cât de mic și mai cu seamă cel mic, are în cap o sămânță de ambiție.Acea ambiție se îmbracă cu haina favorită a omului, supus, fără săsimtă, unei pravili nestrămutate de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>