Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAMA
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 529 pentru MAMA.
Cincinat Pavelescu - Se roagă cartea...
Cincinat Pavelescu - Se roagă cartea... Se roagă cartea... de Cincinat Pavelescu Aruncați-mi o privire-ndurătoare! Biet volum, uitat de vreme și de lume, Fără scoarțe, fără titlu, fără nume... Sunt ruina unui secol care moare. Poate sunt o carte dulce și intimă, Unde jalea unui suflet se răsfrânge, Poezia dureroasă care plânge O iubire nențeleasă și sublimă? Am fost scrisă-n ceasuri albe de veghere, În genunchi lângă mormântul unei mame; Poate sunt dezlănțuirea unei drame Prinsă-n ritmul unui cântec de durere? Cine știe câte lacrimi de fecioară N-au sorbit aceste pagini altădată... Câte inimi n-a făcut oare să bată Versul meu ce plânge trist ca o vioară? Aruncați-mi o privire-ndurătoare, Cel puțin de-nduioșare la gândirea Că în mine îngropatu-și-a simțirea O ființă, o nălucă
Constantin Mille - Cătră sărăcie
... și fruntea Și de mână mă duceai Ca să trec în grabă puntea Unui trai de vijelie, Sărăcie, Sărăcie?... Sărăcie, Sărăcie, Să fii binecuvântată; Fără mamă, fără tată, Dus de vițiuri, dus de rele, De-ai desfrâului iuți cai, N´am mânjit zilele mele Bându-ți apa ta sălcie Sărăcie, Sărăcie ...
Constantin Mille - Dați-mi pace
... să fiți Si de bine și principii Nu vi-i greu să mai vorbiți? Ce-mi strigați de libertate, De patriotismul sfânt Când vândut-ați mamă, soră Și-al străbunilor mormânt. Libertatea-i punga voastră, Punga-i sacrificiul vostru, Cine nu-i ca voi la pungă Patriot - e hoț, e monstru ...
Constantin Negruzzi - Duchesa Milanului
Constantin Negruzzi - Duchesa Milanului Duchesa Milanului de Constantin Negruzzi martie 1826 Italie, după ce o îndelungă vremi s-au luptat pentru slobozănie sa cu împărații, la ce de pe urmă o dobândisă; și ei nu mai avĂ© întru ea decât o umbră de stăpâniri în niște particularnice staturi, cari încă îi cunoște, nu atât ca să-s încredințăzi de protecsie lor, cu cât să temĂ© să aibă din puterea lor. Milanezul era cel mai mari dintre toate. Viscontezii, cari din particularnici stăpânitori să făcusă duchi, să bucura de o stăpâniri legiuită prin bunăvoință a noroadelor, și prin aceea a împăraților. Dar parte bărbătească a aceștii familii sfârșându-să, toate driturile sali au trecut în Casa de Orleans, prin Valentina Milanului, cari să măritasă după acest vestit duc de Orleans, ci s-au omorât de Ioan, ducul de Burgon. Stare ce jalnică întru care catandisâsă Franța, din pricina războaielor cu englejii și a feliuri de tarifuri de cari această împărăție era stricată, nu au lăsat pe copiii ducului de Orleans ca să-s ducă să puie stăpânire pe acest ducat. Venețienii, cari afla milanezul după plăcerea lor, negreșit l-ar fi apucat ...
Constantin Negruzzi - Enigmă Enigmă de Constantin Negruzzi La albeață-ntrec pe lume orice lucru lucitor: Dacă vrei să mă faci, trebui să mă strângi încetișor. Oh ! Să nu mă strângi pre tare, cetitorule, ia sama Că pe loc mă fac ca
Dimitrie Anghel - Puteri ascunse
Dimitrie Anghel - Puteri ascunse Puteri ascunse de Dimitrie Anghel Publicată în Românul , [Arad], I, 1, [14] ian. 1911, p. 1—2. Ce lucru fragil e o femeie ! Cea mai mică oboseală îi înclină fruntea, cel mai ascuns fior îi zugrăvește cearcăne viorii sub ochi, o veste bună sau rea e de ajuns ca să-i ofilească rozele din obraji și să-i facă mînele palide. Și totuși, ce putere de rezistență au ele, cînd viața lor urmează o stea ce le arată calea. De cîte nebunii nu sînt în stare cînd iubesc, ce jertfe n-ar face pentru o ființă scumpă. Legănări de valuri au în mersul lor și mlădieri de creangă înflorită. Dar aceste nu-s decît o părere, o cochetărie poale, căci cînd bate furtuna, asemenea valului, ele undoiază ca să se ridice, deopotrivă ramului se înmlădiază ca să nu se frîngă. Liniștitul val ce cîntă cît e cerul senin talaz se preface în mînie, și vai de cel ce se joacă cu astfel de talazuri ; înflorita creangă ce presară flori cînd o mîngîie zefirul arc se poate preface sub încordarea durerii. Un singur cuvînt o rănește și o face potrivnică, o lacrimă numai și e de ...
Dosoftei - Din Viața și petrecerea svinților
Dosoftei - Din Viaţa şi petrecerea svinţilor Din Viața și petrecerea svinților de Dosoftei STIHURI [PENTRU SFÂNTA MUCENICĂ EPIHARA, UCISĂ PRIN SABIE] Îndrăzneață Epihara cătră lance, Agiutori având dumnezăiasca pace. STIH [PENTRU DREPTUL AVRAAM ȘI NEPOTUL SĂU LOT] Lui Avraam i-au datu-i Dumnezău pre lume Și-n ceri de să slăvește cinstitul lui nume. Și Lot încă se vede, pentr-a lui ticală, C-au pus supt nevoință multă osteneală. STIHURI [PENTRU SFINȚII PATRIARHI DE ȚARIGRAD, NECTARIE, ARSACHIE ȘI SISINIE] Nectarie-i vesel de-a ta băutură, Nu de cea de basne, ce de-a ta făptură. În bișug de sațâu beau cu disfătare Arsachie, Sisiniì, fără de-ntrestare. Tutetrei aceștia, Troiță tine Svântă, Te spun preste lume Domn fără de smântă. STIH [PENTRU SFINȚII MUCENICI SEVIR, ANDRONAS, TEODOT ȘI TEODOTIA, UCIȘI PRIN SABIEî Martură fie și femeia-ntre bărbaț, Tăiată și ea, cu tutepatru tăiaț. STIH [PENTRU PREACUVIOSUL ILIE] În car te-ai suit de bunătăț, Ilie, La ceri ai sosât ca celalalt llie. STIH [PENTRU SFINȚII MUCENICI NICANDRU Șl ERMIL] Mucenicii doi, dorind de Domnul Hristos, Să-ngroapă de vii supt mormânt întunecos. STIH [PENTRU SFÂNTUL MUCENIC PORFIRIE] De podoaba ...
Duiliu Zamfirescu - Alt cîntec
Duiliu Zamfirescu - Alt cîntec Alt cîntec de Duiliu Zamfirescu Pe subt umbrele de frasini, la fîntîna din pădure Vin, Surată, vin. S-adunăm culbeci de aur, să umplem cofiți cu mure, Și din fugă, peste umeri, sărutări badea să-ți fure, Vin, Surată, vin. C-a plouat, și fundul văii cîntă din privighetori, De gîndești că mersul zilei animatu-s-a de zori; Iarba-i udă, tu pripită, și de-o fi din deal s-aluneci, Ochii mei, privind din vale, amețiți ai să-i întuneci. Sus pe greabănul de munte, în poiană la răcoare, Vin, Surată, vin. Să privim pe valea tristă, cum apune sfîntul soare Și pe ramur cum se-mbucă două păsări surioare, Vin, Surată, vin. Că atîta are omul, ce e azi este al lui. Ce-o fi mîine-i totdeauna marginea mormîntului... Iar pe tine te-a scris firea cu un haz în colțul gurii De mi-aș da, pe-o sărutare, sufletul Mamei-pădurii. (
Duiliu Zamfirescu - April (Zamfirescu)
Duiliu Zamfirescu - April (Zamfirescu) April de Duiliu Zamfirescu Parcă n-a fost de cînd lumea iarna ce de-abia s-a dus, De cînd firea iar, cu mîna-i nevăzută, ne-a adus Soare tînăr sus în slavă, în crăiia lui albastră Și de cînd răsună lunca de o pasăre măiastră. Că-și dă viers privighetoarea și-n tăcere se desfac Note limpezi din tufișul parfumat de liliac. Parcă n-ar fi mai fi aceeași fire tristă și săracă De cînd frunza-mbracă codrul, de cînd iarba cîmpu-mbracă, De cînd vîntul nu mai plînge, ci suspină-n frunze blînd Aducînd miros de floare sărutată și de cînd Sub desiș umbros de sălcii gîrla cîntecul și-ngînă. Mama noastră-a tuturora, fire bună și bătrînă, Veche ești, vechi al tău farmec ș-ale tale frumuseți, Ce-ncîntară-atîtea neamuri în atîtea mii de vieți, Însă îmbrăcate-acuma-n calde raze de la soare, Cînd pămîntul varsă valuri de miresme-mbătătoare, Reîntinerești deodată-n dimineața lui april, Ca un basm din alte vremuri spus de-o gură de copil. (
Duiliu Zamfirescu - E mort poetul
... dramă Ca cea dintâi, va fi necunoscută: De-o ideală minte începută Acum o-ncheie glasul de aramă. Alături stă, încremenită, mută, Sărmana lui, nemângâiata mamă; Ea lung ridică colțul de maramă Și tremurând pe mână îl sărută. Într-un pahar se scutură o floare, O floare prinsă la o cununie ...
Emil Gârleanu - În curtea mea În curtea mea de Emil Gârleanu Curtea mea e la țară, pe malul unei ape. De jur împrejurul curții se încinge un gard de cătină, iar pe cătina în care vrăbiile stau împănate ca albinele în roi, se țese, de cu primăvară până-n toamnă, tulpina de rochița-rândunicii . Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvârlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrâni, fuse uriașe pe care se deapână vântul; pe vârfurile lor țin acoperământul, — cerul. Tufe de pomușoară și de agrișe dau, înăuntrul curții, adăpost păsărilor mele. Căci am păsări multe și felurite. De ici, din portița încununată cu iederă, hai să le privim. Ai auzit cucurigul ? Răsare soarele. Cocoșul acela negru e ceasornicul curții mele. Iată-l pe culme, țanțoș, cu pintenii arcuiți, cu platoșa penelor oțelii, gata ca de luptă. Parcă vrea să-și arate bărbăția cârdului celuia de claponi din fața lui, — găini care nu se ouă, ale căror pene lungi și moi îi prefac într-un fel de sălcii plângătoare printre păsări. A, uite-o, harnica ogrăzii! Repede-repede, sfârâindu-i piciorușele în ghetele galbene pe nisip de iute ...