Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NU MAI PUTEA DUPĂ

 Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 936 pentru NU MAI PUTEA DUPĂ.

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur

... inima să crească pruncul ce-i trimisese Dumnezeu, dară când se gândi că n-are cu ce să-l hrănească îl podidi un plâns de nu se mai putea sfârși. Căzu în genunche și se rugă lui Dumnezeu, și o! minune! deodată răsări, măre, dintr­un colț al chiliei sale o viță, și numaidecât ... fiindcă ceilalți oameni nu îmblă așa goi, băiatul rămase cam pe gânduri; și calul îi zise să bage mâna în urechea lui cea stângă și după ce băgă mâna scoase niște haine pe care le îmbrăcă, ciudindu-se că nu știa cum să le întrebuințeze; calul îl învăță, și apoi copilul încălecă pe dânsul și porni. După ce ajunse în orașul cel mai de aproape și se văzu întru mulțimea aia de oameni, furnicând în sus și în jos, se cam spăimântă copilul de atâta zgomot, și îmbla ... și chiar de a doua zi începură a veni pețitori de la cutare și de la cutare fecior de împărat. Iară după ce fata cea mai mare își alese mire pre un fiu de împărat, care-i păru mai frumos, se făcu mare nuntă împărătească. Și

 

Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu

... va cere. Lăpușneanul mergea alăturea cu vornicul Bogdan, amîndoi călări pe armasari turcești și înarmați din cap pănă în picioare. — Ce socoți, Bogdane, zise după puțină tăcere, izbîndi-vom oare? — Să nu te îndoiești, măria-ta, răspunse curtezanul, țara geme subt asuprirea Tomșei. Oastea toată se va supune cum i se va făgădui mai mare simbrie. Boierii, cîți i-au mai lăsat vii, numai frica morții îi mai ține, dar cum vor vedea că măria-ta vii cu putere, îndată vor alerga și-l vor lăsa. — Să deie Dumnezeu să n-aibi ... înapoi ca… — Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau, răspunse Lăpușneanul, a căruia ochi scîntieră ca un fulger, și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi și voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră. Să mă-ntorc? Mai degrabă-și va întoarce Dunărea cursul îndărăpt. A! Nu mă vrea țara? Nu mă vreți voi, cum înțăleg? [1] — Solului nu i se taie capul, zise Spancioc; noi sîntem datori a-ți spune adevărul. Boierii sînt hotărîți a pribegi la unguri, la ... ...

 

Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei

... uitând aceea ce cu 78 ani înainte, la 26 ianuarie 1699, la congresul de Karloveț, răspunsese solilor poloni care cereau Moldavia: "cum că țara Moldovii nu poate să le o dea să le fie lor podană, fiindcă este volnică și turcilor este închinată, iară nu cu sabia luată" [1], au iscălit după mijlocirea baronului Tugut, c. c. internunțiu la Constantinopol, diploma prin care Bucovina se da Austriei. Atunce ținutul Cernăuților, jumătate din ținutul Sucevei, cu vechea capitalie ... cei vicleni sticleau sub posomorâtele sale sprâncene; în zadar căutase să le astâmpere focul. Fotachi se apropie și-l luă de mâna dreaptă. Pulsul lui mai că nu bătea. El crezu că-i bolnav de moarte. Gavrilachi se apropie și el, îl apucă și el de aceeași mână, uitându-i-se drept în ... ochi. Turcul nu putu suferi această căutătură, ce cerca să-i pătrundă gândirile cele mai tainice, și se făcu că leșină. Gavrilachi clăti din cap. După puțin, capigibașa deschise iarăși ochii și cu un glas slab ca de mort zise: — Spuneți stăpânului vostru să se grăbească să vie; porunci mari ... Scarlat Ghica, ...

 

Petre Ispirescu - Balaurul cel cu șapte capete

... și el norocul. Porniră, deci, cu toții, își aleseră un loc aproape de groapă și se puseră la pândă. Pândiră o zi, pândiră două, pândiră mai multe zile, și nu se întâmplă nimic. Iară când fu într-una din zile, cam după asfințitul soarelui, pe când era de rând viteazul nostru să pândească, ieși balaurul din groapă și se îndreptă către voinicii cari dormeau pe lângă foc ... acolo. Se duse, se duse, până ce dete de o pădure, în care întâlni pe Murgilă, și pe care îl opri pe loc, ca să mai întârzie noaptea. Merse după aceea mai departe și dete peste Miazănoapte, și trebui să o lege și pe dânsa ca să nu dea peste Murgilă. Ce să facă, cum să dreagă ca să izbutească? O rugă să-i ajute a lua un copaci în spinare ... copaciul care i-l arătă viteazul și, pe când împingea, el o legă de copaci cobză, și porni înainte, că n-avea vreme de pierdut. Nu făcu multă cale și întâlni pe Zorilă, dară lui Zorilă nu prea îi da meșii a sta mult de vorbă, căci, zicea el, se duce ...

 

Ion Luca Caragiale - În ajunul crizei

... față cu străinătatea și nu mai poate da 'napoi; a stat prea mult la tocmeală cu diplomația apuseană și cu Alianța israelită, și nu mai poate astăzi să rupă târgul odată făcut asupra celor cinci sau opt categorii. Adevărul și dreptatea sunt menite a străbate la lumină până ... am ajuns. În ajunul căderii d-sale, e nemerit să-l întrebăm dacă-și mai aduce aminte de câte îi spuneam noi odinioară, și daca nu era mai bine și pentru țară și pentru d-sa, să fi ascultat glasul care-i striga să nu ne ducă 'n răsboiu și în prăpăstioasele lui consecuențe. Strâns d'aproape de presiunea diplomației, pe lângă care s'a condus din capul ... a fi inspirat decât de cele mai meschine interese personale și de gașcă. Buna credință și modestia caracteristice ale patrioților subliniați din ulița Doamnei ! Nu ne mirăm de loc; ceva mai mult, pare că-l vedem pe Românul apărând, cu ocazia căderii d-lui Brătianu, în chenar negru cu un articol jalnic, intitulat Necrologul Patriei. Nouii ... unde ne aflăm azi. Cestiunea israelită ne stă pe spete și ne cere o grabnică și anume deslegare. Trebue numaidecât să ieșim d'aci, și

 

Ion Luca Caragiale - A zecea muză

... din cari una să fie „foarte lungă și foarte bună". Cât suntem noi modernii de metodici pe lângă antici! Ba, pentru mândria noastră națională, nu mă sfiesc a spune: cât suntem de metodici noi românii pe lângă moderni! Nu vrea Melpomena să dea și pe la noi? Face nazuri Talia? Atâta pagubă! 1.200 lei... și curg capodoperile. Nu avem talente pentru poezia dramatică? nu-i adevărat! 1.200 lei — și să vedeți cum răsar talente de la Tisa pân' la mare. Și mai întâi, cărui june nu-i trebuiesc 1.200 de lei? Și apoi, care june român nu poate face o piesă de teatru și bună și lungă? O cetate mai puțin apărată este o cetate în care se poate pătrunde mai ușor decât într-o cetate mai bine apărată. Așa e?... N-aveți teamă; n-am să vorbesc despre fortificațiile capitalii noastre — destul și foarte bine le apără d. ministru de ... apropiere de idei, și adică: un cap fără păr, un cap chel, este un cap mai puțin apărat decât un cap înzestrat cu această podoabă... nu-i așa? Ei! este ceva care, cu cât e capul ...

 

Nicolae Filimon - Despre noua trupă italiană

... se bazează speranțele noastre, iaca pentru ce avem dreptul de a cere de la d. Hiotu a ne da un teatru nu de primul rang, căci astfel nu poate să ni-l dea din mai multe cauze, dar un teatru bunicel, compus așa ca să întreție pe spectatori și să ne formeze gustul muzical, iar nu a ne pune în trista pozițiune de a regreta trecutul. Cerem dar de la dînsul, și avem tot dreptul de a ... cere, ca să introducă o mai bună regulă la împărțirea rolelor, ca să nu ne mai vedem siliți a asista la profanarea celor mai sublime creațiuni ale nemuritorilor maeștri, cum avurăm nenorocirea a o vedea aceasta în stațiunea espirată la operile Lucia di Lammermoor și la Il ... Italia, nu din cele ce stau din timpi uitați prin librăriile cele mici din Milano, pline de praf și în prada șoarecilor. Osebit de aceasta mai cerem — și tot fără să ieșim din dreptul nostru — a ne da o garderobă mai bogată și mai

 

Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați

... pentru că venise la târg numai cu un ou. - Ba nici râs, nici nimic, începu a zice neguțătorul cel chiabur. Iată două pungi: nu crez să-ți dea altul mai mult. Și scoase pungile cu bani, i le puse în mână, luă oul și plecă. Bietul om rămase înlemnit în loc, uitându-se după neguțător cum se ducea. Nici că-i venea măcar să crează ochilor. Și apoi unde se mai auzise ca un ou să se vânză cu două pungi de bani. Când se deșteptă din zăpăceala lui, pipăi pungile să vază nu e vrun vis; apoi vru să alerge după neguțător să-l întrebe de n-a făcut vro greșeală. Dară ia pe neguțător de unde nu e. El își căutase de drum vesel că cumpărase așa ou. Daca văzu și văzu, deschise și el pungile, se uită în ele, dară odată ... mănânc o pasăre cu tine la masă. - Mâine e sărbătoare, răspunse femeia, voi trimite să cumpere o pasăre bună și grasă și o voi găti după pofta inimioarei dumitale. - Daca ar fi vorba despre păsări de care se găsește la toată lumea, nu

 

Nicolae Filimon - Ghibelini și guelfi sau diferite partide muzicale

... pierde preeminența sculpturei, picturei, literaturei și a tutulor științelor, va pierde prea curînd și primatul muzical, singura glorie ce i-a mai rămas și care nu i s-a contestat pînă acum de nici o națiune. Ar fi un sacrilegiu cînd cineva ar schimba una din cele mai mici inspirațiuni d-ale lui Bellini sau Donizetti pe toate scrierile lui Verdi. Dar bine, domnilor, sublimele geniuri ale nemuritorilor maeștri Mozart și Auber nu ... înceta de a fi scris în istoria muzicală, alături cu al acelor mai iluștri maeștri. Paisiello, Cimarosa, Haendel și GlĂ¼ck sînt cei mai mari maeștri ai seculului al XVII-lea, cari deteră forma cea mai sublimă operii teatrale. Ei bine! daca faimoasele lor scrieri care îmbălsămeau inimile contimporanilor lor, astăzi nu mai mișcă pe ale noastre, încetat-au ei oare pentru aceasta de a mai face parte dintre celebrități? Daca melodiile lui Mozart, Rossini, Bellini și Donizetti nu mai găsește loc în inimile amatorilor de muzică, trebuie oare să-i inculpăm că n-au avut darul profețiii, ca să dea operilor scrise de dînșii ... ...

 

Dimitrie Anghel - Statuia lui Cuza-Vodă

... senin al Italiei, dormea de veacuri și un bloc de marmură albă. Dormea acolo piatra aceea îngrămădită între stînci și în somnul ei milenar nici nu visa că odată va fi obiectul atîtor discordii și dispute. Nu știa biata piatră, și cum ar fi putut să bănuiască, că în sînul ei marmorean doarme o formă predestinată, o formă a cărei ... și discordii nu avusese loc pînă să-și poată găsi o locuință definitivă și să devie în sfîrșit inamovibili. Șiret, sub musteața lui tunsă, cel mai încercat dintre colegii de piatră, adecă bătrînul cărturar Asachi, părea că spune : Parcă eu n-am transmigrat și nu m-am mutat de atîtea ori ca un chiriaș nenorocit, parcă mie un fost primar nu mi-a spus ca un alt Hristos : ia-ți jilțul tău și umblă ; parcă în vremea cît am stat în fața primăriei vechi ... mi pierd culoarea imaculată, pentru că redingota mea de zăpadă nu cadra cu giubeaua de bronz a colegului Costin ori fratele Miron spre mai mare economie, fiindcă vopseaua costa prea scump, n-a riscat și el să fie văruit cu bidineaua pentru a fi la ...

 

Urmuz - Plecarea în străinătate

... mișcare distrată și nervoasă și în mijlocul poporului iubit, își cusu două tampoane de sugătoare pe căptușala mucegăită a smokingului său, și imediat după aceasta, fără a mai pierde timpul, se furișă, neobservat de nimeni, în camera scundă din fundul curții, trecînd la religiunea mozaică. Nu mai avea nici un moment de pierdut. Intrase în al șaptezecelea an al existenței sale, lăsînd în urmă un trecut glorios, și acuma zilele îi erau ... numărate. Singura dorință ce mai avea era să-și serbeze nunta de argint. În acest scop chemă pe toți argații și, după ce îi invită mai întîi să ciugulească din niște sămînță de cînepă, îi aruncă în o cristelniță de var. Urmară apoi trei impiegați definitivi de clasa treia și un ... la mîna stîngă și se sui apoi pe un scaun de cizmărie cu trei picioare, de unde, în sfîrșit, spre satisfacția tuturor, ciocul său mătăsos putea să atîrne, plutind liber și nesupărat de nimeni pe apa rece și proaspătă a părăiașului cristalin. După aceea se sui din nou în corabie. Bătrîna sa soție refuză însă să-l urmeze, roasă fiind de viermele geloziei din cauza legăturilor de inimă

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>