Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NU SE SIMȚI BINE

 Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 593 pentru NU SE SIMȚI BINE.

Emil Gârleanu - Gândăcelul

... de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc și îndrăzni: deschise ochișorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârșit bine-bine și privi în sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese. Cu câtă strălucire, ce adânc și albastru se dezvelea cerul! Și ce minune! cu ochișorii lui mărunți, cât niște fire de colb, îl cuprindea întreg. Și ce întunecime, câtă umezeală sub frunzișoara lui ... pe lujer în sus, să meargă, să meargă și să meargă până în vârf; și de acolo, la bulgărul de aur, din care credea că se desfăcuse: o săritură, — sau o vedea el ce-o face. Atunci se mișcă din nou, și după ce trecu peste un grăunte de piatră cât un munte și coborî dincolo, se trezi la rădăcina crinului. Se odihni o clipă, apoi la drum, băiete! Mai întâi se rostogoli de pe tulpina lucie de câteva ori în țărână. Văzând asta, se ridică pe piciorușele dinapoi și, fără să știe pentru ce, cu cele dinainte își făcu, moșnegește, cruce. Pe urmă încercă din nou și văzu că ... atâtea ridicături: văi, dealuri. Dar ce mireasmă se

 

Nicolae Gane - Două zile la Slănic

... răcoros, se pregătește de dus, unii pe la moșii, alții pe la băi. Nae Peruzescu se primbla prin odăița lui din strada Popa Tatu gândindu-se și el cam ce ar avea de făcut pe timpul vacanțelor. Din când în când se oprea dinaintea oglinzii petrecându-și degetele prin părul cel bogat și vorbea omului din oglindă cam astfel: — Peruzescule, ești nostim! nu degeaba porți nume de piatră scumpă... Poet și romanțier!... cum șede omului mai bine... Ca mâni o s-ajungi ministru, parcă te văd; la Instrucțiune, nu-i așa?... ca să-mi proteguiești artele. Ș-atunci, he!... he... Ce roluri o să-mi joci!... În acel moment ochii lui căzură pe ziarul ... — Da poate nu stați bine dinainte? îi zise Luxița sfioasă. Arghir! ia mai lasă și pe boier să șadă la locul tău. — Cum nu, boierule, poftiți!... Da mai încape vorbă! — Ședeți, mă rog, la locul d-voastră, n-am venit acilea să vă supăr. — Da nu-i supărare; dimpotrivă ne faceți plăcere. — Voi schimba la jumătate dă drum, dacă voiți numaidecât, zise Peruzescu spre a nu

 

Alexandru Vlahuță - În fericire

... n care ne-am văzut. Nici mai cercarăm a ne spune       Cu vorbe vechiul nostru dor; A noastre gînduri de minune       Se 'nțelegeau în limba lor... Ce vorbe-ar fi putut să'nșire       Adîncul rost din ochii tăi, Din calda, umeda privire       Și din surîsul tău dintăi ... acum, pe gînduri, lîngă tine,       Cînd amuțesc ceasuri întregi, Și cînd te simt, frumos și bine,       Cum mă privești și mă'nțelegi, Mă 'ntreb, de nu 'i-o nebunie       Să cred că tu ai răsărit În existența mea pustie, —       De nu visez că's fericit: O frică de copil m'apucă,       Și tremurînd te strîng la piept, Să nu'mi dispari ca o nălucă,       Și singur iar să mă deștept. Așa, apleacă-te spre mine,       Pe sînu'mi fruntea să ți-o culci; Ca ... privind pierdut la tine, Te țin în brațe ceasuri uitate și senine, - Tu'mi spui povești de-a tale amețitor de dulci, - Și simți a mele gînduri ferbinți cum te 'nfășoară, Cum fioros te arde suflarea mea de foc, — Și, ca prin vis, vieața ușor ni ...

 

Artur Stavri - În fericire

... n care ne-am văzut. Nici mai cercarăm a ne spune       Cu vorbe vechiul nostru dor; A noastre gînduri de minune       Se 'nțelegeau în limba lor... Ce vorbe-ar fi putut să'nșire       Adîncul rost din ochii tăi, Din calda, umeda privire       Și din surîsul tău dintăi ... acum, pe gînduri, lîngă tine,       Cînd amuțesc ceasuri întregi, Și cînd te simt, frumos și bine,       Cum mă privești și mă'nțelegi, Mă 'ntreb, de nu 'i-o nebunie       Să cred că tu ai răsărit În existența mea pustie, —       De nu visez că's fericit: O frică de copil m'apucă,       Și tremurînd te strîng la piept, Să nu'mi dispari ca o nălucă,       Și singur iar să mă deștept. Așa, apleacă-te spre mine,       Pe sînu'mi fruntea să ți-o culci; Ca ... privind pierdut la tine, Te țin în brațe ceasuri uitate și senine, - Tu'mi spui povești de-a tale amețitor de dulci, - Și simți a mele gînduri ferbinți cum te 'nfășoară, Cum fioros te arde suflarea mea de foc, — Și, ca prin vis, vieața ușor ni ...

 

Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...

... oase, zâmbind cu adânc înțeles, șoptește: „Vezi ce face pustia de dragoste, vere?... Aolică, ce-am ajuns, să iubim pe subt ascuns!" Și așa se sfârșește frumoasa povestire la fila o sută — prea degrabă!... păcat! Desigur nu sunt un om mulțumit de sine însuși... înțeleg destul de bine cu cât de nesuficiente mijloace m-au înzestrat zânele ursindu-mă carierii pline de-nalte răspunderi, nobilei misiuni de publicist român. Cu toate astea, niciodată ... parazit verde!... Și totuși, simt nespusă mâhnire la vederea unui pachet de atâtea file format ministerial, curat și mărunt scrise... A! de ce nu poate și pana mea, alergând făr-a se poticni, străbate întinsele albe câmpii?... Cum nu știu și eu birui pe nerăsuflate candoarea câtorva testele de hârtie?... Pentru ce, crude ursitoare, nu e-n stare și mâna mea seacă să toarne atâtea generoase torente și cascade de proză? Pe când fac tristele mele reflexiuni, intră, plouat ca ... zicând acestea, mă priveste cu acel zâmbet și acea clipire din ochi caracteristice, cari, de câte ori le întâmpini, te fac să gândești: dacă ăsta nu este imbecil, atunci mă crede pe mine că sunt. De vreo câteva zile se-ndreptase vremea;

 

Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)

... În trecut, în castelele restrânse, celor de aproape și înmulțit înrudiți, trăind împreună, cu același port și obiceiuri, fiecare epocă le întipărește același aer dacă nu chiar aceeași înfățișare. Se întâmplă iarăși ca, acolo unde cu gândul nu gândești, să răsară ființe cărora le trebuie căutată aiurea, în alte țări, la alte neamuri, în alte veacuri, adevărata asemănare, fără a li ... Când mă gândesc... Ne-am vorbit într-o zi așa, parcă ne-am fi cunoscut de când lumea. Numele lui normand — și până astăzi nu știu dacă astfel se cheamă întradevăr — nu-mi era străin, fiind numele de neam al zvăpăiaților conți de Oxford, după stingerea cărora a fost cules și alipit la cel de ... fi tras cumva din aceștia, nu i-ar fi făcut mai multă cinste ei lui decât el lor. Deși englez până la măduvă, în vorbire se slujea obișnuit de franțuzească și așa cum rar mi-a fost dat să o aud. Cu timbrul grav al glasului său mlădios și ... căreia Brummel i-a pus pecetea numelui său trăia în Aubrey de Vere în deplină strălucire. Până și plăcerii de a se ...

 

Emil Gârleanu - Frunza

... în câteva clipe. Raza o fripse. În după-amiaza zilei acesteia, o păsărică cu pene verzi și galbene, un scatiu, veni, moleșit de căldură, de se furișă sub dânsa, la umbră, la adăpost. Și frunza se bucură, acoperi cum putu mai bine păsărica; iar aceasta ciripi, întâi înăbușită, din gușă, apoi mai prelung, mai dulce, cum nu auzise frunza cântec. Și în fiecare zi pasărea venea să se ascundă de căldura cotropitoare, în fiecare zi frunza o ferea, și seara cântecul se împrăștia vesel. Cât n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! Dar norii fugeau goniți de vânturile din înălțimi; cerul de sticlă ... cuiburile rândunelelor rămăseseră goale. Un fior o străbătu și se gândi la pasărea care nu o văzuse de câteva zile. În clipele acestea, când parcă se cutremura la gândul că poate și dânsa va trebui să se desprindă, să moară, ca și celelalte, vederea prietenei pe care o adăpostise atâta i-ar fi fost de ajutor. Și pasărea parcă auzi chemarea tovarășei ... care cântase; apoi își luă zborul și, în trecerea grăbită, fără să întoarcă măcar capul, lovi cu vârful aripii frunza care, de-abia mai ținându-se, căzu la rândul ei. Și lăvicerul de jos

 

Mihai Eminescu - La aniversară

... buzele strâns lipite. Dar pe furiș ea strecura câte-o rază drept în ochii lui. Era mânioasă. De doi ani se mânia foarte ușor și se desmânia tot atât de ușor. Odinioară nu se mânia defel. S-apropiase miezul nopții. El veni foarte serios. "Îmi veți da voie, domnișoară, să vă petrec pân-acasă?" Ea se uită în ochii lui și-ncepu să râdă. — Ce râzi? Ce-i de râs aicea? — Bine. Haidem! Era o noapte frumoasă, lună, un ger aspru fără pic de vânt. Ninsoarea se lăsase pe garduri și zăplazuri de-amândouă părțile ulicioarei. Zăpada încărcase crengile de copaci și acoperămintele caselor. Ghețușul trosnea sub pași și el trecea cu ... că eu... că eu nu te iubesc?... Dar să-ți spun ție... eu nu sunt aspră... Ce ai zice tu dacă... dar te rog să nu spui nimănui... dacă... dar zău să nu spui... — Ce? — Vezi tu! formal te-am oprit... am făgăduința ta că nu mă vei săruta niciodată. Așa-i? — Așa. — Ca să ănuî mai zici că eu

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

... omăt. Ulicioara în care ea se afla era cu desăvârșire pustie. Oftând, biata femeie porni înainte și după un drum greu de tot obositor, ea se opri dinaintea unei căscioare. Aici se așeză pe scări nemai­putând de osteneală; capul îi se slobozi pe piept și ea rămase câtva timp fără mișcare, ca și când grele gânduri i-ar zbuciuma mintea. Dar iată că sculându-se întinse mâna ei uscată după frânghiuța clopoțelului atârnat dinaintea ușii; ea de câteva ori se sili să prindă mănunchiul clopoțelului, zbuciumat de furtună, și când îl prinse și voi să-l tragă, deodată la spatele ei se auzi o detunătură. Tresărind speriată ea scăpă din mână mănuncheșul frânghiuței și se întoarse repede îndărăt. „Dumnezeule! Dumnezeule! șopti ea făcându-și cruce. De ce trebuie să locuiesc în megieșie cu această ruină blestemată în care satana ... și frumosul ei cap pe o mână, copila ascultă poves­tirea mamei. Fizionomia ei exprima o tristețe nespusă și o ciudă arzătoare, iar obrăjeii ei se acoperiseră cu roșață și sprâncenele i se încrețiră. — Mai mult tu nu

 

Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate

... boala lui o jucărie nouă. Schemă spirituală a unui poem care s-ar putea să fie extrem de geistreich, și de loc să nu supere pe nici un om de bine. Se mai poate bănui și așa: că acea iritare, căreia mai ales trebuie să-i fie simțitor un om ce vede atât de mult și ascuțit ... și semne de moarte. Răspântia rătăcirilor fără scăpare... și singurătăți ce tot nu aduc liniște până la urmă. Un stol mic de corbi poate că se mai răsucește deasupra unei spânzurători așa e scris! altceva ce să fie?... Și nimic nu se mai vede în ceașca de cafea. Cred că era drojdle multă. Finalul cade ghilotinant, ca pentru a pune capăt unei impaciențe intime a ... în noapte. Fiecare deget soarbe sprijinul în zid și suie urmat de nenumărate. A pierit luna, fără să lase vreun semn gândului. Acum nu se mai simte decât stăpânirea șuieratului întunecat, iar sus în tărie o stea tremură atât de chinuită, parcă ar purta grijă pentru soarta ce se ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - În vis și aievea

... stri­ca armonia sau a întuneca albeața unui sân de marmură atât de ademenitor, căci el este strălucitul altar al zeului, pe care nu o dată se consumă vieți omenești, averi și onoare. Femeia a fost, este și va fi tot femeie, și Aspaziile moderne puțin se deosebesc în princip de Aspazia antică, care, sfătuind pe legiuita soție a lui Pericle, îi zicea: „De vrei să fii iubită, tre ... care scrie Biblia? Omul a fost și va fi în tot timpul însetat să vadă ceea ce nu vede, să afle ceea ce nu are. Cu acest cusur el se naște și crește și cu el rămâne până la mormânt. Așadară, cum lesne se înțelege, acel pom a închipuit pe femeie, adică pe Eva liberă, nu sclavă, pe Eva încântătoare, Eva măgulirii și a ispitei, Eva pentru care Adam a preferat voluptatea amorului în schimb pentru raiul ... în depărtare la cel urlet se adaugă în răstimpuri urletele câinilor satului, ce simt apropierea lupilor flămânzi? — Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila ta ! ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>