Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru O VORBI
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 615 pentru O VORBI.
Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!
... pentru tine își revarsă în gâlgâiri ploaia de mărgăritare. Nici nu bănuiești că-și plânge numai dragostea ei Așa, mulțumită gaiței mele, am ascultat, deunăzi, o convorbire între un măcăleandru și-un scatiu. Să v-o spun. „Cioc! cioc! cioc!â€� se aude de departe. Măcăleandrul zice: — E ciocănitoarea! — Ciocănitoarea, răspunse scatiul, ce-o fi ciocănind mereu? — Caută veverița, îl desluși măcăleandrul. — Veverița? De ce? — Urâți îmi sunteți voi, scatiii, că nu știți nimic. Nu-i ... Bun! Craț-craț-craț, s-a pus pe mâncat. Din ziua aceea venea în fiece amiază să-și ia prânzul. În dimineața când o pândea veverița, a sosit tot așa zglobie, dar de-abia intră în scorbură, că veverița se repezi. Ciocănitoarea vroi s-o zbughească afară, dar veverița o prinsese de coadă! Dă-i în sus, dă-i în jos, lasă coada, ca șopârla, în laba veveriței, și pe ici ți-i drumul. Mai ... — Știi una, frate măcăleandru? Eu cred că tot ce mi-ai spus sunt numai niște vorbe. Ea ciocănește fiindcă suge din mustul copacilor, i-o fi plăcând hrana asta. Măcăleandrul se supără: — Se cunoaște că ești pasăre neisprăvită. S- ...
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
... de adăpost, s-au strîns rătăcitorii să puie la cale măruntele trebi. Fără umbră de sfială, ca în vremea cînd omul nu cunoștea încă păcatul, o fată, cu un gest natural, și-a scos cămașa și s-a pus s-o cârpească. Luminos ca o rază părea firul de ață ce-l înălța și-l cobora acul din mîna ei. Negre, ca niște șerpi, șuvițele părului i se rostogoliseră peste ... ploi și vînturi, tipul rasei lor s-a păstrat, lucrînd atît cît trebuie să mănînce, umerii lor nu poartă stigmatul încovoiat al muncii. O lenevie dulce, însă, le însoțește toți pașii. Femeile au o clătinare ușoară pe șolduri cînd merg, părînd a trage după ele trena unei rochii imaginare. Bărbații, un ritm ciudat al capului, ca atunci ... unde nu i-am întîlnit, și totuși un prieten îmi spunea că pașii aceștia rătăcitori știu unde merg și că voințele acestea în mișcare au o țintă. Îmi spunea că cetele acestea răzlețe nu sînt decît fărîmele conștiente ale unui mare trup, și că o ...
Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria
... o generație de tineri cu același sistem de expresii, și limba română poate deveni o ruină, nu reparată, ci stricată prin construcții străine fără nici o adaptare de stil și incapabile de a-i manifesta propria idee în modul ei originar. Rândurile de față au scopul de a ... ratificate." Un sunet de învoială! Nemțește: laut ratificierten Abkommens, românește: după cuprinsul învoielei, sau, cum se zicea în stilul vechi de tribunale: după glăsuirea tocmelei. O altă analogie falsă o vedem în Telegraful din 25 aprilie 1868: "Se sună, că în personalul acestui oficiu se vor face schimbări", adică: se aude că; nemțește: es verlautet ... nu numai în Transilvania , ci în mai toate foile de peste Carpați, cu pronumele același . Același nu este identic cu acela sau acesta , ci cuprinde o accentuare specială, o constatare a identității, care nu se află în simplul pronume demostrativ. Când zic: "În acea scrisoare îi descriam călătoria și în aceeași scrisoare ... am cerut etc." cuvântul aceeași accentuează identitatea între scrisoarea cu descrierea călătoriei și cu cererea. "Apuc-o pe aceeași cale" nu însemnează în genere: apuc-o ...
Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată
... de-un șanț pe care-l umpluse trestia și buruienele de apă, care înconjura locul de unde venea lumina ― și, când luna ieși pe-o clipă pentru a lumina locul, el văzu o zidire veche și mare, cu câte un turn la fiecare colț și cu o poartă uriașă în mijlocul zidului. Era o ruină mai mult, părea pustie, acoperământul se surpase pe-alocurea, murii păreau a se înclina neproptiți, ferestele sparte, lemnăria putredă și năruită. Un ... poarta recăzu în urmă-i închisă. Un fior rece îl trecu din creștet pân-în tălpi, se-ntoarse să găsească ușa și trecu mult pân-o găsi, pipăind, dar cu toată opintirea puterilor n-o mai putu deschide. După mai multe încercări zadarnice, el începu să privească împrejuru -i și văzu în fund pe o scară, încolăcită asemenea coajei unui culbec, o pară palid-albăstrie, ca o lumină de candelă, a cărei zare tremura pe murii negri de piatră... era cât un sâmbure de mac. El se-ntremă înc-o ... la pământ... Când își reveni în fire, el se găsi culcat pe un pat de catifea într-o odaie, cea mai splendidă și bogată ce ...
... trage un capăt al sumăieșului peste umăr și vorbește: — Lasă, Vasile, să spun eu. Să vă grăiesc eu, domnule căpitan, că bietul nu poate vorbi de inimă ră... Amu, i-o venit și lui rândul la oaste. I-o venit rândul acum trei ani, și s-o dus, că i-am spus: du-te, băiete și-ți fă sirviciul; bun e Dumnezeu și mare. Și te-i întoarce. Eu ți-oi purta ... dragul mamei, să-ți aduc ce te-o trage inima să cei. Și s-o dus, sărut mâna, domnule căpitan, s-o dus. Așa... S-o dus cum v-am spus. Când colo, peste vreo două săptămâni, într-o sară, prin postul Crăciunului, eu făcusem niște julfe, numai ce aud că bocănește cineva în ușă. Cine-i? întreb. Eu sunt, mămucă, mi-o răspuns. I-am cunoscut glasul. Repede am tras zăvorul și numai ce-l văd cu mantaua peste mondir, cu șapca în cap și în mână ... fi venit acasă. Nu mai fugi, dragul mamei. Haide la cazarmie. Ți-i face pedeapsa și anii tăi și te-i întoarce, că poate mi-o lungi Dumnezeu zilele, să te văd mântuit și pe tine. Când i-am spus eu lucrurile istea, cum stătea acolo lângă cuptor, numai ...
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
... pornise de la întemeiarea lui — de vro câțiva ani încoace, dând mereu înapoi, a ajuns astăzi în desăvârșită decădere. Înrâurirea puternică ce o are critica adevărată asupra mersului lucrurilor publice, în o societate deprinsă oarecum cu citirea ziarelor, este netăgăduită; de aceea ne-am gândit că bine ar fi să dăm cititorilor o critică în cunoștință de cauză, cum am zice, o critică „cinstităâ€� asupra teatrului nostru, și credem că n-am putea începe mai nemerit decât căutând a ne da seama de cum ... de alta, este “iubitul nostru artist, al cărui talent admirabil în atâtea ocazii ne-a încântat prin vestitele lui creațiuni de generâ€�. O actriță, ridiculă, necioplită, care nu poate vorbi pe scenă două vorbe de înțeles, care nu știe carte de loc, a cărei chemare în lumea aceasta era poate să fie o ... dinafară, a teatrului nostru, ar crede că glumim sau ne batem joc de dânsul daca i-am spune că în limba românească, afară de o singură deosebire, și aceea nu tocmai-tocmai, n-avem nici o ...
... fete mari e lunca plină, Iar vântul, răsfățat copil, S-apropie tiptil-tiptil De pe sub fagi, de pe colină. Și fetele cu drag suspină: O, Doamne, Doamne, adă-ni-l! Pe umeri blondele lui plete Tresar și sar încetinel. El e frumos și tinerel, Dar e sfios când e cu ... el le prinde De mânecă, și-aprins de dor, Își face joc prin părul lor, În urmă brațul și-l întinde, Pe cea mai dragă o cuprinde Și-o strânge către el ușor. Tot mai aprins, tot mai aproape: Să te sărut, drăguțo, vrei? Ce ochi frumoși ai, viorei, Ca un întins adânc de ... pierdută, Dintâi cu ochii la pământ. El zice-așa câte-un cuvânt, Ea zice trei și-l tot ajută, Și uite-l, uite-l c-o sărută Ei, vezi tu, fetele cum sânt! El a crezut că nu se poate, Și iacă poți! Dar să te ții! E greu ... câți sunteți flăcăi ca mine, Să-mi spuneți voi acum, e bine Să faci ca vântul, nu-i păcat? Adică stăi! Ce fată moare Dac-o săruți puțin? Da zeu! Cum aș voi să fiu mereu Un vânt și eu, în zi cu soare, De-ar fi numai secerătoare O
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XI
... legi, faci dumnezei Împrotiva ceii-adevărate Dumnezeiri! Pui noi arhierei, Noao beserici și-închinăciuni, Toate-a dreptii minți îngânăciuni. Înveți dogme, care nice-o minte Le cuprinde,-obiceaiuri afară De fire și crezământuri sfinte, Însă nice-o știință-adevară, Nice-o precepere și sâmțire Potrivită cu omeneasca fire. Tu-înveți pe om ca el să nu vază Când vede, să nu știe când știe, Iar' cându ... Și la toți raiul făgăduiesc. [10] Așa, ce-au rămas de răpitoare Mânile autocrĂ¡ților, apucă Ierofantul, iar' voi cu pungi ușoare Rămâneți, ca ș-o deșartă nucă, O, buni credincioși, mângăitoriu De toate,-având raiul viitoriu. Cu adevărat bună răsplată! Că cine nu ș-ar da toată-avere Pentru cea grădină desfătată? De ... nici ună, Din sine sângur, nici rea, nici bună, Precum nici poate să să zică Că din firea sa-i rea ună ș-alta, Căci o pricină pe toate strică Și pe toate direge-o unealtă, Adecă-obiceaiurile bune Sau rele, direg pe-alte, strică pe-une. [14] Un popor blând, spre-îmbunătățite Năravuri învățat din pruncie, Măcar supt ce ... ...
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... cu cale să le aducă înapoi în târg. Pesemne că întoarcerea fusese într-un ceas bun. Când să plece, boierul Iorgu chemă pe fată și o sărută pe frunte: — Sunt tare mulțumit, draga tatii, că mi-a fost dat să mai văd o fată ca cele de demult! Nunta s-a pus repede la cale. Într-o seară frumoasă de iunie, lume după lume se cobora spre biserica Domnească, unde avea să fie cununia nepotului boierului Buhtea cu fata boierului Furtună. A ... a râs cu lacrimi de gluma boierului. Acum, deși în plină putere, boierul nu mai vâna. Ba, avântul de altădată i se prefăcuse într-o nețărmurită milă. De câte ori nu se gândea cu părere de rău la jertfele ce le făcuse gustul său de vânător! Dar ce pusese boierul ... nu-și ținea cuvântul, nu-i mai întindea mâna. Dânsul nu făgăduise niciodată ce era cât de cât de puțin îndoielnic, iar când spunea că o să-ți facă un lucru, era ca și făcut. Până mai deunăzi glasul lui încă nu găsise împotrivire. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Astăzi vremurile se schimbaseră. O ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... mă închin, fericit că era cald și lumină... Mă gândeam acasă și mi-era dor, mi-era dor de mama de nu mai puteam... Săraca, o fi crezând că m-am înecat... și m-o fi plâns... cât m-o fi plâns, săraca... O rupsei la fugă. Mă uitai îndărăt; văzui palatul mic și fumuriu; apoi începui să-mi caut drumul cu ochii. Eu știam niște plopi înalți... așa ... Mă uit în toate părțile... nimic, nicăieri. M-am dus, m-am tot dus, până când palatul de marmură nu se mai vedea decât ca o jucărie de copii. Și am căutat, am căutat, doar de-oi găsi o cărare umblată de picior omenesc, și nici o fâșie de drum n-am întâlnit. Și când mi se păru că palatul se șterge de pe fața pământului, o rupsei la fugă îndărăt, căci ce m-aș fi făcut în așa pustietate? Și de ce goneam, de ce palatul se ridica ușor din grădinile ... săgeți de lumină. — Știi, îmi zise bătrâna, că aici nimic nu se mișcă, ci stă așa cum au apucat să stea. În fața noastră, o perdea. Vrusei s-o dau la ...
Dimitrie Bolintineanu - Mihai în Transilvania
... său; Vie de la cela ce din amăgire Ne vorbește nouă despre fericire! Ea degrabă astfel sufletu-omenesc, Cât să fie liberi oamenii roșesc. Azi o zi frumoasă pentru noi lucește. Sub aceste arme lumea vă privește! Umbrele străbune din mormântul lor Vă surâde dulce într-un sfânt amor. Zilele ascunse ... fragede, sublime; Țara vă admiră... Juni, bătrâni, femei, Pentru voi se roagă, o, vitejii mei. Junele fecioare, inimi delicate, Pentru voi răvarsă lacrime curate. Printr-o dalbă luptă, azi vă străluciți! Meritați amorul țării ce doriți. Nu luați aminte vorbele de fală Și cu care înșiși ungurii se-nșală! Sub aceste ... de care, tropote de cai Ce cu vierșunare se cobor pe plai. Pedestrimea noastră un minut se frânge. Dar Mihai sosește... Pe fugari restrânge. — ,,O, viteji! Ce faceți? Unde mergeți voi? Nu-i p-acolo drumul dalbilor eroi! Calea ce luat-ați la fricoși convine, Merge la robie, merge la ...