Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PALAT
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 320 pentru PALAT.
Petre Ispirescu - Voinicul cel cu cartea în mână născut
Petre Ispirescu - Voinicul cel cu cartea în mână născut Voinicul cel cu cartea în mână născut de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată o babă și un unchiaș. Ei până la vreme de bătrânețe nu avură nici un copil. Ce nu făcură? Ce nu dreseră? Și ca să aibă și ei măcar o miarță de copil, nici cât. Ba merseră pe la descântătoare, ba pe la meșteri vrăjitori, ba pe la cititori de stele și ca să rămâie baba grea, nici gând n-avea. Ajunși la vreme de bătrânețe, începură a se îngrijura. - Ce ne facem noi, babo, zise într-o zi unchiașul, de vom ajunge niscaiva zile de neputință ori de nevoie? Tu știi că am făcut tot ce mi-a stat prin putință, și ca să ne dea Dumnezeu și nouă un copilaș, care să fie toiagul bătrânețelor noastre, nu s-a îndurat. - De! unchiaș, cine e de vină? Tu știi că am umblat și cruciș și curmeziș pe la meșterese, pe la vraci, am făcut tot ce m-au învățat unii și alții, și ca să avem și noi o mângâiere ...
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
Alecu Russo - Iaşii şi locuitorii lui în 1840 Iașii și locuitorii lui în 1840 de Alecu Russo Iașii a început de câtăva vreme să ațâțe curiozitatea publicului european, nu în chip excentric, prin el însuși, ci ca scaun al principatului nostru și deci ca un punct al marii chestiuni a Orientului. Până în 1830, orașul acesta — așa de interesant prin moravurile tuturor popoarelor care au călcat pământul celor două principate, de la dacul rătăcitor și sălbatic, de la romanul de pe Tibru, de la toate hoardele nomade care-și croiseră prin vechea Dacie pierdută o cale sângerată spre a se năpusti în inima imperiului până la musulman, leah și ungur, până la grec și, în sfârșit, până la rusul de azi care se pretinde regeneratorul nostru politic, moravuri necunoscute adaptate la moravuri cunoscute, obieciuri barbare altoite pe obiceiuri antice, patriarhalismul pastoral topit în servitutea feudală, misterele creștinismului încrustate pe miturile păgâne, superstițiile poetice ale evului mediu încrustate în secătuitoarea necredință a veacului, tot ce-i vechi și ce-i nou, Occidentul și Orientul, topite într-un tot nedespărțit, cimentate de vremi și împrejurări așa fel încât clădirea s-ar dărâma ...
Anton Pann - Povestea vorbei Povestea vorbii de Anton Pann Publicată în 1847 Cuprins 1 1. Despre cusururi sau urîciuni 1.1 Despre cusururi sau urîciuni 1.2 Povestea vorbei 1.3 (Spun c-a fost odată un crai oarecare) 2 2. Despre pedanți sau copilăroși 2.1 Despre pedanți sau copilăroși 2.2 Povestea vorbii 3 3. Despre vorbire 3.1 Despre vorbire 3.2 Povestea ăluia 4 4. Despre vorbire iarăși 4.1 Despre vorbire iarăși 4.2 Povestea vorbii 4.3 (O slugă flecară pe unde slujise) 5 5. Despre minciuni și flecării 5.1 Povestea vorbii 5.2 (Un împărat mare către răsărit) 6 6. Despre minciuni iarăși 6.1 Povestea vorbii 6.2 (A fost o-nsoțire ce trăia-n iubire) 7 7. Despre năravuri rele 7.1 Povestea vorbii 1. Despre cusururi sau urîciuni Despre cusururi sau urîciuni Aideți să vorbim degeabă, Că tot n-avem nici o treabă. Fiindcă Gura nu cere chirie, Poate vorbi orce fie. De multe ori însă Vorba, din vorbă în vorbă Au ajuns și la cociorbă. Ș-atunci vine proverbul: Vorba pe unde a ieșit Mai bine să fi tușit. De aceea ...
Nicolae Filimon - Mateo Cipriani
Nicolae Filimon - Mateo Cipriani Mateo Cipriani de Nicolae Filimon Nuvelă florentină Ieșind din Florența pe bariera San-Gallo, primul obiect ce se prezintă vederei este arcul de triumf construit la 1738 de arhitectul francez, Jadot cu ocazia rădicării lui Francesco II de Lorena la demnitatea de mare duce al Toscanei. Acest arc de triumf fu judecat de artiștii moderni ca operă plină de merite și defecte. Pe înălțimea lui se vede sculptat în marmură de Carrara bustul suveranului pentru care fu construit; iar mai jos sunt mai multe bas-reliefe ce reprezintă embleme administrative și militare. La o mică distanță se vede un parc format din mai multe alee de arbori neroditori, unde florentinii își fac preumblările pe timpul frumos de vară. Tocmai pe lîngă această grădină se află drumul sau șoseaua ce duce pe eminențele colinei Fiesole. Călătorul, dar, ce voiește a vizita această localitate are a face o călătorie aproape de două ore printre cele mai frumoase grădini și vile și a privi o mulțime de vedute încîntătoare. Ajungînd pe creștetul colinei, primul obiect care îi lovește privirea este monasterul călugărilor dominicani, clădit tocmai pe acel loc unde odată era monasterul ...
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov
... o spațioasă zidire veche, disÂtrusă de un mare incendiu și din care mai rămăsese numai câțiva pereți și o bucată de acoperiș. Din maiestuosul palat de odinioară ce-a rămas acum? Numai un munte de moloz acoperit cu omăt și ici-colea se mai zăreau niște văgăuni căscate ... spre seară o damă elegantă urmată de un adiÂutant, coborându-se dintr-o caretă ce trase la scară, s-a suit în palat. Atunci ușierul, ieșind pe peron, ne-a vestit că Excelența sa nu mai primește pe nime. Iată dar povestea întreagă a zadar ...
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovenesc Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovenesc de Constantin Stamati Cuprins 1 Partea I 2 Partea II 3 Partea III 4 Partea IV Partea I L’homme est de feu pour le mensonge Et de glace pour la vĂ©ritĂ© 1 La Fontaine Ciubăr-vodă, domn faimos, Lui Papură strănepot, Avea un singur fecior, Frumos ca luna lui mai, Gigât ca un tânăr brad, Vârtos ca un vechi stejar Și viteaz ca un român. Acest fiu când s-au născut, Moașa ce l-au strâns de nas Și l-au prenumit Bogdan, Au tras boghii și au spus Mancei ce l-au aplecat, Ce soție va lua Și câte va pătimi Despre farmece și vrăji; Deci domnișorul Bogdan, Făcându-se flăcăuaș, Tatăl său, domnul bătrân, L-au chemat în curtea sa, Fiind boieri adunați Și după ce l-au pupat, I-au zis: “Fătul meu, să știi Că de-acum vreau să te-nsor, Și mireasă să-ți alegi Fată de domn sau de crai, Ca să nu piară cu noi Al lui Ciubăr soi vestit Din care eu rămăsei; Căci ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie Noapte de decemvrie de Alexandru Macedonski Pustie și albă e camera moartă... Și focul sub vatră se stinge scrumit... Poetul, alături, trăsnit stă de soartă, Cu nici o scânteie în ochiu-adormit... Iar geniu-i mare e-aproape un mit... Și nici o scânteie în ochiu-adormit. Pustie și albă e-ntinsa câmpie... Sub viscolu-albastru ea geme cumplit... Sălbatică fiară, răstriștea-l sfâșie, Și luna-l privește cu ochi-oțelit... E-n negura nopții un alb monolit... Și luna-l privește cu ochi oțelit. Nămeții de umbră în juru-i s-adună... Făptura de humă de mult a pierit Dar fruntea, tot mândră, rămâne în lună Chiar alba odaie în noapte-a murit... — Făptura de humă de mult a pierit. E moartă odaia, și mort e poetul... În zare, lupi groaznici s-aud, răgușit, Cum latră, cum urlă, cum urcă, cu-ncetul, Un tremol sinistru de vânt-năbușit... Iar crivățul țipă... — dar el, ce-a greșit? Un haos, urgia se face cu-ncetul. Urgia e mare și-n gându-i ș-afară, Și luna e rece în el, și pe cer... Și bezna ...
Costache Conachi - Visul amoriului
Costache Conachi - Visul amoriului Visul amoriului de Costache Conachi Informații despre această ediție Gîndul meu fiind la tine de-a pururea sprijinit Și de sînt la închisoare de tine nu-s despărțit. Sufletul mei îi acolo unde și tu lăcuiești, Și inima ce să bate, căci pe lîngă ea lipsăști, Altă nimic nu dorește decît ceasul fericit, Întru carele să sîmptă că de dînsul te-ai lipit. Ah, Doamne, ce năcaz mare a iubi ș-a fi închis, Dar ce amețeală-i asta de care mă văz cuprins ? Au întunecat văzduhul, ochii mi-au painjănit, Am rămas uimit pe gînduri, nu mă lăsați, că-s perit ! Iată, o femeie vine, cu veșmînt preastrălucit, Chiar ca soarele cînd iese, vara, despre răsărit. Trupul ei părea că este alcătuit chiar de duh, Căci mă prevedeam printr-însul ca printr-un curat văzduh. Și clătindu-mă pe-ncetul, după ce m-au deșteptat, Printr-o dulce sărutare îmi zice : „Ce-ai leșinat ? Eu sînt sîmțîrea aceea prin care s-au osăbit Omul dintre dobitoace de cînt lumea s-au zidit. Știu că inima ți-i dată în robie de curînd Și că n-ai altă ...
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... a visat: C-ar fi ascunsă-ntr-un izvor O fată-a unui împărat. În fața lui, cu barba sură, Stau slujitorii din palat, Și, triști, cu mâinile la gură, Îl căinau că-i fermecat. Trăiți la dânsul din părinți, El le zâmbea cu ochii buni: Ca tot nebunul ...
George Coşbuc - Atque nos! Atque nos! de George Coșbuc Iarna, când e lungă noaptea, s-adun finii și cumetrii Și-apoi povestesc de-a dragul, stând pe lavițele vetrii, Despre crai cu stemă-n frunte, despre lei și paralei... Oh, că mult îmi place mie să mă pun la sfat cu ei Și s-ascult ale lor vorbe, s-admir faptă glorioasă, Să-mi încurc în minte firul din povestea cea frumoasă, Să văd ce destăinuiește frazul cel îndătinat: Cică-a fost, ce-a fost odată, cică-a fost un împărat. Oh, îmi place mult povestea, căci poporul se descrie Singur el pe sine însuși în povești și-mi place mie S-ascult pe popor, ca astfel să observ cum s-a descris; Ascultându-l, fără voie, parcă mă cuprinde-un vis Și-atunci eu mă pierd pe-ncetul pe-ale fantaziei maluri: Văd cu ochii plăsmuirea vecinicelor idealuri Și a tuturor acelor tipuri vii, pe cari le-avem Și pe-a căror frunte pus-am mitologic diadem ; Văd cu ochii tot aceea, ce-a creat în zeci de veacuri Imaginațiunea noastră: văd ...
Ion Heliade Rădulescu - Poema didactică după Boileau și Horațiu
... autor câteodată, plin d-un plan ce și-a făcut, Până când nu și-l deșartă, nu mai tace un minut. De e palat ce-ntâlnește, începe a ți-l descri Și te poartă pretutindeni, până când te-o ameți Ici, aproape, e o scară, o sală ...