Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RĂSĂRI
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 651 pentru RĂSĂRI.
Duiliu Zamfirescu - Ca un mănunchi de ramuri
Duiliu Zamfirescu - Ca un mănunchi de ramuri Ca un mănunchi de ramuri de Duiliu Zamfirescu Te-a zămislit blânda natură Ca pe o floare de pe plai; Din carminul rozei de mai Ți-a zugrăvit, rotunda gură, Iar din albastrul de cicoare Ți-a-nduioșat privirea vie, Așa că bine nu se știe De ești femeie sau ești floare. La brâu te-a strâns ca pe-un mănunchi De ramuri tinere de crin Și nu știu ce ți-a pus în sân Și de la sân pân-la genunchi, Că parcă-i fi un vis croit După gândirea mea nebună, Cu sufletul ca alba lună, Cu trupul cald și liniștit. În trista mea singurătate Au răsărit colo și colo Vedenii cu cap de Apollo Și ochi plini de bunătate: Dar dacă tu ai ști anume Cât farmec e-n făptura ta, Ai face aripi și-ai zbura, Căci prea ești singură în lume. (
Duiliu Zamfirescu - La lună La lună de Duiliu Zamfirescu E noaptea caldă. Stelele ușoare Clipesc din gene, line, depărtate. Pe iazul morii apa nu mai bate; Pe dealuri focul cel din urmă moare. Privind pe ceruri căile stelate, Adorm în lumea lor fermecătoare. În somn răsare luna gânditoare Și umple bolta de singurătate. O simt cum trece, clară, tot mai clară, Pe-nchipuitul arc al hemisferei; O simt, dar nu o pot privi-n afară. Această nouă formă a durerii Tu o cunoști... Revino mâne sară, Icoana castă a nemângâierii!
Duiliu Zamfirescu - Preludiu Preludiu de Duiliu Zamfirescu În fund de peșteri, picură de veacuri Tăcute lacrămi, ce mereu se mână Spre albele misterioase lacuri, Și din adâncul lor răsar fântână. Fântâna rece gâlgâie din stâncă Și răspândește unde de răcoare: Pădurei verzi dă vocea ei adâncă, Câmpiei triste sălcii plângătoare. Așa în suflet picură cu-ncetul Viața, ceasuri de melancolie: Fântână clară, murmură poetul O, de demult uitată poezie.
Duiliu Zamfirescu - S-aud... S-aud... de Duiliu Zamfirescu S-aud pâraiele cum curg În pacea palidei lumine, Se umple valea de amurg, Iar eu mă duc gândind la tine. S-aude clopotul la schit: Merg pustnicii să se închine; Luceafărul a răsărit, Iar eu mă duc gândind la tine. S-aude buciumul în munți Înfiorând cu lungi suspine Tăcerea codrilor cărunți... Eu mă tot duc gândind la tine.
Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe
... miroasă. Îngerul, când luă crenguța, se împunse într-un spin și îndată îi ieși în vârful degetului o bobiță de sânge. Fiindcă din pricina trandafirului răsări cea dintâi picătură de sânge pe lume, Dumnezeu meni floarea să se facă roșie, cum se și făcu, iar pentru că prin ciocănitoare se întâmplase ...
Emil Gârleanu - Călătoare! ...
Emil Gârleanu - Călătoare! ... Călătoare! ... de Emil Gârleanu E călătoare! A ieșit din mușuroi furnica și-a pornit, cum face în fiecare dimineață, a pornit să vadă lumea... Ea știa că ochii duc și mintea întoarce; că, văzând multe, știi destule și ai de unde da și la alții. Și ce fericire să călătorești dimineața, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, și când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap și pornește la drum. În dimineața aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumusețea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuși avu puterea să se gândească, drumeața, că, privind și minunându-se numai, nu câștiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin miriște, de cizma unui vânător, își și puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneață și destoinică, se ridică pe călcâiul pe care câteva fire de nisip se prinseseră, apoi, ...
Emil Gârleanu - Ca soarele! Ca soarele! ... de Emil Gârleanu O casă, o livadă și-o curte mare. În casă stau stăpânii; în livadă sunt pomi roditori; în curte felurimi de păsări. Așa, în curtea aceasta s-au întâmplat multe și mărunte, căci unde-s păsări multe, dragostea-i stăpână. Nu mai departe, acum o lună, un cocoș a fugit, peste gard, cu bogheta altuia. Nu i-au mai văzut deatunci nimeni! Unele păsări spuneau una, altele — alta, gâștele șușoteau, fel și chipuri, pe socoteala celor doi îndrăgostiți. Ei și-au văzut de treabă. Acum o săptămână, o găină, o americancă , zor nevoie după un pichiroi. Au șters-o și aceștia. Iar zarvă, iar șușoteli, nimeni nu mai putea nici dormi, nici mânca; cum se întâlneau două păsări față-n față, se-ntrebau: „Ce-i cu americanca?â€� Cealaltă: „Ce-i cu pichiroiul?â€� Pichiroiul așa; americanca altfel. Și ei doi habar n-aveau de gura lumii! De aceea, când pichirea, stingheră, hotărî să-și caute un soț și-și puse ochii pe păun — pasăre de neam mare — se feri de toți, de frică să nu li se așeze cineva de- ...
Emil Gârleanu - După asemănarea lor!
... uitară una la alta. — Acum să-l vedem, zise albina, încet, broaștei. Dar Dumnezeu blagoslovi în aer, apoi întinse palma. Și în mâna Domnului răsări, deodată, noua viețuitoare. — Iată sora voastră. Vă place? Cele patru sfătuitoare răspunseră, codindu-se: — Dă... mărite Doamne!... Și Dumnezeu înțelese că noua viețuitoare ...
Emil Gârleanu - Filozoful Filozoful de Emil Gârleanu E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca și când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumusețea lui nu-și dă seama, — de bărbăția lui însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-și zărește chipul în talerul lunii, și-și vede înfățișarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate și-l ondulează, de mândrie, până-n vârful cozii. Trăiește singur. Ziua stă ascuns cum poate și unde poate. Ziua doarme; numai când sosește ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezește, morocănos. Căci mâncarea nu l-a ispitit niciodată. Să bei și să înghiți aer când ți-e sete de înălțimi amețitoare, aceasta e adevărata hrană, dar aceasta-i o taină pe care numai el o știe. Când ziua fuge din fața nopții, el pornește; atotstăpânitor, pășește, măreț, peste acoperămintele întregului târg. Se plimbă de la un capăt la altul al mahalalelor, căci n-are dragoste deosebită pentru nici un colț. ...
Emil Gârleanu - Fraţi Frați de Emil Gârleanu Fără să ridice privirea de pe hârtiile ce iscălea, maiorul răspunse răstit: — Va merge cornistul companiei. Ofițerul vroi să mai adauge ceva, dar maiorul nu-i dădu vremea, ridică în sus capul și, cu acea luminiță gălbuie în ochi, ce dădea căutăturii lui un aer de veselie, chiar atunci când era înfuriat, spuse răspicat: — Cred c-ați înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse scurt că a-nțeles, și plecă. Străbătu sala pe lângă camarazii ce-l priveau bănuitori, apoi luă drumul drept înspre compania lui. În ușă îl aștepta sergentul-major. Ofițerul îi porunci, la rândul lui, cu un glas ce împrumutase ceva din acel al maiorului: — Va merge cornistul companiei. Sergentul-major se întoarse și strigă: — Va merge... Dar nu avu când să sfârșească, cineva din fundul întunecos al sălii, cornistul, care și auzise ordinul comandantului de pluton, răspunse înăbușit, dar hotărât: — Am înțeles, să trăiți, domnule sergent-major. În această vreme, ofițerul intră în cancelaria companiei, își puse mantaua, își luă chipiul și, ridicându-și gulerul, ieși în curte, îndreptându-se spre poartă; o luă pe o stradă lăturalnică, mai apropiată. Ajunse acasă, își ...
... a plouat. Nici rândunele nu se mai vedeau. Dar mirosul crinilor, seara, se împrăștia puternic, umed: o amețea. După zilele acestea, lipsite de scânteiere, soarele răsări într-o dimineață înfocat, vărsând parcă flăcări, încălzind totul în câteva clipe. Raza o fripse. În după-amiaza zilei acesteia, o păsărică cu pene verzi ...