Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SPUSĂ
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 1510 pentru SPUSĂ.
Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț
Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeţ Ochiul lui Turculeț de Emil Gârleanu Prietenul mă dojeni: — Pentru ce stai de o bucată de vreme atât de posomorât? Nu mă simțeam tocmai bine; i-am răspuns: — Sunt cam bolnav. — Mofturi! Ți-a intrat în cap, ca la babe, că ești bolnav, și-o ții morțiș. Privește frumusețea dimprejurul tău și-o să vezi cum te însănătoșezi. Ești doar poet! Intram cu trăsura printre lanuri de rapiță; un vânt ușor legăna floarea galbenă, aurită în revărsarea celor dintâi raze ale soarelui. Pe margini, în zări, pădurile rămâneau în urmă, albăstrii, păreau că lunecă una după alta, pe fața cerului, ca niște nori. Câte un ciocârlan se ridica deodată, din fața calului, și zbura pe o parte, ciripind ascuțit. Priveliștea îmi întări puțin sufletul. — Ei, și ce ai? mă întrebă batjocoritor prietenul. — Mă cam doare capul. Prietenul ridică puțin sprâncenele, zâmbi în colțul buzelor și suspină prelung. — Ei, dragul meu, zise dânsul, ce păcat că nu se poate înlocui și capul, ca ochiul lui Gavrilă Turculeț! Îi cunoșteam de mult meșteșugul de povestitor. Întâmplarea cu ochiul lui Turculeț trebuie să aibă hazul ei, mi-am zis, ...
... la cărat pietriș de la Ipate, de sub Dealul Râpoaiei. Eu îs din cealaltă parte, de la Argieni, din vale de... — Nu mai bâigui; spune ce-ai făcut când ai văzut boii! răcni colonelul. Oană iar răsuflă adânc: — S' trăiți! Eu am văzut boii, am răzămat pușca de gard ... stricat Marin Dumitrache, bătu-l-ar Dumnezeu, și eu am rapurtat, da nu l-au dres, că fieraru nu-i... — Lasă pe fierar, tontule, spune ce ai făcut după ce ai închis boii! Te-ai dus la locul tău? răcni iar colonelul, scos din fire. — M-am dus la ... tu aici, că eu nici pe Dumnezeu nu-l las, mă, să intre. Da el mă dă odată la o parte, intră înăuntru și-mi spune: Tu nu știi, mă, că trebuie să duc orz pentru calul domnului ghinărar? De așa, așa-i, am socotit eu, că alta nu știu, da ...
George Coșbuc - Moartea lui Fulger
... pe-unde treci! El nu e mort! Trăiește-n veci, E numai dus. N-am cap și chip pe toți să-i spui Și-aș spune tot ce știu, dar cui? Că de copil eu m-am luptat În rând cu Volbură-mpărat Și știu pe Crivăț cel turbat Ca țara ...
Ion Luca Caragiale - Așa să mor!
Ion Luca Caragiale - Aşa să mor! Așa să mor! de Ion Luca Caragiale Am avut să fac multe alergaturi săptămânile trecute: peste cinci mii de kilometri în drum-de-fier. Am ostenit destul; dar nu-mi pare rău... cu prilejul acesta am făcut o foarte plăcută cunoștință un drum rar O zi întreagă, până la Budapesta, l-am admirat numai de la distanță; neștiind bine decât limba noastră, n-am avut îndrăzneala, cât mi-era de simpatic, să m-apropii de el și să intru în vorbă. L-am văzut în vagonul-restaurant, înconjurat de alți călători, conversând cu ei în mai multe limbi străine nemțește, ungurește, italienește, franțuzește un poliglot în toată puterea cuvântului. Om tânăr, cam de treizeci de ani foarte elegant; deschis la privire și la vorbă; vesel, deștept, vioi; plin de glume și, mai presus de toate, om umblat. Ceasuri întregi am tras cu urechea la conversația lui cu ceilalți călători, și, din câte am putut înțelege, am rămas cu convingerea care, mai târziu, trebuia să mi se confirme cu prisos că mă aflu în fața unui om extraordinar. Acest tânăr, nu numai că știa atâtea limbi, dar cunoștea de aproape și țările lor: vorbea ...
Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17
Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17 Accelerat no. 17 de Ion Luca Caragiale Un individ purtând pe umeri o șubă largă, cu o căciulă mare pe ceafă, stă la masă în restaurantul Gării de Nord și bea ceai. Are un geamantan de pânză cu cercuri de tinichea alături pe un scaun, și pe masă un sac de piele neagră, prin mănușa căruia își ține petrecută bine mâna stângă până la încheietura brațului. După figură, după maniere și port, trebuie să fie vreun negustor, ori arendaș din provincie. Un domn bine îmbrăcat, blană cu guler de astrahan și căciuliță asemenea, bea cafea la altă masă, fumează și se uită din când în când către provincial, care nu ia seama de loc că-l observă cineva. În același timp, domnul trage cu ochii la ușă: așteaptă desigur pe cineva, și cu nerăbdare. Negustorul plătește ceaiul. Îndată, iată și hamalul vine să-i spună că trenul a tras la peron; îi ia geamantanul de pânză și vrea să-i ia și sacul de piele, ca să-l ușureze pe pasager; dar acesta își trage repede mâna cu sacul și refuză serviciul. Sacul nu e mare, dar trebuie să fie greu, ...
Ion Luca Caragiale - Dascăl prost
Ion Luca Caragiale - Dascăl prost Dascăl prost de Ion Luca Caragiale Foarte de dimineață, într-o mahala depărtată, bat la ușa amicului meu Pricupescu, profesor de cursul secundar — predă istoria în clasele inferioare la un liceu. Deși foarte buni prieteni, n-am fost niciodată la el acasă; așa, nu mă mir că i se pare ciudat a mă vedea la dânsul. — Ei! ce cauți tu prin mahalaua noastră așa de dimineață? — Am trecut pe aici — zic eu — și am intrat să-ți dau bună ziua... Știu că pe la ceasul ăsta pleci de-acasă... și... zic: haide să văz... o fi plecat Pricupescu? dacă o fi plecat, bine; dacă nu, merg cu el până-n târg... Azi o să fie o căldură... mai teribilă ca ieri... S-a pus pe călduri... O să ne topim în vara asta... Pricupescu este un om bănuitor; zice: — Fac prinsoare pe ce vrei, că și tu ai venit să mă rogi pentru vreun măgar, pentru vreun leneș, pentru vreun ticălos... — Aș! zic eu... — Măi! adaugă el... mai am doi ani până să ies la pensie... douăzeci o să mi se pară... ...
Ion Luca Caragiale - Diplomație
... mine. Nenea Mandache mă recomandă. — D-ta ești ăla care scoți Moftul român? — Da! coniță... Vă place? — Mă nebunesc... Bine, frate, tot spune Mandache că sunteți prietini... Nouă de ce nu ni-l trimeți? — Zi-i și tu să ni-l trimeață, că pe mine m-a ...
Ion Luca Caragiale - Emulațiune
... cine-l cheamă d. Costescu? pe tată-tău? Ionescu: Nu, domnule; pe profesorul de la Severin; zicea tata: așa'profesor, halal să-i fie! Profesorul: Spune-i tată-tău, șușterului, așa de la mine: ne, sutor, ultra crepidam, că-z doar nu toți șuștării or să aibă compekența să se pronunțe ...
Ion Luca Caragiale - Lanțul slăbiciunilor
Ion Luca Caragiale - Lanţul slăbiciunilor Lanțul slăbiciunilor de Ion Luca Caragiale 1901 Am și eu o slăbiciune și eu sunt om! dorințele grațioasei mele prietene domnișoara Mari Popescu sunt pentru mine porunci, la cari mă supun cu atât mai bucuros cu cît văd că prietena mea nu abuzează niciodată de influența nemărginită ce știe bine că exercită asupră-mi... De astă dată, ce mare lucru-mi cere? "Stimate amice, Știu ce prieten ești cu profesorul Costică Ionescu și cât nu e în stare să-ți refuze o rugăminte. Mă-ndatorezi până-n suflet dacă obții de la el pentru elevul Mitică Georgescu din clasa IV liceul X... la latină nota 7, fără de care, băiatul, care mi-e rudă de aproape, rămâne și anul acesta repetent, ceea ce ar fi o mare nenorocire pentru familia lui - o familie dintre cele mai bune - și pentru mine o mare mâhnire. Cu cele mai afectuoase salutări, a dumitale bună prietenă, Mari Popescu." A! irezistibilă grație, cum știi de frumos să poruncești! Și ce bine s-a nemerit! Ionescu are și el o slăbiciune, și el e om! ține la mine și nu e în stare să ...
Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente
... că bulgarii sunt supușii mei, chemai pe Midhat-pașa. Nu-mi băusem cafeaua. — Bre, pordecâine! (așa-i ziceam eu când eram mahmur). Auzi ce spune englezul, că bulgarii sunt supușii mei! — Adevărul spune, prealuminate. — Atunci, de ce nu mi-ai spus? să te-nvăț eu să regulezi chestia Orientului în trei zile, pordecâine?! — Cum, stăpâne? â ...
Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva
Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva Sfânta Ghenoveva de Ion Luca Caragiale Cam de acum o mie cinci sute de ani, ocrotitoarea cetății vestites între vestite, patroana Parisului, a fost sfânta Ghenoveva. Despre sfânta aceasta au rămas, în istoria scrisă de oameni învățați, dar mai ales în pomenirea poporului francez, multe povestiri pline de frumusețe, dintre cari credem că nu va fi neplăcut cititorilor noștri să le dăm, de pe unde le-am putut culege, câteva, pe scurt. Iată... Sfânta Ghenoveva s-a fost născut, în anii dintâi ai veacului al cincilea de la mântuitorul nostru, într-un târgușor numit Nanterre, aproape de Paris, cale de vreo trei ceasuri bune cu piciorul; și a trăit peste nouăzeci de ani. Acolo la Nanterre era o cetățuie întărită cum erau pe atunci, în vreme de războaie piept la piept. Unii povestesc că ea ar fi fost copila unui senior, păgân mai-nainte, iar acuma închinat cu tot sufletul la credința creștinească, după povața sfântului Gherman, episcopul din partea locului, care cu neobosită râvnă propovăduia cuvântul domnului pântre necredincioși; și că astfel, Dumnezeu, spre a-l răsplăti pe acel senior de osârdia lui, îi trimisese ...