Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru STA LINIȘTIT

 Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 327 pentru STA LINIȘTIT.

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

... colea vedeam pe câte-un romanțios ce trecea fluierând sau câte-un om beat, care-ndată ce chiuia răgușit lângă ferestrele prostituțiunii, femeia spoită ce sta în sticlă aprindea un chibrit spre a-și arăta fața sa unsă din gros și sânul său veșted și gol — poate ultimul ... făr-a zice o vorbă și trăgând din când în când cu sorbituri zgomotoase câte-o gură din cafeaua sau berea ce le sta dinainte... semn de triumf! Un june aplecat asupra unui biliard scria cu creta pe pănura verde vorba Ilma. Cugetam că e din vița lui Arpad ...

 

Mihai Eminescu - Minte și inimă

... știe plugăria ­ Gospodar e, precum vezi. Moșioara lui altdată Era tot părăduită, Vezi acuma ce-i aduce, Cât de bine-i rânduită. Așadar, nu sta la gânduri, Prea ușor alegi din două, Eu îți zic să-ți iei vecinul, Ie-l cu mânile-amândouă. ­ Toată ziua se închide Prin ... tăcerea din spital. Alta-i pacea sufletească Care e rodul iubirii ­ Și acolo e tăcere, Dar tăcerea fericirii. Tu lucrezi iar el acasă Poate sta, poate lucra, Dar din când în când aruncă Ochii lui asupra ta. Și se uită lung la tine. Doamne! limpede mai știe Cum că fără ... Achil și Agamemnon își spunea grobienii. Și atunci bătrânul Nestor prinde-a spune la povești, Pe-amândoi îi probozește cu cuvinte bătrânești. Împrejur sta toți elinii, steteau preoții și regii Iară Nestor ține una... știi mata cumu-s moșnegii. Iar Achil pe Agamemnon suduindu-l zice: ,,Câne! Mi-i ...

 

Petre Ispirescu - Găinăreasa

... cucoană, la nici o jupâneasă, la nici o țărancă, ba chiar la nici o roabă. Împăratul nu mai putea de bucurie de această întâmplare. Condurul sta d-a pururea pe masă în cămara împăratului. Oricine voia să-l încerce avea toată voia. Într-una din zile când împăratul ținea ... până ce ieși din împărăția tatălui său. Trecând hotarul, îi mai veni nițică inimă. Unde până aci umbla cu moartea în sân, acum se mai liniști olecuță. Merse ce merse, și ajungând la curtea împăratului locului aceluia, se puse la poartă cu chip umilit și smerit. Iară daca ieși bucătăreasa și ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou

... spinare o voce ne­cunoscută. Eu m-am întors și zării prin genele mele lipite de udeală o mare mătăhală albă de omăt, care îmi sta înainte cu o lopată în mână. — Cine ești dumneata? îl întrebai. — Suntem câțiva țărani din olaturi2, veniți aici la lucru, ști­ind că ...

 

Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon

Vasile Alecsandri - Cucoana Chiriţa în balon Cucoana Chirița în balon de Vasile Alecsandri Farsă de carnaval Cuprins 1 PERSONAJELE 2 SCENA I 3 SCENA II 4 SCENA III 4.1 I 4.2 II 4.3 III 5 SCENA IV PERSONAJELE COSTICĂ HAZLIUL LICĂ PANGLICĂ UN COMISAR UN VÂNZĂTOR DE ALUNE PRĂJITE PUBLIC CUCOANA CHIRIȚA GRIGORI BÂRZOI, soțul ei ELLIEN MOGHIOR, aeronaut ungur NAE NĂUCESCU DESPA, soția lui (Scenele se petrec din dosul Mitropoliei, pe piața destinată pentru ascendarea baloanelor, 1874.) Notă. La deschiderea cortinei, câțiva soldați, în mijlocul scenei, țin frânghiile ce sunt legate de năvodul balonului. Ellien Moghior e în naselă, ocupat a-și face pregătirile de plecare. Balonul, purtând cu litere mari numele de Ciubăr-Vodă, este înălțat astfel ca să fie văzut de publicul din sală. Nasela e ornată cu steaguri tricoloare. Lume multă în fund. În dreapta, o estradă. Pe laița din față, Năucescu și Despa. Hazliu și Panglică se primblă pe sub estrade lornietând damele. Vânzătorul se poartă pintre public, strigând din timp în timp: Alune prăjite! șeapte de-o para! SCENA I PUBLICUL, MOGHIOR, NĂUCESCU, DESPA, HAZLIU, PANGLICĂ,VÂNZATORUL, [CHIRIȚA] COR Ce minune! ce drăcie! Parcă-i din poveste, ...

 

Mihai Eminescu - Strigoii

Mihai Eminescu - Strigoii Strigoii de Mihai Eminescu I ... că trece aceasta ca fumul de pre pământ. Ca floarea au înflorit, ca iarba s-au tăiat, cu pânză se înfășură, cu pământ se acopere. Sub bolta cea înaltă a unei vechi biserici, Între făclii de ceară, arzând în sfeșnici mari, E-ntinsă-n haine albe, cu fața spre altar, Logodnica lui Arald, stăpân peste avari; Încet, adânc răsună cântările de clerici. Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă Și păru-i de-aur curge din raclă la pământ, Căzuți în cap sunt ochii. C-un zâmbet trist și sfânt Pe buzele-i lipite, ce vinele îi sunt, Iar fața ei frumoasă ca varul este albă. Și lângă ea-n genunche e Arald, mândrul rege, Scânteie desperarea în ochii crunți de sânge, Și încâlcit e părul lui negru... gura-și strânge; El ar răcni ca leii, dar vai! nu poate plânge. De zile trei își spune povestea vieții-ntrege. "Eram un copilandru. Din codri vechi de brad Flămânzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pământul, Eu răzvrăteam imperii, popoarele cu gândul... Visând că toată lumea îmi asculta cuvântul, În valurile Volgăi cercam cu spada vad. Domnind semeț și tânăr ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose Hagi-Tudose de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Dincolo de "Crucea de peatră", d-a stânga Șoselei Vitanului, se ridică biserica "Sfânta Troița". Mândrețe de biserică. Ce zugrăveli, pe dinăuntru și pe dinafară, cum arar se mai pomenesc numai la bisericile din vechime. Dar de asculți la troițeni, mai cu seamă la cei bătrâni, te apucă amețelile când încep ei să-și ridice biserica în slava cerului. Mă rog, nu au atâtea degete la amândouă mânele câte minuni se află în sfântul locaș. Și când se încurcă, se fac foc bătrânii troițeni; ba își mușcă degetele la numărătoare, căci iată, cum au apucat ei să numere minunile: ridică amândouă mânele în dreptul ochilor, ți le vâră sub nas cu degetele răsfirate, apoi la fiece laudă zice "una la mână" și moaie câte un deget în gură. La înfierbânțeală, uită că degetele sunt ale lor, și le mușcă, și vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în gâlceavă. Cum să cază ei la învoială?... Fiecare vrea să laude și să numere numai cum vrea el, iar nu cum ...

 

Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă

... bătrânului Oleanu. Ea avea forma descrisă mai sus. Înfundată în cercul curții, încunjurată de pomăt, albă și invitatoare, ea avea un cerdac încăpător, în care sta bătrânul sara, cu ciubucul în gură și cu fesul pe ceafă, uitându-se melancolic la priveliștea ce se întindea sub ochii lui. În această curte ...

 

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

... fără a zice o vorbă și trăgând din când în când cu sorbituri zgomotoase câte-o gură din cafeaua și berea ce le sta dinainte — semn de triumf! Dincolo unul scria cu cridă pe postavul verde al biliardului; unul cu pălăria naltă pe ceafă și cu mâinile unite ...

 

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil Din albumul unui bibliofil de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I - Boierii așezate de Alexandru-Vodă cel Bun și Bătrân 2 II - Formulă de afurisenie 3 III 4 IV - Epitaful lui Prale 5 V - Fragmente dintr-o poveste 6 VI - Rime defectuoase 7 VII - Câteva cugetări 7.1 Cuvinte vechi franceze din XV secol 7.1.1 A 7.1.2 B 7.1.3 C 7.1.4 D 7.1.5 E 7.1.6 F 7.1.7 G 7.1.8 H 7.1.9 J 7.1.10 L 7.1.11 M 7.1.12 N 7.1.13 O 7.1.14 P 7.1.15 R 7.1.16 S 7.1.17 T 7.1.18 U 7.1.19 V 7.1.20 Y 7.2 Stoicismul românului 7.3 Arghir 7.4 Neculai Bălcescu 7.5 Cântecul Bucovinei 7.6 Geanta lui Moș Cosma I - Boierii așezate de Alexandru-Vodă cel Bun și Bătrân Logofăt mare judecător și alegător de ocine. Ispravnic pe o seamă de oameni de frunte, ce sunt curteni la țară, și judecător tuturor cine sunt cu strâmbătăți ...

 

Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea

Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea de Anton Pann Cuprins 1 ÎNVĂȚĂTURA DATĂ RĂU SE SPARGE ÎN CAPUL TĂU 2 PÂINE, LA FOAME UDATĂ E CEA MAI DULCE BUCATĂ 3 CÂND SE GĂTEȘTE ÎN LATURI, NUMAI DIN MIROS TE SATURI 4 GRIJILE-S LA CREDITORI MAI MULT DECÂT LA DATORI 5 CÂND CERI ȘI NU ȚI SE TRECE, TE-NTORCI CU INIMA RECE 6 DACĂ N-AI SĂ MERGI CĂLARE NU UMBLA LA-MPRUMUTARE 7 CASCĂ OCHII LA TOCMEALĂ IAR NU DUPĂ CE TE-NȘALĂ 8 UN NEBUN FĂGĂDUIEȘTE ȘI-NȚELEPTUL S-AMĂGEȘTE 9 HAINA MAI MULT E PRIVITĂ DECÂT PERSOANA CINSTITĂ 10 OMUL NU POATE SĂ FACĂ UN LUCRU LA TOȚI SĂ PLACĂ 11 CINE FURĂ AZI O CEAPĂ MÂINE FURĂ ȘI O IAPĂ DAR OR ÎN TEMNIȚĂ PLÂNGE, OR PICIOARELE ÎȘI FRÂNGE 12 TE PĂZEȘTE SĂ NU SUPERI P-ALTUL ÎNTRE PROȘTI SĂ-L NUMERI 13 MULȚI SUNT PROȘTI CARE LE PLACE P-ALȚII-N SOBOR SĂ ÎMPACE 14 CUI ÎI PLACE LINIȘTIRE SĂ-ȘI FACĂ ÎMPREJMUIRE 15 ÎNTR-ACEASTĂ LUME ORICE D-UNDE VINE SE ÎNTOARCE 16 PÂNĂ LA ANUL, OR MAGARUL, OR SAMARUL 17 Note ÎNVĂȚĂTURA DATĂ RĂU SE SPARGE ÎN ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>