Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TREC. DE LA
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 827 pentru TREC. DE LA.
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
... vine nu strălucitor, Ducând cu sine biruința, Ci vine ca Mântuitor, S-așeze noua lui credință. Prin ceața vremii îl zăresc C-o gloată mică de pascari, Ce-n urma Domnului plutesc Prin pâinea lanurilor mari. Și vorbe sfinte, vorbe line El toarnă-n inimi necăjite Și la izvoare vii, senine Își duce oile trudite... De ce atunci nu m-am născut, Când El cu noi a viețuit, Când jertfă lumii a căzut Și de necaz ne-a izbăvit?... De ce amarul crucii Tale, O, Doamne,-n sine eu nu port, Și spinii frunții ș-a Ta jale, De ce cu Tine nu cad mort? O, de-aș putea cu umilire Să mă ating de haina sfântă, Să umbl pe-acolo cu smerire, Pe unde-a-mblat Ființa blândă -- Nădejdea mea și apărarea, Puterea și-acoperământul!... Eu Ție ... sfinte semn -- Sărăcăcioase cruci de lemn. Aici, veniți din multe țări, Părinții sfinți sălășluiesc, Fugiți de-a lumii tulburări Într-un lăcaș dumnezeiesc... De sus pân-într-al râpii fund Au înălțat un mare zid: Cu el
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin
... vine nu strălucitor, Ducând cu sine biruința, Ci vine ca Mântuitor, S-așeze noua lui credință. Prin ceața vremii îl zăresc C-o gloată mică de pascari, Ce-n urma Domnului plutesc Prin pâinea lanurilor mari. Și vorbe sfinte, vorbe line El toarnă-n inimi necăjite Și la izvoare vii, senine Își duce oile trudite... De ce atunci nu m-am născut, Când El cu noi a viețuit, Când jertfă lumii a căzut Și de necaz ne-a izbăvit?... De ce amarul crucii Tale, O, Doamne,-n sine eu nu port, Și spinii frunții ș-a Ta jale, De ce cu Tine nu cad mort? O, de-aș putea cu umilire Să mă ating de haina sfântă, Să umbl pe-acolo cu smerire, Pe unde-a-mblat Ființa blândă -- Nădejdea mea și apărarea, Puterea și-acoperământul!... Eu Ție ... sfinte semn -- Sărăcăcioase cruci de lemn. Aici, veniți din multe țări, Părinții sfinți sălășluiesc, Fugiți de-a lumii tulburări Într-un lăcaș dumnezeiesc... De sus pân-într-al râpii fund Au înălțat un mare zid: Cu el
Mihai Eminescu - Basmul ce i l-aș spune ei
... Tu, a ochilor lumină, Mă iubești, tu? Spune drept! Mă iubești! Surâzi șireată Și îți pleci ochii în jos! O, lumină prea curată, De-ai cunoaște vreodată Sufletul meu dureros; De ai ști, palide înger, Cât de mult te iubesc eu, Câte nopți de-amor și rău Am vegheat zdrobit de plângeri, Scumpa mea, odorul meu! O, atunci mi-ai cere seama Ca să-ți spun câte-am visat, M-ai fixa fără de teamă, Ai da-ncet neagra maramă De pe păru-ți blond, curat; Netezind cu mâna-ți albă Tâmpla ta  tu m-ai privi, Cu durere mi-ai zâmbi, Eu, jucându-mă ... am văzut și te-am iubit  Să-ți spun unde... într-o seară Am visat un vis frumos... Pe un nour luminos Am văzut la cer o scară Ridicându-se de jos. Într-a cerului mărire Scara de-aur se pierdea, Iar pe-un tron de nemurire, Tron de-argint și strălucire, Maica Domnului zâmbea; Iar pe schițele de scară Îngeri stau treptat... treptat, Cu chip blând și luminat Și pe lire sunătoare, Cântau dulce și curat. ...
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... omul care-o vede, răpit, uimit simțește Că parcă se renaște, că inima lui crește, Că trece lin din iarnă în dulce primăvară, Că mii de păsări cântă în sânu-i și pe-afară. Ea are-o față albă de flori de lăcrimioare Și ochi cerești, albaștri ca floarea de cicoare, Ș-un păr ce strălucește pe fruntea sa bălaie Căzând, fuior de aur, de-a lung pănă-n călcaie, Încât pe câmpul verde când trece zâmbitoare Se pare c-o urmează prin aer fulgi de soare. Ea poartă haine scumpe, ușoare, descântate, Din fire de păianjen țesute și lucrate, Prin care tainic saltă luciri de forme albe, Comori atrăgătoare ca visurile dalbe, Precum acele slabe văpăi tremurătoare Prin frunze răspândite de luna gânditoare. Aprinșii ochi ai nopții în juru-i scânteiază, Formând cununi de raze pe fruntea-i ce visează, Și lunecă pe sânu-i, rai alb de fericiri, Voind ca să pătrundă prin ițele subțiri. Seninul dulce-al zilei, râvnind acea minune, Din soarele-răsare și pân la soare-apune Se-ntinde pe deasupra-i cu bolta lui rotundă, Voind să-i facă-un templu în care s-o ascundă. Și-i zice ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... ocheană puteți a vă vedea. Acel ce se ferește de sfezi, de gâlceviri, Și la-ntâmplări de-aceste scăparea-i este fuga, Deși de-nțelepciune povățuit se pare, La voi, la oameni, trece cu nume de fricos; Iar altul ce e gata de sfadă-n orice ceas, Și pentru o ochire sau pentru-o vorbă numai, Adese nu își cruță chiar însăși a sa viață, Voind ... și truda ce-a avut. Acest om ce-n ființă făcu nimica toată, Pierzând atâta vreme c-un lucru chiar netrebnic, Și dând de prost dovadă cu dedicața lui, La voi se socotește de foarte învățat; Iar pe Damet îl credeți științelor protector. Noi frații satiri altfel de lucrurile voastre Gândim și înțelegem. Orice împrejurări De voi sunt însemnate, pătrunse-n adevăr. Prilej de râs mai mare ne-aduce o pricină Spre care țintind ochii voi laude cu sacul Turnați, și încă ziceți că nu sunt de ajuns. Eu numai pre aceia la care am slujit Când cu de-amăruntul lui Pan îi voi descrie, Un an întreg l-oi face să aibă de ce râde. Umblând din casă-n casă în traiul meu ...
... Galiția, se presupune pe unelocuri în țara neamțului. Teama a fost mare mai deunăzi și mult se lungise; holera a slujit de vorbă prin salonurile Ieșului. La acest prilej am auzit multă aducere-aminte a amânduror holere din Moldova. Din două sute de oameni, boieri și feciori de boieri, nici unul nu s-a găsit să nu fie voinicul unui episod, însă eu, care am avut nenorocirea de a rămânea singur viu din patruzeci persoane ce locuiau într-o casă, să spun drept că nu cred episoadelor nouă de la 1848. Dar frica trezită în voinicii noștri cetățeni mi-a adus aminte de o baladă și de un om... cinstit... La întâmplări mari se arată fizionomia popoarelor și se poate măsura puterea sufletească a omenirii. Atuncea se dezvelește dacă un popor îi dobitoc sau ... era dară domnul B., să insufle o așa dragoste... Era pentru mulți un original și pentru toți... lucru rar... un om cinstit!... Domnul B. era de mijloc la făptură, dară așa de țigărit și
... Să n-o joace Alți feciori. Tu s-o joci, dar mai așa! Liniștit, cum joci pe-o soră, Să n-o strângi prea mult la tine, Că ea, biata, de rușine Mai mult horă N-ar juca. Tu o vezi și n-o-nțelegi; De-o cuprinzi, ea știe una: Moartă-n brațe ți se lasă, Dar de ciudă plânge-acasă, Plânge-ntruna Zile-ntregi. Calea ei să n-o colinzi —De-i vedea-o la fântână, Treci și las-o-n bună pace, Nu glumi, că ei nu-i place. Nici de mână Să n-o prinzi! Ea va zice tot ce vrei; O desmierzi și nu te vede, O săruți și-i pare bine. Ah, dar ... te puie Pân-acasă S-o petreci. Nu știi cât îi faci de rău! Mă-sa-i rea și nu o crede, Și-o primește de pe-afară Cu bătăi și cu ocară, Cât ce-o vede C-un flăcău! Dar te uită să știi ce-i Pe la casa lor! De iese, Ori de intră oarecine! Tu să știi pe cel ce vine Mai adese Pe la
... făclia-n aer, Îi zise:,,O, iubito, din nou ți se năzare." Iar ea mereu ascultă, ș-aude i se pare: ,,Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată cu flori pân-în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt!" II Brigbelu, rege tânăr din vremea cea căruntă, Pe zeii vechii Dacii i-a fost chemat la nuntă. Frumos au ars în flacări prinosul de pe vatră, Pe când intrară oaspii sub bolțile-i de piatră. În capul mesei șade Zamolxe, zeul getic, Ce lesne urcă lumea cu umăru-i atletic. În dreapta lui sub vălul de ceață mândrul soare, În stânga-i șade luna sfioasă, zâmbitoare... Din sale depărtate pătrunde zvon de armă. Prin el cimpoiul scitic pornește dulcea-i larmă, Trezind greoiul ropot de danț, căci la un loc Toți oaspeții mai tineri loveau baltage-n joc, Iar tinerele fete cu ei jucând de-a valma Se-nvârt și se mlădie ușor sunând cu palma. La mijlocul de masă pe tronu-i șade el Cu plete lungi și negre, întunecos, Brigbel. Și răzimat pe spată al zeilor fiastru Privea-n ochii miresei al ...
Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu)
... În aer rumene văpăi Se-ntind pe lumea-ntreagă, Și din a chaosului văi Un mândru chip se-ncheagă; Pe negre vițele-i de păr Coroana-i arde pare, Venea plutind în adevăr Scăldat în foc de soare. Din negru giulgi se desfășor Marmoreele brațe, El vine trist și gânditor Și palid e la față; Dar ochii mari și minunați Lucesc adânc himeric, Ca două patimi fără saț Și pline de-ntuneric. - "Din sfera mea venii cu greu Ca să te-ascult ș-acuma, Și soarele e tatăl meu, Iar noaptea-mi este muma; O, vin ... dus. De dragu-unei copile, S-a rupt din locul lui de sus, Pierind mai multe zile. * În vremea asta Cătălin, Viclean copil de casă, Ce împle cupele cu vin Mesenilor la masă, Un paj ce poartă pas cu pas A-mpărătesii rochii, Băiat din flori și de pripas, Dar îndrăzneț cu ochii, Cu obrăjei ca doi bujori De rumeni, bată-i vina, Se furișează pânditor Privind la Cătălina. Dar ce frumoasă se făcu Și mândră, arz-o focul; Ei Cătălin, acu-i acu Ca să-ți încerci norocul. Și-n treacăt o ... ...
Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale
... ea avuție Nu poți mântui, Dar zece ani numai îți dau termen ție Așa a trăi. Iar văzând atuncea că ziua apune, Cea de la sfârșit, Pe la miez de noapte voi veni la tine, Să știi negreșit! Păgânul gândește la sfatul ce-aude, Tot felul chitind, Dar apoi pe aur sufletul își vinde, Nemaiprelungind; Și, cruntându-și mâna, cu sânge își scrie Zapisul cerșut... Vicleanul ... lacrimi umilite, Celui Preaînalt; O! dă-le lor, Doamne, a ta ocrotire! (Ele se ruga). Sântele oltaruri lor spre mântuire, Fie voia ta! De le lepădară cumplitul lor tată De la sânul său, Tu le ocrotește, și pe el iartă De-acest păcat greu. Dar iată, al zece an cumplit sosește, Și mai au trecut, Păcătosul plânge, amar se căiește, De ce au făcut; Primăvara dulce iar încoronează, Văi, dealuri și munți, Și plugarii veseli cu plugul brăzdează Câmpii înfloriți. Dar el, ticălosul, să vază nu ... La zefcuri pe gând... Nici că se atinge de cupi spumegate, Din care beau toți, Căci lui se năzare, și ziua și noaptea, Tot umbre de morți; Ne-ncetat aude urlete, suspinuri, Iar când toți dormeau El fugea cu groază de-al său pat de
Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale
... ea avuție Nu poți mântui, Dar zece ani numai îți dau termen ție Așa a trăi. Iar văzând atuncea că ziua apune, Cea de la sfârșit, Pe la miez de noapte voi veni la tine, Să știi negreșit! Păgânul gândește la sfatul ce-aude, Tot felul chitind, Dar apoi pe aur sufletul își vinde, Nemaiprelungind; Și, cruntându-și mâna, cu sânge își scrie Zapisul cerșut... Vicleanul ... lacrimi umilite, Celui Preaînalt; O! dă-le lor, Doamne, a ta ocrotire! (Ele se ruga). Sântele oltaruri lor spre mântuire, Fie voia ta! De le lepădară cumplitul lor tată De la sânul său, Tu le ocrotește, și pe el iartă De-acest păcat greu. Dar iată, al zece an cumplit sosește, Și mai au trecut, Păcătosul plânge, amar se căiește, De ce au făcut; Primăvara dulce iar încoronează, Văi, dealuri și munți, Și plugarii veseli cu plugul brăzdează Câmpii înfloriți. Dar el, ticălosul, să vază nu ... La zefcuri pe gând... Nici că se atinge de cupi spumegate, Din care beau toți, Căci lui se năzare, și ziua și noaptea, Tot umbre de morți; Ne-ncetat aude urlete, suspinuri, Iar când toți dormeau El fugea cu groază de-al său pat de