Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN LINII MARI
Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 298 pentru ÎN LINII MARI.
Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor
... papara și am hotărât să fiu discret. Iașii este locuit de toate aceste noroade, seminții, dobitoace și vietăți, și lucrul cel mai rar ce întâlnești în capitalia Moldaviei este un moldovan. Ș-apoi trebuie să știți că, pentru scriitorii români, aceste ulițe anonime au un mare folos. Ele te mântuie de o mulțime de uri moștenitoare ca discordia lui Atreu și a lui Tiest, ca a troadenilor ... tinere dame și demuazele, de vro trei bărbați însurați și de vro patru tineri, sau holtei, cum se zice la țară. Prin un fenomen neobicinuit în pocita capitalia noastră, societatea aceasta era singură în felul ei. Bărbații nu erau zulari și nu vedeau în fieștecare pe minotaurizatorul lor, cum zice dl. de Balzac, adică, românește, pe împodobitorul capului lor. Tinerii asemenea nu aveau pretenția, ca Don Juan, să găsească ... pretenția a cunoaște a fond arta salonului, l'art du salon , cum zic dumnealor, și cu toate aceste duhul dumilorsale stă în cancanuri de târgușoare, în niște proaste clevetiri, în colibeturi împrumutate din colecții de anecdote și de bons-mots ; frumuseța dumilorsale este postișă ca și formele ce subjugă inimile bieților neispitiți; frumuseța și formele ...
Ion Heliade Rădulescu - Gheorghe Lazăr (Heliade)
... neavând unde să-și plece capul; cerând ca să le ierte greșalele întocmai după acea măsură, cum pot să ierte și ei greșalele celor greșiți (mare legătură! mare vorbă! mare osândă chemată!); cerând să-i scape de ceea ce e mai greu din toate --de a nu fi duși în ispită. Câtă jale, zic, era să auză norodul aceste neprețuite și dumnezeiești cuvinte într-o limbă ce nu o înțelegea; și în vreme ce bietul copil îngâna aceste vorbe cerești, și părinții lui se îngâmfau de bucurie de pelticirea acestei ființe nevinovate, norodul din lăcașul Domnului poate ... Tot era degenerație și amorțeală. Gheorghe Lazăr s-a născut într-un sat, Avrig, lângă Sibiu, pe moșia lui Brucăntal. Luat de mic în casa acestui magnat al Ungariei, s-a crescut cu îngrijire de către acest nobil, care a știut în multe chipuri a întrebuința bine averile sale. Mai pe urmă, prin ajutorul patronului său intrând în universitatea de la Viena, și-a făcut cu mare spor cursul învățăturilor. În vreme mai de douăzeci de ani având înlesnire a cultiva științele ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
... Iar prieteșugul și dușmănia atârnă de niște factori care îndeobște n-au nici o legătură cu literatura, ca de pildă: colaborarea la aceeași revistă, înregimentarea în aceeași gașcă literară, ba de multe ori își vâră coada și politica de partid. Așa că un scriitor care e maestru, talent mare, geniu când face parte din partidul politic al criticului, ajunge nulitate când trece în alt partid. Pricina stării foarte triste a criticii noastre nu-i atât în caracterul criticilor, în însușirile morale și intelectuale ale acestora, ci în metoda veche, greșită, care îi călăuzește. Înainte de a dovedi că avem dreptate, vom lua o pildă pentru a arăta cum ... când ne dezmeticim de puternica și covârșitoarea întipărire ce face asupră-ne Shakespeare, acest colosal evocator de viață, și-ncepem să judecăm mai liniștit, chiar în el găsim greșeli. În dramele și tragediile istorice, adevărul istoric nu e tocmai observat. Romanii lui Shakespeare în realitate sunt englezi. Greșeala nu-i mare, dar este. Persoanele comice sunt exagerate. Uneori dăm și peste greșeli de logică. Așa, Hamlet, în
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... altele; a cărui închipuire minunată e zugrăvită în poveștile sale poetice și strălucite ca înseși acele orientale; al cărui spirit satiric se vădește în nenumăratele anecdote asupra tuturor națiilor cu care s-a aflat el în relație; a cărui inimă bună și darnică se arată în obiceiul ospeției, pe care l-a păstrat cu sfințenie de la strămoșii săi; al cărui geniu, în sfârșit, lucește atât de viu în poeziile sale alcătuite în onorul faptelor mărețe. Și spre dovadă: Care din noi nu a fost legănat în copilăria sa cu dulcele cântec de Nani, puiule și cu povești pline de zmei ce alungă pe Făt-logofăt, cu o falcă în cer și cu una în pământ? Care nu a fost îngrozit cu numele de strigoi, de tricolici, de stahii, de rusalii, de babe-cloanțe, care ies noaptea din ... a pozei lui și te vei încredința că un zugrav n-ar putea nicăieri să-și îmbogățească albumul mai mult și totodată mai lesne decât în țările noastre. Vezi-l pe român când vine primăvara, cum i se umple sufletul de bucurie! cum îi crește inima în
Titu Maiorescu - Poezii populare române
... a făcut note explicative, care, în cea mai mare parte a lor, adaugă la meritul cărții și cuprind observațiuni pline de interes. În articolul de față am dori să ne dăm în câteva cuvinte samă de impresiunea binefăcătoare de care ne pătrunde cetirea acestor poezii. Ceea ce le distinge întâi în modul cel mai favorabil de celelalte poezii ale literaturii noastre este naivitatea lor, lipsa de orce artificiu, de orce dispoziție forțată, simțimântul natural ce le ... S-ai parte de busuioc. Vin la horă ici în șir, S-ai parte de trandafir. (pag. 341) Izvorând astfel poezia populară din plenitudinea simțimântului, în ea ne aflăm apărați de acele aberațiuni intelectuale care strică inspirarea multor poeți, chiar a celor cu talent. Politica, declamările în contra absolutismului, reflecțiile manierate asupra divinității, imortalității etc., etc. nu ating cuprinsul lor sentimental și nu silesc pe cetitor a recădea din înălțimea ... inimei ca și pe calea reflecției, și din aceea că poporul își exprimă numai simțirile sale nu rezultă că i-ar lipsi meditațiunea și delicatețea în exprimarea ei. Îndrăznim chiar să credem că mulți poeți de salon ar fi încântați când ar putea descoperi ...
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
... ținea de pămîntul unde se născuse. O feerie de lumini juca, alergînd, pe frontoanele templelor, albe străluceau acantele de marmoră, molatec se legănau cununile aninate în ajun, trist murea prinosul celor din urmă roze, ce împodobise templele pentru sărbătoare. Și toate descrescură, se depărtară și muriră în ochii celei ce-și plecase sfioasă capul pe umărul lui și în care el privea fără să se uite la ce lasă în urmă. Ca în două oglinzi albastre, feeria se stingea treptat, ca niște ultimi purtători de facle ce s-ar căuta prin întunerec, ultimele raze ce mai stăruiau ici ... surpă în mare, și albastrul ochilor ce le răsfrîngea toate acestea se făcu negru ca și noaptea de afară... Tîrziu, raza unui luceafăr se aprinse în ei, și cînd se trezi din visuri, Hipparc, în loc de luminile cunoscute ce le vedea ici-colo aprinzîndu-se sfioase după colonadele templelor, văzu un întreg cer de stele licărind cu mișcătoarele-i ... un suflu omenesc față de uriașa simfonie a vîntului, ce cînta cu miile ei de glasuri... Învinsă se cumpăni frumoasa triremă, ce lăsase în urma ei vedenia unui oraș de marmoră și, nemaiputînd lupta și ținea piept năvalei furioase de valuri, dispăru în ...
... al unei monede calpe, ascultați cântecul absurd al unei zile care n-a avut pretențiunea de-a face mai mult zgomot în lume decât celelalte în genere, extrageți din asteăaî poezia ce poate exista în ele și iată romanul. Printr-o claie prăfuită de cărți vechi (am o predilecțiune pentru vechituri), am dat peste un volum mai nou: Novele cu ... mai dragi, pentru ca în urmă, căzut pe pământ, să nu-i rămână decât decepțiunea și tristețea, gravată în jurul buzelor, că nu mai e în cer. Repedea umflare a nărilor și vioaia sclipire a ochilor lui semnala o inimă din cele nebune, un caracter pasionat. Talia ... și caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme, făceți o uriașă reacțiune morală, o revoluțiune de idei, în care ideea românesc să fie mai mare decât uman, genial, frumos, în fine, fiți români și iar români, zise el încet și răgușit. — Cine s-o facă asta? Nu sunt toți astfel? Nu sunt toți numai ... români nu? — O! nu trebuie oameni mulți pentru asta... Spiritul public este fapta puținor oameni. O singură frunte unsă cu mirul lui Dumnezeu e ...
Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare
... Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare de Titu Maiorescu Publicat întâi în „Almanahul Societăței Academice «România Jun㻓 din Viena (1883) Mulți scriu și multe se scriu în literatura lumii; multe idei trecătoare , foarte multe păreri greșite, unele adevăruri și, din când în când, o creațiune frumoasă. Regele egiptean Thamus, după spusa lui Plato (Phaedrus, LIX) din adânca vechime își arătase temerea că mare stricăciune va aduce scrierea între oameni, slăbindu-le memoria, dezvățându-i de la propria gândire și deprinzându-i mai mult cu părerile altora despre înțelepciune ... acadĂ©mie“ (Voltaire, Edit. Beuchot., vol. 57, corresp. 340). Ast[...]nsă, și de mai bine de un secol, nici un om de știință, nici în Franța, nici aiurea, nu mai pune la îndoială legea gravitațiunii lui Newton, și progresul adevărului în această privință este făcut. La 1677 se reprezintă pentru întâia dată Phedra lui Racine în Hotel de Bourgogne la Paris. În aceeași seară și în același oraș se reprezenta Phedra lui Pradon. În
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii
... națională nu putea zice încă tunuri) colibelor militărești, numite lagăr, face bum-bum. Atunce toate trăsurile, baloanele, butcele, caretele, brișcele, droșcele, daradaicele și tilbiuriul dlui..., în două șiruri, intră în oraș și, trecând prin ulița mare, alfa și omega a Iașilor, ca prin o lungă arteră, se răspândesc în dreapta și în stânga, intrând în ulițele lăturașe. Acei însă care vroiesc a povesti ce știu și a afla ce nu știu, care doresc a auzi ... sale de capitalie, n-a putut încă introduce obiceiul cafelelor. În Paris sunt: Le CafĂ© de Paris , Le CafĂ© Cardinal , Le CafĂ© Foy ; în Viena este cafeul Dam , și pentru români Le CafĂ© Grec ; în Berlin, Josty , Fuchs și Stehely ; în Madrid El CafĂ© Suizo . În aceste cafele, sara se adună mai toți locuitorii ce n-au altă petrecere pentru acele ore; ei iau ceva, altă dată nimică, spun, râd, vorbesc ... a Vienei, se coboară în cofetărie. Cea mai vizitată cofetărie este acea din ulița mare, în preajma uliței ce duce la palatul domnului Sturdza; în
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... de câte ori n-au reînceput iarăși și iarăși același subiect, aceeași inimă muncită, aceiași ochi vii, feluriți în clipire, în lumină, în umbră și în expresie, același trup perfect ale cărui linii, moi și pătimașe, se împletesc cu atâta noroc și cumpănire, că marmura nu le poate fura decât pe ... se stinge. Desigur, șarpele, lacom și nemilos, suge din vreo nefericită de broască moale și motoloagă. Păsările zboară încotro apucă. Doar surdele lăcuste mai bâzâie. În adevăr, visele mele și-aici sunt chinuite. Nicăieri nu pot să-mi adorm dezgustul. Pretutindeni e aceeași luptă vicleană, neîndurată, sângeroasă, în care numai forța oarbă a fălcilor izbutește. În pletele acestui fân mătăsos, se muncesc aceleași patimi, mici și crude ca și în omenire, aceleași vicii, aceeași dobitocie nesimțitoare, aceleași virtuți înfrânte, aceeași dragoste și ură, aceeași necinste triumfătoare, aceeași sărăcie artistică, aceeași burghezie grasă, voinică și bogată ... privirea și sug cu o sete nepotolită sângele altora; fluturii, niște secături cochete care, fără a iubi pe nimenea, zboară cotiș din floare în floare; găinușele și licuricii, craidoni de noapte, își colindă felinarele și serenadele lor vechi și nevinovate. Și ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice
... desigur forma polemicii. Polemica e și foarte necesară și foarte folositoare. Că din ciocnirea ideilor iese scânteia adevărului, nu e un cuvânt deșert, ci un mare adevăr. Forma polemicii e una din cele mai nimerite forme literare și științifice pentru limpezirea unor principii, unor vederi și pentru propagarea în masa publicului a unor adevăruri literare și științifice. Alte forme pot să aibă și chiar au avantajele lor. Așa, spre exemplu, o expunere ... eu cer artistului să puie în opera-i artistică ceea ce aș fi pus eu. Prevăzând încă de mult o astfel de obiecțiune, am explicat în articolul Tendenționismul și tezismul în artă că ceea ce în adevăr cer artistului e sinceritatea; e ca în opera lui să exprime adevărata personalitate, să nu se îmbrace în haine străine. ,,Zi, poete, — spuneam eu — aceea ce-ți arde sufletul, ce face inima ta să bată cu durere ori cu bucurie etc ... care l-am inventat eu pentru batjocură. Și ce e mai curios e că aceasta o spune un om care a învățat estetica în Germania. Criticii în general și criticii germani în ...